Suspendarea cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 242 pct 2 Cod procedură civilă. Cerere de amânare formulată de unul din pârâţi

Prin încheierea din 7 martie 2003 dată de Tribunalul Bihor s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei, în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de intimata D.V.I., a casat încheierea de mai sus şi a trimis cauza pentru soluţionarea apelului. Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, pentru termenul din 27 martie 2003, apelantul S.A. a fost citat cu menţiunea să timbreze apelul, obligaţie pe care nu a onorat-o, formulând însă cerere de amânare, respinsă de instanţă, care, constatând că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, şi părţile nu s-au prezentat, a suspendat cauza în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

în speţă, apelantul a formulat cererea de amânare, prin urmare şi-a manifestat interesul pentru soluţionarea cauzei, astfel că Tribunalul Satu Mare trebuia să procedeze la judecarea acesteia în eventualitatea respingerii cererii de amânare şi nu să dispună suspendarea pricinii, cum greşit a procedat.

Curtea de Apel Oradea, decizia civilă nr. 484 din 2003

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 242 pct 2 Cod procedură civilă. Cerere de amânare formulată de unul din pârâţi




maciuca gherghina 18.07.2014
am facut o actiune contestare an anulare-recurs,obiect anulare act,materie civil si mi sa dat tip:solutie412NCPC/243CPR.CIV AL.1PCT.1C.PC DISPUNE SUSPENDAREA JUDECARII IREVICABIL . VA ROG SAMI EXPLICATI MAI PE ANTELESUL TUTUROR CA NU CUNOSC ACESTE ARTICOLE SI LEGI .ASTEPT UN RASPUN VA MULTUMESC MULT CA AM 73 DE ANI O NEPOATA MIA SCRIS ACEST COMENTARIU
Răspunde