Succesiune. Decizia nr. 411/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 411/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 411/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 411/A/2015
Ședința publică de la 01 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul S. L., cu domiciliul procesual ales la cabinet av. C. C. în contradictoriu cu intimata S. L., având ca obiect – succesiune.
În termenul de amânare a pronunțării nu s-au depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 01 aprilie 2015, când a constatat următoarele;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 590/25.09.2014 a Judecătoriei Huși a admis în parte, acțiunea civilă intentată de reclamanta S. L. în contradictoriu cu pârâtul S. L. și, în consecință a constatat că la data de 11.01.2012 a încetat din viață autorul S. E. F., cu ultimul domiciliu în mun. Huși, .. 2, ., ., iar moștenitori cu vocație succesorală au rămas reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâtul în calitate de fiu adoptat.
A constatat că reclamanta a fost instituită legatar universal așa cum a rezultat din testamentul autentificat sub nr. 8076 din 01.08.1995 la notariatul de Stat Județean V., cu cota de 1/1 din masa succesorală. A constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului este alcătuită din 837 de acțiuni deținute la S.C. „Siretul P.” S.A. cu o valoare nominală de 83,70 lei. A constatat că imobilul – apartament situat în mun. Huși, .. 2, ., ., are calitatea de bun propriu, fiind proprietatea reclamantei.
A respins cererea privind partajarea acțiunilor deținute la „Raiffeisen Bank” S.A.; SIF M.; S.C. „Favior Vidra” S.A. și partajarea sumei de 2.462,41 lei din contul curent al S.C. „Evalcont” I.P.U.R.L. Huși. A respins cererea privind obligarea pârâtului la plata pasivului succesoral. A dispus anularea, ca netimbrată, a cererii reconvenționale formulată de pârâtul – reconvenient S. L., privind completarea masei succesorale.
În temeiul art. 1143 Noul Cod civ. a dispus partajarea averii succesorale, astfel:
A atribuit reclamantei S. L. un număr 837 de acțiuni deținute la S.C. „Siretul P.” S.A. cu o valoare nominală de 83,70 lei.
A respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanța a reținut că la data de 09.01.2012 a încetat din viață autorul S. E. F., cu ultimul domiciliu în mun. Huși, .. 2, ., ., iar moștenitori cu vocație succesorală au rămas reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâtul în calitate de fiu adoptat în timpul primei căsătorii.
În ceea ce privește legea aplicabilă prezentei cauze, instanța a apreciat că temeiul legal este redat de art. 1143 din Noul cod civil având în vedere că faptul juridic al decesului autorului s-a produs la data de 09.01.2012, deci după . Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Conform art. 91 din Legea nr. 71/2011 „moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”.
În cazul moștenirii testamentare, cum este speța de față, trebuie deosebit între, pe de o parte, validitatea testamentului, pentru care se aplică legea în vigoare în momentul întocmirii acestui act juridic unilateral (art. 6 alin. 3 Cod civil, chiar dacă decesul testatorului ar surveni după . legii noi, iar pe de altă parte, efectele dispozițiilor testamentare (de exemplu, atribuirea bunurilor legatarilor), care sunt guvernate de legea în vigoare în momentul deschiderii succesiunii – art. 91 din Legea nr. 71/2011.
Întrucât drepturile legatarilor se nasc în momentul deschiderii succesiunii și în această privință se aplică Noul Cod civil, chiar dacă testamentul autentic a fost încheiat înainte de . Noului Cod civil, respectiv la data de 01.aug. 1995.
În temeiul art. 971 alin. (2) Noul Cod civil, instanța a constatat că moștenitori cu vocație la succesiunea autorului S. E. F. au rămas reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâtul, în calitate de fiu adoptat, care beneficiază de rezerva succesorală, în calitatea sa de descendent de gradul I, însă instanța nu a fost sesizată cu o cerere de reducțiune a liberalităților constituite în favoarea reclamantei.
Astfel, în temeiul art. 986 din Noul Cod civil, instanța a constatat că în timpul vieții autorul a instituit-o legatar universal pe reclamantă, în calitate de soție, așa cum a rezultat din testamentul autentificat sub nr. 8074 din 01.aug.1995 la Notariatul de Stat Județean V., însă după deschiderea succesiunii pârâtul în calitate de moștenitor legal (descendent de gradul I) nu a promovat o cerere de reducțiune a liberalităților excesive.
