Acţiune în constatare. Decizia nr. 649/2013. Tribunalul VRANCEA

Comentarii

0

Decizia nr. 649/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 14795/231/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 649/2013

Ședința publică de la 04 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE -D. J.

Judecător -R. S.

Judecător- S. M. B.

Grefier- D. B. Mihailișca

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra judecării recursurilor declarate de recurenții C. M. cu domiciliul în mun. Focșani, ., ., ., împotriva sentințelor civile nr. 6567 din 13 decembrie 2012 și a sentinței civile nr. 12 bis, pronunțate de Judecătoria Focșani în dosarul nr ._, N. F. cu domiciliul în mun. Focșani, .. 6, ., jud. V. și Ț. G. cu domiciliul în mun. Focșani, .. 6, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 6567 din 13 decembrie 2012.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc in ședința publica din data de 27 iunie 2013,note consemnate in încheierea de la acea data si care face parte integranta din prezenta când tribunalul in vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 04 iulie 2013,când;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

I. pozițiile procedurale adoptate de părțile litigante la judecarea în primă instanță a pricinii și aspecte procedurale relevante

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ în data de 15.12.2011 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamantul C. M. a chemat in judecata civila si personal la interogatoriu pe parații ., B. V., N. F. D., Dușinschi M., H. V., Pătrașcanu R., T. G., I. M., D. A., C. P., P. T., Ț. G., I. M., Gheorghită E., F. V., D. M., D. P., A. M., Ciorasteanu M., F. L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constata ca reclamantul deține cota indiviza de 50% din imobilul uscător in suprafața de 14,88 m.p. situat la parterul blocului din Focșani, .. 6, .> In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat acte de vânzare-cumpărare in forma autentica cu o parte dintre proprietarii imobilului sus menționat, respectiv cu 9 dintre coproprietarii blocului nr. 2 așa cum in opinia acestuia deține 50% in proprietate din uscătorul situat la parterul blocului.

2. La 7.11.2011 reclamantul si-a precizat/completat cererea in sensul ca a solicitat sa se constate ca deține o cota de 75% din imobilul uscător si ca solicită obligarea paraților la plata îmbunătățirilor aduse imobilului in suma de 5000 Ron așa încât fiecare coproprietar urmează sa-i restituie cota parte din aceste îmbunătățiri, conform cotei ce o deține.

In motivarea cererii precizatoare/completatoare, a arătat că imobilul era imposibil de folosit in stare inițiala in care se afla si ca cu acordul proprietarilor a efectuat o . imbunatatiri la acest imobil, respectiv a demolat peretele despărțitor, a montat instalație electrica, sanitara si termică, aer condiționat, a zugrăvit interior, exterior, a montat gresie trafic greu, a înlocuit fațada din tâmplărie PVC cu geam termopan, efectuând si un proiect de specialitate.

In drept, au fost invocate disp. art. 555 si urm. C.civil si 654 C. civil.

In dovedirea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu si expertiza tehnica construcții.

3. Ulterior, in raport de precizările făcute de paratul C. P. care deține si funcția de administrator al Asoc. De proprietari nr. 515 Focșani din care face parte si blocul in discuție, reclamantul a precizat numele paraților in contradictoriu cu care înțelege sa se judece in prezenta cauza, ca fiind ., B. V., N. F. D., Dușinschi M., H. V., Pătrașcanu R., T. G., I. M., D. A., C. P., P. T., Ț. G., I. M., Gheorghită E., F. V., D. M., D. P., A. M., Ciorasteanu M., F. L..

4. Dintre parații chemați in judecata, doar o parte au inteles sa formuleze întâmpinare la dosarul cauzei, respectiv:

4.1. C. P., care a si precizat numele actualilor proprietari ai blocului nr. 2 si care a mai arătat că ..o2.2oo4 a fost încheiat un contract de închiriere intre asociația de proprietari si reclamantul pentru 5 ani pentru perioada 1.o4.2oo4 – 1.o4.2oo9, dar că din aprilie 2oo9 si până in prezent acest spațiu este închis de către chiriași, este adevărat că (,) chiriașul a cumpărat de la 9 proprietari cotele părti ideale deținute de aceștia din spațiul destinat ca uscător dar că, având in vedere disp. Legii 230/2007 acțiunea reclamantului nu poate fi primita de instanța întrucât părțile sunt coproprietari pe părți egale iar spațiul se afla in administrarea asociației de proprietari nr. 515 Focșani.

4.2. Dusinchi M. a arătat că nu este de acord cu acțiunea reclamantului, solicitând a fi respinsa, ca nu este de acord cu vânzarea si nici cu ieșirea din indiviziune a spațiului cu destinația de uscător întrucât dorește ca spațiul sa fie folosit in comun de toți locatarii blocului si ca mai mult decât atât la momentul in care s-a făcut închirierea uscătorului, paratul ar fi impus o . condiții in vederea încheierii contractului de închiriere ce nu au fost respectate de către reclamant ulterior, drept pentru care paratul s-a văzut nevoit sa sesizeze asociația de proprietari si Serviciul Urbanism din cadrul primăriei, fără a depune la dosarul cauzei rezultatul acestor sesizări ci doar propria declarație a paratului Dusinschi M. autentificata la nr. 891/9.02.2004 prin care acesta in calitate de proprietar al apartamentului 24 . Focșani, este de acord ca uscătorul de la parterul blocului sa fie închiriat de Asociația de propr. Nr. 515 Focșani domnului C. M. pentru a se desfășura activitati de birou – agenție imobiliară;

4.3. N. F. D. ce a invocat excepția de netimbrare a acțiunii reclamantului, respectiv excepția inadmisibilității cat si excepția autorității lucrului judecat in raport de modul de soluționare a cauzei înregistrata la nr._ iar pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata. Cu caracter de cerere-reconvenționala, aceasta a solicitat instanței sa constate ca reclamantul nu este proprietarul vreunui bun principal din acest . poate dobândi proprietate cote-pârti asupra bunurilor - părți comune dintr-o clădire ce constituie coproprietate forțata atâta timp cat nu a fost înstrăinata si proprietatea bunului principal, ca nu exista hotărârea asociației de proprietari cu privire la atribuirea in folosința exclusiva si/sau pentru întrebuințarea acestui spațiu si ca spatiile comune ce constituie coproprietate forțata nu pot fi înstrăinate decât odată cu bunul principal.

