Plângere contravenţională. Decizia nr. 557/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 557/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1483/189/2014

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 557/A/2015

Ședința publică de la 05 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător A. A.

Grefier C. A.

Pe rol judecarea apelului Civil formulată de apelantul S. B. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat I. O., .. 86, ., J. V. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. V., împotriva sentinței civile nr.1400 din 22 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad.

Obiectul cauzei - plângere contravenționala, PV . NR._ DIN 6.12.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul S. B. asistat de avocat I. O. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul I.P.J. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, constată că la dosar s-a depus de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA răspunsul la relațiile solicitate de instanță.

Avocat I. O., având cuvântul, arată că a făcut și apelantul fotografii în zona unde a fost sancționat de la . localitatea Bădeana pentru a preîntâmpina răspunsul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul apelantului prin apărător, pentru ca să-și susțină cererea de apel și apărările formulate în proces.

Avocat I. O., având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat de apelantul S. B. împotriva sentinței civile nr. 1400 din 22 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad pe care a criticat-o pentru motive de netemeinicie.

Instanța de fond în primul rând a tratat plângerea contravențională a petentului în baza art. 49 din OG nr. 195/2002 alin. 1, așa cum se menționează în sentința apelată, respectiv faptul că limita maximă de viteză în interiorul localității este de 50 km/h, fără a analiza aspectele invocate și relevate de către petent în plângerea contravențională, respectiv că pe acel sector de drum limita era de 70 km/h, petentul avusese în interiorul localității Bădeana în momentul în care a fost surprins de radar la data de 06.12.2013, conform celor 4 planșe, cu o viteză sub limita de 120 km/h, care era maximul admis.

Arată că este de analizat în economia apelului și a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite prevăzute pentru caracterizarea unei fapte contravenționale că ar fi fost săvârșită cu vinovăție și ținând seama de elementele și criteriile prevăzute de art. 21 din OG 2/2001, se referă la faptul că există la dosarul de fond o situație neprevăzută în care s-a aflat petentul în acel moment. Petentul era în autoturist cu un prieten de al său de origine turcă, căruia i s-a prefigurat un infarct, sunt depuse la dosar acte medicale din care rezultă că acest pasager al petentului apelant a fost dus de urgentă la Spitalul E. B. din Bârlad în momentul în care a trecut de localitatea Bădeana, la ora 18,31 este surprins de către radar și la distanță de 20 de minute, conform biletului de externare a cetățeanului turc, pasagerul petentului, a fost internat cu probleme cardiace care prefigura un infarct.

Solicită să se observe, coroborat cu aceste lucruri, petentul apelant a fost îndreptățit să formuleze apelul împotriva sentinței civile nr. 1400 din 22 mai 2014 a Judecătoriei Bârlad, având în vedere că faptei contravenționale chiar dacă ar fi fost reținută în sarcina sa, îi lipsesc elementele constitutive pentru a intra în sfera ilicitului contravențional raportat la dovezile noi aduse în apel, că apelul formulat împotriva sentinței de fond este temeinic și solicită să fie admis. Fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1400 din 22 mai 2012, Judecătoria Bârlad a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul S. B. (CNP-_), domiciliat în satul L. Cetățuii, ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul avocatului S. S. din Iași, ..2, împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 6.12.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V..

A menținut procesul-verbal de contravenție sus enunțat, amenda de 720 lei (9 puncte amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, aplicate petentului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 6.12.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul S. B. a fost sancționat cu 720 lei amendă (9 puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de la data de 6.12.2013, ora 17,30, pe DE 581, în localitatea Bădeana, petentul a condus autovehiculul BMW cu nr._ cu viteza de 121 km/h, stabilită cu aparatul radar de pe autovehiculul MAI_, pe un sector de drum cu limitare de viteză la 70 km/h.

Totodată, s-a dispus reținerea permisului de conducere al petentului.

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent cu mențiunea că se grăbea să ajungă la spital cu numitul Guzel Abdulkadir.

Prin declarația dată în instanță, martorul S. C., audiat la propunerea petentului, a arătat că, la data de 6.12.2013, petentul a condus autovehiculul proprietatea martorului, dinspre G., spre .. Martorul a susținut că petentul nu a condus autovehiculul cu o viteză peste limita legală și că în locul unde petentul a fost suspectat că ar fi condus cu o viteză peste limita legală era un sector de drum în afara localității. În același autovehicul se mai afla un bărbat de origine turcă pe care îl transporta din G., la Iași. Înainte de a intra în localitatea Bârlad, acest bărbat de origine turcă a început să se plângă că îi era rău și că era gata să moară. Din această cauză, bărbatul de origine turcă a fost transportat la Spitalul din Bârlad. Martorul a mai declarat că în locul unde petentul a fost oprit de poliție, nu erau semne de circulație și nici case.