Astfel, conform art. 1092 Noul Cod civil „după deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere”. Iar potrivit art. 1093 Noul Cod civil „reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută de către moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari”.
Deși pârâtul a precizat prin apărările formulate că a acceptat succesiunea defunctului său tată adoptiv, el nu a promovat o acțiune pentru reducerea liberalităților excesive așa cum prevăd disp. art.1094 alin. (2) din Noul Cod civil.
Instanța a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma autorului se compune doar dintr-un număr de 837 de acțiuni deținute de S.C. „Siretul P.” S.A. cu o valoare nominală de 83,70 lei, așa cum rezultă din istoricul de cont nr. we-_ emis de Depozitarul Central la data de 19.febr.2014 (fila nr. 97), celelalte acțiuni deținute de autor la „Raiffeisen Bank” S.A.; SIF M.; S.C. „Favior Vidra” S.A. fiind transferate, astfel că acestea nu se mai regăseau în patrimoniul autorului la data deschiderii succesiunii, așa cum a rezultat din istoricul de cont depus de Depozitarul Central.
Așa fiind, instanța a respins cererea subsecventă privind partajarea acestor acțiuni, precum și a dividendelor Evalcont” I.P.U.R.L. Huși, întrucât nu s-a dovedit existența lor în patrimoniul succesoral al defunctului la data deschiderii succesiunii, reclamanta având obligația să depună la dosarul cauzei atât certificatele de acționar emise pe numele defunctului, cât și ultimul bilanț contabil aprobat pentru anul 2011 din care să rezulte valoarea patrimoniului întreprinderii profesionale unipersonale cu răspundere limitată „Evalcont” I.P.U.R.L. Huși.
Din actul constitutiv al acestei întreprinderii profesionale unipersonale, instanța a reținutcă aceasta a fost înființată de asociatul unic S. F., iar la art. 30 alin. 2 din actul constitutiv a fost stipulat în mod expres că în cazul în care dizolvarea Întreprinderii are loc ca urmare a decesului asociatului unic, bunurile și orice alte drepturi ale întreprinderii sunt transmise soțului supraviețuitor (fila nr. 104).
Analizând cererea formulată de reclamantă, instanța a constatat că nici nu s-a formulat o cerere în sensul partajării patrimoniului întreprinderii profesionale unipersonale cu răspundere limitată „Evalcont” I.P.U.R.L. Huși, în sensul că nu s-a solicitat partajarea și a părților sociale care compun capitalul social al acestei întreprinderi, ci numai sumele aflate în contul deschis la Raiffeisen Bank S.A. Huși, fără a se depune ultimul bilanț contabil aprobat așa cum prevăd disp. 202 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, actualizată, privind societățile comerciale, care reglementează situația continuării sau necontinuării societății cu moștenitorii asociatului decedat.
În temeiul art. 1143 Noul Cod civil, rap. la art. 983 Noul Cod pr. civ. instanța a dispus partajarea averii succesorale, prin individualizarea componenței masei succesorale și în raport de disp. art. 987, art. 989 Noul Cod pr. civ. a atribuit reclamantei, în calitate de legatar universal, întreaga masă succesorală conform dispozitivului sentinței.
În ceea ce privește temeiul de drept aplicabil pentru cererea subsecventă privind constatarea calității de bun propriu, instanța a apreciat că în cauză cererea se întemeiază pe art. 340 alin. a) din Noul Cod civil care stipulează că „ bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune.
Aceste dispoziții devin aplicabile în temeiul art. 6 alin. 6 Cod civil și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, care instituie o derogare semnificativă de la ultraactivitatea legii vechi, stabilind aplicabilitatea legii noi în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute, în măsura în care acestea derivă din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, desigur dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi”.
Aplicarea Noului Cod civil efectelor viitoare ale unor situații juridice existente la data intrării în vigoare este prevăzută și de unele norme speciale din Legea nr. 71/2011 respectiv art. 27 referitor la relațiile personale și patrimoniale dintre soți. Astfel, temeiul de drept aplicabil este art. 340 alin. 1 lit. a) din legea nr. 287/2009 privind Codul civil și nu art. 31 lit. f) din Codul familiei.
Relativ la cererea privind constatarea calității de bun propriu pentru imobilul – apartament situat în mun. Huși, .. N1, ., ., instanța a apreciat-o întemeiată întrucât bunul a fost achiziționat cu banii primiți de reclamantă cu titlu de donație de la tatăl său C. A., așa cum a rezultat din actul autentic prezentat de reclamantă și, prin urmare, a constatat calitatea de bun propriu a apartamentului dobândit în timpul căsătoriei cu autorul S. E. F..
