Contestaţie la executare. Decizia nr. 165/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 7772/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 165/A/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. Z.
Judecător D. M. M.
Grefier A. C.
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanții - contestatori M. C. și M. A. împotriva sentinței civile nr. 2035/23.09.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, respectiv a cererii de apel formulată de către intimata - apelantă S.C.ADEPLAST S.A., împotriva sentinței civile nr. 2035/23.09.2014 și a încheierii de ședință din data de 17.06.2014, ambele pronunțate de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura este legal îndeplinită, în data de 10.02.2015 apelanții – contestatori au depus concluzii scrise.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 4 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 februarie 2015, când s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2035/23.09.2014 Judecătoria V. a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatorii M. C. și M. A. în contradictoriu cu intimata .>
A dispus anularea Adresei de înștiințare a licitatiei din 23.03.2014, Publicației de vânzare din data de 27.03.2014, Publicatiei de vânzare din 11.04.2014, Încheierii din 11.04.2014, Adresei privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicatiei de vânzare imobiliară din 24.04.2014, Procesului verbal de licitatie încheiat la data de 23.04.2014, Procesului verbal încheiat la data de 23.05.2014, Publicatiei de vânzare imobiliară din 27.06.2014 și Procesului verbal din 25.07.2014.
A respins contestatia la executare îndreptată împotriva executării însăși și cea îndreptată împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. 485/2013 al B. S. A. până la data de 27.03.2014 inclusiv împotriva Încheierii de încuviințare a executării silite din 30.10.2013.
A obligat intimata să achite contestatorilor în solidar suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
In dosarul de executare nr. 483/2013 înregistrat la B. Silitra A. a pornit urmărirea silită imobiliară împotriva debitorilor M. C. și M. A. la cererea creditoarei . suma de_,60 lei din care_ lei reprezentând debit neachitat și 6996,6 lei reprezentând cheltuieli de executare în temeiul titlului executoriu Contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1478 din 08.07.2013.
Prin Încheierea din 30.10.2013 Judecătoria V. a încuviințat executarea silită.
Contestatorii au invocat ca un prim motiv de contestație faptul că actul în temeiul căruia a pornit executarea silită, respectiv Contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1478 din 08.07.2013 (filele 39-40) nu reprezintă titlu executoriu.
În legătură cu acest aspect, instanța a reținut că . a obținut din partea creditoarei un împrumut pentru suma de_ lei, garantat în calitate de fidejusori, de către administratorul împrumutatei M. C. și de către soția acestuia M. A.. Părțile au încheiat actul sub semnătură privată Contractul de împrumut cu garanție din 12.09.2012, scadent la data de 05.02.2013.
La data de 08.07.2013 s-a încheiat Contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1478 prin care debitorii M. C. și M. A., în vederea garantării restituirii împrumutului de_ lei plus dobânda de_ lei, în total_ lei au constituit în favoarea creditoarei ipoteca de rangul I asupra imobilului situat în intravilanul municipiului V., . nr. 227, jud. V. identificat cu număr cadastral provizoriu_ format din suprafața de 336 mp. teren categoria de folosință curți-construcții pe care se afla construcția C1 turn tehnic cu o suprafața construită la sol de 138 mp., platformă betonată, împrejmuiri de beton, rețele de apă și canalizare.
Analizând acest ultim contract instanța a constatat că este încheiat în formă autentică la un notariat public și de asemenea, că acesta constata o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv suma de_ lei. În aceste condiții, erau întrunite condițiile art. 639 NCPC, astfel încât instanța a constatat caracterul de titlu executoriu al Contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1478 din 08.07.2013. Nu puteau fi reținute susținerile debitorilor că acest contract era doar un accesoriu al contractului de împrumut din cel puțin două puncte de vedere, respectiv nu exista o similaritate de formă în sensul că actul pretins principal este un înscris sub semnătură privată în timp ce contractul de garanție este încheiat în formă autentică la un notariat public și, în al doilea rând, la data încheierii actului autentic, contractul de împrumut era expirat, scadenta împlinindu-se la data de 05.02.2013. În aceste condiții, instanța a constatat că societatea creditoare, neprimind împrumutul acordat în anul 2012, a încheiat cu debitorii un nou contract, de data aceasta cu garanții suplimentare mai puternice, respectiv în forma autentică cu garanție imobiliară care să constituie și titlu executoriu pentru a fi pus în executare fără alte formalități prealabile.
În ceea ce privește Somația din 14.11.2013 instanța a constatat că acest act este inclus printre cele enumerate pe dovada de înmânare semnată personal și fără obiecțiuni de către destinatar. În aceste condiții, chiar dacă comunicarea actelor nu a fost făcută prin scrisoare recomandată cu conținut declarat, prin enumerarea, la vedere, pe dovada de înmânare a tuturor actelor incluse în plicul primit, cum s-a întâmplat în cazul de față, acoperă orice vătămare presupusă, mai ales că legiuitorul a prevăzut la art. 154 alin. 5 NCPC posibilitatea de a comunica actele de procedură și prin alte mijloace (telefax, poștă electronică etc.) cu condiția ca aceste mijloace să asigure comunicarea actului și confirmarea primirii acestuia.
În ceea ce privește susținerile debitorilor referitoare la faptul că plicul nu conținea ceea ce era înscris pe dovada de înmânare instanța a constatat că aceștia nu au declanșat procedura denunțării înscrisului ca fals (fila 80 pct. III). Mai mult, aceasta procedură se poate invoca până la un anumit termen și doar la declarația expresă a părții. Declanșarea acestei proceduri nu putea fi lăsată de către partea interesată la aprecierea instanței de judecată.
În ceea ce privește solicitarea executorului de a se comunica o listă cu toate bunurile neipotecate instanța a constatat că nu încalcă prevederile legii atât timp cât din actele de executare nu reiesea faptul că s-a început urmărirea silită pentru bunurile neipotecate înainte de a se finaliza vânzarea bunului ipotecat. Nu s-au încălcat prevederile art. 816 alin 4. NCPC care dispun că în cazul în care prin scoaterea la vânzare a imobilului ipotecat nu este îndestulată creanța atunci se pot urmări si alte bunuri neipotecate ale debitorului În aceste condiții, solicitarea executorului are valoarea unei simple informări ce poate folosi ulterior activității sale.
În consecință, instanța a respins motivele de contestație îndreptate împotriva executării însăși.
Referitor la cheltuielile de executare incluse în Încheierea din 14.11.2013 instanța a constatat că acestea erau formate din onorariu executor de 6500 lei și 496,60 lei cheltuieli necesare întocmirii și comunicării diferitelor acte de executare. În condițiile în care instanța a constatat că onorariul executorului judecătoresc se încadrează limita maximă prevăzută de Ordinul nr. 2561/C din 30 iulie 2012, susținerile debitorilor cu privire la acest aspect nu pot fi reținute. Mai mult, art. 669 alin. 3 NCPC face diferențiere între onorariul executorului si alte cheltuieli de executare astfel încât acestea nu pot fi confundate sau incluse în aceeasi categorie.
În ceea ce privește Încheierea din 03.03.2014 de stabilire a unor noi cheltuieli de executare (fila 133) instanța a reținut că potrivit art. 662 alin. 2 teza a II-a NCPC debitorii sunt ținuți să suporte toate cheltuielile de executare ivite pe parcursul urmăririi până la acoperirea creanței. Or, analizând conținutul încheierii instanța a constatat că se solicită suplimentar față de cheltuielile reprezentând întocmirea unor acte și onorariul expertului evaluator, întrucât în dosarul de executare a fost întocmită o astfel de expertiză. În aceste condiții, în mod corect au fost solicitate și aceste sume și pentru aceste considerente a respins contestația la executare îndreptată împotriva modului de stabilire a acestor cheltuieli.
Referitor la neîntocmirea unui proces verbal de situație instanța a constatat că executorul a solicitat relații la data de 14.11.2013 de la debitori cu privire la imobilul urmărit în vederea identificării și prețuirii terenului. Debitorii însă nu s-au conformat acestei cereri, deși aveau obligația conform art. 659 NCPC. Prin Adresa din 14.11.2013 executorul judecătoresc a pus în vedere părților că în lipsa relațiilor solicitate identificarea imobilului se va face în de către executor în temeiul rolului său activ statuat la art. 627 NCPC. Analizând actele din dosarul de executare instanța a reținut că imobilul care face obiectul urmăririi este ușor de identificat, fiind descris în Contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1478/2013 cu arătarea numărului provizoriu din Cartea funciară. Faptul că acest imobil este înscris în cartea funciară rezulta și din Extrasul de carte funciară din 19.11.2013 obținut de executor. Mai mult, la fila 114 din dosarul de fond exista Procesul verbal din data de 03.03.2014, instanța constatând astfel că executorul a întocmit acest act.
