Contestaţie la executare. Decizia nr. 98/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 98/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 828/244/2013*
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 98/R/2015
Ședința publică de la 20 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Judecător C. M.
Judecător C. A.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine spre soluționare cererea de recurs formulată de pârâtul intimat recurent . IFN SA (fostă EFG R. SERVICES IFN SA) cu sediul în București ... 6A, parter sector 2 prin reprezentant convențional IK Rokas& Partners C. ,R. & I. în contradictoriu cu intimat C. Județeană de Pensii V. cu sediul în V. ... 22 și intimat - reclamant –contestator T. V. domiciliat în loc. Berezeni județul V., împotriva sentinței civile nr. 312/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria Huși în dosar nr._ având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru intimatul T. V., lipsă, av. Tonică D. –cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind recurenta și intimata C. Județeană de Pensii V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- s-a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa părților;
- cerere de recurs formulată și motivată în termen;
- cerere de recurs legal timbrată, conform chitanței nr._/04.08.2015 aflată la fila 16 dosar;
- prin fax, la data de 19 august au fost transmise și înregistrate la dosar concluziile scrise formulate de către contestatorul intimat T. V..
S-au citit și verificat actele de la dosar, după care:
Av.Tonică D., pentru intimat, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză. Depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului de avocat pentru această fază procesuală
Având în vedere că s-a solicitat de către recurenta judecata și în lipsă, nemaifiind late cereri de formulat în cauză, instanța acordă cuvântul reprezentantului intimatului contestator în apărare față de motivele din cererea de recurs.
Av.Tonică D., având cuvântul, arată că motivele de recurs invocate de către recurentă sunt la indigo cu cele depuse la momentul în care dosarul se afla pe rolul Tribunalului și s-a dispus trimiterea spre rejudecare. Întocmai ca la prima judecată în recurs și la acest moment ceea ce critică recurenta sunt concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul contabil arătând că acesta ar fi eronat pe motiv că sumele de bani datorate de către intimatul Talamciu V. sunt mai mari decât cele stabilite prin raportul de expertiză.
Cu toate acestea, pe parcursul întregului proces (atât în prima fază la instanța de fond cât și în rejudecare) recurenta nu a criticat niciodată raportul de expertiză întocmit în cauză, nu a solicitat obiective suplimentare, nu a făcut nici un fel de obiecțiuni la acel raport de expertiză. În rejudecare, recurenta nu a propus a propus alte probe, deși a fost legal citată .
Judecătorul care a concluzionat și s-a pronunțat asupra contestației la executare a avut in vedere toate documentele depuse la dosarul cauzei, inclusiv raportul de expertiză contabilă care stabilea clar care sunt datoriile intimatului T. V. către societatea recurentă. Prezentul recurs a fost promovat doar pentru a întârzia restituirea sumei de bani care a fost reținută în mod nelegal de la intimat.
Instanța de fond în mod corect a admis în parte contestația la executare, a stabilit în mod corect că obligația de plată era stinsă la momentul la care s-a pronunțat asupra cauzei.
Pentru toate argumentele expuse, consideră că recursul este neîntemeiat motiv pentru care solicită a fi respins. Cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța lăsând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cererii de recurs de față;
Prin sentința civilă nr.312 pronunțată la data de 29.04.2015 Judecătoria V. a admis, în parte, contestația la executare formulată de contestatorul T. V., în contradictoriu cu intimata S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., și, în consecință a dispus anularea parțială a formelor de executare întocmite în dosarul de executare înregistrat sub nr.150/2013 la Biroul Executorului Judecătoresc Iași, „ D. C. și T. V. B.”.
A constatat stinsă obligația datorată de contestator care rezultă din contractul de credit nr._ din 21.04.2005 și obligă Biroul Executorului Judecătoresc Iași „D. C. și T. V. B.”, la restituirea sumei de 2.808 lei reținută în mod nelegal. A respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
A admis cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Pe baza cererii formulate la data de 10.12.2012 de intimata-creditoare . IFN SA., B. „D. C. și T. V. B.” din Iași a format dosarul de executare nr.3150/2013.
În fapt, intimata-creditoare a solicitat punerea în executare în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 21.04.2005, pentru o creanță în sumă totală de 6743,65 lei, creditul fiind rambursabil pentru o perioadă de 48 de luni, cu o dobândă de 32 %.