Potrivit înscrisurilor medicale depuse la dosar, în copie, de către petent, la data de 6.12.2013, ora 18,20, numitul Guzel Abdulkadir din Iași s-a prezentat la Spitalul Municipal de Urgență E. B. din Bârlad, unde i s-a efectuat electrocardiogramă, din care rezultă diagnosticul „Normal”. Totodată, rezultă că numitul Guzel Abdulkadir, domiciliat în Iași, a fost adus la spitalul menționat cu mijloace proprii și că acesta a refuzat internarea.

Din cele 4 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, comunicate instanței de către organul constatator, rezultă că la data de 6.12.2013, ora 17,35, autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost condus cu viteza de 121 km/h.

Aparatul radar cu care a fost constatată abaterea este montat pe autoturismul Dacia L. nr. MAI_.

Din buletinul de verificare metrologică nr._/11.04.2013, emis de Laboratorul de Metrologie Legală al BBSC Communications Systems SRL._/27.08.2009, rezultă că cinemometrului de control rutier Autovision, montat pe autoturismul Dacia L. nr. MAI_, a fost verificat metrologic, rezultatul verificării fiind „Admis”, iar durata de valabilitate a verificării este de un an. Mai rezultă că cinemometrul măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, articolul 17 din O.G. nr. 2/2001 enumeră motivele de nulitate ale procesului-verbal de contravenție astfel: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

În procesul-verbal de contravenție întocmit în cauză au fost menționate toate elementele obligatorii prev. de art. 17 din OG nr.2/2001, astfel că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în condiții de legalitate.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că, potrivit art. 102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Potrivit art. 49 din OUG nr. 195/2002, republicată:

„(1) Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

(2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere.

(3) Pe anumite sectoare de drum, ținând seama de împrejurări și de intensitatea circulației, administratorul drumului, cu avizul poliției rutiere, poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 km/h pentru tramvaie și de 30 km/h pentru toate autovehiculele.

(4) Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:

a) pe autostrăzi - 130 km/h;

b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h;

c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.

Sunt de menționat și prevederile art. 121 alin.1-3 din HG nr. 1396/2006, conform cărora:

„(1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

(2) Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

(3) Administratorul drumului public este obligat să instaleze indicatoare pentru reglementarea regimului de viteză”.

Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție cu mențiunea că se grăbea să ajungă la spital cu numitul Guzel Abdulkadir. În procesul-verbal de contravenție nu s-a consemnat vreo obiecție a petentului conform căreia nu ar fi existat indicator de limitare a vitezei pe sectorul de drum respectiv, așa cum susține petentul în plângerea formulată.

Totodată, din înscrisurile medicale depus la dosar rezultă că numitul Guzel Abdulkadir are domiciliul în Iași și, dacă el ar fi fost în stare gravă, nu s-ar fi deplasat de la Iași tocmai la Spitalul din Bârlad; totodată, din aceleași înscrisuri medicale rezultă că susnumitul nu prezenta vreun diagnostic care să fi necesitat internarea în spital.

În condițiile arătate, nu sunt îndeplinite condițiile urgenței, prev. de art. 2 pct.10 din HG nr. 1391/2002.

Pentru considerentele arătate, apărările petentului potrivit cărora el se grăbea pentru a transporta la spital o anume persoană, au fost înlăturate de instanța de fond ca lipsite de relevanță.

Este lipsită de relevanță și susținerea petentului, potrivit căreia nu s-a menționat în procesul-verbal de contravenție perioada pentru care a fost reținut permisul de conducere al petentului, aceasta deoarece perioada suspendării dreptului de a conduce este prevăzută de lege.

Față de probele administrate și în temeiul textelor de lege invocate, s-a apreciat că organul constatator a dovedit săvârșirea de către petent a contravenției reținute în sarcina acestuia.

Pentru considerentele arătate și potrivit art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

În consecință, prima instanță a dispus menținerea procesul-verbal de contravenție, amenda de 720 lei (9 puncte amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, aplicate petentului.

Consecință a respingerii plângerii și potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată efectuate de petent în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel S. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:

Pentru a-si produce efectele un proces verbal de contravenție, este absolut necesar ca acesta sa fie încheiat cu respectarea unor cerințe legale, cerințe regăsite atat în norma generala ce reglementează regimul juridic al contravențiilor-OG 2/2001 - cat si in textele de lege speciale ce conțin norme contravenționale.

Astfel, in ceea ce privește locul săvârșirii faptei contravenționale, in procesul verbal este menționat ca apelantul fost surprins de aparatul radar conducând autoturismul pe drumul european 581 in data de 06.12.2013 cu viteza de 121 km/ora, in localitatea Badeana, pe un sector de drum cu limitare de viteza la 70km/h.

