Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Nepronunţarea asupra tuturor excepţiilor invocate. Casare cu trimitere cu rejudecare
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 304 pct. 5
Atunci când în faţa instanţei de control sunt invocate mai multe excepţii dirimante (în speţă lipsa calităţii procesuale şi uzucapiunea), această instanţă este datoare să se pronunţe asupra lor şi în situaţia în care le consideră pe toate neîntemeiate, poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în fond primei instanţe.
C.A. Alba-lulia, Secţia civilă, decizia nr. 100 din 2 februarie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 2928/2005, pronunţată de Jud. Alba-lulia în dosar nr. 7341/2004, a fost respinsă cererea reclamantei M.A. împotriva pârâtelor R.C. şi M.D. I., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele, ca prin hotărâre judecătorească:
- să se dispună anularea încheierilor de intabulare nr. 1726 din 4 iunie 1986, prin care G.A., născută B., s-a intabulat în C.F. 231 în cota de 1/1 părţi în baza sentinţei civile nr. 339/1986.
- să se dispună sistarea stării de indiviziune prin formarea a două loturi, din care un lot în proporţie de 1/6 să fie atribuit reclamantei, iar celălalt să rămână pe vechii proprietari.
- să se dispună serviciului C.F. să intabuleze reclamanta în C.F.
- cu cheltuieli de judecată în măsura opunerii la admiterea acţiunii.
Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a
reclamantei, cu motivarea că deşi prin sentinţa civilă nr. 1395/2004 a Jud. Alba-lulia s-a constatat că moştenitor acceptant al defunctei L.R. este
A.E., iar moştenitoarea acestuia este reclamanta, sentinţa face referire la imobilele înscrise în C.F. 28739 şi 1334 Alba-lulia, nu şi la cel în litigiu. Judecătoria a reţinut că deşi acceptarea succesiunii este indivizibilă, în cazul imobilului în litigiu, dacă după decesul defunctei L.R. a fost tot timpul în posesia altor persoane, tatăl reclamantei trebuia să facă acte notariale sau juridice de acceptare tacită sau expresă a succesiunii cu privire la aceasta. în lipsa unor asemenea acte, a fost considerat străin de moştenire cu privire la acest imobil.
Instanţa a reţinut ca îndeplinită condiţia uzucapiunii conform art. 28 Decretul-lege nr. 115/1938 şi conform art. 27 din acelaşi act normativ.
Apelul declarat de reclamanta M.A. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 427/A/2005, pronunţată de Trib. Alba în dosar nr. 4795/2005, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare Jud. Alba-lulia.
în apel, reclamanta a invocat greşita apreciere de către instanţa de fond a lipsei calităţii de moştenitor acceptant al tatălui apelantei asupra imobilului în litigiu, în condiţiile în care a reţinut calitatea acestuia de moştenitor acceptant al defunctei L.R. şi caracterul indivizibil al acceptării succesiunii. A fost criticată şi reţinerea greşită a îndeplinirii condiţiilor art. 27, 28 Decretul-lege nr. 115/1938 în persoana pârâtei, întrucât şi statul român era proprietar pe cota de 720/1201 părţi din imobil, iar împotriva acestuia nu este admisibilă acţiunea în uzucapiune. S-a invocat şi faptul că antecesoarea pârâtei R.C., defuncta G.A. a devenit proprietară pe teren abia în 1997, prin ordin al prefectului.
Apelanta a susţinut că nu se putea reţine nici buna-credinţă ca şi condiţie accesorie pentru uzucapiune, atâta timp cât sentinţa civilă nr. 339/1996 s-a pronunţat prin fraudarea legii de către antecesoarea pârâtei, care a indicat cu rea-credinţă ca moştenitor al antecesoarei apelantei o persoană străină, fără legătură de rudenie cu aceasta.
Pentru a admite apelul, tribunalul a reţinut că atâta timp cât prin sentinţa civilă nr. 1395/2004 a Jud. Alba-lulia, definitivă, s-a constatat că moştenitor legal acceptant al defunctei L. R. este A.E., în calitate de fiu şi al acestuia, reclamanta, în calitate de fiică, faţă de caracterul indivizibil al opţiunii succesorale, în mod nelegal instanţa de fond a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei. De aceea, constatând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 C. proc. civ. a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare Jud. Alba-lulia, urmând ca în rejudecare să fie analizate şi criticile formulate în apel cu privire la incidenţa art. 27 şi 28 Legea nr. 115/1938.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.C., solicitând în principal, casarea acesteia şi în subsidiar modificarea în tot a deciziei şi rejudecând cauza să fie menţinută sentinţa civilă nr. 2928/2005, pronunţată de Jud. Alba-lulia în dosar nr. 7341/2004. Cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs.