Prin încheierea pronunțată la data de 15.01.2013 Judecătoria Huși a admis cererea de încuviințare executare silită împotriva contestatorului pentru recuperarea creanței în sumă de 5.743,65 lei și a dispus încuviințarea silită a contractului de credit.
Ulterior, la data de 24.01.2013 s-a dispus înființarea popririi pentru recuperarea sumei de 6.743,65 lei plus cheltuielile de executare în cuantum de 922,60 lei, sumă mult mai mare decât cea reținută prin încheierea de încuviințare dată de instanța de executare. Astfel, s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor încasate de debitorul-contestator cu titlul de pensie de la terțul poprit C. Județeană de Pensii V..
Dispoziții legale aplicabile în speță:
Având în vedere că executarea silită a fost începută la data de 10.12.2012, iar contestația la executare a fost introdusă pe rolul instanței la data de 22.04.2013, în raport de dispozițiile art.3 alin.1 din legea nr.76/2012 de punere în aplicare a Legii nr.134/2010 a Codului de procedură civilă coroborate cu prevederile art.24 din Legea nr.134/2010, rezultă că în speță sunt aplicabile prevederile vechile reglementări de procedură civilă, respectiv codul de procedură civilă din 1865.
Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Potrivit art.399 cod pr. civilă din 1865 împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Verificând actele efectuate de executorul judecătoresc, instanța a constatat că acestea nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, în sensul că:
Deși prin încheierea pronunțată de instanță la data de 15.01.2013, s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva contestatorului pentru recuperarea creanței în sumă de 5.743,65 lei, ulterior, la data de 24.01.2013 s-a dispus de către executorul judecătoresc înființarea popririi pentru recuperarea sumei de 6.743,65 lei plus cheltuielile de executare în cuantum de 922,60 lei, sumă mult mai mare decât cea reținută prin încheierea de încuviințare dată de instanța de executare.
Edificatoare în acest caz este proba cu expertiză contabilă administrată la fond anterior rejudecării și față de care intimata-creditoare nu a formulat nici un fel de obiecțiuni. D. în motivele de recurs a inserat o . critici vis-a vis de cuantumul sumelor datorate de contestator, arătând că experta le-a omis a le evidenția deși ele erau evidențiate în istoricul cardului și în extrasele lunare.
Mai mult, intimata-creditoare a arătat cu această ocazie că suma datorată de contestatorul-debitor este de 4.965,25 lei, total diferită de cea solicitată la începutul executării și de cea pentru care a fost emisă somația și înființată poprirea pe veniturile contestatorului-debitor.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă efectuat în cauză, a rezultat că au fost efectuate plăți în sumă de 7758,78 lei, iar totalul reținerilor este în sumă de 8417,43 lei. Expertiza a mai stabilit că, reținerea sumelor s-a efectuat în mod legal până în luna iulie 2013, suma de 483 lei fiind ultima plată din veniturile încasate de contestator cu titlu de pensie, reținută în mod legal, diferența în sumă de 2.808 lei fiind reținută în mod nelegal, acest aspect fiind confirmat și de Biroul Executorilor Judecătorești Iași „D. C. și T. V. B.” prin adresa atașată la dosarul cauzei la fila nr. 150 din dosarul nr._ .
Critica adusă de intimata-creditoare referitoare la faptul că prin expertiză nu s-a efectuat un calcul corect, este neîntemeiată din moment ce în cuprinsul acesteia, experta a luat în calcul toate comisioanele datorate de contestatorul-debitor în baza contractului de credit.
Față de considerentele de fapt și de drept, instanța a admis, în parte, contestația la executare intentată de contestatorul-debitor T. V. în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. E. R. Services IFN S.A., și, în consecință, a dispus anularea parțială a formelor de executate emise în mod nelegal de Biroul Executorilor Judecătorești „D. C. și T. V. B.” din Iași.
S-a constatat că actele de executare, respectiv somația și adresa de înființare a popririi sunt nelegale, parțial, deoarece au fost poprite sume mult mai mari decât suma pentru care s-a încuviințat executarea silită conform art. 3722 Cod pr. civilă din 1865.
