Apel. Cerere de repunere în termen

Acţiunea reclamantei a fost admisă de prima instanţă, care a dispus partajarea bunurilor comune realizate de părţi în timpul căsătoriei, atribuind acesteia toate bunurile cu obligarea pârâtului la sulta echivalentă.

Sentinţa a fost apelată de pârât, care a formulat anterior apelului o cerere de repunere în termenul de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. 3 Cod procedură civilă. în motivarea acestei cereri, s-a arătat că pârâtul a lipsit din ţară, fiind plecat să lucreze în străinătate, iar comunicarea hotărârii s-a efectuat cu încălcarea normelor de procedură civilă.

Prin încheierea de şedinţă, tribunalul a dispus repunerea apelantului-pârât în termenul de formulare a apelului, conform art. 103 Cod procedură civilă, şi, în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, a constatat necesitatea completării probatoriului.

Tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, sub aspectul cuantumului sultei, obligând-o totodată pe intimată şi la plata cheltuielilor de judecată. Criticile formulate de pârât au vizat doar evaluarea bunurilor supuse împărţelii.

Recursul declarat de reclamantă a fost admis de curtea de apel, care a modificat decizia, în sensul că a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului şi a respins şi apelul, ca tardiv declarat. Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut din probele administrate că pârâtul se afla în ţară în perioada în care trebuia să declare apel în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, iar cererea de repunere în termen după o perioadă de peste 6 luni este nefondată şi greşit a fost admisă de către tribunal.

Curtea a constatat că la data de 3 decembrie 2001, pârâtul se afla în ţară şi, împreună cu reclamanta, prin act autentic, a înstrăinat terenul şi construcţiile ce formează obiectul litigiului, societăţii comerciale, al cărei unic asociat este reclamanta. Mai mult, pentru data de 27 noiembrie 2001, când a fost comunicată hotărârea primei instanţe unei persoane din familia pârâtului, cu care acesta locuieşte împreună, nu a făcut dovada lipsei sale din ţară. Astfel, pârâtul nu poate pretinde că nu a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei de apel.

Curtea de Apel Piteşti, decizia civilă nr. 1258/R din 2003

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Apel. Cerere de repunere în termen




Dobre 14.03.2018
Buna ziua ma numesc Dobre constantin am depus o cerere de apel pe data de 05-03-2018 la Tribunalul Vaslui pentru Curtea De Apel Iași
Ași dori sa.mi spuneți care este termenul legal de plecare a cererii de apel din Tribunalul Vaslui către Curtea De Apel Iași
Răspunde