Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 53/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 53/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 53/R/2013
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Judecător E. R. I.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare soluționarea cererii de recurs declarată de către recurenta – reclamantă . CHIȘINĂU, cu sediul procedural ales la Cabinet Av. Tonica D. din Huși, .. 1, jud. V. în contradictoriu cu intimata – pârâtă A. NAȚIONALĂ A V. P. DIRECȚIA R. DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI cu sediul în Iași, .. 10 C, jud. Iași, împotriva sentinței civile nr. 1089 pronunțată la data de 06.12.2012 de către Judecătoria Huși în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială – restituire bunuri restituire.
S-a solicitat strigarea cauzei cu prioritate de către apărătorul recurentei, av. Tonica D..
Instanța a încuviințat cererea când, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă prin av . Tonica D., ce depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata – pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; recursul a fost declarat și motivat în termen; recurenta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar; prin serviciul fax, la data de 14.01.2012, a depus întâmpinare, în dublu exemplar; se solicită judecarea cauzei în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care,
Avocat Tonica D. depune chitanța . nr._/11.01.2013, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, instanța constatând achitat timbrajul datorat de recurentă pentru prezenta cerere.
În temeiul art. 96 cpc, instanța înmânează recurentei prin apărător un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă în prezenta cauză. Av. Tonica D. învederează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestui act procedural.
Instanța precizează că prin întâmpinarea formulată, intimata – pârâtă a solicitat să fie citată atât la sediul său din Iași, .. 10C, jud. Iași dar și la sediul central al A.N.V. din București, .. 13, sector 1, motivat de faptul că doar A.N.V. are personalitate juridică și acordă cuvântul asupra acestei solicitări a intimatei.
Având cuvântul, av. Tonica D. apreciază că se impune respingerea acestei solicitări, având în vedere faptul că intimata a fost legal citată pentru acest termen și în consecință are cunoștință de acest litigiu și și-a expus apărările prin întâmpinarea înaintată pentru acest termen.
Tribunalul deliberând asupra solicitării intimatei de a fi citată și la sediul central al A.N.V. din București, .. 13, sector 1, formulată prin întâmpinare, o respinge, apreciind că procedura de citare este legal îndeplinită cu intimata la acest termen de judecată și că nu există motive pentru ca aceasta să fie citată și la adresa menționată, precizând că motivele pentru care intimata susține că ar trebui să fie citată și la respectiva adresă vor fi avute în vedere de instanță cu ocazia analizării apărărilor formulate de intimată.
La interpelarea instanței, av. Tonica D. învederează că nu are cereri noi de formulat, probe de solicitat sau acte de depus la dosar.
Față de aceste aspecte, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs invocate.
Având cuvântul, recurenta prin av. Tonica D. solicită admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii și reținând cauza spre rejudecare să fie admisă cererea de ordonanță președințială prin care să se dispună restituirea vremelnică a autocarului proprietatea recurentei, ținând cont de condițiile în care acest vehicul a ajuns în posesia intimatei.
Expunând situația de fapt, arată că în data de 05.11.2012, acest autocar care efectua un transport de persoane pe ruta Chișinău – București, a fost reținut de autorități ca urmare a faptului că în urma unui control efectuat asupra pasagerilor în vama A., în bagajul unei pasagere s-a descoperit un număr de 35 de pachete de țigări ce urmau să fie introduse ilegal în țară și care au fost confiscate. Cu privire la această situație s-a întocmit un proces – verbal, depus la dosarul cauzei și în care s-a reținut că această sancțiune de reținere a autocarului s-a aplicat în temeiul art. 653 alin. 2 din HG nr. 607/2006.
Precizează că acest proces – verbal de constatare a contravenției a fost contestat de recurentă în ceea ce privește reținerea autocarului, iar pe cale de ordonanță președințială a solicitat totodată și restituirea vremelnică a bunului.
Apreciază că în mod greșit prima instanță a respins cererea de ordonanță președințială, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 cpc pentru admiterea unei astfel de cereri.
În acest sens, apreciază că în mod eronat instanța de fond a considerat că nu este îndeplinită condiția urgenței, motivând sub acest aspect că nu se produce nici un prejudiciu societății recurente prin reținerea bunului și nici condiția vremelniciei, învederând că în realitate nu ar fi vorba despre o restituire provizorie ci despre una definitivă.
Solicită ca instanța de control judiciar să constate că din actele dosarului reiese că cele două condiții pentru admiterea cererii de ordonanță președințială sunt îndeplinite, astfel că hotărârea pronunțată este una netemeinică, impunându-se în consecință reformarea acesteia.
