Cerere de chemare în judecată. Schimbarea temeiului juridic. Răspundere civilă delictuală
| Comentarii |
|
Tribunalul Prahova a admis recursul declarat de reclamanta T.C., prin reprezentantul său legal T.N., împotriva sentinţei civile nr. 5/2003 a Judecătoriei Sinaia, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare.
Obiectul acţiunii 1-a constituit obligarea pârâtului minor B.G., prin ocrotitorii săi legali B. V. şi B.M., la plata despăgubirilor pentru prejudiciul creat reclamantei minore T.C.
Prin sentinţa recurată, Judecătoria Sinaia a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reţinând că nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei pârâtului minor, raportându-se la lipsa discernământului acestuia în comiterea faptei ilicite cauzatoare a prejudiciului respectiv, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 112/2002 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă. Pronunţând această soluţie, prima instanţă a ignorat dispoziţiile art. 1000 alin. 2 Cod civil, ce reglementează răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor minori.
Cât priveşte întrunirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale în persoana minorului pentru angajarea răspunderii părinţilor, este de precizat că nu se cere condiţia ca minorul să fi acţionat cu discernământ, deci cu vinovăţie. în literatura de specialitate există unanimitate în acest sens, iar practica judecătorească este constantă în a nu condiţiona răspunderea părinţilor de discernământul copilului minor.
Pe de altă parte, faptul că prin acţiune s-a solicitat obligarea copilului minor, prin reprezentanţii săi legali (părinţi), la plata despăgubirilor cauzate prin fapta sa ilicită, nu este de natură să se facă abstracţie de dispoziţiile legale anterior menţionate, dat fiind unul din principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil şi anume cel al rolului activ al judecătorului consacrat prin art. 129 alin. 4 şi 5 Cod procedură civilă. Nu este deci necesar ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază, deoarece judecătorul, cu ajutorul obiectului şi al motivelor de fapt, va face el încadrarea.
Cu privire la temeiul juridic, este de reţinut că judecătorul nu este ţinut de cel indicat de reclamant, ci are chiar obligaţia de a da calificarea legală corectă cererii. Pentru a respecta însă contradictorialitatea şi dreptul de apărare, schimbarea temeiului juridic trebuie pusă în discuţia părţilor. Făcând abstracţie de dispoziţiile legale menţionate, prima instanţă a pronunţat o soluţie fără suport legal.
Tribunalul Prahova, decizia civilă nr. 343 din 2003
| ← Cerere incidentală. Nepronunţarea asupra acesteia. Consecinţe | Neretroactivitatea legii civile. Raport juridic care şi-a... → |
|---|