Instanța a constatat că pârâtul – reconvenient nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale, astfel cum prevăd disp. art. 197 Noul Cod pr. civ în sensul că nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul fixat de instanța de judecată, conform art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 și, prin urmare, în temeiul art. 197 din Noul Cod pr. civilă a dispus anularea ca netimbrată a cererii – reconvenționale promovate de pârâtul – reconvenient privind completarea masei succesorale.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtului la plata pasivului succesoral și la plata cheltuielilor de judecată, instanța a respins-o, deoarece pârâtul nu a primit nimic din masa succesorală, el fiind obligat să contribuie la plata pasivului succesoral doar în ipoteza în care ar fi beneficiat de drepturile succesorale în funcție de cota sa de ereditate.
Sentința primei instanțe a fost atacată cu apel de către apelantul S. L., care arătat că nu au fost depuse la dosar de către reclamanta extrase de cont prin care sa se arate ca acelea erau sumele de bani din ziua decesului tatălui său și că ulterior decesului, nu au fost făcute tranzacții din conturile respective de către terți, el știind ca avea într-unul din cont în jur de 15.000 RON și nici bilanțul contabil aprobat asa cum prev. art 202 alin 3 din Legea nr. 31/1990, actualizata, privind situația continuării sau necontinuării societății cu moștenitori asociatului decedat.
A mai arătat apelantul că defunctul având acțiuni la Raiffeisen Bank S.A., ar fi trebuit să aibă cont deschis si la Banca Transilvania, unde erau vărsate dividendele de pe acțiuni, cont care nu a fost nominal. Reclamanta a depus la dosar un testament autentificat sub nr. 8076 din 01.08.1995, defunctul instituind-o legatar universal cu mențiunea ca "pe fiul sau 1-a ajutat cu bunuri si bani, rezerva succesorala fiind astfel respectata".
A mai precizat apelantul că defunctul s-a căsătorit cu reclamanta S. L. în anul 1994, iar testamentul a fost făcut un an mai târziu, în 1995, apelantul la acea data având vârsta de 22 de ani (neîmpliniți). Nu este adevărat ca tatăl său, așa cum este precizat in testament l-a ajutat cu bunuri și bani, respectându-i astfel rezerva succesorală, deoarece testamentul se refera la un act de timp de 2 ani, (1994 si 1995) având în vedere faptul că până la 18 ani era obligația lui de a contribui spre creșterea si educarea sa. Este adevărat că după divorțul părinților săi, defunctul S. F. i-a lăsat atât lui cat si mamei sale T. R. dreptul să locuiască în casa proprietatea sa ( aceasta fiind moștenire de la părinții săi) si uzufructul unui apartament in Mun. Iași, apartament in coproprietate cu mama sa.
In urma acțiunii de partaj care a intervenit ulterior redactării testamentului, casa din V., . revenind proprietarului de drept, respectiv defunctului, iar apartamentul din mun. Iași revenind in cota de 50% ambilor soți, defunctului său tată respectiv mamei sale T. R. așa cum rezulta din sentința civila nr. 5186 pronunțata la 1 octombrie 2002 de către Judecătoria V.. Acele bunuri, ulterior, au fost vândute, lui nerevenindu-i absolut nimic in urma acestor vânzări, mai mult, după căsătoria tatălui său cu reclamanta relațiile dintre ei s-au răcit, rezumându-se la o vizita pe an (de F.) si atunci anunțata in prealabil cu doua săptămâni înainte. Reclamanta încercând tot timpul sa îl îndepărtează din viata tatălui său deoarece ea nu l-a considerat niciodată fiul tatălui său deoarece era înfiat de la orfelinat, pentru ea fiind mereu un "vagabond și un golan cu cine știe ce origini".