In drept, au fost invocate disp. art. 650,651 teza ultima C. civil.

4.4. D. R. M. a arătat ca nu este de acord cu cererea reclamantului, ca in aprilie 2011 a cumpărat garsoniera situata la nr. 27 de la numiții S. A. si F. foști proprietari si ca acestea nu i-au făcut cunoscut faptul ca spațiul destinat uscării rufelor a fost închiriat vreunei persoane, arătând ca in calitate de locatar nu este de acord cu folosirea spațiului respectiv de către reclamant.

5. Pe parcursul cercetării judecătorești, dat fiind ca parata reconvenientă N. F. D. nu a respectat dispozițiile instanței cu privire la valoarea bunurilor ce fac obiectul cererii reconvenționale si ca toate acestea întârziau judecarea cauzei principale in fond, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale si înregistrarea la un nou număr _/231/2012, conform ROI pe rolul aceluiași complet si ulterior, a dispus suspendarea conform art. 155/1 C.p.c.

II. soluția de primă instanță

6. Prin sentința civilă nr. 6567/13.12.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității, invocata de parata N. F. D.,ca neîntemeiata, respinsă excepția autoritatii lucrului judecat, invocata de parata N. F. D. ,ca neîntemeiata, s-a luat act de micșorarea câtimii pretențiilor formulate de reclamant de la 5000 de euro la 8746 lei, a fost admisă in parte cererea așa cum a fost precizata, înregistrata la nr._, s-a constatat ca reclamantul este proprietarul a 9/20 din spațiul cu destinație inițiala de uscător,in suprafața de 14,88 mp situat in Focșani ..6, au fost obligați parații B. V.,N. F. D.,Dusinschi M.,H. V.,P. R.,T. G.,I. M.,D. A.,C. P.,Tiganus G.,I. M. la 8746 lei catre reclamant cu titlu de despagubiri, au fost obligați paratii B. V.,N. F. D.,Dusinschi M.,H. V.,P. R.,T. G.,I. M.,D. A.,C. P.,Tiganus G.,I. M. la 2404,3 lei catre reclamant cu titlu de cheltuieli de judecata.

6¹. Prin cererea civila înregistrata pe rolul Judecătoriei Focșani la 10.01.2013, reclamantul C. M. a solicita completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6567/2012 pronunțata de Judecătoria Focșani.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere, respectiv acela privind constatarea schimbării destinației imobilului in suprafața de 14,88 m.p. situat la parterul blocului nr. 6 . Focșani din uscător in spațiu comercial de birouri. Arata reclamantul că inițial, prin cererea înregistrata la nr._, a solicitat ca in contradictoriu cu parații in cauza sa se constate că deține cota de 5o%, cotă pe care ulterior si-a majorat-o la 75% din imobilul anterior descris si ca odată cu cererea completatoare formulata la 15.12.2o11 in conformitate cu disp. art. 132 C.p.c. a investit instanța si cu capăt de cerere privind constatarea faptului că imobilul in litigiu si-a pierdut destinația de uscător de . coproprietate forțata si perpetua, devenind spațiu cu destinație comerciala si că, cu privire la acest capăt de cerere, instanța era obligata sa-l soluționeze fie in mod favorabil, fie prin respingere ca neîntemeiat insă omițând a se pronunța cu privire la acest capăt de cerere, reclamantul a considerat ca sunt aplicabile in speță disp. art. 281 /2 C.p.c. in sensul completării dispozitivului de către instanța cu pronunțarea asupra acestui capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 12bis/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani a fost respinsă cererea având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6567/2012.

III. cererile de recurs promovate în cauză

7. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. în data de 15.03.2013 sub nr._, recurentul C. M. (în continuare recurentul sau reclamantul) a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 6567/2012 pronunțată de Judecătoria Focșani, solicitând să se admită cererea de recurs, să fie modificată sentința recurată, majorată cota procentuală a reclamantului.

În motivarea recursului a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.p.c. A arătat, în esență, că un contract de vânzare, deși depus la dosar, nu a mai fost avut în vedere de instanță ca efect a unei erori a primei instanțe.

7¹. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. în data de 15.03.2013 sub nr._, recurentul C. M. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 12 bis/2013 pronunțată de Judecătoria Focșani.

7². Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. în data de 15.03.2013 sub nr._, recurenții N. F. și Ț. G. (în continuare recurenții sau pârâții recurenți) au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 6567/2012 pronunțată de Judecătoria Focșani, solicitând să se admită cererea de recurs, să fie modificată în tot sentința recurată, respinsă acțiunea ca inadmisibilă sau neîntemeiată.

În motivarea recursului au invocat încălcarea art. 1-2 din Legea taxelor de timbru, prevederile art. 651 ultima teză din Codul civil, existența autorității de lucru judecat, încălcarea art. 132 C.p.c., faptul că reclamantul nu este proprietarul unui bun principal, nu au fost individualizate cotele părți ale celor ce au înstrăinat, nu există o hotărâre a asociației de proprietari conform art. 650 Cod civil, adunarea generală nu a fost de acord cu schimbarea destinației spațiului, din 2009 reclamantul nu a mai achitat chirie.

8. Intimatul C. P. a formulat poziție procesuală scrisă (fila 49).

9. Prin încheierea din 09.05.2013 Tribunalul a stabilit cuantumul taxelor de timbru ce aveau a fi suportate de către recurenți. Cererile de recurs au fost timbrate.

Analizând probatoriul administrat în cauză în lumina legislației aplicabile în speță, Tribunalul reține următoarele:

IV. analiza cererilor de recurs, în lumina legislației în vigoare și a limitelor învestirii instanței de recurs

10. Cu titlu preliminar, Tribunalul amintește că în lumina art. 304 pct. 9 C.p.c.: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere in următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii”.

Cererea de recurs formulată de recurenții N. F. și Ț. G.

11. Analizând sentința recurată prin prisma acestui motiv de recurs, invocat expres de către reclamant și implicit de către pârâții recurenți, Tribunalul constată că sentința atacată, deși nu este lipsita de temei legal, a fost data cu aplicarea incorectă a legii.

12. Analiza prezentei cereri va porni de la expunerea în mod sintetic a unei proceduri judiciare soluționată în mod irevocabil în prezent.