Cu privire la prima condiție, precizează că a făcut dovada faptului că bunul reținut este bunul principal al societății, cu care aceasta își desfășoară activitatea, iar lipsa de folosință a acestui bun aduce grave prejudicii recurentei. Arată că a depus la dosarul cauzei liste de prețuri practicate pentru transport, de unde se poate observa pierderile înregistrate zilnic de recurentă din cauza indisponibilizării autocarului.
Consideră este îndeplinită și condiții vremelniciei, de vreme ce a făcut dovada că pe rolul Judecătoriei Huși există un dosar prin care se solicită restituirea autocarului.
Solicită ca instanța să țină cont și de atitudinea autorităților vamale, care au refuzat orice colaborare, deși recurenta a fost dispusă să achite garanția de 5 000 lei prevăzută de lege pentru a i se restitui autocarul. Menționează că autoritățile vamale au solicitat în schimb ca recurenta să achite amenda în numele pasagerei L. L., lucru pe care recurenta nu putea să îl facă.
Mai arată totodată că instanța de fond a încălcat normele procedurale privind soluționarea unei cereri de ordonanță președințială, în sensul că nu a respectat principiul soluționării unei astfel de cauzei cu celeritate, amânând pronunțarea de două ori, câte o săptămână, deși legea prevede că pronunțarea într-o astfel de cauză se poate amâna cel mult 24 de ore iar motivarea hotărârii s-a făcut de asemenea cu depășirea termenului de 48 de ore.
Față de aceste aspecte, apreciază că se impune admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii iar pe fond admiterea ordonanței președințiale. Fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 Cod proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 1089 din 06.12.2012 a Judecătoriei Huși a fost respinsă cererea de ordonanță președințială intentată de reclamanta S.C. „M.-T.” S.R.L. Chișinău, în contradictoriu cu pârâta A. Națională a V. prin Direcția R. de Accize și Operațiuni Vamale.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./200, nr._ încheiat la data de 05.11.2012 de A.N.V-Direcția R. Vamală-Biroul Vamal A., s-a dispus sancționarea contravențională a numitei L. L. și reținerea autovehiculului - autocar marca „Mercedes” cu număr de înmatriculare CLP484 proprietatea reclamantei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 653, alin. 2 din H.G. nr. 707/ 2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, reținându-se în fapt că numita L. L. s-a sustras controlului vamal prin ascunderea în bagajul personal a cantității de 35 pachete de țigări.
Raportându-se la dispozițiile art. 653. alin. 1 lit. „a” și ale art. 653 al.2 din HG 707/2006, instanța de fond reține că această măsură de reținere a autocarului are rolul unei măsuri asiguratorii de plată a amenzii, astfel încât reclamanta ar fi putut redobândi autocarul prin simpla achitare a amenzii stabilită prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat.
Instanța de fond a mai reținut că, apărările reclamantei în sensul că prin luarea măsurii reținerii se provoacă o pagubă acesteia fiind astfel îndeplinită condiția urgenței sunt nefondate și că, până la desființarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.
Instanța de fond reține de asemenea că, la momentul pronunțării sentinței, în cauză nu era îndeplinită condiția urgenței, întrucât prejudiciul pe care l-ar suporta reclamanta era o consecință ce decurgea din aplicarea în condiții de legalitate și temeinicie a unei sancțiuni prevăzută de lege ca urmare a săvârșirii unei fapte contravenționale iar bunurile reținute în vederea confiscării, trebuiau să rămână la dispoziția autorității publice care a dispus măsura, ca o garanție că bunul confiscat, în cazul în care măsura sancționării este menținută de instanța de judecată cu titlu definitiv și irevocabil, să poată fi valorificat în interesul și beneficiul Statului Român, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin fapta contravențională imputată.
Față de caracterul vremelnic al măsurii, instanța de fond a mai reținut că nu se poate lua o măsură de restituire pe cale de ordonanță președințială, tocmai datorită faptului că aceasta ar putea deveni o măsură definitivă, întrucât bunul mobil ar putea fi scos din patrimoniul reclamantei, autoritățile statului fiind ulterior în imposibilitatea de a aplica definitiv măsura sancționării și implicit măsura executării sancțiunii contravenționale.
În ceea ce privește neprejudecarea fondului, prima instanță a apreciat că prin analiza criticilor reclamantei s-ar realiza tocmai o antamare a fondului, astfel că instanța ar depăși cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale deoarece, reclamanta a adus în discuție pe cale de ordonanță președințială aspecte ce țineau exclusiv de fondul dreptului cum ar fi spre exemplu lipsa vinovăției, inexistența vreunei fapte ilicite în sarcina reclamantei, aspecte asupra cărora instanța nu se putea pronunța în această procedură.
