Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1102/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1102/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 1166/89/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1102/2015

Ședința publică de la 23 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. A.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror B. S. E.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. în contradictoriu cu pârâra L. M., C.N.P:_, cu domiciliul în ., jud. Bacău,având ca obiect situație juridică minor - menținere măsură de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic A. D., care depune la dosar delegația de împuternicire, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul este la primul termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; copil mai mic de 10 ani.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Având în vedere că este primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită ,instanța din oficiu pune în discuție verificarea și stabilirea competenței generale, materiale și teritoriale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul reclamantei și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, apreciază că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 131 al.1 N.C.P.C. raportat cu art. 133 al. 1 din Legea 272/2004, instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța aduce la cunoștință părților prezente că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 raportat la art.134 alin.2 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a C. V. –V., care și-a exprimat consimțământul de a rămâne în continuare în plasament la bunica maternă, unde locuiește de la vârsta de 1 an, este bine îngrijită și se simte foarte bine .

Instanța pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.

Reprezentantul reclamantei și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, estimează durata cercetării procesului la o zi.

Tribunalul, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, în temeiul dispozițiilor art. 238 alin.1 NCPC, estimează durata cercetării procesului la o zi.

Instanța întreabă părțile dacă mai au cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Reclamanta prin reprezentant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Pârâtul și curatorul special, având cuvântul pe rând, arată nu au nici o obiecțiune privitor la probele propuse de reclamantă

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă ca fiind admisibilă și utilă pentru justa soluționare a prezentei cauze, conform art. 255 alin.1 NCPC.

Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să-și susțină cererile și apărările formulate în proces.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, arată că având în vedere înscrisurile depuse la dosar, solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost ea formulată iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul Caramălău V.- V., cu măsura de protecție specială a plasamentului la doamna C. Lisaveta, cu domiciliul în ., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicită și obligarea pârâtei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că acțiunea reclamantei este întemeiată și dovedită, rezultând că minorul Caramălău V.- V. beneficiază în prezent de măsura de protecție specială a plasament ului în regim de urgență la bunica maternă C. Lisaveta pentru că acesta s-a aflat într-o situație de risc major fiindu-i pusă în primejdie viața, dezvoltarea fizică, socială și educațională fiind lipsit de ocrotire părintească.

Condițiile care au impus luarea măsurii de protecție specială nu s-au modificat, copilul fiind în continuare lipsit de ocrotire părintească.

Pentru aceste motive, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată de reclamantă, iar prin hotărârea ce va fi pronunțată, instanța să dispună înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul Caramălău V.- V., cu măsura de protecție specială a plasamentului la doamna C. Lisaveta, cu domiciliul în ., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicită și obligarea pârâtei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu..

Instanța conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2015 sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâra L. M. a solicitat să se dispună dispună înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul Caramălău V.- V., cu măsura de protecție specială a plasamentului la doamna C. Lisaveta, cu domiciliul în .. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicită și obligarea pârâtei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu..

În fapt, reclamanta arată că minorul Caramălău V.- V., clinic sănătos, născut la data de 20.05.2002, fiul Caramălău V., decedat și L. M., elev în clasa a Vl-a, la Școala Gimnazială, din corn. Coroiești, jud. V., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, la doamna C. Lisaveta (în calitate de bunică maternă a copilului), cu domiciliul în .. V., conform dispoziției cu nr. 1368/04.05.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece tatăl copilului este decedat, iar mama copilului nu are condiții materiale pentru a se ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.

Climatul în familia bunicii materne, este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.

În ceea ce-i privește pe părinți, tatăl copilului este decedat din anul 2004, iar mama copilului nu are condiții materiale și resurse financiare, aceasta locuiește cu numitul M. L. și cu 5 copii, în casa unor rude, compusă din 2 camere modest mobilate, iar singurele venituri sunt alocațiile copiilor, conform anchetei sociale de la domiciliul acestora.

Prin cererea cu nr. 4155/10.02.2015, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., doamna C. Lisaveta, a solicitat instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copil, deoarece dorește să se ocupe în continuare de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia, de asemenea și copilul este de acord să rămână în familia bunicii spre creștere și îngrijire.

Din ancheta socială cu nr. 129/08.01.2015, emisă de Primăria corn. Coroiești, jud. V., reiese că, este necesară instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copiii: Caramălău V.-V. și Caramălău D.-C., la bunica maternă, C. Lisaveta, deoarece tatăl copiilor este decedat, iar mama are o relație de uniune liberă cu numitul M. L. și nu are condiții materiale și financiare necesare pentru a se ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea acestora.

În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 62 alin. 1) litera (c), art. 65 alin. 2) litera (a), art. 66 alin (3), art. 67, art. 128, art.139 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Minorul C. V.- V. a fost plasat în regim de urgență la doamna C. Lisaveta (în calitate de bunică maternă a copilului), cu domiciliul în .. V., conform dispoziției cu nr. 1369/04.05.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece se află în situația prev. de art.60 alin.1 lit. c din Legea nr. 272/2004 republicată, tatăl copilului este decedat, iar mama copilului nu are condiții materiale pentru a se ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.