În concret, Tribunalul constată că prin cererea înregistrata la nr._, reclamantul din prezenta pricină personal și în calitate de administrator al . Focșani a învestit instanța de judecată împotriva pârâților . Focșani, B. V., N. F., Dusinschi M., G. I., F. V. O., S. A., D. P., H. V., Patrascanu R., T. G., I. M., M. G., D. A., C. P., G. S., C. M., Filoteasnu L., Ț. G., I. M., pentru ieșire din indiviziune și acțiune în perfectare iar în motivarea acestei acțiuni reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâtul C. M. un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect cota indiviză pe care pârâtul o deține din imobilul uscător situat la parterul blocului din .. 6 .-se că prețul vânzării a fost de 4847 lei a fost plătit integral la data încheierii antecontractului. S-a arătat că pârâtul a fost invitat la notar în vederea încheierii actului în formă autentică dar nu s-a prezentat. Cu privire la capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune s-a arătat că la data de 1.04.2005 societatea reclamantă a încheiat cu Asociația de proprietari nr. 515 Focșani, un contract de încheiere având ca obiect uscătorul situat la parterul blocului nr. 2 din .. 6. Bunul se află în stare avansat de degradare, motiv pentru care reclamantul a fost nevoit să investească sume mari de bani pentru aducerea lui în stare de întrebuințare, bunul nefiind folosit de locatari fiind un spațiu plin de gunoaie și care adăpostea câini vagabonzi și cerșetori, nefiind folosit în sensul destinației de uscător. S-a arătat că toți proprietarii au fost de acord să schimbe destinația spațiului de uscător în spațiu comercial și aceeași voință a fost exprimată de proprietari și prin vânzarea cotelor pe care le-au deținut din acest imobil și că-n prezent bunul nu mai este deținut în proprietate forțată și perpetuă, având schimbată destinația. Reclamantul, C. M. a arătat că, fiind interesat de a dobândi proprietatea imobilului, a lansat o ofertă de cumpărare a acestuia, prețul cuprins în ofertă a fost de 20.000 euro pentru uscătorul cu o suprafață de 14,88 mp, arătând că imobilul are o suprafață de 955,22 mp, iar fiecare urma să primească o sumă de 20,9 euro (20.000 euro: 955,22 mp), pentru fiecare mp pe care-l deținea în imobil. Astfel, proprietarii garsonierelor urmau să primească 612 euro (29,21 mp x 20.9 E/mp), proprietarii apartamentelor cu trei camere 1310 euro (62,29 mp x 20.9 E/mp) iar proprietarii apartamentelor cu 4 camere 1594 euro (76,43 mp x 20.9 E/mp). S-a arătat că reclamantul C. M. a încheiat acte de vânzare cumpărare cu o parte din proprietarii de imobil, susținând că a dobândit proprietatea unei cote de aproximativ 50% din imobil.

Prin sentința civila nr. 5812/08.11.2010 instanța a respins acțiunea privind capătul de cerere - ieșirea din indiviziune privind uscătorul situat la parterul blocului nr. 2 din ., V., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul iar instanța de recurs, Tribunalul V., prin decizia civila nr. 337/22.03.2011 a respins ca nefondat recursul acestuia împotriva sentinței civile nr. 5812/2010 pronunțata de Judecătoria Focșani in dosarul nr. 2159/2009, sentința fiind astfel irevocabila.

În cuprinsul acestei ultime hotărâri judecătorești s-a reținut cu putere de lucru judecat că „este de necontestat că imobilul din litigiu, ca fiind uscător, situat la parterul blocului nr.2 din ..6, aparține Asociației de proprietari nr. 515 Focșani V. și că a fost închiriat unei societăți comerciale a cărei administrator este reclamantul C. M.. Este de observat că perioada contractului este 01.04._09, astfel că la momentul introducerii cererii 09.03.2009, efectele acestui contract nu încetase. Este adevărat că reclamantul dobândise în parte prin cumpărare cota ideală avută de locatarii vanzatori (filele 74 și urm.) aceasta fiind împrejurarea care l-a determinat pe reclamant să solicite ieșirea din indiviziune asupra spațiului din litigiu. Este de reținut că în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 85/1992, locatarii blocului nr.2 din . membrii ai asociatiei de proprietari nr.515, au dobândit odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor proprietate și dreptul de proprietate pe cote părți asupra spațiului comun denumit uscător, ulterior închiriat societăților administrate de reclamant. Așadar, în speță este de necontestat că pârâții sunt coproprietarii spațiului în litigiu. Regimul juridic al acestui spațiu fiind acela al coproprietății forțate, acesta va continua să existe pe întreaga durată a construcției, putând înceta doar: prin acordul coproprietarilor; când menținerea sa nu se mai impune; un coproprietar dobândește de la ceilalți proprietate exclusivă a întregului imobil. În cauza dedusă judecății în mod corect prima instanță a observat că dreptul de coproprietate forțată nu s-a stins în niciunul din modurile de mai sus. Este greșită susținerea reclamantului că în speță destinația imobilului a fost schimbată având categoria de spațiu comercial. În realitate, prin înscrisul intitulat ,,aviz favoravil” (fila 87) destinația spațiului comun denumit uscător s-a schimbat temporar pe parcursul derulării contractului de închiriere, astfel că nu se poate afirma că această schimbare a destinației spațiului comun este definitivă. Mai mult, așa cum rezultă din modul de redactare al acestui înscris(fila 87) însoțit de un tabel al locatarilor coproprietari ai spațiului din litigiu, acesta a fost întocmit pentru obținerea unei finalitati în vederea amenajării unei agenții imobiliare astfel că din această împrejurare nu rezultă că semnatarii acestui aviz au renunțat la coproprietatea forțată, pentru a se putea realiza o ieșire din indiviziune așa cum pretinde reclamantul în cererea introductivă. În mod corect prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 45 al.6 din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora încetarea destinației de folosință comună se face prin hotărâre a adunării generale a asociației de proprietate în cauză acest act neputând fi suplinit de documentul intitulat aviz văzând că prin acesta se schimbă ,așa cum am arătat mai sus, destinația spațiului comun și nu se constată încetarea destinației e folosință comună. Aceasta fiind situația de fapt si de drept a spațiului din litigiu, soluționarea motivelor de recurs va primi următoarele argumente. 1.Primul motiv priveste o chestiune formală relativ la respingerea cererii ca neîntemeiată sau ca inadmisibilă observând că în niciunul din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă inadmisibilitatea introducerii unei cereri de genul celei de față și caracterul netemeinici al acestuia rezultă din faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a constata că spațiul din litigiu poate face obiectul unei acțiuni judiciare de ieșire din indiviziune, deoarece instanța de fond a reținut că în speță nu a încetat destinația de folosință comună a spațiului din litigiu aceasta fiind doar schimbată pe o perioadă determinată. (…) D. simplul înscris intitulat ,,aviz favorabil” privind schimbarea destinației spațiului comun –uscător în amenajarea agenției imobiliare nu poate imprima efectul unei hotărâri a asociației de proprietari din care să rezulte expres că menținerea spațiului comun nu se mai impune sau care să constate încetarea coproprietății forțate.