Având în vedere că din probatoriul administrat a rezultat că aceste sume sunt nedatorate de contestator, instanța a constatat stinsă obligația datorată de contestator și a dispus restituirea sumei de 2.808 lei reținută în mod nelegal, procedând la restabilirea situației anterioare, conform art.4042 alin. (1) Cod pr. civ., obligând Biroul Executorilor Judecătorești „D. C. și T. V. B.” din Iași la restituirea sumei de 2.808 lei.
Cât privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța a apreciat că intimata-creditoare nu se află în culpă procesuală, întrucât contestatorul nu achitase creanța datorată la termenul scadent, motiv pentru care s-a încuviințat executarea silită la data de 15.01.2013 pentru o creanță datorată și neachitată la termenul scadent.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs intimata . IFN SA București solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar pe fond respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: .
La data de 21.04.2005, debitorul a încheiat cu recurenta un contract de credit, in vederea achiziționării de la un comerciant acceptant, a unor produse electrocasnice in valoare de 1.749,80 lei, suma la care s-a adăugat si costul de finanțare.
Achiziționarea si achitarea in transe lunare fixe a produselor a fost posibila exclusiv ca urmare a semnării Cererii pentru emiterea unui Card de credit si a Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline intre ea si contestator.
Contrar celor reținute prin expertiza contabila efectuata in cauza, pentru cardul de credit Euroline, conform „Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea acestui tip de card”, societatea recurentă emite si transmite lunar la adresa de corespondență declarată în cererea de credi,t un extras de cont prin care informează clientul cu privire la tranzacțiile si operațiunile efectuate, intervalul de plata, eventuale promoții etc.
Pentru a facilita intelegerea informațiilor cuprinse in extras si cu scopul desfășurării in bune condiții a relației contractuale, pe pagina verso se regăsesc explicații pentru fiecare element in parte precum si alte detalii, inclusiv dar fără a ne limita la termenul de contestare a soldului final (20 de zile de la data emiterii acestuia) si consecințele neachitării in termenul scadent.
Expertiza contabila nu a luat in considerare aceste extrase de cont, reținând in mod greșit ca dobânzile si comisioanele menționate in desfășurătorul depus nu sunt menționate integral in contractul de credit.
Referitor la comisionul pentru plata întârziata.
Conform dispozițiilor Condițiilor Generale, debitorul avea obligația de a achita suma datorata in orice moment către recurentă, in decursul termenului menționat in Extrasul Lunar, fie integral, fie parțial, dar cel puțin Suma Lunara Minima de plata .
Întrucât debitorul a achitat cu întârziere sau nu a achitat cel puțin Suma Lunara Minima de plata in intervalul scadent menționat in Extrasul Lunar, s-a aplicat penalitatea de plata întârziata, conform Condițiilor generale pentru emiterea si utilizarea Cardului Euroline.
Debitorul a luat la cunoștința la data semnării Contractului, că societatea recurentă este îndreptățită sa aplice penalități in cazul in care Deținătorul cardului nu își respectă obligațiile contractuale.
Penalitățile de întârziere se aplica numai in situația nerespectării termenului de plata menționat in Extrasele Lunare si ca urmare a culpei debitorului in plata cu intarziere a transei lunare. Astfel, scopul penalităților de întârziere este acela de a acoperi prejudiciul înregistrat de subscrisa prin executarea cu întârziere a obligațiilor de plata asumate prin contract.
Se poate observa absolut toate comisioanele, precum si dobânda se regăsesc ori in tabelul aflat la finalul Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cârdului Euroline, ori in conținutul explicit al acestor condiții, ori in cuprinsul extraselor de cont, astfel încât aceste au fost calculate in mod corect.
Daca se ia exemplu extrasul de cont din_ debitorul avea minim de plata de 20.57 lei si a achitat suma de 18 lei nerespectând astfel "Sumele achitate in termenul scadent nu acoperă in totalitate contravaloarea a cel puțin Sumei Minime datorate " si aplicându-se astfel comision de plata intarziata.
Expertiza omite sa ia in considerare o . sume evidențiate foarte clar in istoricul cardului, precum si in extrasele lunare sau le ia in considerare in mod trunchiat si ajunge la concluzia total eronata că debitorul ar datora doar suma de 658,65 lei, deși in realitate debitorul mai datorează suma de 4.965,25 lei, conform istoricului detaliat de cârd atașat prezentelor obiecțiuni.