Relativ la condiția existenței unei aparențe de drept în favoarea reclamantei, a aplicabilității dispozițiilor art. 42 din O.G. nr. 2/2001, care stabilea că dreptul la restituirea bunurilor reținute se năștea din momentul constatării nulității procesului-verbal de contravenție.
Cum în prezenta cauză s-a constatat neîndeplinirea condițiilor imperative prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, privitoare la caracterul urgent, vremelnic și periclitarea vreunui drept prin întârziere, instanța a constatat cererea neîntemeiată și, prin urmare, a dispus respingerea acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta . Chișinău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, depusă printr-un memoriu separat, reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală si netemeinică deoarece, în mod greșit a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile urgentei si vremelniciei restituirii autocarului Mercedes nr. CLP484.
Reclamanta a precizat că, urgența derivă din faptul ca autocarul este mijlocul de transport cu care societatea reclamanta își desfășoară activitatea sa specifica de transport persoane, iar reținerea lui de către organele vamale pana la plata amenzii de către numita L. L. aduce pagube incomensurabile societății care nu ar mai putea fi reparate ulterior dat fiind faptul ca din declarațiile numitei L. L. data in fata agentului vamal aceasta este bolnava fiind încadrata in grad accentuat de handicap.
De asemenea, reclamanta a apreciat că și condiția vremelniciei este îndeplinita, dat fiind faptul că, pe rolul Judecătoriei Huși, a fost înregistrat dosarul nr._ in care se contesta procesul verbal de contravenție si se solicita restituirea autocarului.
A mai susținut reclamanta că, pentru a stabili in concret daca sunt îndeplinite condițiile arătate, instanța de fond, ar fi trebuit, fără sa prejudece fondul cauzei sa-l antameze, si ar fi observat ca este o situație absurda, iar reținerea autocarului ca si garanție a plații amenzii de către o alta persoana nu poate fi acceptata.
În final, reclamanta a precizat că și-a manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziția DRAOV Iași suma pe care o datorează L. L. cu titlu de amenda pentru a îi restitui autocarul insa i s-a comunicat ca acest lucru nu este posibil, singura modalitate de restituire a autocarului fiind după plata amenzii de către contravenienta.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 si următoarele Cod procedură civilă.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că, sentința pronunțată de instanța de fond in prezenta cauză este temeinică și legală.
Intimata a precizat pe de o parte că, adeverința de reținere a bunurilor nu este un act administrativ care sa poată tace obiectul unei judecat! in contencios administrativ, judecarea legalității acesteia fiind în competența instanței ce poate fi investita cu judecarea plângerii contravenționale iar pe de altă parte că, organele de control au întocmit in mod temeinic si legal procesul-verbal de contravenție contestat in cauza, atât sancțiunea principala, cat și sancțiunea complementara fiind legale și trebuind menținute in totalitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și instanța de fond, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./200, nr._ încheiat la data de 05.11.2012 de A.N.V-Direcția R. Vamală-Biroul Vamal A., s-a dispus sancționarea contravențională a numitei L. L. și reținerea autovehiculului - autocar marca „Mercedes” cu număr de înmatriculare CLP484 proprietatea reclamantei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 653, alin. 2 din H.G. nr. 707/ 2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, reținându-se în fapt că numita L. L. s-a sustras controlului vamal prin ascunderea în bagajul personal a cantității de 35 pachete de țigări.
Dispoziții legale incidente:
Cod procedură civilă: art. 581alin 1: „ instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazurile grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării „
Analizând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs dar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciar constată că aceasta este temeinică și legală, recursul fiind nefondat .
Motivele de netemeinicie invocate de către recurentă cu referire la sentința primei instanțe, sunt nefondate, în mod temeinic și legal, instanța de fond reținând că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții, mai exact, urgența.
Pentru admisibilitatea ordonanței președințiale îndeplinirea cumulativă a trei cerințe, respectiv să existe urgență, măsura solicitată să fie vremelnică și să nu prejudece fondul. Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept
Urgența măsurii
Din analiza art. 581 Cod procedură Civilă rezultă două situații în care instanța poate aprecia situația urgenței și anume:
- păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere,
- prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara .
Raportat la aceste criterii, s-a decis că, urgența trebuie să rezulte din
fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgența.
De asemenea, în cadrul ordonanței președințiale, urgența se apreciază în raport de situația existentă la momentul judecării cauzei .
În speță, din probele administrate în cauză, așa după cum temeinic și legal a reținut și instanța de fond, nu rezultă caracterul urgent al acestei măsuri .