13. Pornind așadar de la lectura conținutului univoc al deciziei civile nr. 337 se poate lesne observa că pentru starea de fapt dedusă inclusiv prezentei judecăți își mențin deopotrivă efectele constatărilor intrate în putere de lucru judecat al instanței anterioare.

Cu alte cuvinte, notând delimitarea clară dintre noțiunile de autoritate de lucru judecat și putere de lucru judecat și subliniind că în mod judicios prima instanță a respins excepția autorități ide lucru judecat ce apare a fi fost invocată, chiar dacă în termeni relativ echivoci de către pârâta recurentă, Tribunalul reține că decizia civilă nr. 337 a Tribunalului V. se bucură de putere de lucru judecat, cele tranșate prin aceasta și relative la situația din prezenta cauză neputând fi nesocotite ori chestionate de către instanțele învestite cu acest dosar.

14. Văzând așadar premisa de lucru expusă mai sus, Tribunalul notează că puterea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 337 apare a fi fost nesocotită de prima instanță, acesta fiind primul motiv pentru care Tribunalul reține nelegalitatea sentinței recurate. Rezultă nesocotirea art. 1201 Cod civil.

15. În continuarea argumentelor expuse mai sus, Tribunalul reține că prezumția legală absolută și irefragabilă de putere de lucru judecat este întărită de faptul că din niciun mijloc de probă administrat în această pricină nu a rezultat schimbarea în condițiile legii a destinației spațiului în cauză. Invocarea conținutului unor acte care ar urma să fie coroborată cu elemente prezumtive nu poate fi socotită necesară și suficientă pentru o atare concluzie.

16. În egală măsură, asemenea primei instanțe, Tribunalul constată că într-adevăr prin contractul de închiriere din 10 februarie 2004 Asociația de proprietari nr. 515 Focșani a închiriat numitului C. M., administrator al . cu sediul în Slobozia Ciorăști jud. V., chiriaș, imobilul uscător situat la parterul blocului nr. 2 din .. 6, chiria fiind stabilită la 100 euro lunar în lei contract încheiat pe perioada 1.04.2004 – 1.04.2009.

Conform clauzelor contractului părțile au convenit că, chiriașul nu va avea voie să schimbe destinația spațiului, altor activități decât pentru cele de birou, prevăzându-se că uscătorul a fost cedat în folosință chiriașului care va avea posibilitatea să-și recupereze investițiile de îmbunătățire aduse pe parcurs de la viitorul chiriaș sau neperceperea de chirie pe 1-3 luni în funcție de evaluarea investițiilor făcute, chiriașul având obligația să depună la asociație copii după documentele doveditoare a costului investițiilor.

Din actul adițional la contractul de închiriere susmenționat, act adițional încheiat la 18 martie 2004 între Asociația de proprietari 515 Focșani și C. M., administratorul societății . cu sediul în Slobozia Ciorăști jud. V. – chiriaș, Tribunalul reține că s-a luat act de hotărârea ca, chiriașul să-și desfășoare activitatea și cu asociația nou înființată . cu mențiunea că se va desfășura aceeași activitate prevăzută în contractul de închiriere.

Din contractul de cesiune autentificat sub nr. 904/12.04.2010 de BNP D. C. instanța mai reține că . Focșani în calitate de cedent și C. M. în calitate de cesionar au încheiat contractul de cesiune sus menționat prin care . prin C. M. a cedat îmbunătățirile investiționale făcute de . în valoare de 2480 lei la uscătorul închiriat de Asociația 515 iar C. M. a primit aceste îmbunătățiri de la ..

Ulterior acestor acte s-a încheiat contractul de închiriere între Asociația de proprietari nr. 515 Focșani și C. M., administrator al . Focșani în calitate de chiriaș, privind uscătorul situat la parterul blocului nr. 2 din .. 6, contract de închiriere încheiat în aceleași condiții ca anterior menționat, respectiv conform contractului de închiriere din 10 februarie 2004 la care s-a făcut referire.

La o dată ulterioară Asociația nr. 515 Focșani a dat aviz favorabil privind schimbarea destinației uscătorului, situat în .. 6, în amenajare agenție imobiliară.

Chiar în aceste condiții, faptul că proprietarii apartamentelor din blocul nr. 2 apar a fi acceptat semnarea actului privind schimbarea destinației uscătorului in spațiu cu destinație – agenție imobiliară nu rezultă că au acceptat să fie transformată natura coproprietății asupra acestui bun accesoriu. Faptul că nu se impunea pe perioada închirierii bunului folosirea . acordul de schimbare a destinației să echivaleze cu o transformare a formei de coproprietate, de altfel, din lectura acestui act rezultând relativ clar că proprietarii din condominiu nu au acceptat o atare situație.

Ulterior, conform actelor depuse la dosar reclamantul C. M. rezultă că acesta a cumpărat de la o parte dintre proprietarii blocului, la parterul căruia se află uscătorul în litigiu, „cotele lor părți din acest bun aflat în coproprietate forțată”. Astfel au fost încheiate:

• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3347 din 24 septembrie 2007 de către BNP D. G. încheiat cu .;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4115 din 30.10.2008 de către BNP D. G. încheiat cu G. I. G. și G. I. E.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3298 din 19 septembrie 2007 de către BNP D. G. încheiat cu F. V. și F. M.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 38 din 15 ianuarie 2008 de către BNP D. G. încheiat cu D. P. și Dumtrache E.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2637 din 16 august 2007 de către BNP D. G. încheiat cu S. A. și S. F.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2641 din 16 august 2007 de către BNP D. G. încheiat cu Goea V.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2558 din 13 august 2007 de către BNP D. G. încheiat cu M. G.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4479 din 14 decembrie 2007 de către BNP D. G. încheiat cu F. L.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 151 din 16 iulie 2009 de către BNP D. G. încheiat cu C. M. și C. F.;
• contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1968 din 13 august 2010 de către BNP D. G. încheiat cu .;

17. Pornind așadar de la prezumția legală absolută mai sus amintită, Tribunalul reține că aplicarea în mod incorect a legii civile substanțiale rezultă cu încă mai multă tărie din analiza coroborată a următoarelor norme legale.

