Plângere contravenţională. Decizia nr. 714/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 714/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6200/333/2014
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 714/A/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. P.
Judecător C. M.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil formulat de apelantul F. N., domiciliat în V., ., ., jud. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Al Județului V., împotriva sentinței civile nr.269 din 02.02.2015 pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-plângere contravențională
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul petent F. N. asistat de avocat A. R. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul organul constatator Inspectoratul de Poliție Al Județului V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, apelul a fost declarat în termen-motivat, apelantul a achitat timbrajul datorat pentru cererea de apel.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Avocat A. R., având cuvântul arată că nu a solicitat probe noi în apel.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul apelantului prin apărător pe motivele de apel.
Avocat A. R., având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot sentința sentinței civile nr. 269/2015, pronunțată de Judecătoria V. la data de 2 februarie 2015, pe fondul cauzei, să se admită plângerea contravențională așa cum a fost formulată și, pe cale de consecință, să se anuleze în tot procesul-verbal de contravenție . nr._ emis de agentul constatator Poliția municipiului V. la data de 13 august 2014, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate în cuantum de 540 lei și să i se ridice interdicția de a conduce un autoturism pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile.
Apreciază că o primă critică pe care s-ar putea aduce hotărârii pronunțată de prima instanță constă în faptul că aceasta în mod greșit a interpretat dispozițiile legale și a apreciat faptul că un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică al IPJ V. poate fi agent constatator, aplicând o contravenție pe drumurile publice.
În sprijinul acestor susțineri, arată că drumurile publice potrivit dispozițiile art. 109, alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, privind regimul circulației pe drumurile publice potrivit cărora "constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier.
În acest sens apreciază nu orice polițist sau agent constatator care face parte din cadrul unei unități de poliție de pe raza municipiului, sau eventual din cadrul IPJ V., ci doar acei polițiști care fac parte din cadrul Serviciului Rutier
Chiar dacă la dosarul cauzei a fost depus un extras dintr-un ordin al șefului IPJ V. din care rezultă că în acea zonă polițistul de la Ordine Publică va avea și atribuții de poliție Rutieră, consideră că acest lucru nu se poate întâmpla. Pentru că Ordinul de dispoziția chiar și a șefului IPJ V., trebuie să fie dat în conformitate cu legea.
Contravențiile la regimul circulației rutiere se constată potrivit OUG 195/2002, de către operatori calificați. Nu este de ajuns ca un polițist la rândul său să facă parte din cadrul Serviciului Poliției Rutiere, ci să aibă calitatea de operator calificat, apt sau competent de a utiliza acele cinemometre care pot constata contravenții la regimul rutier.
La dosarul cauzei, în acest sens nu s-a depus nici ordinul de serviciu, nici o dispoziție că trebuia să se afle în acel loc, dacă autoturismul poliției pe care funcționa acel polițist, era în mers, era în staționare, nu se arată caseta, cu număr, înregistrare . cum spun dispozițiile legale. În acest sens sunt norme emise de către IGPR, în care se arată că toate acestea trebuie evidențiate în mod distinct.
Mai mult decât atât, mijlocul tehnic prin care s-a constatat contravenția, trebuie să fie un mijloc tehnic omologat și în acest sens sunt dispoziții speciale în OUG 195/2002.
Această probă nu este o probă legal administrată, pentru ca o probă să poată fi admisă de către instanță și să aibă forță probantă în fața instanței de judecată, una din condiții este ca aceasta să fie legală și legal administrată.
Sub acest aspect apreciază că situația de fapt nu a fost constatată în conformitate cu cele constatate de către agentul constatator.
O a doua critică pe care o aduce hotărârii primei instanțe constă în faptul că nu s-au avut în vedere și celelalte probe administrate în fața instanței, respectiv proba testimonială a martorului A. V., care arată sub prestare de jurământ faptul că la momentul când că autoturismul petentului a pornit de pe loc nu a mers nici un moment pe contrasens.
Faptul că instanța face aprecieri proprii fără ca acestea să fie susținute de vreun mijloc de probă administrată, apreciază că acestea exced fondului cauzei și urmează a fi eliminate din ansamblu probator.
Solicită să se aibă în vedere și conduita procesuală a agenților constatatori care nu a fost corectă, pentru că ei la dosarul cauzei au atașat un înscris constând într-o probă a unui martor asistent, or proba testimonială se administrează numai în fața instanței, astfel încât judecătorul care cenzurează acest proces verbal de contravenție să perceapă legalitatea și să dea și posibilitatea celeilalte părți, respectiv petentului, de a pune întrebări martorului astfel încât să nu fie privat de dreptul la apărare. Motiv pentru care apreciază că și această probă atașată la dosarul cauzei de agentul constatator, nu este o probă legală.
