Contestaţie la executare. Decizia nr. 917/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 917/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 3729/189/2014
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 917/A/2015
Ședința publică de la 07 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier E. G.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul - contestator T. V. H., domiciliat în .. Banca, jud. V., în contradictoriu cu intimații - pârâți DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. și S. F. MUNICIPIAL BÂRLAD, împotriva sentinței civile nr. 248/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza repusă pe rol se află la al doilea termen de judecată; apelantul nu a depus dovada plății taxei de timbru; s-au efectuat verificări în programul DEPABD cu privire la domiciliul apelantului; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele dosarului când instanța constată că deși citația comunicată apelantului a fost restituită cu mențiunea „destinatar plecat din țară”, domiciliul acestuia, identificat ca urmare a verificărilor efectuate în programul DEPABD, în .. Banca, jud. V., adresă la care a fost expediată citația. Potrivit disp. art. 172 C.P.C. „Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare”. Raportat la aceste dispoziții legale procedura de citare a apelului este legal îndeplinită. Având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform disp. art. 411 al.1 al.2 NCPC, tribunalul, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția netimbrării cererii de apel și rămâne în pronunțare. Ulterior, conform prevederilor art. 395 N. Cod procedură civilă, a trecut la deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 248/26.01.2015 Judecătoria Bârlad a admis excepția tardivității contestației la executare cu privire la titlul executoriu nr._ din 09.12.2011 și somația nr._ din 09.12.2011 emise de S. F. municipal Bârlad privind pe contestatorul T. V. H..
A respins, ca nefondată, contestația la executare împotriva procesului- verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._ din 04.08.2014 emis de S. F. municipal Bârlad.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile invocate a constatat că excepția tardivității contestației împotriva titlului executoriu nr._/09.12.2011 și somația nr._ din 09.12.2011 era fondată întrucât în raport de dovezile de comunicare depuse la dosar termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 173 din Cod proc. fiscală este depășit.
Excepția inadmisibilității era nefondată întrucât debitorul are deschisă calea contestației la executare chiar dacă nu invocă, în concret, o încălcare a dispozițiilor Codului de procedură fiscală.
Împrejurarea că prin contestație nu se invocă această încălcare este o chestiune de fond iar nu una de inadmisibilitate.
Pe fondul contestației s-a constatat că aceasta era nefondată.
Astfel, petentul contestă procesul- verbal de sechestru întrucât bunurile imobile menționate în acesta nu era proprietatea sa.
Chiar așa fiind procesul- verbal de sechestru nu a fost anulat având în vedere că debitorul nu a comunicat creditoarei faptul că la 06.08.2014 a înstrăinat imobilul sechestrat.
Chestiunea ridicării sechestrului s-ar pune doar în situația în care ulterior, creditoarea nu ar contesta actul de înstrăinare a imobilului.
Pe de altă parte procesul verbal de sechestru respectă prevederile Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel T. V. H., pe care o considera netemeinica si nelegala
In motivare arată că prin contestația la executare formulata, a atacat Somația comunicata de către creditoarea Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regionala a Finanțelor Publice Iasi, Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. - S. F. Municipal Birlad c in data de 06.08.2014 privind dosarul fiscal nr._/12.01.2013 formulând contestație si impotriva procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._ / 04.08.2014, comunicația data de 11.08.2014.
A arătat ca prin somația atacata i se aduce la cunoștința faptul ca datorează creditoarei suma de_ lei, iar prin procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile se instituie sechestru pentru un imobil casa situat in localitatea Gara Banca, corn Banca, jud V. si suprafața de 1000 mp teren aferent si pentru o suprafața de 9100 mp teren conform titlului de proprietate nr. 2616/19.09.2005.
Totodată a invederat instanței ca in ceea ce privește suma solicitata de către intimata si pentru care s-a dispus inceperea executării, nu datorează nicio suma către Administrația Finanțelor Publice si nu i s-a adus la cunoștința pana la comunicarea acestor doua inscrisuri nici un document in baza căruia sa i se impună la plata o asemenea suma.
Din verificările efectuate la Administrația Financiara, i s-a adus la cunoștința dupa instituirea sechestrului, ca aceasta suma solicitata, provine dintr-o decizie de impunere intocmita pentru Asociația Crescătorilor de animale "Ciobănașul" Banca, asociație unde are calitatea de asociat. A arătat instanței de fond ca pana la data comunicării acestei somații, personal nu a primit nici o decizie de impunere si a arătat ca nu datorează nici o suma de bani ca urmare a asocierii, eventual aceasta asociație datorează suma solicitata mie in baza vreunei decizii de impunere.
Cu privire la procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, a adus la cunoștința instanței de fond ca desi s-a întocmit acest proces verbal in lipsa sa la data de 04.08.2014 si i s-a comunicat la data de 11.08.2014, bunurile pentru care s-a instituit măsura sechestrului asigurător (imobil casa plus teren aferent si 9100 mp teren) nu îi mai aparțin, pentru aceste imobile existând înregistrați in prezenți alti proprietari.
In ceea ce privește soluția instanței de fond, consideră ca aceasta este una netemeinica si nelegala, intrucat excepția tardivității formulării contestației la executare nu era una admisibila, intrucat nu a primit nici o decizie de impunere, adresa, somație sau alt inscris pana la comunicarea celui contestat de mine, situație in care consideră ca in mod greșit instanța de fond a admis aceasta excepție.
Probe: acte
In drept: art 172, 173, 174 Cod procedura fiscala si Codul de Procedura Civila
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția netimbrării invocată din oficiu, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 248 Cd.pr.civ. instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin incheierea pronunțata la data de 9.06.2015 de completul de judecată investit cu soluționarea prezentei cauze, s-a dispus citarea apelantului cu mențiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei.
Împotriva măsurii de stabilire a taxei de timbru se poate face cerere de reexaminare in termen de 3 zile de la comunicare in conditiile art 39 al.1 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, insa apelanta nu a uzat de aceasta cale.
Astfel retine instanța ca, deși legal citat, apelantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și nici nu a formulat cerere de reexaminare sau de ajutor public judiciar.
Potrivit dispozițiilor art.33 din OUG 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, in cazul in care acestea nu au fost achitate integral la depunea cererii, reclamantul are obligația de a le achita pana la termenul fixat de instanță. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii. Potrivit t art.35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru(care se aplica și în cazul OUG 80/2013) taxele judiciare de timbru se datorează si se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor. In cazul in care taxa judiciara de timbru nu a fost plătita in cuantumul legal, in momentul înregistrării acțiunii sau a cererii, ori daca in cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța judecătoreasca va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata; neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Față de cele arătate, Tribunalul constată că excepția netimbrării apelului este întemeiată, urmând să fie admisă.
În baza art.33 al.2 din OUG 80/2013, Tribunalul va anula cererea de apel formulată de T. V. H. împotriva sent. civ. nr.248/2015 a Judecătoriei Bârlad, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării cererii de apel, excepție invocată din oficiu și în consecință:
Anulează apelul declarat de T. V. H. împotriva sentinței civile nr.248 din 2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7.07.2015
Președinte, A. A. | Judecător, D. E. S. | |
Grefier, E. G. |
Red. A.A.
Tehnored. E.G.
6 ex./15.07.2015
Judecător fond - R. M.
..07.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 918/2015. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1109/2015. Tribunalul... → |
|---|








