Contract de închiriere. Chiriaş rezident în străinătate
Comentarii |
|
Plecarea în străinătate a chiriaşului, pentru rezolvarea unor probleme sociale, îndreptăţeşte pe locatar să ceară rezoluţiunea contractului, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că o terţă persoană administrează spaţiul de locuit, respectiv achită chiria şi cheltuielile de întreţinere aferente, atâta timp cât acea persoană nu a fost împuternicită să încheie un nou contract cu proprietarul aşa cum prevăd disp. art. 40 din Ordonanţa de urgenţă nr. 40/1999.
Edificatoare în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 13 lit. j din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 40/1999, potrivit cărora, prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică chiriaşilor rezidenţi în străinătate care, fară a fi detaşaţi, nu au mai folosit locuinţa mai mult de 1 an fară întrerupere.
Ca atare, în prezent pârâta nu mai are nici un drept locativ asupra spaţiului pe care îl ocupă în baza contractului de închiriere din anul 1991, astfel încât se impune evacuarea sa şi a membrilor de familie din apartamentul respectiv.
(decizia civilă nr. 684/R/U.06.2001)
← Acţiune în revendicare. Obligaţia dovedirii dreptului de... | Contract de donaţie. Lipsa consimţământului.Acceptare. Act... → |
---|