Având în vedere toate aceste aspecte, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile și pe fondul cauzei admiterea plângerii contravenționale formulată de către petent.
Fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 269 din 02.02.2015, Judecătoria V. a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul F. N. domiciliat în V., ., ., Jud. V., CNP_ împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.08.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V. a fost menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.08.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13.08.2014, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 540 lei și aplicarea măsurii complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. În sarcina petentului s-a reținut că, la aceeași dată, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . din direcția gară către centru pe sensul opus de mers și că nu avea asupra sa permisul de conducere, actul de identitate și documentele autoturismului.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat petentului la data de 25.08.2014, iar plângerea a fost depusă la data de 26.08.2014.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent rezultând din faptul că procesul-verbal a fost întocmit de către un agent necompetent, instanța l-a considerat neîntemeiat pentru următoarele considerente: potrivit. art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
De asemenea, art. 177 din H.G. nr. 1391/2006 prevede, în alin. 1 că îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române, iar în alin. 2 că polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române. Totodată, conform art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice (…).
Ca atare, dispozițiile legale anterior enunțate sunt cele care le conferă polițiștilor rutieri competența de a constatata abaterile la regimul circulației rutiere de natura celei reținute în sarcina petentului, indiferent dacă aceștia fac parte sau nu din cadrul Biroului de Ordine Publică. Din înscrisul aflat la fila 37 rezultă că agentul constatator are calitatea de polițist rutier.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că motivul de netemeinicie invocat în plângere, acela potrivit căruia faptele reținute în procesul verbal nu sunt corespunzătoarea realității în condițiile în care petentul nu a circulat pe contrasens ci a efectuat manevra de a opri autovehiculul pe sensul opus direcției de mers în dreptul marcajului cu linie discontinuă, este neîntemeiat.
Conform dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III- a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de a circula pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează în mod regulamentar manevra de depășire.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III- a de sancțiuni, nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art 35 alin. 1.
Instanța reține și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, prima instanță a arătat că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Prima instanță a înlăturat declarația martorului A. V. cu motivarea că aceasta nu corespunde realității având în vedere că din înregistrarea video reiese că petentul a staționat autoturismul pe sensul opus de mers, iar staționarea pe sensul opus implică în mod necesar și deplasarea pe respectivul sens, iar la punerea în mișcare a autovehiculului s-a realizat din nou deplasarea pe sensul opus.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că este necesară înlăturarea probei cu înregistrarea video având în vedere lipsa din procesul-verbal a mențiunilor privind înregistrarea faptei cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, instanța îl consideră neîntemeiat pentru următoarele considerente: potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Însă, în prezenta cauză fapta de a circula pe contrasens pe poate constata și de către agentul constatator în mod direct, astfel încât nu este necesară înlăturarea acestei probe pentru considerentul invocat de către petent.
Referitor la cealaltă contravenție reținută în sarcina petentului, se constată că acesta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt.
Cu privire la sancțiune, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 540 lei (echivalentul a 6 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile pentru fapta prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și cea a avertismentului pentru contravenția prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din același act normativ. Instanța a constatat că acestea au fost stabilite în limitele legii, conform prevederilor art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a celor ale art. 98 alin. 4 lit. c din același act normativ, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.
În ceea ce privește solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța a constatat că fapta petentului (de a circula pe contrasens) este gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. La aprecierea gardului ridicat de pericol social al faptei săvârșite instanța are în vedere și atitudinea de nesinceritate a petentului care a susținut că a efectuat o manevră permisă de legislația rutieră.
În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel F. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
La respingerea plângerii contravenționale, prima instanță a avut în vedere, în esență, faptul că „în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidență niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2007", iar „verificând, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține că motivul de netemeinicie invocat în plângere, acela potrivit căruia faptele reținute în procesul-verbal nu sunt corespunzătoare realității... este neîntemeiat."".
O primă critică pe care o aduce hotărârii pronunțată de prima instanță constă în faptul că aceasta în mod greșit a apreciat faptul că „dispozițiile art. 109, alin. (1), alin. (2) din OUG nr. 195/2002, art. 177, alin. (1) și (2) din H.G nr. 1391/2006 și art. 15, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 sunt cele care le conferă polițiștilor rutieri competența de a constata abaterile la regimul circulației de natura celei reținute în sarcina petentului, indiferent dacă aceștia fac parte sau nu din cadrul Biroului de Ordine Publică."