În concret, Tribunalul subliniază conținutul legal al următoarelor norme legale:

art. 3 lit. c și e din Legea nr. 230/2007: „proprietate comună - toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință; cotă-parte indiviză - cota-parte de proprietate care îi revine fiecărei proprietăți individuale din proprietatea comună și este egală cu raportul dintre suprafața utilă a proprietății individuale și totalul suprafețelor utile ale tuturor proprietăților individuale”;

art. 39 din Legea nr. 230/2007 „Proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune”.

Art. 6 alin. 6 din Noul cod civil „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi”;

Art. 647 alin. 1 și 2 din Noul Cod civil „1) Fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun, cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari. (2) Când bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun principal, fiecare coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului comun numai odată cu exercitarea dreptului de dispoziție asupra bunului principal”;

Art. 648 din Noul Cod civil „(1) Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidențial există spații cu destinație de locuință sau cu altă destinație având proprietari diferiți, părțile din clădire care, fiind destinate întrebuințării spațiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forțată. (2) Părțile comune sunt bunuri accesorii în raport cu spațiile locative, care constituie bunurile principale în sensul art. 546.”;

Art. 650 din Noul Cod civil „(1) Părțile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosință exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari. (2) Decizia de atribuire în folosință exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor și al cotelor-părți. În clădirile unde sunt constituite asociații de proprietari, decizia se adoptă de către adunarea generală, cu aceeași majoritate.”;

Art. 651 din Noul Cod civil „C.-parte din dreptul de proprietate asupra părților comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spațiului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părți nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spațiului care constituie bunul principal.”;

Art. 651 din Noul Cod civil: „Încetarea destinației folosinței comune 1) Încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî cu acordul tuturor coproprietarilor. (2) În cazul încetării destinației de folosință comună în condițiile alin. (1), devin aplicabile dispozițiile privitoare la coproprietatea obișnuită.(3) Imobilul, respectiv partea din imobil care rezultă din încetarea destinației folosinței comune se înscrie în mod corespunzător în cartea funciară pe baza documentației cadastrale întocmite în acest scop.

art. 45 din Legea nr. 7/1996 (textul în forma în vigoare la data faptelor relevante pentru această speță): „1) Dacã un imobil cu construcție - condominiu -, din care unele pãrți sunt comune indivize iar restul sunt individuale, se întocmește o carte funciarã colectivã pentru întreaga construcție, și câte o carte funciarã individualã pentru fiecare proprietate individualã care poate fi reprezentatã din apartamente sau spații cu altã destinație decât cea de locuințã; prin asimilare, poate fi definit condominiu și un tronson cu una sau mai multe scãri, din cadrul clãdirii de locuit, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comunã. (2) Dreptul de proprietate comunã forțatã și perpetuã pe pãrțile comune ale unui imobil se valorificã numai împreunã cu dreptul de proprietate exclusivã care poartã asupra acestuia sau a unei pãrți determinate din acesta.(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2) și prin derogare de la prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, încetarea destinației de folosințã comunã pentru pãrțile comune din clãdirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotãrî motivat, cu o majoritate de douã treimi din numãrul coproprietarilor. (A.. (3) al art. 45 a fost introdus de art. I din LEGEA nr. 170 din 16 iulie 2010, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 21 iulie 2010.) (4) În cazul prevãzut la alin. (3), devin aplicabile dispozițiile privitoare la coproprietatea obișnuitã și temporarã. Cu toate acestea, înstrãinarea sau ipotecarea se poate realiza dacã existã o majoritate de douã treimi din numãrul coproprietarilor.(5) În cazurile prevãzute la alin. (3) și (4), coproprietarii care nu au votat ori, dupã caz, s-au opus la înstrãinare sau ipotecare au dreptul la o despãgubire justã, stabilitã pe cale convenționalã ori, în caz de neînțelegere, pe cale judecãtoreascã.(6) Constatarea încetãrii destinației de folosințã comunã pentru aceste pãrți se face prin hotãrâre a adunãrii generale a asociației de proprietari, adoptatã cu o majoritate de douã treimi din numãrul coproprietarilor.(7) Imobilul, respectiv partea din imobil rezultat/ã din înstrãinare se va înscrie în cartea funciarã urmând procedura cadastral-juridicã reglementatã la alin. (1).”;

Lecturând textele legale mai sus citate rezultă în mod univoc legea civilă aplicabilă precum și cerințele prescrise de aceasta pentru starea de fapt dedusă judecății.

18. Reamintind că analiza din rândurile subsecvente nu reprezintă decât o completare a celor indicate mai sus relative la incidența puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 337 și subliniind inclusiv cu acest prilej că din probatoriul administrat nu rezultat existența unei hotărâri a adunării generale a asociației de proprietari din care să rezulte schimbarea ori încetarea destinației de folosințã comunã pentru bunul în cauză cu respectarea prescripțiilor legale în materie, Tribunalul subliniază inclusiv următoarele aspecte, relevante pentru justa soluționare a cauzei și neavute în vedere sau avute în vedere în mod eronat de către Judecătoria Focșani.

În primul rând, în lumina limitelor învestirii primei instanțe precum și a instanței de recurs, văzând și cele dispuse de prima instanță cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta recurentă, Tribunalul subliniază că nu este învestit cu analiza unei cereri principale ori incidentale având ca obiect anularea contractelor de vânzare mai sus amintite.

Cu toate acestea, Tribunalul constată că pe cale apărare (excepție în sens material) s-a ridicat de către pârâții recurenți chestiunea nulității acestor contracte. Fiind respectat principiul disponibilității precum și principiul contradictorialității, Tribunalul a avut a analiza inclusiv o atare apărare și găsind-o întemeiată, tocmai pentru a nu înfrânge principiul disponibilității, nu a dispus anularea acestor contracte ci a stabilit incidența efectului implicit al temeiniciei unei atari apărări, respectiv netemeinicia cererii introductive de instanță.