Prin procesul verbal de contravenție se retine faptul ca a depășit viteza legala de 70 km/h viteza legala pe Drum European in interiorul, localității fiind reținuta o viteza de 121 km/h ( cu 1 km/h peste limita admisa), si fără a se da eficienta si prevederilor NML-021-05 din 23.11.2005 publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr. 102 bis din 7.12.2005.

Astfel, trebuie avute in vedere si prevederile ART. 3.3 E. MAXIME TOLERATE PREVĂZUTE IN NORMA DE METROLOGIE LEGALA NML 021-05 DIN 23.11.2003, care delimitează faptul ca pentru vitezele mai mari de 100 km/h abaterea aparatului radar este de 4% din valoarea adevărată.

Astfel, 4% reprezintă marja de eroare a aparatului radar. Asta înseamnă ca un aparat sa fie declarat corespunzător trebuie ca viteza indicata de aparat sa difere de cea efectiva (reala) cu cel mult 4%. In situația de fata viteza consemnata in procesul verbal nu reprezintă viteza reala cu care circula apelantul dat fiind faptul ca nu a depășit cu mai mult de 50 km/h viteza legala, dar aparatul e posibil sa fi înregistrat o depășire a vitezei km/h, insa aplicând eroarea maxim tolerata pentru cei 1 km/h depășiți se constata ca se încadra in viteza legala. Astfel, nu se poate stabili cu exactitate care a fost viteza cu care circula, ba mai mult având in vedere si ERORILE MAXIME TOLERANTE se poate observa ca nu a depășit cu mai mult de 50km/h viteza legal admisa in afara localității pe sector de drum european.

Menționează apelantul ca autoturismul proprietate personala este dotat cu un aparat de detectare a undelor radar, perfect funcțional, care nu a semnalizat radar activ pe durata deplasării pe acea porțiune de drum.

In ceea ce privește sancțiunea aplicata solicită apelantul exonerarea

de plata amenzii, dat fiind faptul ca la aplicarea acesteia agentul constatator nu a ținut cont de caracterul sancțiunilor de drept contravențional - având un caracter preventiv si educativ - acestea trebuie aplicate luând in considerare gradul de pericol social al faptei, precum si in funcție de periculozitatea contravenientului.

Ori, operațiunea de aplicare a sancțiunilor trebuie sa se facă cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din O. G 2/2001, respectiv: limitele sancțiunilor, proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările in care a fost comisa fapta, modul si mijloacele de săvârșire, scopul urmărit si urmarea produsa, circumstanțele personale ale contravenientului- criterii, care nu au avut înrâurire asupra sancțiunii severe ce mi-a fost aplicata.

Având in vedere prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșita cu vinovăție, stabilita si sancționată prin lege, solicită apelantul să se aprecieze ca in lipsa unuia din elementele constitutive conduita petentului se situează in afara sferei ilicitului contravențional si nu poate constitui temei al răspunderii contravenționale. F. de aceasta invoca netemeinicia procesului verbal de contravenție având in vedere ca nu s-a luat in calcul eroarea aparatului radar.

Intimatul legal citat, nu a formulat întâmpinare.

În apel, s-au depus înscrisuri s-a solicitat relații de la CNADNR –Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța are dreptul și obligația deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat .

Sub aspectul legalității actului constatator, în mod corect a reținut prima instanță, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator, consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Cu privire la temeinicie, tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt.

Astfel din fotografiile efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, comunicate instanței de către organul constatator, rezultă că în data de 06.12.2013, ora 17, 35 autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost condus cu viteza de 121 km/h.

Contravenția reținută în sarcina apelantului a fost constatată cu aparatul radar, montat pe Dacia L. – MAI 34 840, aparat verificat metrologic potrivit buletinului de verificare metrologică nr._ din 11.04.2013.

Din relațiile primite din partea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași, rezultă că viteza legală pe sectorul de drum DE 581, localitatea Bădeana, jud. V. este de 70 km/h.

De asemenea, tribunalul apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, depășirea limitei de viteză fiind una din principalele cauze ale producerii accidentelor de circulație soldate cu victime omenești.

Pentru considerentele expuse, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, tribunalul va respinge ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul S. B. împotriva . 22.05.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul S. B. împotriva . 22.05.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2015.

Președinte,

C. M.

Judecător,

A. A.

Grefier,

C. A.

Red- MC 29.05.2015

Tehnored. CA- 04.06.2015

Ex. 4 /04.06.2015

Judecător fond T. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 557/2015. Tribunalul VASLUI