Acţiune în revendicare. Obligaţia dovedirii dreptului de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 430/12.04.2001, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul civil declarat de reclamanta G.P. împotriva deciziei civile nr. 1395/2000 a Tribunalului Galaţi şi a menţinut sentinţa civilă nr. 10489/ 1999 a Judecătoriei Galaţi.

Raportul juridic dedus judecăţii 1-a constituit acţiunea formulată de reclamanta G.P. împotriva pârâţilor H.B. şi H.C., pentru a fi obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 3000 mp ce i-a fost constituită în baza Legii nr. 18/1991. Acţiunea principală în revendicare a fost admisă, iar cererea conexă în anulare titlu de proprietate formulată de pârâţii H.B. şi H.C. în contradictoriu cu pârâta reclamantă G.P. a fost respinsă. Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa în litigiu ocupată de pârâţi şi înscrisă în titlul de proprietate emis reclamantei prin care acesteia i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru 5000 mp în conformitate cu disp. Legii nr. 18/1991.

Tribunalul Galaţi, prin decizia civilă nr. 1305/2000, a admis apelul declarat de pârâţii reclamanţi H.C. şi H.M., a schimbat sentinţa civilă nr. 10480/1999 a Judecătoriei Galaţi iar în rejudecare a respins ca nefondată acţiunea principală în revendicare şi a admis cererea conexă, în sensul că s-a constatat nulitatea titlului de proprietate eliberat reclamantei.

Decizia instanţei de apel, potrivit motivelor invocate de reclamanta G.P. în recurs, nu este legală şi temeinică.

Astfel, susţinerea făcută de apelanţi că suprafaţa în litigiu le aparţine în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat, greşit a fost luată în considerare întrucât aceştia au cumpărat de la un neproprietar, numita T.G., un asemenea act neavând efecte translative de proprietate.

Ca o consecinţă, rezultă că hotărârea instanţei de fond ce a admis acţiunea în revendicare este legală. Aceeaşi împrejurare a fost confirmată şi prin raportul de expertiză topometrică dispus şi efectuat în cauză, prin

care s-a menţionat că suprafaţa în litigiu este identică în privinţa întinderii şi poziţiei cu suprafaţa corect revendicată de reclamantă, suprafaţă ce se găseşte cuprinsă în titlul său de proprietate.

Fiind întrunite prevederile art. 304 pct. 9 şi 11 C.proc.civ., recursul declarat a fost admis în baza dispoziţiilor art. 316 C.proc.civ. cu consecinţa casării deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.

(decizia civilă nr. 430/R/12.04.2001)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în revendicare. Obligaţia dovedirii dreptului de proprietate.