Suma de 4.000 euro arătată de reclamantă a fost trimisa de către aceasta soției apelantului în luna noiembrie 2012 (cu un an înainte de deschiderea acțiunii de partaj succesoral), cu motivația că sunt cadou pentru nepoate, fiica sa cea mare împlinind anii (majoratul) chiar în acea perioadă, dar și pentru faptul că se apropiau sărbătorile de iarna, iar atât ea cat si defunctul său tată nu le-au dat niciodată nimic. Tatăl său nevăzând niciodată nepoata cea mica, azi în vârsta de 10 ani. Soția sa, în data de 16.05.2013, a semnat pe extrasul de cont din data de 5.12.2012 de primirea celor 4000 de euro, dar nu ca moștenire, ci cadou așa cum reclamanta i-a specificat la telefon. Înscrisul alăturat semnăturii soției sale pe extrasul de cont depus la dosar si menționat în cererea de deschidere a acțiunii de judecata si anume "ultima suma cuvenita drept moștenire lui S. L. prin decesul lui S. F." nu le aparține. D. pentru care a făcut o plângere penala pentru fals si uz de fals, art. 290, 291 ncp, la P. de pe lângă Judecătoria Huși, trimisa prin fax o data cu întâmpinarea pentru termenul din 11.09.2014, plângere înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși în dosarul penal cu nr. 2240/P/2014.
În urma verificărilor efectuate de Politia Huși s-a constatat că înscrisul aparține tatălui reclamantei, d-nul C. A., acesta recunoscând ca el a scris (completat) pe extrasul de cont acea fraza, dar, după cum le-a fost explicat de agentul care s-a ocupat de cercetări, acesta a declarat că a fost cu acordul său și al soției sale, ceea ce nu este adevărat. Din ceea ce ni s-a comunicat verbal, cercetările se finalizase iar, dosarul urma a fi înaintat Parchetului care mai mult ca probabil îl va clasa deoarece conform sentinței date in dosarul civil, nu i-a produs daune materiale, deoarece oricum nu i-a revenit nimic, reclamanta fiind instituita legatar universal cu cota de 1/1 in baza testamentului prezentat. Ceea ce nu este adevărat, provocându-i daune atât materiale cât și morale.
In ceea ce privește pasivul succesoral în valoare de 13.043 lei, privind cheltuielile de înmormântare și praznicele ulteriore susținute exclusiv de reclamanta,conform art. 1155 C.civil, precizează faptul că reclamanta nu i-a cerut nici părerea si nici contribuția la aceste cheltuieli, el fiind chemat doar în calitate de invitat la înmormântare iar despre praznicele ulteriore habar nu a avut (nici măcar invitat). Din acest motiv consideră că reclamanta din moment ce pretinde contribuirea sa la plata pasivului succesoral ar fi avut obligația sa îi aducă la cunoștința ceea ce intenționa să facă, să-i ceară acordul sau măcar sa îl invite și pe el la pomenirile tatălui său.
In timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 653 din 09.04.2004, s-a achiziționat un apartament in Huși,..Nl, . suprafața construita la sol de 131,38 mp si o suprafața utila de 105,49 mp. Suma de 400.000 lei vechi ce a reprezentat prețul vânzării, reclamanta susține ca acești bani i-au fost donați de către tatăl ei C. A., prezentând un contract de donație autentificat sub nr.583 di 30 .03.2004. Chiar dacă reclamanta susține că donatorul, tatăl acesteia C. A. are și a avut o situație materiala bună, având posibilitatea să-i doneze unicei sale fiice suma de bani respectiva, consideră că această donație, în realitate este o donație deghizată, deoarece donatorul, d-nul C. A., chiar dacă a avut funcții importante, este pensionar de peste 25 de ani.
Menționează faptul că atât defunctul cât și reclamanta la acea vreme, si nu numai, dispuneau de o situație materiala buna, defunctul având la acea data societatea EVALCONT S.R.L, cod fiscal_, înființată in 2001 si radiata in 19 decembrie 2006, având ca domeniu de activitate "Activități de consultanta pentru afaceri si management". Ulterior, o luna mai târziu, în 2007, tatăl său înființând o altă societate: EVALCONT IPURL, cod fiscal_, in data de 18 ianuarie 2007. Consideră că actul de donație autentificat sub nr. 583 din 30.03.2004 cu suma de 400.000 lei dintre C. A. și fiica sa S. L. este in realitate o donație deghizata, nefiind necesara aceasta donație, reclamanta fiind fiica unica si totodată împreună cu tatăl său dispunând de mijloacele bănești necesare pentru achiziționarea apartamentului.
Consideră că reclamanta, de meserie jurist, prin acest mod (cu acel contract de donație) a încercat de fapt înlăturarea sau eliminarea sa definitivă de la partea de moștenire cuvenita în cazul decesului tatălui său. Astfel nu se explica graba cu care aceasta a vândut apartamentul, înaintea deschiderii acțiunii de partaj succesoral așa cum a făcut si cu autoturismul marca Volvo care figura pe numele societății EVALCONT IPURL.