Urgența este motivată de către reclamantă prin, faptul că autocarul este mijlocul de transport al societății.
- În ceea ce privește dreptul ce s-ar păgubi prin întârziere, respectiv
pagubele produse prin nefolosirea acestuia, la momentul pronunțării prezentei nu există nici un astfel de drept ce s-ar păgubi prin întârziere, deoarece orice pagubă i s-ar aduce reclamantei, respectiv veniturile ce le-ar fi obținut pe perioada reținerii autovehiculului, aceasta nu este o pagubă ce nu se poate repara, așa cum arată dispozițiile legale, sumele putând fi evaluate și obținute ulterior, în cazul în care se va constata că măsura reținerii este nelegală .
- Referitor la urgență, instanța reține de asemenea, faptul că aceasta
nu este îndeplinită și pentru considerentul că, nu există o imposibilitate a desfășurării activității reclamantei, deoarece nu rezultă că acesta ar fi singurul mijloc de transport al reclamantei și că, fără acesta mijloc de transport, nu și-ar mai putea desfășura activitatea. Această ultimă interpretare se impune a fi făcută și prin prisma faptului că, măsura reținerii autovehiculului este o măsură complementară a unei sancțiuni prevăzută și sancționată de lege ca urmare a săvârșirii unei fapte contravenționale iar bunurile reținute în vederea confiscării, trebuiau să rămână la dispoziția autorității publice care a dispus măsura, ca o garanție că bunul confiscat, în cazul în care măsura sancționării este menținută de instanța de judecată cu titlu definitiv și irevocabil, să poată fi valorificat în interesul și beneficiul Statului Român.
În aceste condiții, evident nu se justifică și nu se dovedește urgența cererii.
În acest sens, este și jurisprudența în materie, din care instanța amintește decizia nr. 40/16.01.1998 a Curții de Apel Iași – secția civilă și decizia nr. 1242/09.06.1999 a Curții de Apel București .
Nerezolvarea fondului cauzei înseamnă neexaminarea fondului
prin recunoașterea dreptului în favoarea uneia din părți. Având în vedere că ordonanța președințială nu are drept scop rezolvarea fondului litigiului, instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se limitează să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.
Instanța constată că prin rezolvarea în fond a cauzei se tinde la luarea unei măsuri definitive, cu nerespectarea dispozițiilor art. 581 Cod procedură Civilă.
Astfel, doar instanța investită cu o cerere pe drept comun ar putea cerceta dacă există sau nu indicii care să ateste că măsura reținerii este legală și în ce măsură sunt sau nu îndreptățite criticile la adresa procesului verbal de constatare a contravenției.
În speță, pentru a se pronunța asupra îndeplinirii condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța este obligată să verifice dacă s-au respectat dispozițiile legale aplicabile, în sensul existenței unei conivențe între contravenientă și reclamantă, efectuând o examinare a fondului cauzei prin examinarea procesului verbal, lucru ce este inadmisibil pe calea acestei proceduri speciale. P. analizarea criticilor reclamantei s-ar realiza tocmai o antamare a fondului, astfel ca instanța ar depăși cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale, având în vedere că, se aduc în discuție, pe cale de ordonanță președințiala aspecte ce țin exclusiv de fondul dreptului cum ar fi spre exemplu temeinicia măsurii reținerii dispusă prin procesul verbal, aspecte asupra cărora instanța nu se poate pronunta în aceasta procedură.
Așadar, față de caracterul obligatoriu al măsurii complementare, Tribunalul apreciază că singura instanța competentă să dispună înlăturarea aceste sancțiuni este instanța de fond după verificarea legalității și temeiniciei actul de constatare și sancționare.
Condițiile exercitării ordonanței președințiale trebuie sa fie îndeplinite cumulativ, inexistența unei dintre ele făcând cererea inadmisibilă.
Față de situația de fapt reținută, instanța de control judiciar, constatând că nu sunt întrunite toate cele trei condiții, referitoare la procedura specială, a căror îndeplinire trebuie să fie cumulativă, reține ca temeinică și legală soluția instanței de fond prin care a fost respinsă cererea de emitere a ordonanței președințiale, recursul reclamantei fiind nefondat .
Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de . Chișinău împotriva sentinței civile nr. 1089 din 06.12.2012 a Judecătoriei Huși, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2013 .
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. | Judecător, E. R. I. |
Grefier, R. A. |
Red:/D.P.C./16.01.2013
Tehnored: R.A./16.01.2013
2 ex./16.01.2013
Judecătoria Huși: judecător A. C..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 377/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 677/2012. Tribunalul... → |
|---|