Instanța de judecată fiind sesizată în condițiile art.70 alin.1 din Legea nr.272/2004 republicată, constată că împrejurările care au stat la baza instituirii plasamentului în regim de urgență au rămas neschimbate. Astfel, reintegrarea copilului în familia naturală nu este posibilă ,mama lăsând copilul în grija bunicii materne, declarând că nu se poate ocupa de creșterea, educarea și îngrijirea acestuia deoarece are o relație de concubinaj cu un cetățean din județul B., nu are serviciu, iar concubinul nu-i permite să vină cu minorul.

Din ancheta socială cu nr. 129/08.01.2015, emisă de Primăria corn. Coroiești, jud. V., reiese că, este necesară instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru copiii: Caramălău V.-V. și Caramălău D.-C., la bunica maternă, C. Lisaveta, deoarece tatăl copiilor este decedat, iar mama are o relație de uniune liberă cu numitul M. L. și nu are condiții materiale și financiare necesare pentru a se ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea acestora.

Instanța constată că acestui copilui îi sunt încălcate în mod deliberat drepturile la demnitate și respectarea personalității sale, dreptul de a crește și a se dezvolta într-un mediu securizant, de a beneficia de un nivel de trai care să îi permită dezvoltarea sa fizică, mentală, socială, spirituală și morală, reclamanta a considerat că este în interesul superior al copilului C. V.- V. instituirea unei măsurii de protecție specială.

Pentru aceste motive, instanța, în baza art.70 alin.3 din Legea nr. 272/2004 republicată, va dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru copil cu măsura plasamentului, măsură care corespunde interesului superior al copilului.

Se va face aplicarea disp. art. 66 alin.3 și art.128 alin.1 din legea specială. .

Având în vedere că mama copilului nu realizează venituri permanente în raport de care să fie stabilită contribuția acesteia la întreținerea copilului, însă aceasta are aptitudinea de a munci, instanța în conformitatea cu art.67 alin.2 din Legea nr. 272/2004 republicată, o va obliga să presteze câte 25 de ore lunar fiecare acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. în contradictoriu cu pârâra L. M., C.N.P:_, cu domiciliul în ..

Dispune înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la bunica maternă C. Lisaveta, instituită pentru copilul C. V. –V., născut la data de 21.03.2001, C.N.P:_,cu măsura de protecție specială a plasamentului la aceeași persoană .

Dispune acordarea pentru copil a alocației lunare de plasament.

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către directorul D.G.A.S.P.C. V..

Obligă pârâta să presteze 20 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care își are domiciliul.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.07.201

Ptr. Președinte Grefier,

A. V. T. D.

aflat în C.O.

Vicepreședinte

P. I. M.

Red. A.V./31.07.2015

tehnored.T.D.

Ex.5/04.08.2015

Emis 3 .>

ROMÂNIA

Tribunalul V.

Sediul ., nr.54

Dosar nr._

Obiectul cauzei: Legea nr. 272/2004

Termen la 23.07.2015

Reclamant: D.G.A.S.P.C. V.

Pârâtții:L. M.

PROCES VERBAL

încheiat azi, 23.07.2015

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 raportat la art.134 alin.2 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a copilului C. D. –C., născut la data de20.05.2002, CV.N.P._, fiul lui C. V. ( decedat ) și L. M. .

La audiere minorul C. D. -C. și-a exprimat consimțământul de a rămâne în continuare în plasament la bunica maternă, unde locuiește de la vârsta de 2 ani, este bine îngrijită și se simte foarte bine .

A mai arătat că are 14 ani și este elev la Școala Gimnazială din ..

Minorul a mai arătat că tatăl este decedat .iar mama este recăsătorită cu o persoană din Bacău însă nu ține legătura cu ei.

La ascultarea minorului nu a participat nici o persoană adultă.

Prezentul proces-verbal s-a încheiat întru-un exemplar, urmând a fi atașat dosarului.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. V. T. D.

ROMÂNIA

Tribunalul V.

Sediul ., nr.54

Dosar nr._

Obiectul cauzei: Legea nr. 272/2004

Termen la 23.07.2015

Reclamant: D.G.A.S.P.C. V.

Pârâtții:L. M.

PROCES VERBAL

încheiat azi, 23.07.2015

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 raportat la art.134 alin.2 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a copilului C. V. V. născut la data de 21.03.2001, CV.N.P._, fiul lui C. V. ( decedat ) și L. M. .

La audiere minorul C. V. -V. și-a exprimat consimțământul de a rămâne în continuare în plasament la bunica maternă, unde locuiește de la vârsta de 2 ani, este bine îngrijită și se simte foarte bine .

A mai arătat că are 13 ani și este elev la Școala Gimnazială din ..

Minorul a mai arătat că tatăl este decedat .iar mama este recăsătorită cu o persoană din Bacău însă nu ține legătura cu ei.

La ascultarea minorului nu a participat nici o persoană adultă.

Prezentul proces-verbal s-a încheiat întru-un exemplar, urmând a fi atașat dosarului.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. V. T. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1102/2015. Tribunalul VASLUI