Apelantul a mai arătat că în timpul derulării procesului de partaj, prin intermediul unui avocat a formulat o întâmpinare și cerere reconvențională, însă cu ocazia depunerii ei s-a arătat în mod greșit ca ar avea domiciliul ales în satul Ghergheleu, ., la familia M. Ș.. La data de 10.03 2014 a fost emisă o comunicare în care se specifica că până la termenul din data de judecată din 03.04.2014 trebuia să achite suma de 1.500 lei, taxă judiciară de timbru pentru cererea reconvențională. În aceeași comunicare se specifică faptul ca va fi comunicat alăturat un duplicat de pe înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, prin apărător, urmând ca până la termenul stabilit sa își exprime punctul de vedere. Precizează faptul că nu a fost anexat la comunicare nici un duplicat de pe înscrisurile depuse la dosar, înscrisuri care nici în ziua de azi nu le cunoaște deoarece la revenire sa în țară, dosarul se afla în lucru la judecător pentru redactarea sentinței civile, el neputând avea acces la el.
A mai menționat apelantul că locuiește în străinătate și este în imposibilitatea de a se ocupa personal de tot ceea ce are ca obiect o moștenire, începând cu scoaterea unui certificat de calitate de moștenitor, medierea și dezbaterea moștenirii, astfel că a angajat un reprezentant legal însă a constatat cu stupoare ca nu a fost depusă la dosarul cauzei împuternicirea avocațială aferentă, ocazie cu care inițial a fost stabilit domiciliul procedural ales la cabinetul acestea, și nu în ., jud. V. la Ș. M., așa cum specificat (adăugat) fără știrea sa în întâmpinare și cererea reconvențională scrisă de dna avocat după ce el a semnat. Acesta i-a înmânat-o în plic, sigilată, pentru a o trimite prin poștă Judecătoriei Huși. Menționează faptul că în satul Ghergheleu, ., locuiește mama sa T. R. ( nu cum a fost specificat pe cele 3-4 plicuri trimise de Judecătoria Huși, T. R.) și nu Ș. M., socrul meu, care nu știe cum și de ce a fost indicat, în cererea reconvențională, el având domiciliul în ., jud. V., nefiind parte în proces.
Precizează faptul ca d-na avocat nu l-a reprezentat la nici un termen de judecată și nici nu i-a adus la cunoștința nici imposibilitatea acestea de a îl reprezenta sau că ar trebui să-și angajeze alt avocat. Menționează că nu i s-a adus la cunoștința de avocatul angajat că va trebui sa își angajeze un alt avocat și nici instanței de judecată nu a comunicat adresa sa legală la care să fie citat pentru a se prezenta în instanța sa-și susțină cauza.
Consideră că judecata desfășurată în fata primei instanțe s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor privind citarea părților în proces, el nefiind înștiințat în mod legal și în termen util ca avocatul angajat a procedat la înștiințarea instanței de judecată ca nu îl mai reprezintă și nici instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în a solicita reclamantei să indice adresa sa de domiciliul legală din România, în condițiile în care el locuiește în străinătate, având chiar reședința în Italia.
In speța de fata, cererea sa reconvențională a fost soluționată în mod greșit, în condițiile în care nu a fost citat legal să achite taxa judiciară de timbru aferentă acesteia.
Precizează că toate comunicările venite la adresa mamei sale i-au fost încredințate d-nei avocat pentru a formula răspunsurile necesare, (primele două plicuri fiindu-i înmânate închise, de către mama sa T. R., el neștiind ceea ce i s-a comunicat) dar și faptul că nu au fost primite toate citațiile pentru termenele de judecată sau alte duplicate după înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.
Totodată menționează că nu a fost citat la niciuna din cele două adrese indicate în antetul cererii de apel că trebuie într-un anumit termen să achite taxa de timbru în valoare de 1.500 lei, iar Judecătoria Huși în mod greșit a dispus anularea cererii reconvenționale ca fiind netimbrată, instanța constatând ca nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale prin neachitarea acestei taxe.
În drept, apelantul a invocat prevederile art. 466 și următoarele din Codul de Procedura civilă
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de pârâtul reconvenient S. L., ca nefondat, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că apelantul a formulat la data de 21.11.2013 "întâmpinare și cerere reconvențională", iar atât în petitul cererii, cât și în finalul acesteia a indicat domiciliul procesual ales ca fiind ., jud. V..