În concret, Tribunalul subliniază că prin decizia nr. 1514/15.11.2011 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (3)-(6) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, general obligatorie, forul constituțional intern a admis excepția de neconstituționalitate ridicatã de municipiul B., ca persoanã juridicã de drept public, prin primar, și de primarul municipiului B., în calitate de autoritate executivã a administrației publice locale a municipiului B., în Dosarul nr. 7._ al Tribunalului B. - Secția comercialã și de contencios administrativ și a constatat că prevederile art. 45 alin. (3)-(6) din Legea cadastrului și a publicitãții imobiliare nr. 7/1996 sunt neconstituționale.

Din argumentarea deciziei rezultă că s-a constatat că prevederile art. 45 alin. (3)-(6) din Legea cadastrului și a publicitãții imobiliare nr. 7/1996 contravin dispozițiilor referitoare la dreptul de proprietate privatã, prevãzut de art. 44 din Constituție.

Văzând motivarea oferită de Curte, Tribunalul reține că proprietatea comună este acea modalitate a proprietãții ce se caracterizeazã prin faptul cã dreptul de proprietate aparține concomitent asupra aceluiași bun sau asupra aceleiași mase de bunuri mai multor titulari care exercitã, tot concomitent, atribuțiile conferite de dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor care formeazã obiectul drepturilor lor.

Din punct de vedere al regimului juridic, proprietatea comunã pe cote-pãrți se împarte în coproprietate obișnuitã și temporarã și coproprietate forțatã și perpetuã.

Referitor la cazul coproprietãții forțate asupra dotãrilor și utilitãților comune dintr-un imobil cu mai multe locuințe, incident în prezenta spețã fiind uscătorul, Tribunalul constatã cã, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, obiectul proprietãții comune forțate îl constituie toate pãrțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altã destinație decât aceea de locuințã. Prevederile art. 649 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil aratã de asemenea ce pãrți comune fac obiectul coproprietãții forțate din clãdirile cu mai multe etaje sau apartamente.

Toate aceste pãrți comune sunt administrate de cãtre asociația de proprietari, prin hotãrâri luate cu votul majoritãții proprietarilor locuințelor din clãdire iar art. 39 din Legea nr. 230/2007 prevede chiar și modalitatea de folosire a proprietãții comune forțate de cãtre terți, persoane fizice sau persoane juridice, de drept public ori de drept privat, cu acordul majoritãții proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinãtate, în baza unui contract de închiriere, ceea ce nu presupune, însã, încheierea de acte de dispoziție asupra bunurilor proprietate comunã forțatã.

Inclusiv față de atari premise, Curtea Constituțională a constatat cã, fiind vorba de acte de administrare și nu de dispoziție, prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 reglementeazã acordul de voințã al majoritãții proprietarilor și a celor direct afectați de vecinãtate ca o condiție peremptorie de folosire de cãtre terți a spațiilor proprietate comunã forțatã. Aceastã formã de coproprietate se menține independent de voința coproprietarilor, deoarece poartã asupra unor bunuri accesorii al cãror regim juridic este legat indispensabil de cel al bunului principal pe care îl urmeazã. Caracterul indivizibil al bunurilor accesorii pentru mai multe bunuri principale care aparțin unor titulari diferiți presupune asigurarea caracterului perpetuu al coproprietãții asupra bunurilor accesorii. Fiecare coproprietar al proprietãții forțate poate sã exercite folosința asupra tuturor bunurilor care fac obiectul acesteia, fãrã a aduce, însã, atingere dreptului celorlalți coproprietari.

Văzând și dispozițiile înscrise în art. 647 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil rezultă că niciun act de dispoziție nu poate sã aibã ca obiect exclusiv cota-parte indivizã din coproprietatea forțatã decât odatã cu înstrãinarea bunului principal, astfel cum prevede și art. 651 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Din aceasta rezultă concluzia că „nu se poate vorbi de coproprietate forțatã și perpetuã, fãrã a avea în vedere proprietatea exclusivã asupra bunurilor principale pe lângã care cele aflate în coproprietate forțatã sunt accesorii”. De altfel, din moment ce dreptul de coproprietate forțatã are un caracter accesoriu, el nu se poate transmite, ipoteca sau valorifica într-un alt mod decât împreunã și nemijlocit cu dreptul de proprietate asupra bunului principal.