Potrivit dispozițiilor art. 109, alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, privind regimul circulației pe drumurile publice potrivit cărora „"constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iaț-,în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către polițiștii de frontieră." Ori procesul-verbal atacat a fost întocmit de un agent constatator ce face parte din Biroul Ordine Publică și nu din cadrul Biroului Poliției Rutiere, astfel încât să aibă dreptul de a dispune sancțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
In condițiile în care dispozițiile art. 174 C.proc.civ. prevăd că „nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă",iar dispozițiile art. 175, alin. (1) C.proc.civ. prevăd că „actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acesteia", apreciază apelantul că procesul-verbal de contravenție atacat în prezenta cauză este lovit de nulitate fiind întocmit de o persoană ce nu avea calitatea de polițist din cadrul poliției rutiere.
Solicită eliminarea din ansamblul probator al înscrisului depus la fila nr. 37 dosar de către intimatul I. Județean de Poliție V. constând în faptul că agentul constatator deși ar fi făcut parte din Biroul de Ordine Publică ar fi avut atribuții de poliție rutieră, în condițiile în care acest înscris a fost produs pro causa cu scopul de a induce în eroare instanța de judecată.
Chiar și în ipoteza în care polițistul, membru al Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului V. ar fi avut atribuții de poliție rutieră, aceste atribuții sunt restrânse, în sensul că acesta are atribuții doar în ceea ce privește oprirea și staționarea unui vehicul pe drumurile publice și nu în ceea ce privește atribuțiile privind circulația pe drumurile publice sau dreptul de a suspenda dreptul de a conduce un autoturism pe drumurile publice.
De altfel, dispozițiile art. 4.2 din din Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 bis din 07.12.2005, prevăd că „măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie efectuate numai de către operatori calificați"
In lumina acestor dispoziții legale, apreciază apelantul că nu este suficientă numai calitatea de agentul cu atribuții de poliție rutieră, ci acesta trebuie să aibă și calitatea de operator calificat cu folosirea aparaturii de înregistrare audio-video.
O a doua critică pe care o aduce hotărârii primei instanțe constă în faptul că aceasta, în contradicție totală cu probele administrate, a reținut faptul că „procesul-verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă."
Apreciază că în mod nelegal prima instanță a înlăturat din ansamblul probator, declarația martorului A. V., apreciind că declarația sa nu corespunde realității, având în vedere faptul că „din proba video reiese că petentul a staționat autoturismul pe sensul opus de mers, iar staționarea pe sensul opus implică în mod necesar și deplasarea pe respectivul sens, iar la punerea în mișcare a autovehiculului s-a realizat din nou deplasarea pe sensul opus", în condițiile în care acesta a precizat faptul că apelantul nu s-a deplasat pe sensul opus de mers.
In ceea ce privește, proba video avută în vedere de către instanța de judecată, apreciază apelantul că aceasta nu este o probă legal administrată.
Potrivit dispozițiilor art. 109, alin. (2) din OUG nr. 195/2002, privind regimul juridic al contravențiilor „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si, verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției." Ori, în
în cuprinsul procesului-verbal de contravenție agentul constatator nu face nici o mențiune cu privire la mijlocul tehnic omologat cu ajutorul căruia a constatat abaterea contravențională reținută în sarcina sa..
Se mai arată de apelant că agentul constatator nu a respectat dispozițiile legale cuprinse în art. 4.4 din Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 bis din 07.12.2005, potrivit cărora „măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele art. 4.1 ... 4.3, precum și în următoarele cazuri:
-dacă măsurătorile au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună;
-dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurătorile au fost efectuate cu cinemometrul în mișcare;
-dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență."
Mașina aparținând Poliției municipiului V. - Biroul Ordine Publică nu este dotată cu mijloace tehnice omologate, astfel încât să poată constata abateri contravenționale săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice.
Mai arată apelantul că înregistrarea video avută în vedere de către prima instanță nici nu a fost vizionată în cadrul ședinței de judecată, apelantul fiind în imposibilitate de a da lămuriri instanței de judecată cu privire la imaginile înregistrate de agentul constatator.
De asemenea, în ceea ce privește aprecierea instanței a faptului că „în prezenta cauză fapta de a circula pe contrasens se poate constata de către agentul constatator și în mod direct" o apreciază ca fiind nelegală, în condițiile în care astfel de constatări trebuie confirmate de cel puțin un martor.
Agentul constatator a anexat la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei o așa-zisă „declarație a martorului asistent" în care această probă nu a fost pusă în discuția părților, nu a fost aprobată de către instanța de judecată, iar judecătorul nu a administrat această probă în condițiile art. 309 - art. 326 C.proc.civ.
Ceea ce nu cunoaște sau, dacă agentul constatator cunoaște, acesta ignoră, dispozițiile art. 311, alin. (1) C.proc.civ. ce prevăd că atunci „când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune citarea și ascultarea acestora."