Susținerea apelantului că toate comunicările au fost încredințate avocatului ales nu corespunde realității, deoarece la fila 47 din dosar se regăsește cererea formulată de d-na avocat Z. E. datată 19.11.2013 din care rezultă că a avut mandat doar pentru participarea la ședința de informare privind avantajele medierii, nu și pentru instanță. In plus, apelantul nu a depus la dosar contractul de asistență juridică pentru a dovedi că d-na avocat s-a angajat să-l reprezinte în instanță, iar, în lipsa acestui act, apărările sale în acest sens rămân simple afirmații lipsite de relevanță.
De asemenea, intimata a arătat că parcursul judecării dosarului, procedura de citare cu pârâtul reconvenient a fost legal îndeplinită, dovezile în acest sens fiind semnate de autoarea sa. De altfel, apelantul recunoaște că "toate comunicările au venit la adresa mamei sale", T. R., ., jud. V..
În ceea ce privește împrejurarea că nu a fost citat la nici una din cele două adrese indicate în antetul cererii de apel, intimata a arătat că procedura de citare s-a realizat la instanța de fond în condițiile art. 155 alin. 1 pct. 6 Noul Cod de procedură civilă potrivit căruia "vor fi citați: persoanele fizice la domiciliul lor, în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele".
Atât în petitul cererii reconvenționale, cât și la finalul acesteia, pârâtul a indicat domiciliul procesual ales, respectiv ., jud. V., acesta fiind domiciliul autoarei sale T. R.. Prin urmare, în mod corect prima instanță l-a citat la domiciliul ales, astfel încât critica formulată sub acest aspect este vădit nejustificată.
Referitor la anularea cererii reconvenționale ca netimbrată, critica formulată de apelant este de asemenea neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 197 Noul Cod de procedură civilă "netimbrarea sau timbrajul insuficient atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii".
În același timp art. 33 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede că "taxele de timbru se plătesc anticipat", iar "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. 2 teza I din Cod de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".
Or, prima instanță a respectat dispozițiile legale menționate. Astfel, inițial a comunicat pârâtului reclamant adresa prin care a solicitat să indice valoarea obiectului cererii reconvenționale, după care a emis la data de 17.12.2013 adresa prin care i-a pus în vedere obligația de a achita taxa judiciară de timbru datorată, această solicitare fiind reiterată și la termenele de judecată ulterioare. Deoarece apelantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei până la închiderea dezbaterilor și pronunțarea hotărârii instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 197 Noul Cod de procedură civilă și a dispus anularea cererii reconvenționale.
In realitate apelantul a fost în permanență la curent cu situația procesului, fapt care rezultă din motivele de apel în care arată că "așa cum am precizat și în întâmpinare din 08.09.2014 trimisă la Judecătoria Huși prin fax din Italia pentru termenul din 11.09.2014 ... D. pentru care am formulat o plângere penală ... trimisă prin fax o dată cu întâmpinarea pentru termenul din 11.09.2014".
In ceea ce privește situația de fapt, vă rugăm să observați că apelantul se folosește în apel de alte motive decât cele invocate la prima instanță sau invocă motive care nu au relevanță în cauză ori motive bazate pe date nereale.
În primul rând, art. 202 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 actualizată nu are relevanță în cauză. "Evalcont" I.P.U.R.L. a fost constituită în baza O.U.G. nr. 86/2006 și potrivit art. 7 alin. 6 din acest act normativ "este supusă regimului transparenței fiscale, plata impozitului pe venit făcându-se de practicianul în insolvență și ține contabilitatea în partidă simplă potrivit reglementărilor contabile". Prin urmare, întreprinderea profesională unipersonală cu răspundere limitată nu întocmește bilanț contabil și nu-i sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Cât privește Evalcont S.R.L. - activă în perioada 2001 - 2006, apelantul ignoră că societatea în cauză a fost o persoană juridică distinctă de persoana fizică care a fost asociat, că a avut patrimoniu propriu, drepturi și obligații proprii care nu s-au identificat cu patrimoniul defunctului. Cât timp apelantul nu dovedește că profitul societății a fost repartizat pe destinația dividende, care au fost încasate de defunct, trimiterile la situațiile financiare ale acestei societăți sunt irelevante.
