Contestaţie la executare. Decizia nr. 34/2016. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 34/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 34/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 34/A

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. M.

Judecător A. I. Z.

Grefier A.-R. V.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoare . în contradictoriu cu intimata . PRODUCTS SRL, împotriva încheierii de ședință din data de 19.10.2015 de Judecătoria V., în cauza având ca obiect contestație la executare suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru intimata . Products SRL, avocat P. L., cu împuternicire de substituire la dosarul cauzei, lipsind reprezentantul apelantei-contestatoare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, nemotivat și insuficient timbrat și se solicită judecarea și în lipsă.

Având în vedere faptul că apelanta-contestatoare . nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru, președintele de complet invocă excepția insuficientei timbrări a cererii de apel, pe care o pune în discuție.

Apărătorul intimatei . Products SRL, având cuvântul, solicită admiterea excepției și anularea cererii de apel. Cu cheltuieli de judecată.

Văzând dispozițiile art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare în ceea ce privește excepția invocată din oficiu, când;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2015 Judecătoria V. a admis excepția tardivității formulării contestației la executare și, în consecință

A respins contestația la executare formulată de S.C. U. T. SRL și U. V.-I. cu domiciliul în V., .. 2, județul V. în contradictoriu cu intimata S.C. M. R. Petroleum Products SRL, cu sediul în Cluj-N., .. 1, ., la cabinet avocat A. M..

A obligat contestatorii să plătească intimatei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

În cauză, titlurile executorii puse în executare silită constau într-un bilet la ordin și o filă CEC.

Potrivit art. 713 Cod procedură civilă: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.

Astfel, codul de procedură civilă indică în mod clar faptul că în ceea ce privește contestația la executarea silită efectuată în temeiul unui alt titlu executoriu decât hotărârea judecătorească, vor fi aplicabile prevederile legii speciale.

Atât Legea 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cât și Legea 59/1934 asupra filei CEC prevăd modalitatea de contestare a executării silite.

Conform art. 62 din Legea 58/1934 și art. 54 din Legea 59/1934: „În termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare. Contestația se va introduce la instanța de executare, care o va judeca potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini. Hotărârea pronunțată asupra contestației va putea fi atacată numai cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.

Instanța va putea suspenda executarea numai în cazul în care contestatorul nu recunoaște semnătura, înscriindu-se în fals, sau nu recunoaște procura.

În caz de suspendare a executării, creditorul va putea obține măsuri de asigurare”.

Atât prin motivarea contestației la executare cât și prin înscrisul depus de contestatori la pagina 49 dosar se arată faptul că somația emisă de Biroul executorului judecătoresc Silitra A. în dosarul de executare 228/2015 a fost primită la data de 23.07.2015. Contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 30.07.2015, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 62 din Legea 58/1934 și art. 54 din Legea 59/1934. Nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că persoana desemnată cu primirea corespondenței la societate era în concediu. Atât timp cât data poștei pe plic apare ca fiind 23.07.2015 aceasta este data de la care se calculează cele 5 zile în care se putea formula contestație la executare. Contestația se putea formula până în data de 29.07.2015.

Având în vedere considerentele expuse instanța a admis excepția tardivității invocată de intimată constatând-o întemeiată. În consecință, contestația la executare a fost respinsă.

În conformitate cu prevederile art. 453, alin. 1 Cod proc.civilă, instanța a obligat contestatorii să plătească intimatei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei încheieri, în termenul prevăzut de Codul procedură civilă a formulat apel ..

Apelanta nu și-a motivat cererea de apel în termenul legal.

La termenul din data de 13.01.2016, instanța, din oficiu a invocat în temeiul art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția nulității cererii de apel pe motiv că apelanta nu și-a îndeplinit obligația de a achita integral taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea de apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și văzând și excepția insuficientei timbrări a apelului, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, tribunalul reține următoarele;

Tribunalul reține că, raportat dispozițiile art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, a pus în vedere apelantei, la primirea cererii de apel, că are obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii.

De asemenea, apelanta a fost citată cu mențiunea de a achita diferența de 480 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, până la termenul fixat în cauză la data de 13.01.2016, fără ca apelanta să îndeplinească această obligație.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Cum apelanta nu și-a îndeplinit această obligație în cadrul termenului stabilit de instanță și nici nu a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 197 din Noul Cod de procedură civilă și art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, Tribunalul va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de apel, invocată din oficiu și va dispune anularea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoare . împotriva încheierii de ședință din data de 19.10.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va păstra.

În conformitate cu dispozițiile art. 451 Cod procedură civilă instanța va obliga apelanta să plătească intimatei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca insuficient timbrat apelul formulat de . împotriva încheierii pronunțate la data de 19.10.2015 de Judecătoria V. pe care o păstrează.

Obligă apelanta la plata către intimata . Products SRL a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2016.

Președinte,

D. M. M.

Judecător,

A. I. Z.

Grefier,

A.-R. V.

A.V. 14 Ianuarie 2016

Red./tehnored. M.D.M.

2 ex./14.01.2016

Comunicat 3 ex./14.01.2016

Judecătoria V. – judecător C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 34/2016. Tribunalul VASLUI