Referitor la încheierea de la art. 835 NCPC de stabilire a valorii de circulație instanța, analizând actele din dosarul de executare, constatând că executorul judecătoresc nu a fost în măsură să stabilească prețul de piață al imobilului astfel încât, la cererea expresă a creditoarei din 10.01.2014 a procedat la numirea unui expert conform art. 835 alin. 3 NCPC, în persoana d-lui expert H. Laurian . Ulterior după efectuarea expertizei, executorul judecătoresc a fixat prin Încheierea din 03.03.2014 dată în condițiile art. 836 NCPC prețul imobilului precum și prețul de pornire a licitației, astfel încât au fost respectate dispozițiile art. 835-836 NCPC. În consecință, instanța a respins și acest motiv de contestație.
Deși debitorii susțin ca valoarea expertizei era subevaluată față de valoarea de piață aceștia nu au adus niciun argument solid și nu au administrat nicio probă care să dovedească acest aspect. Faptul că evaluarea nu se află sub valoarea pieței rezulta și din împrejurarea că nu a existat niciun cumpărător la licitațiile organizate de către executor chiar dacă prețul a fost diminuat cu 50 % din cel stabilit în expertiză. Debitorii au fost convocați la efectuarea expertizei așa cum rezulta din cuprinsul raportului de expertiză și din dovezile de comunicare atașate.
În ceea ce privește respectarea termenului prevăzut de art. 837 alin. 2 NCPC instanța a constatat că inițial desfășurarea vânzării a fost programată la data de 21.04.2014, așa cum rezulta din Publicația de vânzare imobiliară din 27.03.2014. Procesul verbal de afișare la locul situării imobilului a fost încheiat tot la data de 27.03.2013. Persoanele interesate, inclusiv debitorii au fost înștiințați cu privire la data licitației. Publicația a apărut și într-un ziar de răspândire națională. Ulterior, la data de 11.04.2014 prin Încheiere executorul judecătoresc a constatat că a stabilit din eroare data licitației într-o zi nelucrătoare și a amânat data vânzării la 23.04.2014. A emis executorul o nouă publicație de vânzare, a comunicat părților noi înștiințări, a afișat vânzarea la adresa imobilului și a publicat din nou anunțul în ziar național. Instanța a constatat că deși executorul judecătoresc a dispus amânarea licitației prin Încheierea din 11.04.2014, anunțurile și înștiințările efectuate ulterior nu fac trimitere la data inițială a licitației din 21.04.2014 și la faptul că termenul acesteia a fost prelungit până în data de 23.04.2014. Deci din conținutul acestor acte precum și din publicația din ziar nu rezulta faptul că era vorba despre o prelungire a termenului unei licitații deja stabilite ci doar faptul că se organizează o procedură distinctă de licitație cu termen la data de 23.04.2014. În aceste condiții, potențialii cumpărători care au luat la cunoștiință numai despre cel de-al doilea termen de licitație stabilit, după data de 17.04.2014 când a fost publicat anunțul la nivel național, nu au avut la dispoziție termenul de 20 de zile prevăzut de art. 837 alin. 2 NCPC pentru a depune o ofertă. În cazul de față, respectarea acestui termen este imperativ necesară întrucât suma de pornire a licitației este considerabilă și se presupune faptul că luarea hotărârii participării la o astfel de licitație de către un potențial ofertant precum și procurarea sumelor necesare plății garanției și apoi a contravalorii imobilului în cazul adjudecării necesită un timp mai îndelungat. Prin organizarea licitației fără respectarea termenului de 20 de zile s-a adus o vătămare contestatorilor prin faptul că a limitat accesul la licitație a potențialilor ofertanți care doreau să achiziționeze imobilul la prețul de pornire menționat în raportul de expertiză. În consecință, prin nerespectarea termenului minim de 20 de zile au fost vătămate interesele debitorilor astfel încât Încheierea din 11.04.2014 prin care s-a stabilit ca termen de licitație data de 23.04.2014 și toate actele subsecvente întocmite ulterior și care privesc această licitație sunt nule. De asemenea, a constatat instanța că și Publicația de vânzare din 27.03.2014 și celelalte acte subsecvente încheiate până la data de 11.04.2014 erau nule întrucât termenul de licitației a fost stabilit într-o zi nelucrătoare (21.04.2014). De altfel, executorul însuși a înțeles să nu dea eficientă acestui termen, stabilind un nou termen de licitație, fără însă a respecta însă și celelalte condiții prevăzute de lege. Or, potrivit art. 655 alin. 2 NCPC erorile materiale strecurate în actele efectuate de către executorul judecătoresc pot fi îndreptate de acesta însă cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru întocmirea lor. Or în lumina acestor dispoziții legale, executorul judecătoresc avea obligația ca în cazul constatării unei erori cu privire la data licitației, stabilirea unui nou termen să se efectueze cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, inclusiv durata minimă de 20 de zile arătată de art. 837 alin. 2 NCPC.
Vătămarea debitorilor a continuat și după data de 23.04.2014 prin faptul că la următoarea licitație (ex. Publicația de vânzare imobiliară din 24.04.2014) prețul de pornire a fost diminuat la 75% în considerarea faptului că prima licitație din 23.04.2014 a fost organizată în condiții legale, fapt care însă nu corespunde realității, așa cum s-a arătat anterior. Or, în condițiile în care prima procedură de licitație nu a fost întocmită în mod corect nici următoarele licitații nu erau legale, actele întocmite fiind de asemenea nule.
Executorul judecătoresc are obligația de a relua procedura urmăririi silite de la etapa organizării primei licitații.
În aceste condiții, instanța a admis în parte contestația la executare și a anulat adresa de înștiințare a licitației din 23.03.2014, publicația de vânzare din 11.04.2014, Încheierea din 11.04.2014, adresa privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicația de vânzare din data de 27.03.2014, Publicația de vânzare imobiliară și procesul verbal de licitație încheiat la data de 23.04.2014, Procesul verbal încheiat la data de 23.05.2014 și Publicația de vânzare imobiliară din 27.06.2014, Procesului verbal din 25.07.2014.
Fiind întrunite condițiile art. 453 a admis cererea contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei, reprezentând taxa de timbru.
Prin încheierea din 17.06.2014 Judecătoria V. a respins cererea de disjungere a capetelor de cerere ce formează obiectul contestației depuse la data de 28.04.2014.
Împotriva Sentinței civile nr. 2035/23.09.2014 au formulat apel constatorii M. C. si M. A., criticând-o pentru următoarele motive:
I. Greșit apreciază instanța caracterul de titlu executoriu al contractului de garanție imobiliara autentificat sub nr. 1478/2013.
Pentru a da aceasta interpretare, instanța considera ca acest act constata o creanța certa, lichida si exigibila, respectiv suma de_ lei si astfel, contractul dobândește caracter de titlu executoriu.
1. Contractul nu constata o creanța certa, lichida si exigibila.
Instanța confunda suma pentru care s-a constituit ipoteca si care nu putea lipsi din conținutul actului, fiind una dintre cerințele pentru valabilitatea contractului de ipoteca, art. 2372 n.c.c, cu constatarea din partea notarului a existentei unei creanțe certe si lichide intre parti, art. 100 din legea 36/1995.
Pentru a putea da aceasta interpretare, trebuia sa regăsim exprimarea clara si neechivoca a notarului ca exista intre parti aceasta datorie, la momentul incheierii, contractului de garanție. Actul nu conține o astfel de mențiune si nu poate primi o alta interpretare străina naturii sale - contract de garanție imobiliara.
Contractul nu constata existenta unei datorii in cuantum de_ lei, ci pentru aceasta suma se constituie o garanție imobiliara.
Contractul de ipoteca este incheiat de fidejusorii, M. C. si M. A., pentru a garanta obligații de plata asumate printr-un alt act, de către S.C. Edcamada Construct S.R.L. si S.C. Adeplast S.A.
Notarul nu a făcut in cuprinsul contractului de ipoteca nici o mențiune legata de existenta, intinderea sau exigibilitatea datoriei dintre cele doua societăți comerciale, semnatare ale contractului de imprumut.
Notarul nu a făcut astfel de constatări, dovada lipsa aprecierii asupra existentei vreunei datorii si trimiterea clara la contractul de imprumut pe care cele doua societăți l-au incheiat, atunci cand se menționează obligația garantata.
Contractul de ipoteca incheiat nu poate constitui titlu executoriu, desi este incheiat in forma autentica pentru ca nu constata (singur) o creanța certa si lichida, devenita exigibila. Singura obligație asumata prin contractul de ipoteca este indisponibilizarea bunului pentru garantarea obligației asumate prin contractul de imprumut. Contractul de ipoteca nu stabilește nici existenta unei datorii si nici obligația de plata a acesteia, face doar trimitere la contractul de imprumut; act care nu constituie titlu executoriu.