Și afirmația că imobilul din V., ., a fost vândut cu prețul de 300.000 RON în lipsa dovezilor în acest sens reprezintă o pură speculație. Contractul de donație nr. 583/30.03.2004 este un înscris autentic care se bucură de prezumția de autenticitate. Precizează însă ca defunctul nu a încasat astfel de sume care să fi fost investite în achiziționarea bunurilor succesorale. Prin urmare, simpla afirmație că reprezintă o donație deghizată nu este de natură să lipsească actul juridic de forța probantă conferită de lege. Donația a fost însă una reală, deoarece autorul său a deținut funcții importante pe toată perioada cât a muncit, iar intimata este unicul său copil.
De asemenea a realizat venituri și din vânzarea unor terenuri de bună calitate. Contrar susținerilor apelantului l-a ajutat în decursul anilor în mod constant cu bani și alimente, iar relațiile au fost apropiate. Cât timp a locuit în țară îi vizita foarte des la Huși împreună cu soția, stăteau la ei câteva zile, iar la plecare le dădea bani și pachete.
După decesul soțului, în luna mai 2013 apelantul a venit cu soția la Huși și au avut o discuție în legătură cu moștenirea. La acel moment a fost de acord cu testamentul și de comun acord au stabilit suma de 4.000 euro pe care i-a trimis-o anterior în Italia, să fie în contul moștenirii. Niciodată nu l-a desconsiderat pe apelant, dimpotrivă l-a apreciat și întotdeauna l-a tratat ca pe un fiu.
În ceea ce privește situația de fapt, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, în mod corect prima instanță a reținut bunurile care compun masa succesorală. Despre acțiunile care nu s-au mai regăsit în patrimoniul defunctului nu a avut cunoștință. Nu este în posesia certificatelor de acționar sau a ultimului bilanț contabil pentru anul 2011 (precizează încă o dată că I.P.U.R.L. nu întocmește bilanț contabil) și este mai presus de orice îndoială că nu a avut posibilitatea legală de a vinde acțiunile defunctului înainte sau în timpul procesului.
Cât privește bunurile și orice alte drepturi ale I.P.U.R.L. prima instanță a reținut că potrivit art. 30 alin. 2 din actul constitutiv, în cazul în care are loc dizolvarea ca urmare a decesului asociatului unic, acestea revin soțului supraviețuitor. Prin urmare, aceste bunuri nu fac parte din masa succesorală.
Deși nu are relevanță în cauză, precizează că la un moment dat veniturile Evalcont I.P.U.R.L. s-au micșorat astfel încât nu mai acopereau cheltuielile. În aceste (condiții, în anul 2006 soțul său s-a pensionat anticipat suportând penalizarea prevăzută de lege, pensia sa fiind în sumă de 1.050 lei luna care era cheltuită pentru nevoile sale personale (utilități, hrană, medicamente etc). La data decesului, respectiv ianuarie 2012, defunctul nu dispunea de sumele de bani pretinse de apelant. Locul de veci nu face parte din masa succesorală, deoarece a fost cumpărat de autorul său pentru el și soția sa.
În împrejurările date i-a pus la dispoziție locul de veci în care l-a înmormântat, fără însă ca această situație să-i schimbe natura juridică. Mai precizează că s-a căsătorit cu defunctul în anul 1992 și nu 1994, iar testamentul a fost făcut după patru ani de la căsătorie și nu un an cum greșit a menționat apelantul.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 471 Noul Cod de procedură civilă.
Analizând apelul formulat de apelantul S. L. împotriva sentinței civile nr. 590/25.09.2014 a Judecătoriei Huși, în condițiile art. 477 alin. 1 și 2 C.proc.civ., instanța de apel constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Cu prioritate instanța de apel va analiza motivul de apel privind nelegala citare a apelantului pe tot parcursul judecății în primă instanță.
Astfel, se observă din actele dosarului că inițial, în procedura scrisă de comunicare a actelor de procedură, a fost comunicată adresa din data de 24.10.2013 la sediul Cabinetului de avocat Z. E. din V., .. 274, ., ., indicat de către reclamantă în cererea de chemare în judecată ca domiciliul ales al pârâtului.
Prin adresa din data de 19.11.2013, avocat Z. E. încunoștințează Judecătoria Huși despre faptul că nu reprezintă interesele juridice ale pârâtului S. L., acesta fiind clientul său doar pentru ședința de mediere și pentru consultanță juridică, astfel că înscrisurile alăturate acțiunii trebuie transmise către acesta.