În lumina acestor dispoziții, proba cu martori nu poate fi considerată ca fiind o probă numai după încuviințarea și audierea în mod direct a martorului de către instanța de judecată cu respectarea drepturilor procesuale ale apelantului, în condițiile art. 321, alin. (3) C.proc.civ.
Potrivit acestui text de lege invocat, „martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de președinte, iar apoi si la întrebările puse, cu încuviințarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum și de către partea adversă."
Ori, în condițiile în care deja există la dosarul cauzei există o „declarație dubioasă" a martorului asistent din care nu există nicio modalitate de verificare si cenzurare a declarației acestuia, apreciază apelantul că în privința acestui martor sunt aplicabile dispozițiile art. 315, alin. (1), pct. 3, teza finală C.proc.civ. în sensul că „nu pot fi martori:... 3 cei aflați... în legături de interese )/u vreuna dintre părți.""
Solicită apelantul ca privința declarației numitului J. V., să se facă aplicarea dispozițiilor art. 325 C.proc.civ. „dacă, din cercetare, reies bănuieli de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorului, instanța va încheia un proces-verbal și va sesiza organul de urmărire penală competent.""
Ori, în condițiile în care, așa cum arătat nu se poate stabili cu certitudine momentul administrării acestei „declarații", fără ca această declarație să poată fi controlată, există cel puțin o suspiciune de influențare a declarației martorului de către agentul constatator.
In dovedirea motivelor de apel, apelantul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, solicitând emiterea unei adrese către I. Județean de Poliție V. prin care să se comunice instanței:
-dacă autovehiculului aflat în patrulare la data constatării abaterii contravenționale era dotat cu un mijloc tehnic de constatare a abaterilor contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice;
-dacă mijlocul tehnic de constatare a abaterilor contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice era omologat și verificat metrologic și să se anexeze dovezi în acest sens;
3.. numărul casetei de pe care a fost copiat CD-ul depus la dosarul cauzei;
4.dacă agentul constatator care a constatat abaterea contravențională avea calitatea de operator calificat în sensul Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de apel, tribunalul constată că procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.08.2014, a fost încheiat de un polițist rutier ( Dispoziția nr. 1021 din 31.03.2009 emisă de IGPR ,cuprinzând tabelul nominal, privind ofițerii și agenții de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului V., desemnați ca polițiști rutieri, fiind depus la fila 37 dosar de fond), astfel că în mod corect prima instanță față de dispozițiile art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/02, 177 din HG nr. 1391/2006 și art. 15 alin. 3 din OG nr. 2/2001, a respins motivul de nulitate invocat de petent, respectiv faptul că procesul verbal a fost încheiat de un agent necompetent.
Numele agentului constatator care a întocmit procesul verbal contestat, se regăsește la poziția 2 din tabelul susmenționat, iar atribuțiile sale sunt cele prevăzute de art. 177 din HG nr. 1391/2006, respectiv îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora, neexistând nici o normă juridică care să restrângă polițistului, membru al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului V. desemnat ca polițist rutier, exercitarea acestor atribuții doar în ceea ce privește atribuțiile privind oprirea și staționarea unui vehicul pe drumurile publice.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, tribunalul constată că prima instanță a apreciat declarația martorului A. V., în raport cu celelalte probe administrate și cu proba video din care reiese că petentul apelant a staționat autoturismul pe sensul opus de mers, iar după examinarea întregului material probator, a dispus înlăturarea declarației acestui martor.
Tribunalul reține că în motivarea apelului, apelantul petent face trimitere la Normele de metrologie legală – NML -021-05- Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor ( cinemometre), norma care nu-și are aplicabilitatea în speță, contravențiile reținute în sarcina apelantului petent, fiind circulația pe contrasens și lipsa permisului de conducere, a actului de identitate și a documentației autoturismului.
Martorul asistent J. I. V., nu a putut fi audiat în fața instanței de fond, la data citării cu mandat de aducere, martorul fiind plecat în Anglia, astfel că în mod corect prima instanță, constatând imposibilitatea audierii martorului, a procedat potrivit dispozițiilor 313 alin. 3 cod de procedură civilă, la judecata cauzei.
Tribunalul constată că prima instanță a analizat judicios procesul verbal de contravenție atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, celor reținute în sarcina apelantului petent, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 480 alin. 1 cod de procedură civilă, va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul F. N. împotriva ..02.2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul F. N. împotriva ..02.2015, pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
Președinte, I. P. | Judecător, C. M. | |
Grefier, C. A. |
Red.M.C. 23.06.2015
Tehnored.C.A.23.06. 2015
4 ex./
Judecător fond: C. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 758/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 708/2015. Tribunalul... → |
|---|