Argumentele instanței in aprecierea caracterului de titlu executoriu al contractului, sunt infirmate de trimiterile la contractul de imprumut pe care le face pentru a verifica certitudinea si exigibilitatea creanței. Toate aceste elemente trebuiau sa se regăsească clar si neechivoc in actul căruia legea ii conferă titlu executoriu - contractul de ipoteca si nu in alte înscrisuri.
D. prin raportare la contractul de imprumut instanța a putut face aprecieri legate de existenta sau inexistenta obligației de plata, cuantumul acesteia, scadenta, elemente pe care contractul de ipoteca nu le oferă si nici nu pot fi subintelese.
2. Contractul nu este un act de sine stătător, conform art. 2344 cod civil este un contract accesoriu, existenta sa depinzând de contrcatul principal care este contractul de imprumut.
Nici instanța nu poate da alta semnificație juridica actului contrara voinței pârtilor.
De altfel, in contractul de garanție imobiliara se menționează explicit faptul ca se garantează obligația asumata prin contractul de imprumut. In contractul de imprumut, parti au fost si debitorii care au avut calitatea de fidejusori, contractul de garanție imobiliara nefacand decât sa completeze garanția personala cu o garanție imobiliara, dar toate acestea avandu-si originea in contractul de imprumut.
De aceea, contractul de ipoteca desi incheiat in forma autentica nu constituie titlu executoriu si nu putea fi pus in executare si greșit a fost încuviințata executarea, incheirrea fiind nelegala.
II. Greșit apreciază instanța ca lipsa comunicării somației este acoperita de semnarea dovezii de primire.
Textul invocat de instanța, art. 154 alin. 5 c.p.c nu are aplicabilitate.
Nici art. 154 alin. 6 c.p.c. Pe care probabil instanța 1-a avut in vedere nu are nici o legătura cu situtatia judecata.
Comunicarea actelor se face doar in modalitatea expres prevăzuta de lege si nii un alt mijloc nu poate fi asimilat in lipsa unei dispoziții a legiuitorului. Executorul nu poate comunica prin fax, mail, somația prin care declanșează executarea silita. Oricum, nu aceasta procedura a fost supusa verificării instanței ci aceea prin care comunicarea s-a făcut prin posta fara a se respecta cerința imperativa a conținutului declarat. Si care sunt consecințele necomunicarii actelor enuntaet pe dovada de comunicare si comunicarea altor acte care nu se regăsesc p e acest act.
Sancțiunea este una singura nulitatea actului intocmit cu nerespectarea cerințelor legii.
Daca nu o făcea personal sau prin personal angajat, executorul judecătoresc avea obligația sa comunice actul prin scrisoare recomandata cu conținut declarat. Altfel, semnarea unei dovezi fara verificarea conținutului plicului care se inmaneaza de către postas inschis iar deschiderea se face dupa semnarea dovezii, nu are nici o valoare sub aspectul realității comunicării actelor menționate.
Mai mult, s-a făcut dovada ca s-au comunicat alte acte decât cele enunțate. Comunicarea nu s-a realizat, nici nu trebuie sa se faca dovada altei vătămări. Santiunea pentru necomunicarea somației este nulitatea, partea nefiind ținuta sa faca dovada vreunei alte vătămări.
A se susține ca nu este prejudiciata partea cat timp, desi nu i s-a comunicat somația, a semnat dovada de inmanare, in contextul in care intreaga procedura de comunicare nu a respectat legea, este o interpretare străina de sensul si dispoziția legii.
D. o apreciere in desconsiderarea legi putea conduce la o cercetare care sa impună inscrierea in fals. Solicitare cu care instanța a fost investita si urma sa ii dea curs daca inlatura argumentele pârtii.
III.Instanța nu putea menține acte de executare pe care executorul nu putea sa le efectueze.
Solictarea unei liste a bunurilor debitorului in condițiile in care excuta un contract de ipoteca si executarea se limita la acest bun, depășea limitele actelor pe care era îndreptățit sa le efectueze iar instanța trebuia sa-1 cenzureze. Nu i se poate da acestui act cu consecințe pentru debitor daca nu se conformează, valoarea unei simple informări, este un act al executorului care excedea cadrului executării.
IV.Încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare au fost greșit menținute de către instanța.
Onorariul executorului judecătoresc, stabilit in procent maxim, înseamnă plata pentru munca depusa de acesta in cadrul efectuării executării silite. Perceperea distincta, la fiecare act de executare, a unor noi cheltuieli care tin de munca acestuia si nu cheltuieli cu corespondenta sau publicitatea actelor intocmite a fost critica adusa incheierilor arătate.
Acestea nu constituie alte cheltuieli de executare. Redactarea actelor de executare este munca executorului si pentru aceasta a fost perceput onorariul. Daca s-ar accepta ideea ca munca executorului trebuie plătită la fiecare cat de executare intocmit, atunci nu isi mai are rostul stabilirea onorariului fix maxim, de la începutul executării.
VI. Nici celelalte acte ale executorului menținute nu au primit o corecta interpretare:
1.Executorul judecătoresc nu a identificat bunul.
Greșit apreciază instanța ca identificarea bunului inseamna arătarea datelor de identificare conform cârtii funciare. Identificarea bunului in vederea evaluării, inseamna, deplasarea pana la locul acelui bun, vizualizarea acestuia, descrierea lui. Toate aceste elemente trebuiau sa se regăsească . de alte acte de executare si nu in conținutul lor.
Procesul verbal de situație se intocmeste anterior vânzării la lictatie a bunului, in procedura prealabila vânzării si are menirea de a ajuta la stabilirea prețului vânzării.
Executorul nu a intocmit un astfel de act iar instanța nu argumentează in nici un mod lipsa acestuia.
Executarea este nelegala in lipsa acestui act.
2.Instanța aperciaza greșit ca fiind corecta procedura evalurarii bunului, cat timp executorul nu a fost in măsura sa stabilească valoarea bunului si a apelat la un expert.
Procedura evaluării este la rândul sau reglementat de legiuitor si impune parcurgerea unor etape obligatorii, pe care organul de executare nu le-a parcurs.
Nu putea trece la numirea unui expert care sa stabilească valoarea bunurilor fara ca anterior sa dea o incheiere in conformitate cu dispozițiile art. 835 n.c.p.c. O incheiere prin care sa stabilească valoarea de circulație a bunurilor, incheiere care trebuia comunicata pârtilor. Nu putea trece executorul direct la expertizarea bunului. Aceasta incheiere trebuia sa existe si in situația in care executorul nu putea stabili valoarea bunului, nefiind in măsura sa-1 stabilească trebuia sa comunice pârtilor acest lucru precum si decizia de a efectua o expertiza. Acești pasi nu s-au respectat pârtilor le-a fost comunicata direct incheirea cu prețul stabilit prin expertiza dispusa fara instintarea sa.
3.Bunurile au fost subevaluate iar faptul ca nu au fost cumpărători nu inseamna ca prețul este unul corect si care sa respecte cerințele pietii.
In dovedire, acte, expertiza, verificarea mențiunilor executorului judecătoresc prin procedura inscrierii in fals.
Solicit admiterea apelului si admiterea contestației.
Împotriva Sentinței civile nr.2035 din 23.09.2014 și a încheierii premergătoare de ședință din data 17.06.2014 de a formulat apel S.C. ADEPLAST SA., pe care o critică pentru următoarele motive:
1. Prima instanță a realizat o greșită interpretare și aplicare a dispoziției art.712 alin3 teza a II-a N.C.Pr.Civ. - care permite completarea contestației la executare cu motive noi referitoare la aceleași acte de executare iar nu adăugarea de motive referitoare la acte de executare noi. Statuând prin încheierea de ședință din 01.07.2014, ca admisibilă invocarea, într-o contestație deja promovată, de critici referitoare la acte de executare îndeplinite după promovarea acesteia, prima instanță practic, a conexat mai multe contestații la executare dar i-a scutit pe contestatori de obligația de a timbra fiecare dintre aceste contestații, a pronunțat o hotărâre nulă (art.175 N.C.pr.civ.) vătămând și dreptul creditoarei de a-i fi soluționată cauza într-un termen optim și previzibil (art.6 N.C.pr.civ.) și aceasta în condițiile în care, după cum se observă și din fișa litigiului existentă pe site-un "portal.just.ro", în cauză au fost acordate șase termene noi de judecată tocmai pentru comunicarea noilor contestații la executare depuse drept "motive noi".
Din perspectivă teleologică se observă că, o dată cu adoptarea Noului cod de procedură civilă și a OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru (legată ontologic de cel dintâi act normativ), legiuitorul a dorit să dea consistență procedurală dispoziției - principiu că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie (art.622 alin.l N.C.pr.civ.).