în motivarea recursului, pârâta invocă art. 306 alin. (2) C. proc. civ. cu art. 108 C. proc. civ., respectiv greşita reţinere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, întemeiată pe o sentinţă în care pârâta nu a fost parte, iar imobilul asupra căruia poartă judecata în cauza de faţă nu a făcut obiectul acelei judecăţi.
Se susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1201 C. proc. civ. şi art. 166 C. proc. civ., întrucât sentinţa civilă nr. 1395/2004 a Jud. Alba-lulia nu are putere de lucru judecat şi are efecte numai faţă de părţile în cauza în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1395/2004, nu are relevanţă în cauză pentru că nu are acelaşi obiect, nu este întemeiată pe aceeaşi cauză şi nu este între aceleaşi părţi.
în al doilea rând, apelanta afirmă că nu a fost analizată componenţa masei succesorale acceptată de fiul proprietarei tabulare, iar reclamanta nu poate pretinde mai multe drepturi decât antecesorul direct, iar cât timp acesta nu şi-a intabulat dreptul în C.F., potrivit art. 26 Decretul-lege nr. 115/1938 nu putea să-l transmită.
în al treilea rând, se invocă art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de recurentă şi a pronunţat o soluţie întemeiată pe motive străine pricinii, reţinând autoritatea de lucru judecat unde legea nu îi permitea şi conferind reclamantei mai multe drepturi la succesiunea bunici sale decât avusese autorul ei. Calitatea sa de moştenitoare a tatălui său este considerată străină cauzei cât timp nu se dovedeşte că acesta a avut în patrimoniu cota-parte din imobilul în litigiu, că a acceptat moştenirea după mama sa.
Se mai arată că instanţa de fond a reţinut corect incidenţa art. 27 şi 28 Decretul-lege nr. 115/1938, faţă de faptul că antecesorii pârâtei au folosit imobilul încă din 1953, când au cumpărat cota de 48/120 părţi din imobil, iar după 1957 l-au folosit în întregime.
Recurenta menţionează greşita reţinere a anului pronunţării sentinţei civile nr. 339/1996 de Jud. Alba-lulia, în realitate fiind anul 1986.
Prin decizia civilă nr. 100 din 2 februarie 2006, C.A. a fost admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia şi a trimis cauza spre reju-decarea apelului.
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei:
Curtea apreciază că a fost corect reţinută de către instanţa de fond şi de apel. Astfel, constatarea calităţii de moştenitor a reclamantei prin sentinţa civilă nr. 1395/2004, pronunţată de Jud. Alba-lulia în dosar nr. 5338/2003 a intrat în puterea lucrului judecat, opozabilă erga omnes.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti. Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni.
Trebuie făcută distincţie între autoritatea de lucru judecat, care se întemeiază pe evidenţa celor trei condiţii stipulate în art. 1201 C. civ. şi puterea lucrului judecat, care poate fi invocată ca probă într-o cauză, întrucât constatarea instanţei cu privire la o stare de fapt se bucură de prezumţia de adevăr absolut.
în această cauză, sentinţa civilă nr. 1395/2004, pronunţată de Jud. Alba-lulia are caracterul unei probe, care face dovada deplină a calităţii reclamantei de moştenitor a defunctului A.E., decedat la 18 octombrie 1986, care a fost moştenitor legal acceptant al defunctei L.R., decedată la
29 ianuarie 1935, în cota de 1/1 părţi.
Art. 26 Decretul-lege 115/1938 este aplicabil în cauză drepturile reale, dobândindu-se fără înscrierea în cartea funciară pentru cauză de moarte atât de la defunctul A. E., cât şi până la acesta. Chiar dacă antecesorul reclamantei nu a fost intabulat în C.F., aceasta nu impietează asupra dreptului de proprietate transmis reclamantei faţă de aceleaşi prevederi legale.
Trebuie de asemenea avut în vedere caracterul indivizibil al moştenirii, succesorul neputând să accepte succesiunea doar cu privire la unele bunuri şi să renunţe la altele.
Cu privire la nepronunţarea instanţei asupra tuturor excepţiilor invocate de pârâtă, se constată că pârâta cât şi reclamanta, în întâmpinare şi respectiv apelul declarat, au invocat excepţia uzucapiunii, însă sub aspecte diferite.
în mod nelegal, instanţa de apel a omis a verifica incidenţa acestei excepţii în cauză şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, neobservând că judecătoria s-a pronunţat asupra acestei excepţii.
De aceea, cauza se va trimite instanţei de apel pentru a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor invocate în apel şi recurs.
Fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va fi admis recursul pârâtei, casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecarea apelului.
← Nelegală citare. Consecinţe | Incidenţa concomitentă în cauză a dispoziţiilor art. 242... → |
---|