Competenţa materială a instanţei în soluţionarea recursului privind contestaţia la executare
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 2 pct. 3
Potrivit art 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel.
Instanţa de recurs competentă să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii care potrivit legii nu sunt supuse apelului, în conformitate cu art. 2 pct. 3 C. proc. civ., este tribunalul.
Decizia civilă nr. 379/R din 11 iulie 2006 - C.J.
Prin sentinţa civilă nr. 319/25 octombrie 2005 Judecătoria întor-sura Buzăului a admis în parte contestaţia la executare formulată de debitorii O.G. şi O.V. în contradictoriu cu creditoarea I.M. şi în consecinţă:
- a anulat parţial actele de executare din dosarul execuţional nr. 4/2005 al executorului judecătoresc K.C., menţinându-le pentru suma de 547.971.846 lei, pentru care urmează a se continua executarea.
- a respins capătul de cerere privind anularea încheierii nr. 100/2005 a Biroului de carte funciară întorsura Buzăului.
- a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 10.000.000 lei depusă de debitori, la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei.
- a obligat debitorii să plătească creditoarei suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că suma de 740.790.616 lei, ce formează creanţa pentru care a fost încuviinţată executarea este compusă conform adresei emise de
B.C.A. SA din suma de 200.000.000 lei reprezentând credit, suma de 171.888.512 lei reprezentând dobânzi pentru anul 1998, suma de 176.083.334 lei reprezentând dobânzi pentru anul 1999 şi suma de 192.818.770 lei reprezentând dobânzi pentru anul 2000.
Dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995 modificată prin O.U.G. nr. 38/2002 prevăd că nici o dobândă sau penalizare de orice fel nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii, ori din actele depuse la dosar se poate observa că, deşi procedura falimentului SC S SRL s-a deschis la 05.01.2000, totuşi banca a calculat dobânzi pe întreg anul 2000, în sumă de 192.818.770 lei.
în recurs, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel B. în soluţionarea recursului.
Regulile de competenţă prevăzute de art. 400 C. proc. civ., privind contestaţiile la executare, constituie o excepţie de la regula înscrisă în art. 2 C. proc. civ., referitoare la competenţa după valoare. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. în speţă, competenţa în primă instanţă a fost Judecătoria întorsura Buzăului.
Potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel.
în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., tribunalul, ca instanţă de recurs are competenţa să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care potrivit legi nu sunt supuse apelului.
Din contextul dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că Tribunalul C. este instanţa competentă material să soluţioneze recursul declarat, motiv pentru care în temeiul art. 158 C. proc. civ., Curtea de Apel B. a declinat competenţa privind soluţionarea recursului în favoarea acestei instanţe.
← Conflict negativ de competenţă. Instanţa competentă în... | Competenţa materială. Schimbarea cuantumului valorii obiectului → |
---|