În acest context, deja executarea silită reprezintă o măsură excepțională și împovărătoare din perspectiva energiilor ce trebuiesc puse în lucrare de către creditorul confruntat cu lipsa bunei credințe a debitorului său și, de aceea, paralizarea - prin contestare - a executării se poate realiza numai în condiții de excepție (și în acest sens sunt instituite termene riguroase de contestare, taxe judiciare de timbru și cauțiuni descurajatoare pentru abordarea de către debitor a unor simple exerciții judiciare).
în considerarea celor de mai sus, dispoziția art.712 alin.3 n.c.pr.civ. vine, în teza I, să acopere breșa prin intermediul căreia putea fi evitată - în lipsa unei reglementări exprese în c.pr.civ.1865 - tardivitatea promovării unei contestații la executare. Astfel, sub imperiul vechii reglementări procedurale se speculau norme legale -precum cea referitoare la completarea unei cereri introductive sau cea care permite conexarea unor cereri separate cu o alta inițială - și se invocau, peste termen, noi motive de contestare.
Teza a Il-a a normei art.712 alin.3 vine doar să precizeze, firesc, că invocarea unor noi motive dar în interiorul termenului de promovare a contestației, este însă admisibilă. Că textul de lege vorbește de "respectarea termenului de exercitare a contestației la executare" nu înseamnă că este astfel oferită posibilitatea invocării de motive referitoare la alte acte de executare ce pot fi astfel contestate într-o contestație deja demarată. Legiuitorul a optat să facă trimitere la noțiunea generică de termen de exercitare iar nu să menționeze un termen anume întrucât există acte normative care instituie termene speciale de contestare a executării, de exemplu art.54 din Legea nr.59/1939 asupra cecului care instituie un termen de 5 zile . Norma art.712 n.c.pr.civ. este o normă de principiu, aplicabilă și contestațiilor promovate în temeiul dispoziției legii sus-menționate și, de aceea, preferă trimiterea generică la "termen de exercitare a contestației la executare".
Construcția juridică pe care o realizează codul de procedură civilă este în sensul că un debitor poate contesta executarea însăși/ un act de executare și, în paralel, poate obține suspendarea executării. Dacă nu optează pentru obținerea supendării executării, este nevoit să atace - cu satisfacerea timbrajului corespunzător -fiecare nou act de executare îndeplinit ulterior celui inițial contestat.
In consecință, apelul se impune a fi admis, încheierea din 01.07.2014 urmează a fi anulată constatându-se, pe cale de consecință, că debitorii au învestit prima instanță cu mai multe contestații la executare ce se impun a fi timbrate, fiecare, separat.
In condițiile în care debitorii nu vor timbra corespunzător, se impune anularea contestațiilor ulterioare celei cu care inițial a fost învestită prima instanță, ca netimbrate.
Dacă debitorii se vor conforma obligației de timbrare, se poate aprecia că primirea în aceeași cauză a unor asemenea mai multe contestații reprezintă o conexare iar cu privire la fondul contestației admise de către prima instanță se impune a se constata că:
2. Prima instanță a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (cochetând chiar cu teritoriul rezervat doar puterii legiuitoare) atunci când a anulat actul execuțional al amânării pentru data de 23.04.2014 a organizării ședinței de licitație stabilite inițial pentru 21.04.2014. Astfel, chiar dacă executorul judecătoresc a îndeplinit toate procedurile de publicitate pentru data de 23.04.2014 și însăși instanța a reținut acest aspect, s-a concluzionat că s-ar fi încălcat o obligație (nenormată expres de lege) referitoare la o necesară menționare de către executor în noile acte de publicitate a faptului că fixarea datei de 23.04.2014 reprezintă "prelungirea termenului unei licitații deja stabilite". |
Cum s-a arătat mai sus, executorul a constatat prin încheierea din 11.04.2014 că a stabilit eronat data organizării primei ședințe de licitație într-o zi declarată prin lege ca nelucrătoare (a doua zi de P.) și a prorogat, în consecință, termenul cu încă două zile față de data inițial stabilită. încheierea de amânare îndeplinește toate condițiile de validitate impuse prin art.656 n.c.pr.civ. și, de altfel, nici nu este criticată de către prima instanță.
Judecătoria V. însă, adăugând la lege - și anume la art.838 alin.l lit. i) și la art.839 n.c.pr.civ. - susține că ar exista în acest caz o obligație intrinsecă de menționare în cuprinsul înscrisurilor de publicitate cu privire la noul termen al vânzării a faptului că s-a procedat la prorogarea unui termen anterior stabilit. Lipsa unei asemenea mențiuni ar conduce, susține prima instanță, la anularea noilor acte de publicitate întrucât "-potențialii cumpărători care au luat cunoștință numai despre cel de-al doilea termen de licitație stabilit ... nu au avut la dispoziție termenul de 20 de zile prevăzut de art.837 alin.l n.c.pr.civ."
În primul rând, cum s-a arătat mai sus, nu există o dispoziție în sensul celor invocate de către prima instanță și nici aceasta din urmă nu oferă detalii în ce măsură menționarea faptului că data licitației reprezintă prorogarea unei date anterioare procură potențialilor cumpărători care au luat cunoștință numai despre cel de-al doilea termen, timpul necesar organizării resurselor pentru participarea la licitație.
Pe de altă parte, reținând prin absurd că obligația iterată de către instanță ar fi și normată, chiar această primă instanță oferă argumentele cu care își contrazice propriile susțineri cu privire la o pretinsă vătămare a drepturilor debitorilor:
- dacă în paragraful de pe pagina 7 a înscrisului hotărârii Judecătoria susține existența unei astfel de vătămări prin aceea că s-a limitat accesul la licitație a potențialilor ofertanți care doreau să achiziționeze imobilul la prețul de pornire menționat în raportul de expertiză,
- în chiar paragraful anterior celor aici discutate (pag.6 ultim paragraf din înscrisul hotărârii), Judecătoria reține: "Faptul că evaluarea nu se află sub valoarea pieței rezultă și din împrejurarea că nu a existat nici un cumpărător la licitațiile organizate de către executor chiar dacă prețul a fost diminuat cu 50% din cel stabilit în expertiză".
Așadar, dincolo de aprecierile cu caracter de generalitate, faptic, nu a existat nicio vătămare adusă drepturilor debitorilor.
În concluzie, apelul se impune a fi admis iar hotărârea primei instanțe modificată în sensul respingerii în întregime a contestației la executare.
3. Prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii atunci când a menționat în dispozitiv că aceasta ar avea forță executorie.
Nu există niciun text de lege care să consacre forță executorie hotărârii pronunțate în primă instanță într-o contestație la executare. Din contra, din interpretarea art.719 alin.4 n.c.pr.civ. - conform căruia hotărârea, "rămasă definitivă", se va comunica executorului judecătoresc urmând ca acesta (în baza alin.5) să se conformeze măsurilor dispuse de către instanță dacă contestația este admisă - rezultă că doar hotărârea definitivă are forță executorie.
4. Prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii atunci când a dispus obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de natura taxei judiciare de timbru
Conform art.45 alin.l lit. f din OUG nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru se restituie când contestația la executare a fost admisă. în acest context, instanța ar fi trebuit să constate posibilitatea contestatorilor de a-și recupera taxa judiciară de timbru iar nu să oblige intimata la suportarea contravalorii ei.
În drept: art.717 c.pr.civ. Cu duplicat. Cu cheltuieli de judecată.
.., a formulat întâmpinare în calea de atac a apelului promovată de către debitorii garanți ipotecari contestatori M. C. și M. A., învederând următoarele:
1. Debitorii apelanți perorează netemeinic cu privire la natura contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1478/08.07.2013 și pus în executare în cauză, susținând că acesta nu constituie titlu executoriu ci doar act de "indisponibilizare a bunului pentru garantarea obligației asumate prin contractul de împrumut".
Interpretarea debitorilor contestatori se realizează cu ignorarea realităților normative legale și contractuale care constau în:
■ stabilirea de către însuși legiuitor, prin art.2.431 N.C.civ., a naturii de titluri executorii a contractelor de ipotecă valabil încheiate,
■ îndeplinirea - de către convenția autentificată sub nr. 1478/2013 - a condițiilor de valabilitate pentru a da naștere dreptului de ipotecă și anume:
- determinarea expresă - în condițiile în care legea vorbește doar despre obligativitatea furnizării de elemente ce pot conduce la determinarea rezonabilă (art.2.372 alin.l n.c.civ.) - a sumei pentru care este constituită ipoteca: 130.000 lei în textul înscrisului constatator al ipotecii,
- identificarea (conform art.2.372 alin.2 prima teză n.c.civ.) a constirutorilor - în persoana (acum apelanților) M. C. și M. A. - și a creditorului ipotecar - în persoana S. Adeplast S.A.,
- arătarea (conform art.2.372 alin.2 teza a Il-a n.c.civ.) a cauzei obligației garantate: "în cazul în care din culpa S. Edcamada S.R.L. s-a produs o pagubă S. Adeplast SA. prin încălcarea contractului de împrumut cu garanție nr. 1497"_ încheiat între cele două societăți, societatea creditor se va putea despăgubi prin executarea silită a imobilului descris mai sus, până la achitarea pagubei în întregime (până la concurența sumei de 130.000 lei...)",
- descrierea (conform art.2.372 alin.2 teza a III-a n.c.civ.) suficient de precisă a bunului ipotecat: "imobil situat în intravilanul mun. V., ., nr.277, jud. V., identificat cu nr. cadastral provizoriu_, format din suprafața de 336 m.p. teren categoria de folosință curți - construcții pe care se află construcția C1 turn tehnic cu o suprafață construită la sol de 138 m.p., platformă betonată, împrejmuiri de beton, rețele de apă și canalizare",
- încheierea sa (a convenției) în formă autentică, de către notarul public (art.2.378 alin.l n.c.civ.).