Cu toate acestea la data de 22.11.2014 s-a depus de către pârâtul S. L. o întâmpinare și cerere reconvențională prin care a indicat domiciliul său din V., ., ., ., menținându-se olograf și greu lizibil și un domiciliul ales în ., jud. V. la familia M..
Procedura de citare cu pârâtul pe tot parcursul judecății în primă instanță s-a efectuat în ., la familia T. R..
În primul rând, se observă că adăugirile de pe întâmpinare nu au fost constatate sub semnătură de către partea de la care emană înscrisul, respectiv de către apelant, astfel încât, potrivit regulii generale în materia înscrisurilor, respectiv art. 291 C.proc.civ., aplicabilă prin analogie și actelor de procedură, mențiunea olografă nesemnată referitoare la alegerea de domiciliu nu putea fi luată în considerare.
În aceste condiții, conform art. 155 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., apelantul trebuia să fie citat în calitatea sa de pârât la domiciliul indicat de către acesta prin întâmpinare, respectiv în V., ., ., ..
În al doilea rând, se constată că pentru alegerea locului citării, este necesar, conform art. 158 C.proc.civ., să fie indicat și numele persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, urmând ca actele de procedură să fie comunicate acestei persoane. În lipsa unei asemenea mențiuni, respectiv în absența indicării unei persoane însărcinate cu primirea corespondenței, comunicarea se a va face potrivit art. 155 sau 156 C.proc.civ.
În cauză, se constată că prin mențiunea olografă din întâmpinare este indicat numele unei persoane, respectiv M. Ș., iar cu toate acestea procedura de citare s-a făcut în localitatea indicată, însă la o altă persoană, care nu a fost menționată de către pârât.
Mai mult, simplul fapt că persoana care a primit corespondența este mama pârâtului, aspect necontestat în cauză, nu determină înlăturarea viciului de procedură, câtă vreme această persoană nu este cea indicată de către parte.
Pentru aceste două considerente, se constată că alegerea de domiciliu nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege, drept pentru care procedura de citare trebuia să fie făcută la domiciliul acestuia.
Neîndeplinirea cerințelor legale referitoare la procedura de citare atrage sancțiunea nulității actelor de procedură privind citarea, în condițiile art. 175 alin. 1 C.proc.civ., respectiv actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerințelor legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
Intimata a invocat lipsa vătămării, în condițiile în care pârâtul a fost în măsură să depună întâmpinare și cerere reconvențională, iar actele de procedură au fost comunicate către autoarea sa, care i le-a adus la cunoștință.
Cu toate acestea, nu se poate reține că apelantul a intrat în posesia întregii corespondențe referitoare la procedura în primă instanță și nici că ar fi primit-o în termen util pentru formularea apărărilor sau îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa de către instanță.
În aceste condiții, anularea cererii reconvenționale ca netimbrate, în condițiile în care actul de procedură prin care i s-a pus în vedere să îndeplinească această obligație a fost nelegal comunicat, reprezintă o vătămare a drepturilor apelantului, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței Judecătoriei Huși, cu consecința reluării judecății de la momentul primului termen de judecată.
În ceea ce privește celelalte motive invocate de către apelant referitoare la imposibilitatea de a-și face apărarea din cauza dificultăților pe care le-a întâmpinat în colaborarea cu avocatul, instanța de apel constată că acestea sunt împrejurări care nu pot fi opuse nici intimatei și nici primei instanțe, iar față de caracterul fondat al celorlalte critici, nu se mai impune a fi analizate prin prezenta.
În consecință, apelul va fi admis, în condițiile art. 477 alin. 1 și 2 și art. 480 alin. 3 C.proc.civ., reținându-se că prima instanță a soluționat procesul în lipsa pârâtului care nu a fost legal citat, urmând a anula sentința nr. 590/25.09.2014 a Judecătoriei Huși și a trimite cauza primei instanțe spre rejudecare, urmând a fi avute în vedere și motivele invocate de către apelant în cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul S. L. împotriva sentinței civile nr. 590/25.09.2014 a Judecătoriei Huși, pe care o anulează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
M. C. O. M. V.
Grefier,
A. C.
Red. jud. MC/29.04.2015
4 ex./.>
Judecător fond: C. A.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 107/2015. Tribunalul VASLUI | Fond funciar. Decizia nr. 92/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
