Acţiune în constatare. Decizia nr. 1020/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1020/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 8952/333/2014
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1020/A/2015
Ședința publică de la 09 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier A. C.
-----------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelanta - pârâtă . în contradictoriu cu intimata - reclamantă H. V., împotriva sentinței civile nr. 967/20.04.2015 a Judecătoriei V., având ca obiect - acțiune în constatare, nulitate clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, legal citate.
Având în vedere lipsa părților la apelul cauzei, tribunalul dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței, pentru a fi efectuată o nouă apelare a părților.
La reluarea dosarului, la apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv că acesta se află la primul termen de judecată; apelul este declarat și motivat în termen; se solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsă; apelanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 676,16 lei; în data de 06.07.2015 s-a depus la dosar de către apelantă o cerere de renunțare la litigiul de față, solicitându-se a se constata renunțarea la judecată și închiderea dosarului; în data de 24.08.2015 s-a depus la dosar declarația notarială a apelantei – reclamante, prin care aceasta arată că renunță la judecata cererii de chemare în judecată.
S-au verificat actele de la dosar după care, instanța constată că apelanta . a înaintat la dosar ocerere de renunțare la judecata prezentei cereri de apel. Totodată, constată că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de apel, astfel cum i s-a pus în vedere apelantei.
Față de această împrejurare și apreciind că obligația de timbrare trebuie îndeplinită cu prioritate față de orice alt act procesual de dispoziție, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului.
Tribunalul declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării apelului declarat de apelanta .., precum și asupra cererii de renunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 967/20.04.2015 a Judecătoriei V. a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în solicitarea constatării ca abuzive a clauzele contractuale invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în solicitarea restituirii sumelor achitate cu titlu de comisioane invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A fost admisă cererea formulată de reclamanta H. în contradictoriu cu pârâta S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., s-a constatat nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute art. 5 lit. a din Convenția de credit nr._/16.11.2007 (art. 5 pct. 5.1 lit. a după modificarea prin actul adițional nr. 1/25.08.2010 la Convenția de credit nr._/16.11.2007), intervenită între H. V., în calitate de împrumutat, și S.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., în calitate de Bancă.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 2.960,77 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat până la data introducerii cererii și suma de 3.816,12 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de administrarea achitat până la data introducerii cererii, în total suma de 6.776,89 CHF. A fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de comision de administrare de 0,19% achitat lunar, la soldul creditului, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 28.11.2014 și până la data rămânerii definitive a prezentei cauze. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale calculată la debitul datorat în cuantum total de 6.776,89 CHF, de la data de introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 28.11.2014 și până la plata efectivă a debitului principal.
S-a dispus continuarea derulării convenției de credit nr._/16.11.2007, cu excluderea clauzei privind comisionul de risc (administrare).
S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtă . arătând în motivare că prima instanță a pronunțat o hotărâre în dezacord cu legea atunci când a stabilit natura juridică a cererii reclamanților interpretând că, din perspectiva dispozițiilor Lg. nr. 193/2000, invalidarea unei clauze ca abuzive este echivalentul nulității absolute.
A mai arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, îmbrățișând deja clasica apreciere judiciară că prețul de comercializare a unui produs (de creditare) trebuie justificat consumatorului prin precizarea destinației acestui preț. Prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii atunci când a obligat pârâta la despăgubiri sub forma dobânzilor legale calculate începând cu data promovării acțiunii.
La termenul de judecată din data de 09.09.2015 tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de apel, și a rămas în pronunțare atât asupra excepției de netimbrare, cât și asupra cererii de renunțarea la judecată.
Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 C.proc.civ., excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Potrivit la art. 23 alin. 1 lit. „b” din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, apelanta avea obligația de a achita o taxă de timbru de 676,15 lei, astfel cum a fost stabilită prin rezoluția instanței de apel din data de 24.06.2015.
Apelantei i s-a pus în vedere să facă dovada achitării acestei taxe în faza de regularizare a cererii de apel, precum și pentru primul termen de judecată, aducându-i-se totodată la cunoștință că are dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum și posibilitatea de a depune cerere de ajutor public judiciar.
Până la termenul din data de 09.09.2015 apelanta nu a făcut dovada achitării acestei taxe judiciare de timbru, astfel încât instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării.
Conform prevederilor art. 470 alin. 2 C.proc.civ. la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru, iar potrivit art. 470 alin. 3 C.proc.civ. cerința prevăzută de alin. 2 al articolului este prevăzută sub sancțiunea nulității, cu precizarea că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
În cauză, instanța de apel constată că apelanta a fost citată cu mențiunea de a depune dovada achitării unei taxe de timbru de 676,15 lei, astfel cum s-a stabilit prin rezoluție de către instanță. Cu toate acestea, până la primul termen de judecată în apel și la momentul pronunțării prezentei apelanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa și nici nu a formulat cerere de reexaminare sau de ajutor public judiciar.
În consecință, față de prevederile art. 470 alin. 2 și 3 C.proc.civ., Tribunalul constată că excepția netimbrării este întemeiată urmând a fi admisă, iar apelul va fi anulat ca netimbrat, iar în aceste condiții nu se mai poate analiza cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, întrucât instanța de apel nu a fost legal învestită cu apelul formulat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelanta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 967/20.04.2015 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, O. A. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. MC/24.09.2015
4 ex./.>
Judecător fond: D. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1128/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 98/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