Revenind la decizia nr. 1514, „Curtea constatã cã, prin adoptarea Legii nr. 170/2010, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 are o nouã reglementare, instituindu-se un regim derogatoriu de la regimul general al coproprietãții forțate din condominii, în sensul cã aceasta este transformatã într-o coproprietate obișnuitã, iar înstrãinarea sau ipotecarea se poate realiza dacã existã o majoritate de douã treimi din numãrul coproprietarilor. Aceastã reglementare vine în contradicție cu prevederile alin. (2) al art. 45, potrivit cãrora dreptul de proprietate comunã forțatã asupra pãrților comune ale unui imobil se valorificã numai împreunã cu dreptul de proprietate exclusivã care poartã asupra acestuia sau a unei pãrți determinate din acesta. Dacã regula o constituie înstrãinarea coproprietãții forțate odatã cu bunul principal, art. 45 din Legea nr. 7/1996 prevede o derogare de la acest principiu, în sensul cã unele pãrți din coproprietatea forțatã pot fi înstrãinate cu acordul a 2/3 dintre coproprietari, fiind schimbat astfel regimul juridic al acestora. Dacã, într-adevãr, legiuitorul a instituit o astfel de excepție, Curtea constatã cã regimul juridic al bunurilor coproprietate forțatã nu poate fi schimbat decât cu consimțãmântul tuturor proprietarilor din clãdire. Așa fiind, Curtea constatã cã înstrãinarea coproprietãții forțate cu votul majoritãții de 2/3 dintre proprietari echivaleazã practic cu o vânzare a bunului altuia, fãrã a exista consimțãmântul proprietarilor care nu au votat sau au votat împotrivã, având drept consecințã încãlcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție. În argumentarea necesitãții introducerii prevederilor de lege criticate prin Legea nr. 170/2010, inițiatorii acestui act normativ au susținut și armonizarea reglementãrii criticate cu prevederile art. 658 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. Curtea constatã cã, chiar dacã reglementarea art. 45 din Legea nr. 7/1996 este identicã cu cea din art. 658 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, aceasta nu constituie un argument în motivarea adoptãrii unei legi care încalcã un drept fundamental al omului, și anume dreptul de proprietate. Totodatã, Curtea constatã cã prin completarea art. 45 din Legea nr. 7/1996 de cãtre Legea nr. 170/2010 nu se are în vedere, practic, modificarea Legii nr. 7/1996, care are un alt obiect de reglementare, și anume "cadastru și publicitate imobiliarã", ci doar posibilitatea asociațiilor de proprietari de a schimba regimul juridic al bunurilor coproprietate forțatã, cu votul a 2/3 dintre proprietari. Cel mult, reglementarea criticatã putea sã completeze art. 39 din Legea nr. 230/2007, având în vedere destinația pãrților comune, în sensul cã, în unanimitate, proprietarii unui condominiu pot înstrãina unele pãrți comune din imobil ce ar pune în valoare construcția respectivã și nu ar afecta rezistența construcției și funcționalitatea utilitãților comune. Așadar, legiuitorul nu ar putea dispune modalitatea de înstrãinare a unor pãrți comune de folosințã, atât timp cât acestea au regimul juridic al coproprietãții forțate, fãrã consimțãmântul tuturor proprietarilor. Pentru toate aceste considerente, Curtea constatã cã prevederile art. 45 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1), (2) și (3), precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apãrarea drepturilor omului și a libertãților fundamentale. De asemenea, Curtea constatã cã, în temeiul art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau libertãți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacã se impune, dupã caz, pentru apãrarea securitãții naționale, a ordinii, a sãnãtãții ori a moralei publice, a drepturilor și a libertãților cetãțenilor, desfãșurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamitãți naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã, iar mãsura trebuie sã fie proporționalã cu situația care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu și fãrã a aduce atingere existenței dreptului sau a libertãții. Or, Curtea constatã cã prevederile art. 45 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 contravin acestor dispoziții constituționale deoarece, prin modalitatea de încetare a destinației de folosințã comunã pentru bunurile ce fac obiectul coproprietãții forțate din clãdirile cu mai multe etaje sau apartamente, cu acordul majoritãții de 2/3 din numãrul coproprietarilor, se aduce atingere însãși esenței dreptului de proprietate al celorlalți coproprietari, care nu votat sau nu au fost de acord cu aceastã mãsurã”.

Văzând așadar conținutul univoc al deciziei nr. 1514 a Curții Constituționale precum și al textelor legale citate mai sus, rezultă că în lumina legii civile aplicabile convențiilor de vânzare invocate de reclamant și întocmite la nivelul anului 2007, respectiv anul 2009 acestea nu pot fi considerate valabile, fiind lovite de nulitate relativă.

Tribunalul mai subliniază că o atare concluzie se impune cu mai multă putere în condițiile în care nici prevederile permisive din Noul Cod civil și nici cele din art. 45 din Legea nr. 7/1996 în forma anterioară abrogării textului cu conținutul amintit mai sus nu guvernau convențiile invocate de reclamant, la epoca redactării actelor juridice civile invocate neexistând nicio prevedere legală care să îndrituiască o persoană să cumpere cote părți ideale din dreptul de proprietate comună forțată separat de dreptul de proprietate al bunului principal.

19. Chiar în lumina analizei oferită de Tribunal în rândurile de mai sus și care conduc la concluzia temeiniciei cererii de recurs promovată de pârâții recurenți, Tribunalul apreciază că se impun a fi analizate și restul criticilor ridicate de aceștia prin cererea de recurs.

În concret, văzând că prima instanță a pus in vedere reclamantului sa-și precizeze obiectul cererii, acesta evaluând primul capăt de cerere la 3900 Euro iar cel de al doilea capăt de cerere la 5.000 Euro, precizare față de care in conformitate tocmai cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 146/1997 Judecătoria Focșani a calculat taxa de timbru la valoare, valoare ce-i incumba reclamantului ca fiind de 1904 RON si timbru judiciar 5 RON,

Notând și că reclamantul s-a conformat acestei obligații, făcând dovada achitării taxei de timbru in cuantumul stabilit de instanța (filele 91 și 114 dosar de primă instanță),

Rezultă că în mod judicios prima instanță a constat ca rămasă fara obiect excepția de netimbrare.

De asemenea, în considerarea inclusiv a acestor elemente Tribunalul constată că prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul taxei de timbru, prima critică de recurs ridicată de pârâții recurenți fiind nefondată.

20. Cu privire la alegația conform căreia cererea introductivă de instanță ar fi inadmisibilă, Tribunalul constată că în mod neîndoielnic partea reclamantă a înțeles să sesizeze prima instanță cu o acțiune în constatare.

Pornind de la acest aspect, Tribunalul reține, notând și conținutul prevederilor art. 111 C.p.c., că cererea introductivă de instanță nu este inadmisibilă, element ce se impunea a fi verificat cu prioritate de către prima instanță în modul de analiză de mai jos.

Astfel, Tribunalul reține că în conformitate cu art. 111 C.p.c. „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.

Analiza acestor texte legale conduce la concluzia că admisibilitatea acțiunii în constatare este condiționată, între altele, de două cerințe cumulative prescrise de o manieră univocă de textul legal:

• Solicitarea să vizeze constatarea existenței (ori a inexistenței) unui drept;

O interpretare logică prin folosirea argumentului „per a contrario” conduce la concluzia conform căreia nu se va putea solicita pe această cale să fie constatată o situație de fapt.

Cerința apare a fi îndeplinită față de caracterul univoc al petitului acțiunii.

• Partea să nu aibă la îndemână calea unei acțiuni în realizare.

Examinând solicitarea reclamantului prin raportare la motivarea faptică oferită de aceasta și la probatoriul existent la dosar, instanța reține că cererea introductivă are ca obiect constatarea existenței unui drept iar în stadiul actual apare că reclamantul nu are la îndemână o altă acțiune, în realizare a dreptului pretins.

Rezultă că pragul de admisibilitate a fost surmontat de cererea introductivă de instanță.

21. Cu privire la alegația conform căreia prima instanță ar fi înfrânt dispozițiile înscrise în art. 132 C.p.c., Tribunalul constată această critică este în mod manifest nefondată.