Așadar, legiuitorul însuși fixează puterea de titlu executoriu a unui contract de ipotecă valabil încheiat. D. executarea ipotecii este condiționată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile (art. 2.430 n.c.civ.). Apelanții nu contestă că Adeplast S.A. înregistrează o astfel de creanță, ei susțin doar că înscrisul convenției
de ipotecă nu ar constata-o pentru că "trimiterea clară la contractul de împrumut" care a generat creanța nu ar fi îndestulătoare în acest sens.
Este evident însă că tocmai această trimitere clară la contractul de împrumut realizată de către chiar părțile convenției de ipotecă în fața notarului public chemat să o autentifice pe aceasta din urmă reprezintă o constatare a creanței, premisă a constituirii ipotecii.
In optica apelanților, întocmirea convenției de ipotecă ar fi avut ca scop și efect doar "indisponibilizarea bunului", interpretare mai mult decât netemeinică în condițiile în care nu numai că indisponibilizarea unui bun nu ține de natura ipotecii dar însuși legiuitorul stabilește, în contra a chiar stipulației părților într-un asemenea sens al indisponibilizării, valabilitatea actelor de dispoziție asupra bunului ipotecat (art.2.376, " art.2.384 alin.l n.c.civ.).
2.Apelanții continuă să susțină că somația - act începător de executare opozabil direct dânșilor – nu le-ar fi fost comunicată chiar dacă dovada comunicării, întocmită de către executor și semnată de către destinatari, menționează printre actele comunicate și sus-menționata somație.
Așa cum s-a arătat și în fața primei instanțe instanțe, executorul judecătoresc acționează în exercitarea unei funcții de utilitate publică astfel încât el are responsabilitatea dar și autoritatea unui funcționar public. Din această perspectivă, în mod corect prima instanță a făcut trimitere la art. 154 alin.5 c.pr.civ. și anume la ipoteza în care părțile pot apela la executorii judecătorești pentru comunicarea actelor de procedură, pentru a ilustra că însuși legiuitorul punctează că autoritatea funcției executorului certifică respectiva comunicare.
De altfel, art.671 C.pr.civ. reia în materia executării silite, principiul autentificării de către executor, prin chiar funcția sa, a comunicării actelor de procedură.
A cere, așa cum pretind apelanții, ca funcționarul poștal să certifice realitatea celor consemnate de către executor în adresa de remitere a actelor de procedură execuțională, este împotriva ierarhiei puterilor conferite de lege.
Prin urmare apelanții aveau posibilitatea, în fața primei instanțe, să uzeze de verificarea mențiunilor executorului prin procedura înscrierii în fals. Solicitarea iterată acum, direct în apel, nu poate fi primită în raport cu dispoziția art.478 alin.2N.C.pr.civ.
3.Apelanții nu demonstrează nici în apel care este vătămarea care li s-a adus prin actul procedural execuțional constând în solicitarea de către executor, a înfățișării unei liste ale bunurilor lor
Mai mult, apelanții nici măcar nu s-au conformat solicitării executorului iar atitudinea lor nu a atras nicio consecință procedurală.
4.în mod netemeinic susțin apelanții că executorul ar fi stabilit prin încheierile de cuantificare a noilor cheltuieli de executare, onorarii suplimentare.
În realitate, executorul a stabilit noi cheltuieli de executare generate de parcurgerea procedurilor de vânzare imobiliară, cheltuieli constând în onorariu expert evaluator, contravaloare servicii de publicitate realizate prin cotidianul "România liberă".
5.Apelanții interpretează eronat legea atunci când invocă critici cu privire la procesul verbal de situație a imobilului întocmit în prezenta cauză
Apelanții se raportează la dispozițiile vechiului cod de procedură civilă (și anume la art.496 c.pr.civ.1865), evident inaplicabile prezentei cauze, atunci când afirmă necesitatea întocmirii de către executor a unui proces verbal de situație imobiliară legată intrinsec de deplasarea executorului la locul situării imobilului; noua arhitectură legală - art.828 n.c.cpr.civ. - este în sensul că descrierea imobilului are ca scop asigurarea posibilității evaluării lui și se poate realiza pe baza informațiilor puse la dispoziția executorului de către debitor și de către autorități.
Deplasarea executorului la locul situării imobilului este un drept al acestuia (art.828 alin.l ultima teză n.cpr.civ.) și capătă consistență în situația în care se procedează la evaluare de către însuși executor pentru că, în cazul evaluării prin expert evaluator - ipoteză a prezentei cauze - acesta din urmă este persoana cu capacitatea profesională de a identifica prin vizualizare situația fizică a imobilului.
Din nou, apelanții nu vădesc vreo vătămare a drepturilor lor procedurale.
6.Pretenția apelanților ca executorul să procedeze mai întâi la stabilirea, personal, a valorii de circulație a bunului, pentru ca mai apoi să desemneze un expert evaluator, nu are sprijinul legal pe care-1 invocă prin trimiterea la art.835 n.c.pr.civ.
În realitate, art.835 N.C.pr.civ. enunță în alin.l și în alin.3 variante alternative de stabilire a valorii imobilului: evaluarea direct de către executor / evaluarea prin expert atunci când părea interesată o cere sau când evaluarea directă nu este posibilă.
În mod corect a reținut prima instanță ca situație incidență în cauză pe aceea a art.835 alin.3 n.c.pr.civ. întrucât creditorul Adeplast S.A. a solicitat expres desemnarea unui expert evaluator. După întocmirea lucrării de evaluare executorul a respectat obligația emiterii încheierii de fixare a prețului, conform art.836 n.c.pr.civ.
7.Așa cum au procedat și în primă instanță, debitorii se rezumă doar la a afirma că evaluatorul ar fi procedat la subevaluarea imobilului urmărit dar nu oferă niciun minim element care să trădeze invocata subsevaluare
În fapt, încurajați de interpretarea favorabilă lor și care le-a permis să conteste - sub umbrela invocării de motive noi - actele de executare efectuate după promovarea contestației, debitorii au criticat fiecare act de executare în parte prin învederarea, formal iar nu și cu consistență de fond, a unor pretinse nerespectări ale legii. Și în cazul stabilirii prețului imobilului criticile lor constau într-un simplu exercițiu judiciar. Solicitarea efectuării unei expertize judiciare se impune, de aceea a fost respinsă, nefiind pertinentă.
Apelanții-contestatori nu au formulat întâmpinare la apelul declarat de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârile apelate prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată următoarele:
În fapt, la data de 12.09.2012 a intervenit între . și . V., Contractul de împrumut cu garanție (fidejusiune) nr.1497, prin care prima societate a acordat celei de-a doua un împrumut în cuantum de 120.000 lei, data restituirii fiind prevăzută pentru 05.02.2013.
În cadrul aceluiași contract, potrivit mențiunii de la punctul II, . a încheiat cu M. A. și M. C., un contract de fidejusiune, prin care cei doi s-au angajat la restituirea împrumutului, a dobânzilor și celorlalte cheltuieli, în solidar cu . V., renunțând la beneficiul discuțiunii, și arătând că executarea se poate îndrepta și împotriva lor (filele 27,28; 41,42 din dosar).
Prin Contractul de garanție imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013 de Biroul Notarilor Publici Asociați „I.”, M. A. și M. C. au declarat că garantează prin acest contract, „obligațiile de plată asumate de Societatea comercială Edcamada Construct SRL, prin respectarea clauzelor de împrumut cu garanție nr.1497/12.09.2012 încheiat între cele două societăți”, mai jos făcându-se vorbire de suma de 130.000 lei și constituindu-se în favoarea ., o ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea lor, situat în intravilanul mun.V., . nr.277, jud.V. (compus din teren și construcție-turn tehnic) (filele 23-26; 39,40).
Ca urmare a neachitării la scadență a împrumutului acordat, . a demarat la data de 14.10.2013 (filele 37,38), procedura executării silite împotriva apelanților-contestatori M. A. și M. C., în baza Contractului de împrumut cu garanție nr.1497/12.09.2012 și a Contractului de garanție imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S. A., constituindu-se dosarul de executare nr.483/2013.
Prin Încheierea pronunțată de Judecătoria V. la data de 30.10.2013, în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită împotriva apelanților-contestatori M. A. și M. C., în temeiul titlului executoriu constând în Contractului de garanție imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013, pentru suma de 130.000 lei (fila 45).
La data de 14.11.2013, executorul judecătoresc S. A. a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare necesare până la data curentă, în cuantum de 6996,60 lei (filele 57,58). Totodată, executorul judecătoresc a întocmit somația prevăzută de art.667 C. (fila 62) și înștiințarea debitorilor conform art.666 C., precum și o adresă către debitori cu mențiunea de a-i comunica totalitatea bunurilor proprii și comune, mobile și imobile deținute în proprietate, asupra cărora se poate efectua executarea.
Potrivit înscrisurilor existente la fila 88 (fotocopie plic purtând ștampila expeditorului B. S. A., adresat debitorilor M. A. și M. C., mențiunea „Pentru justiție. A se înmâna cu prioritate”, precum și data depunerii la poștă – 15.11.2013), respectiv la filele 18 și 50 (dovada de înmânare/procesul-verbal de înmânare), rezultă că B. S. A. a efectuat către ambii debitori comunicarea următoarelor acte de procedură: solicitarea de comunicare a bunurilor, înștiințarea imobiliară, somația imobiliară, încheiere cheltuieli de executare în legătură cu dosarul nr.483/2013. Dovada de înmânare a fost semnată de către debitorul M. C., ..I. aparținându-i.
La data de 25.11.2013, debitorii M. A. și M. C. au formulat contestație la executarea silită însăși, apreciind-o ca nelegală în contextul în care contractul de garanție imobiliară, chiar dacă este un înscris autentic, nu constituie titlu executoriu, el fiind accesoriu contractului de împrumut, situație în care și încuviințarea executării silite a fost greșit acordată. Un alt motiv de nelegalitate a întregii executării silite a fost invocat ca fiind nerespectarea prevederilor art.666 C., constând în necomunicarea somației imobiliare, precum și faptul că se încerca urmărirea silită a altor bunuri, în afara celui ipotecat, prin solicitarea de a prezenta o listă cu toate bunurile. Prin contestația la executare formulată de debitori, aceștia au invocat faptul că somația imobiliară, deși menționată în dovada de înmânare, a lipsit. Au precizat, de asemenea că au primit și alte acte nemenționate, respectiv: încheierea de încuviințare a executării silite și cele două contracte. Totodată, debitorii au contestat și cuantumul cheltuielilor de executare, apreciind că acestea depășesc cadrul legal.
La primul termen de judecată cu părțile legal citate (04.03.2014), reprezentantul convențional al contestatorilor a solicitat ca B. S. A. să depună originalul dovezii de comunicare a somației, arătând că „aceștia intenționează să se înscrie în fals”. În răspuns, prima instanță a pus în vedere contestatorilor, prin reprezentant, „să formuleze cerere de înscriere în fals și ulterior se va solicita B. S. A. originalul dovezii de comunicare”, la dosar existând depusă de acesta o copie certificată.
Prin precizările depuse de contestatori la termenul din 01.04.2014, aceștia au arătat, printre altele cu privire la modalitatea în care a fost efectuată comunicarea din 18.11.2013, că „înscrierea în fals este o procedură la care partea recurge dacă instanța înlătură susținerile anterioare (n.r. referitoare la nelegalitatea comunicării somației). (…) ea trebuie urmată numai dacă executorul ar fi respectat întocmai norma de procedură a comunicării actelor de executare și astfel ele ar fi făcut dovada unui anumit fapt care nu poate fi înlăturat decât prin această procedură. Cum însă nu a respectat procedura de comunicare, actul său este lovit de nulitate absolută, vătămarea fiind evidentă” (fila 80).
Prin precizările depuse la data de 18.04.2014, în cadrul dosarului nr._, debitorii au formulat contestație la executare împotriva Încheierii din data de 03.04.2014, prin care executorul judecătoresc a stabilit noi cheltuieli de executare.
La termenul din data de 22.04.2014, Judecătoria V., apreciind contestația la executare anterior menționată ca fiind o completare la contestația inițială, a dispus comunicarea ei către intimată, în vederea exprimării poziției procesuale.
Prin precizările depuse la data de 28.04.2014, debitorii au formulat contestație la executare cu privire la actele de executare efectuate în intervalul 27.03._14.
Prin „întâmpinarea” depusă de intimată la data de 08.05.2014, intimata a solicitat respingerea cererii de completare, ca neîntemeiată, motivând legalitatea și temeinicia noilor cheltuieli de executare.
La data de 13.05.2014, debitorii au depus la dosar contestație la executare împotriva Procesului-verbal de licitație din 23.04.2014.
La termenul din data de 20.05.2014, reprezentantul contestatorilor a arătat că s-a formulat contestație la executare la începutul executării silite, cât și pe parcursul acesteia, pentru fiecare act de executare silită, declarând că lasă la aprecierea instanței dacă părțile se judecă pentru contestația inițială sau pentru toate contestațiile formulate. Instanța a calificat contestația la executare depusă anterior termenului de judecată, ca fiind o cerere adițională și a dispus comunicarea ei către intimată cu mențiunea de a-și exprima expres poziția procesuală cu privire la această cerere de modificare a acțiunii, respectiv de a-și exprima acordul soluționării în prezenta cauză.
Prin întâmpinarea formulată (fila 158), intimata a arătat expres că se opune la soluționarea acestor contestații în acest dosar, menționând că primul termen de judecată a fost depășit, contestatorii fiind astfel decăzuți din termen.
Prin Încheierea de ședință din data de 17.06.2014, prima instanță a revenit asupra calificării contestațiilor la executare subsecvente ca fiind cereri adiționale, și a considerat că ele reprezintă de fapt motive noi de contestație, conform art.712 alin.(1) C., situație în care prevederile art.204 C., referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, nu sunt aplicabile. Totodată, a respins cererea subsidiară a reprezentantului contestatorilor de disjungere a contestațiilor la executare subsecvente.
Prin precizările depuse la dosar la data de 15.07.2014, respectiv la data de 25.07.2014, debitorii au contestat Procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014 și publicația de vânzare imobiliară din 27.06.2014, respectiv Procesul-verbal încheiat la data de 25.07.2014.
Cu privire la aceste precizări, la termenul din data de 05.08.2014, prima instanță le-a considerat de asemenea motive noi de contestație în temeiul art.712 alin.(3) C., dispunând comunicarea lor către partea adversă pentru a răspunde.
Prin întâmpinarea formulată (fila 213), intimata a declarat expres că se opune la soluționarea acestor contestații în cadrul acestui dosar, contestatorii fiind decăzuți de dreptul de a le formula, întrucât primul termen de judecată a fost depășit.
La următorul termen de judecată (02.09.2014), cauza a fost amânată pentru studierea actelor de executarea depuse între timp de B. S. A., la solicitarea instanței, dezbaterile asupra fondului având loc la termenul din data de 09.09.2014.
În drept, raportat la dispozițiile art.477 C. (Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat), având în vedere că aspectele de ordin procesual primează celor de fond și constatând că primul motiv de apel invocat de apelanta-intimată privește respectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă, Tribunalul îl va analiza cu prioritate.
Așadar, instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a realizat o greșită interpretare a prevederilor art.712 alin.(3) teza a II-a C., reținând că acele contestații la executare subsecvente, privitoare la acte de executare efectuate ulterior introducerii contestației la executare introductive de instanță, au natura unor motive noi, impunându-se soluționarea lor împreună cu ceea ce a format obiectul primei contestații.
Motivele noi la care se referă dispozițiile legale anterior menționate privesc motive existente la momentul formulării primei contestații dar pe care, din diferite cauze, partea nu le-a inserat în cererea introductivă de instanță.
Cerința ca aceste motive să fi existat la momentul formulării contestației de executare atrage concluzia că ele nu pot privi decât elemente ce țin de executarea silită însăși (mai precis de motive ce pot fi valorificate astfel: stingerea obligației prin plată ori prin moduri de stingere intervenite anterior declanșării executării, prescripția dreptului de a cere executarea silită, necompetența organului de executare silită, inexistența/nelegalitatea încuviințării executării de către instanța de executare) sau motive de neregularitate a executării silite raportat la actele de executare până atunci înfăptuite, pentru că, prin ipoteză, debitorul are cunoștință doar de acestea.
Pentru că același text de lege prevede că și în acest caz trebuie verificată respectarea termenului de exercitare a contestației, rezultă că, faptic, motivele noi de contestație pot fi invocate în același termen de 15 zile, calculat conform art.714 C., ceea ce presupune că norma legală își găsește aplicabilitate doar în situațiile în care contestația la executare inițială a fost depusă imediat după luarea la cunoștință de executare sau de actul de executare contestat, ori la un interval de timp relativ mai scurt decât termenul de 15 zile, astfel încât, până la expirarea lui propriu-zisă, să fie depuse și motivele omise.
Deși se admite că pentru motive noi de contestație (în accepțiunea reținută anterior), dispozițiile art.712 alin.(3) teza a II-a C. derogă de la prevederile art.204 alin.(1) C., derogarea nu poate fi extinsă și pentru situațiile în care, continuându-se executarea silită (suspendarea ei nefiind solicitată și dispusă în cauză), se emit noi acte de executare, pe care debitorul înțelege să le conteste în cadrul aceluiași dosar.
În această din urmă situație, contestarea actelor de executare subsecvente s-ar circumscrie noțiunii de modificare a cererii de chemare în judecată, sub aspectul cadrului procesual (obiectul), situație în care ar fi pe deplin aplicabile prevederile art.204 alin.(1) și (3) C., acest din urmă alineat prevăzând că „modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin.(1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților” (neputând fi dedus din tăcerea părții adverse sau din solicitarea de respingere pe fond a contestației).
Or, în cauză, deși această procedură a fost inițiată ca urmare a depunerii după primul termen de judecată a contestațiilor formulate de debitori împotriva actelor de executare ce au continuat a fi îndeplinite, apelanta-intimată exprimându-și expres dezacordul soluționării lor în cadrul aceluiași dosar, ea nu a fost finalizată, reconsiderându-se că noile contestații echivalează cu motive noi, în sensul anterior arătat.
Nerespectarea dispozițiilor art.204 alin.(1) C. se sancționează cu decăderea părții din dreptul de a-și mai modifica cererea, decădere care, deși solicitată expres de intimată, poate fi constatată și din oficiu în situația nereținerii acordului expres al părții adverse.
Argumente suplimentare în sensul celor anterior expuse constau în următoarele: prin definiție, motive noi de contestație nu înseamnă acte noi de executare; fiecare act de executare presupune neregularități proprii care pot fi invocate pe calea contestației la executare iar neregularitățile unui act de executare subsecvent nu pot constitui motive noi pentru un alt act de executare; contestarea unor acte de executare efectuate ulterior presupune un demers judiciar de sine stătător, ceea ce implică inclusiv complinirea obligației de a timbra corespunzător; dat fiind că o executarea silită poate avea o durată îndelungată, prin contestarea sistematică a actelor de executare care continuă a fi îndeplinite, s-ar aduce atingere principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, previzibil, aplicarea art.238 C. ar rămâne fără efect și, nu în ultimul rând, s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice.
Nu în ultimul rând, Tribunalul reține că nu există o dispoziție legală expresă care să prevadă că toate actele de executare din cadrul unui dosar de executare, împotriva aceluiași debitor, trebuie soluționate în cadrul aceluiași dosar judiciar constituit ca urmare a formulării unei prime contestații în materie (sau dosare asociate ca în materia insolvenței), urmărindu-se asigurarea unui principiu al continuității completului de judecată. Nu există nici în Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești o prevedere care să oblige la repartizarea manuală a contestațiilor la executare formulate împotriva actelor subsecvente către completul învestit inițial cu o primă contestație. Neexistând asemenea norme și având în vedere că noile contestații la executare au natura unor capetele principale de cerere, s-ar putea pune problema caracterului lor de cereri adiționale (unde să fie aplicabil art.123 C.) sau de cereri noi în dosar (care să impună respectarea principiului repartizării aleatorii, cu posibilitatea conexării, și nu forțarea prevederilor art.123 C. care ar putea conduce la alegerea completului).
Indiferent de opinia adoptată, Tribunalul constată că prima instanță nu a fost legal învestită cu soluționarea contestațiilor la executareformulate cu privire la adresa de înștiințare a licitației din 23.03.2014, Publicația de vânzare din data de 27.03.2014, Publicația de vânzare din 11.04.2014, Încheierea din 11.04.2014, Adresa privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicatia de vânzare imobiliară din 24.04.2014, Procesul-verbal de licitație încheiat la data de 23.04.2014, Procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014, Publicația de vânzare imobiliară din 27.06.2014 și Procesul-verbal din 25.07.2014. Așadar, prima instanță nu a fost învestită ca urmare a exprimării acordului expres de către intimată cu privire la modificarea cererii inițiale peste termen, în prima ipoteză, și nici ca urmare a repartizării aleatorii a contestațiilor ulterioare (care ar fi putut fi ulterior conexate, în condițiile legii), în cea de-a doua ipoteză.
D. fiind însă că noile contestații au fost considerate, anterior aplicării art.712 alin.(3) C., ca fiind cereri adiționale, în lipsa întrunirii cerințelor art.204 alin.(3) C., având în vedere și cererea expresă a intimatei, Tribunalul, constatând ca fondat primul motiv de apel invocat de apelanta-intimată, va anula în condițiile art.480 alin.(6) C. Încheierea de ședință din 17.06.2014 și va constata decăderea contestatorilor din dreptul de a-și modifica pretențiile anterioare, urmând ca aceștia să se prevaleze, în măsura în care se impune, de dispozițiile art.2.539 Cod civil, coroborat cu art.2.548 alin.(3) Cod civil.
În aceste condiții, nu se mai impune analizarea celui de-al doilea motiv de apel al apelantei-intimate, rămas astfel fără obiect.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel formulat de apelanta-intimată, Tribunalul îl apreciază, de asemenea, ca fiind fondat.
Potrivit art.433 C., „Hotărârea judecătorească are putere executorie, în condițiile prevăzute de lege” . Or, hotărârea pronunțată în primă instanță într-o contestație la executare nu este prevăzută nici la art.448 C. (Executarea provizorie de drept), nici la art.633 C. (Hotărâri executorii). Pe cale de consecință, nu i se poate atribui caracter executoriu, iar dispozițiile art.719 alin.(4) C. nu pot fi interpretate în acest sens, cu atât mai mult cu cât hotărârea nu a rămas definitivă la prima instanță.
În ceea ce privește cel de-al patrulea motiv de apel formulat de apelanta-intimată, Tribunalul constată că este fondat față de prevederile art.45 alin.(1) lit.f) din OUG nr.80/2013 potrivit căruia taxa de timbru se restituie în ipoteza admiterii contestației la executare, situație în care, chiar dacă contestatorul o poate cere, în cadrul cheltuielilor de judecată, de la partea adversă, pentru a evita fie situația în care ar putea-o cere și de la organul financiar unde a achitat-o, fie situația în care partea adversă nu și-ar îndeplini obligația de plată, se impune adoptarea soluției unice prevăzute de dispoziția legală anterior menționată.
Analizând apelul formulat de contestatori, Tribunalul îl apreciază ca nefodat pentru considerentele ce succed:
I. Cu privire la primul motiv de apel, constând în lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de împrumut, și, pe cale accesorie, a contractului de garanție imobiliară, instanța de control judiciar reține următoarele dispoziții legale incidente:
Conform art.2.157 Cod civil (Titlul executoriu) (în materia contractului de comodat) „în ceea ce privește obligația de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condițiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului”. Potrivit art. 2.165 (Titlul executoriu) (în materia împrumutului de consumație), „Dispozițiile art.2.157 alin.(1) se aplică în mod corespunzător și împrumutului de consumație”.
De reținut în primul rând este faptul că dispozițiile Noului Cod civil sunt aplicabile în raport de data încheierii contractului de împrumut de consumație (12.09.2012). Fiind vorba de un înscris preconstituit, în privința datei certe sunt incidente dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, respectiv art.278 C. care, la alin.(1) pct.5 prevede că înscrisurile sub semnătură privată dobândesc dată certă „din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar și pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condițiile art.269 (…)”
Examinând conținutul Contractului de garanție imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013 de Biroul Notarilor Publici Asociați „I.”, se remarcă că este întrunită cerința anterior menționată, în sensul că există referirea la cuprinsul Contractului nr.1497/12.09.2012, cerută de lege pentru ca acest înscris sub semnătură privată să dobândească dată certă (la 08.07.2013).
Aplicând prevederile art.2.165 raportat la art.2.157 Cod civil, instanța reține că suntem în prezența unui titlu executoriu. Potrivit principiului accesorium sequitur principale, contractul de garanție imobiliară (încheiat în formă autentică ad validitatem) fiind accesoriu contractului de împrumut și de fidejusiune, și acesta constituie titlu executoriu.
În consecință, încuviințarea executării silite s-a făcut corect din această perspectivă.
II. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, trebuie distins între apărările contestatorilor cu privire la comunicarea actelor de procedură din 18.11.2013: pe de o parte nulitatea comunicării, ca urmare a nerespectării prevederilor art.671 C., iar pe de cealaltă parte, potențialul fals intelectual comis de executorul judecătoresc prin inserarea mențiunii comunicării și a somației.
Potrivit art.671 C., „comunicarea actelor de procedură în cadrul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural. Dovada comunicării prin agent procedural are aceeași forță probantă cu dovada comunicării efectuate de către executorul însuși”.
În ceea ce privește procedura comunicării, se remarcă faptul că executorul judecătoresc a uzat de procedura de drept comun a comunicării actelor prevăzute de art.154 C., apelând la serviciile poștale publice. Din interpretarea per a contrario a ultimei teze a art.671 ar rezult că legiuitorul nu permite comunicarea actelor de procedură, în cadrul executării silite, de către părți, și că efectuarea comunicării de alte persoane (alt angajat, prin poștă) este sancționată cu nulitatea condiționată de producerea unei vătămări.
Pe cale de interpretare sistematică, art.671 se completează cu art.154 C. chiar și în privința aspectelor reglementate într-un anumit fel de primul articol,
Astfel, atâta vreme cât, ca și modalitate de comunicare, au fost respectate prevederile art.154 (plic închis cu mențiunea „PENTRU JUSTIȚIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE” și alăturat dovada înmânare), o eventuală vătămare ar putea decurge din necomunicarea efectivă a actului de procedură sau din lipsa mențiunilor și consecințele pe care le-ar putea atrage acest lucru.
Or, în speță, comunicarea a fost înfăptuită, contestatorii neprobând vreo vătămare din acest punct de vedere.
În ceea ce privește conținutul propriu-zis al plicului, cerința conținutului declarat este prevăzută pentru situația în care comunicarea se face prin scrisoare recomandată. Or, în cazul de față, factorul poștal a procedat la înmânarea directă a plicului, fiind întrunită cerința prevăzută de art.154 alin.(2) C..
Chiar și în ipoteza în care plicul în sine ar fi cuprins declararea conținutului său, contestatorii puteau invoca în continuare lipsa somației din plic, ceea ce se circumscrie de asemenea apărării privind existența unui fals intelectual.
Cu privire la această chestiune, Tribunalul reține că mențiunile executorului judecătoresc de pe dovada de înmânare fac dovadă până la înscrierea în fals.
Contestatorii au invocat cu ocazia dezbaterilor în apel că au procedat la înscrierea în fals și în fața primei instanțe dar aceasta a respins cererea ca fiind tardiv formulată.
Analizând sentința atacată, Tribunalul constată că prima instanță nu a respins cererea de înscriere în fals ca tardivă, ci a constatat că contestatorii nu au declanșat procedura înscrierii în fals, neexistând o declarație expresă din partea lor.
Soluția primei instanțe este judicioasă în această privință. Art.304 alin.(1) C. nu prevede, într-adevăr, forma în care trebuie făcută declarația de înscriere în fals. În atare condiții, când legea nu prevede, devin aplicabile dispozițiile de drept comun, în speță, cele ale art.148 și urm.C., care reclamă forma scrisă. Așadar, declarația de înscriere în fals trebuie făcută în formă scrisă.
S-a arătat cu ocazia reținerii situației de fapt de către instanța de apel că a existat o mențiune scrisă a contestatorilor cu privire la posibilitatea uzării de către ei a procedurii înscrierii în fals (în precizările depuse la fila 80 din dosarul primei instanțe).
Or, menționarea unei posibilități, nu echivalează cu o declarație care, prin definiție, trebuie să fie expresă. Declarația de înscriere în fals nu poate fi echivocă și nici dedusă de instanță din expunerea de motive a părții, pentru că, așa cum se observă, reglementarea amănunțită a acestei faze din cadrul procedurii falsului, ce se desfășoară în fața instanței civile, cu unele formalități care, aparent, ar fi excesive, se justifică pe considerentul că, dacă falsul nu se dovedește, partea ce s-a înscris în fals este pasibilă de urmărire penală pentru denunțare calomnioasă, iar dacă falsul se dovedește, autorul acestuia este pasibil de urmărire penală.
În consecință, Tribunalul apreciază că acest motiv de netemeinicie a sentinței atacate nu poate fi primit.
III. Cel de-al treilea motiv de apel este, de asemenea, nefondat. A apreciat corect prima instanță că, în condițiile în care în cauză nu s-a invocat și dovedit că ar fi început executarea silită și asupra altor bunuri ale contestatorilor, decât cel ipotecat, nu au fost încălcate prevederile art.816 alin.(4) C. care prevăd urmărirea altor bunuri doar în situația în care nu este îndestulată creanța din vânzarea bunului ipotecat.
Pe de altă parte, adresa de solicitare nu constituie un act de procedură propriu-zis întrucât nu este susceptibilă de a produce consecințe juridice. Or, contestația trebuie să privească consecințe juridice concrete, iar nu o problemă de principiu.
IV. Motivul de apel privitor la cheltuielile de executare va fi analizat prin raportare la primul proces-verbal de cheltuieli întocmit de executorul judecătoresc, ca o consecință a decăderii contestatorilor din dreptul de modificare a cererii și cu privire la alte asemenea procese-verbale,
Reține Tribunalul că, deși se contestă aceste cheltuieli, nu sunt indicate elemente concrete care să conducă la netemeinicia lor, deși procesul-verbal cuprinde detalierea acestora, fapt ce ar fi permis indicarea de către parte a neregulilor.
Apreciind asupra cheltuielilor cuprinse în Procesul-verbal din 14.11.2013, prin raportare la Ordinul nr.2561/C/2012, Tribunalul constată că acestea se situează în limita maximă acolo prevăzută, soluția primei instanțe, sub acest aspect, urmând a fi menținută.
V. Ultimul motiv de apel al contestatorilor privește actele de executare subsecvente, legate nu de somația contestată inițial, ci de procedura vânzării la licitație publică.
În condițiile reținerii ca întemeiat a primului motiv de apel al intimatei, Tribunalul constată că acest motiv nu poate face obiectul analizei în apel, din moment ce prima instanță nu a fost legal învestită cu contestarea acestor acte de executare. Este o aplicare a prevederilor art.478 C. referitoare la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a suspus judecății la prima instanță.
În consecință, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul contestatorilor și va admite apelul intimatei, schimbând în parte sentința primei instanțe, în modalitatea expusă în dispozitivul prezentei decizii.
Totodată, instanța va face aplicarea disp.art.453 C. și va obliga apelanții-contestatori să achite apelantei-intimate, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții-contestatori M. C. și M. A., împotriva Sentinței civile nr.2035/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria V..
Admite apelul formulat de apelanta-intimată .> împotriva Încheierii de ședință din data de 17.06.2014 și Sentinței civile nr.2035/23.09.2014, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Constată decăderea contestatorilor din dreptul de a-și modifica contestația la executare cu privire la obiectul acesteia prin contestarea următoarelor acte de executare: adresa de înștiințare a licitației din 23.03.2014, Publicația de vânzare din data de 27.03.2014, Publicația de vânzare din 11.04.2014, Încheierea din 11.04.2014, Adresa privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicatia de vânzare imobiliară din 24.04.2014, Procesul-verbal de licitație încheiat la data de 23.04.2014, Procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014, Publicația de vânzare imobiliară din 27.06.2014 și Procesul-verbal din 25.07.2014.
Înlătură din dispozitivul Sentinței civile nr. 2035/23.09.2014 mențiunea privind soluția de admitere în parte a contestației și de anulare a actelor de executare anterior enunțate.
Înlătură din dispozitivul Sentinței civile nr. 2035/23.09.2014 mențiunea privind obligarea intimatei . plata către contestatorii M. C. și M. A. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Înlătură din dispozitivul Sentinței civile nr. 2035/23.09.2014 mențiunea privind caracterul executoriu al acestei hotărâri.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate, constând în respingerea ca neîntemeiată a contestației la executarea însăși formulată de contestatorii M. C. și M. A. cu privire la caracterul de titlu executoriu al Contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1478/08.07.2013 de Biroul Notarilor Publici Asociați „I.”, cu privire la legalitatea și temeinicia Încheierii din 30.10.2014 de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ și cu privire la nulitatea executării decurgând din necomunicarea somației prevăzută de art.666 Cod procedură civilă, precum și respingerea contestației la executare privind cheltuielile de executare.
Obligă apelanții-contestatori să achite apelantei-intimate suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015.
Președinte, A. I. Z. | Judecător, D. M. M. | |
Grefier, A. C. |
Red. A.I.Z.
Tehnored. E.G.
5 ex./11.03.2015
Judecător fond – C. O.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 176/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 171/2015. Tribunalul... → |
|---|