Se mai solicită a se constata faptul că in mod greșit prima instanța a admis in partea cererea contestatorului T. V. in contradictoriu cu intimata examinând in mod cu totul eronat concluziile raportului de expertiza pe care subscrisa 1-a contestat in acel moment dar instanța nu a luat act de obiecțiunile acesteia.
In drept, s-au invocat disp. art 299 si urm. C.pr.civ.
Intimații legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Cererea de recurs a fost legal timbrată conform chitanței aflată la fila 16 dosar recurs.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate și actele dosarului, instanța de control judiciar constată că recursul nu este fondat.
Prin contestația la executarea silită sub forma popririi ce a format obiectul dosarului de executare silită nr. 3150/2013 al B. „D. C. și T. V. „, contestatorul T. V. a contestat întinderea creanței pentru care s-a înființat poprirea asupra veniturilor sale, susținând că nu mai datorează în prezent recurentei vreo sumă de bani.
Pentru determinarea întinderii reale a sumei pe care debitorul trebuie să o plătească recurentei –creditoare, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/21.04.2005 în mod corect prima instanță a dispus, în primul ciclu procesual, efectuarea unei expertize contabile, probă la care recurenta a achiesat în mod tacit.
În baza titlului executoriu, a istoricului detaliat al cardului emis pe numele contestatorului în care sunt evidențiate operațiunile efectuate( pus la dispoziția expertului chiar de intimată) și a unui număr de 57 extrase de cont în care sunt reflectate toate depunerile debitorului contestator, expertul contabil a concluzionat că s-au efectuat plăți în sumă de 7.758,78 lei, iar totalul reținerilor este în sumă de 8.417,43 lei.
Tot expertul a concluzionat că reținerile din pensie au fost legale până în luna iulie 2013.
Raportul de expertiză contabilă a fost comunicat recurentei prin adresa emisă la 24 februarie 2014, împotriva concluziilor sale, recurenta neformulând obiecțiuni.
Nici cu ocazia rejudecării cauzei, recurenta nu a solicitat administrarea probei cu contraexpertiză sau efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, deși prin cererea de recurs inițială,s-au formulat critici privind întinderea creanței determinată de expertul contabil.
Prin recursul de față, recurenta formulează veritabile obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă și care sunt inadmisibile întrucât nu se pot ridica direct în calea de atac.
În speță, în baza probatoriului administrat, în mod legal instanța de fond a concluzionat că intimatul –contestator a fost executat silit parțial pentru o sumă ce depășește creanța propriu-zisă și pentru care nu s-a încuviințat executarea silită prin încheierea din 15.01.2013, astfel încât se impune anularea actelor de executare (somația și adresa de înființare a popririi) emis pentru această sumă. Corect a constatat instanța de executare că debitul a fost stins.
Deși . IFN SA a susținut prin cererea de recurs că expertul contabil nu a luat în considerare o . înscrisuri, inclusiv clauzele contractuale din contractul de credit și de emitere a cardului, din conținutul raportului de expertiză rezultă contrariul, expertul luând în considerare și calculând toate taxele, comisioanele și penalitățile de întârziere percepute în baza contractului conform plăților efectuate de debitor până la declanșarea executării silite, dar și ulterior.
În consecință, raportat considerentelor expuse, nefiind incidente motive de reformare a sentinței atacate, tribunalul în baza art. 312 Cod procedură civilă vechi va respinge recursul declarat de . IFN SA (fostă EFG R. SERVICES IFN SA) împotriva sentinței civile nr. 312/29 aprilie 2015 a Judecătoriei Huși.
Se va face aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de . IFN SA ( fosta EFG R. SERVICES IFN SA) împotriva sentinței civile nr.312 din 29.04.2015 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.
Obligă recurenta să achite intimatului –contestator T. V. suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în calea de atac.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.08.2015.
Președinte, D. E. S. | Judecător, C. M. | Judecător, C. A. |
Grefier, M. R. |
M.R. 21 August 2015
RED.S.D.E. / 31.08.2015
TEHN. R.M./31.08.2015
EX.2
JUD.FOND:A. I.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1020/2015. Tribunalul VASLUI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 962/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