În concret, Tribunalul subliniază că la o simplă lectură a dosarului de fond se poate lesne observa că la data depunerii cererii modificatoare/completatoare de către reclamant nu erau întrunite cerințele prescrise în mod univoc de art. 134 C.p.c. pentru a putea fi considerat acel termen ca reprezentând prima zi de înfățișare. În concret, la acea dată a fost încuviințată amânarea pricinii pentru procedură nelegal îndeplinită și pentru lipsă de apărare.

22. Văzând că restului apărărilor și criticilor formulate de pârâții recurenți Tribunalul a răspuns în paragrafele anterioare, constatând că într-adevăr nu apare ca reclamantul recurent să fie proprietarul unui bun principal component al condominiului în cauză, notând și că nu a rezultat nici schimbarea destinației efective în mod definitiv a uscătorului prin modalitățile permise de lege, Tribunalul mai amintește că în lumina clauzelor convenționale (contractul de închiriere), modalitatea de satisfacere de către reclamantul chiriaș a unor eventuale creanțe rezultate din îmbunătățirea imobilului avut în închiriere poate fi realizată fie de la viitorul chiriaș fie prin neperceperea de chirie pe 1-3 luni în funcție de evaluarea investițiilor făcute, chiriașul având obligația să depună la asociație copii după documentele doveditoare a costului investițiilor.

Cum nu rezultă ca spațiul să fie în prezent ocupat de un alt chiriaș, prima ipoteză nu este actuală. Privitor la cea de-a doua ipoteză, Tribunalul reține că recurentul reclamant a avut și,de principiu, are în continuare la îndemână posibilitatea de a solicita asociației (în calitate de locator) exonerarea de plata chiriei în limitele clar evidențiate în contract și nicidecum de a solicita valoarea efectivă a acestor îmbunătățiri de la varii proprietari din imobil în lipsa unei solicitări conform celor îngăduite de contract. Desigur, Tribunalul subliniază că nefiind învestit cu o atare cerere, nu poate specula cu privire la soarta concretă a unor eventuale proceduri judiciare decurgând dintr-o atare situație.

O atare concluzie este pe deplin ancorată în clauzele univoce ale contractului de închiriere încheiat de părți și care are forță obligatorie pentru acestea căci în lumina art. 969 Cod civil de la 1864 pacta sunt servanda, și nu reprezintă în nicio formă o îngrădire a accesului reclamantului la justiție cât timp acesta poate reclama exclusiv ceea ce convenția însușită chiar de el îi permite.

Cererile de recurs formulată de recurentul reclamant C. M.

23. Analizând conținutul cererii introductive de instanță, precum și a cererii modificatoare/completatoare redactată de reclamant rezultă că:

 Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat doar opt contracte de vânzare și nu zece, astfel cum a susținut în fața instanței de control;

 Din cuprinsul niciuneia dintre cererile scrise realizate de reclamant în fața primei instanțe (elemente relevante în condițiile în care orice cerere, solicitare trebuie realizată în scris - art. 82 C.p.c.; iar în fața instanței de recurs nu pot fi formulate de principiu cereri noi - art. 294 și 316 C.p.c.) nu rezultă ca reclamantul să fi solicitat a se constata in mod explicit că spațiul in litigiu si-a pierdut destinația inițiala de uscător devenind spațiu cu destinație comercială.

24. Pornind de la aceste două premise și văzând elementele de motivare expuse la punctele anterioare și care sunt în esență deopotrivă valabile pentru argumentarea deciziei Tribunalului față de cererile de recurs formulate de reclamant, rezultă că ambele cereri de recurs sunt neîntemeiate. În concret, Tribunalul subliniază că:

• Fiind reținută pe cale de „excepție de drept substanțial” nevalabilitatea contractelor de vânzare, nu poate fi reținută și temeinicia cererii introductive de instanță, în întregul acesteia. Consecința mediată a acestui aspect constă în aceea că nemulțumirea manifestată de reclamant în fața instanței de recurs este inutil a mai examinată ca atare, căci deși în concret trebuiau analizate de către prima instanță 10 contracte și nu nouă, rațiunile mai sus expuse au condus la concluzia că modalitatea de analiză a acestora este defavorabilă reclamantului. Rezultă netemeinica primei cereri de recurs.
• Reamintind cele indicate la punctul 24 al considerentelor prezentei decizii, rezultă că reclamantul nu a învestit în mod formal prima instanță cu o cerere prin care să fi solicitat a se constata in mod explicit că spațiul in litigiu si-a pierdut destinația inițiala de uscător devenind spațiu cu destinație comercială. Rezultă netemeinica celei de-a doua cereri de recurs.

25. În concluzie, reamintind că în lumina art. 281 indice 2a C.p.c. „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281^2” însă constatând că prin prima cerere de recurs reclamantul nu a invocat în mod concret existența unei erori materiale ci a uneia de judecată, văzând prevederile art. 312 alin. 1 - 3 și 5-6¹ C.p.c. Tribunalul va respinge ca nefondate recursurile formulate de C. M. împotriva sentinței civile nr. 6567/2012 și a sentinței civile nr. 12 bis/2013, va admite recursul pârâților N. F. D. și Ț. G., va modifica în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată. Va lua act că recurentul Ț. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.c. va obliga recurentul C. M. la plata sumei de 446,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei N. F. D. pentru faza procesuală a recursului, constând în suma datorată și achitată efectiv de această parte cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de reclamantul C. M. împotriva sentinței civile nr.6567/13.12.2012 și nr.12 bis/07.02.2013 a Judecătoriei Focșani ,ca nefondate.

Admite recursul paraților N. F. și Tiganus G..

Modifica in tot sentința in sensul ca: Respinge acțiunea reclamantului C. M. ca neîntemeiata.

Obliga recurentul C. M. sa plătească intimatei recurentei N. F. D. suma de 446,5 lei cheltuieli de judecata in recurs.

Ia act ca intimatul recurent Tiganus G. nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iulie 2013.

Președinte, D. J.	Judecător, R. S.	Judecător, S. M. B.
	Grefier, D. B. Mihailișca

Red. D.J./11.07.2013

Tehnored.D.J./11.07.2013/2 ex.

Judecator fond-A. M. T.

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Revendicare imobiliară. Decizia nr. 47/2013. Tribunalul VRANCEA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță