Contestaţie în anulare. Procedura citării. Neîndeplinire. Opinie separată
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 100 alin. 4 C. pr. civ. care stipulează „Procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat “nu sunt incidente în speţă, cât timp partea pe tentă a fost citată la o adresă greşită, caz de nulitate a actului procedural neregulat întocmit.
(Curtea de Apel Oradea, decizia civilă nr. 136 din 10 februarie 2003, cu opinie separată)
- Extras -
Analizând cele invocate de petent, văzând şi actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Pentru termenul din 19 noiembrie 2001, când s-a judecat recursul declarat de C. T. şi C., intimatul petent de azi, H. Şt., a fost citat la adresa din Marghita, strada N. B., nr. 82, ap. 3, deşi în faza de apel, acesta a învederat Tribunalului Bihor că şi-a schimbat adresa de domiciliu, în Marghita, str. C., nr. 1, sc. B., ap. 7, aspect consemnat şi în încheierea de şedinţă din 5 februarie 2001 dată ce Tribunalul Bihor.
De la această dată şi deci şi în faza de recurs se impunea ca petentul să fie citat la noua adresă şi nu la fosta adresă, cum greşit a fost citat în faţa instanţei de recurs, Curtea de Apel Oradea, pentru toate termenele de judecată.
Potrivit art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., citaţia trebuie să cuprindă obligatoriu pe lângă numele şi prenumele celui citat şi domiciliul acestuia sub
sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 88 alin. 2 C. pr. civ.
împrejurarea consemnată de agentul procedural în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, potrivit căreia cel citat a semnat şi a primit citaţia în faţa sa nu are relevanţă în speţă, cât timp adresa părţii cuprinsă în citaţie este greşită, iar cel citat contestă că ar fi primit citaţia.
Dispoziţiile art. 100 alin. 4 C. pr. civ. care stipulează „procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat" nu sunt incidente în speţă, cât timp partea petentă a fost citată la o adresă greşită, caz de nulitate a actului procedural neregulat întocmit, aşa cum am arătat mai sus.
Dispoziţiile art. 100 alin. 4 C. pr. civ. ar fi incidente în cazul în care partea ar fi corect citată, dar contestă consemnările agentului procedural.
Pentru aceste motive în temeiul art. 317 pct. 1 C. pr. civ. se va admite contestaţia în anulare formulată de petentul H. Şt.
OPINIE SEPARATĂ
în ce priveşte contestaţia în anulare formulată de petentul H. Şt., apreciez că aceasta trebuie respinsă pentru următoarele considerente:
Intimatul a susţinut că procedura de citare a acestuia cu ocazia judecării recursului nu a fost legal îndeplinită.
în acest sens a invocat faptul că în apel a depus
o cerere prin care solicita să fie citat la noua adresă, fapt consemnat în încheierea de şedinţă din 5 februarie 2001 (dosar 5942/5.11.2001 al Tribunalului Bihor), dar în pofida acestui act, a fost citat în continuare la adresa anterioară, respectiv Marghita, str. N.B.,nr. 82.
Este adevărat că pentru termenul la care s-a dezbătut fondul recursului, petentul a fost citat la
vechea adresă, însă aşa cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, citaţia a fost înmânată destinatarului, care a şi semnat de primire.
Potrivit art. 100 alin. 4 C. pr. civ. procesul-verbal încheiat de agentul procedural face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
în consecinţă, câtă vreme petentul nu a contestat semnătura de pe procesul-verbal şi nu a solicitat înscrierea în fals a acestuia, instanţa trebuia să considere că procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Pe de altă parte, faptul că petentul a fost citat la altă adresă decât cea indicată ulterior nu are relevanţă, câtă vreme scopul citaţiei a fost atins.
NOTĂ
Suntem de părere că opinia separată este şi cea corectă. întrucât această opinie nu este însă sprijinită de un aparat argumentativ suficient elaborat - realitate, desigur, explicabilă -, ne propunem să aducem unele precizări.
1. în primul rând, conform art. 98 C. pr. civ., în cazul schimbării domiciliului, intervenite în timpul judecăţii, partea are obligaţia - sub sancţiunea reluării în seamă a unei asemenea modificări de adresă - să încunoştinţeze instanţa prin depunerea unei petiţii la dosar. Totodată, partea care şi-a schimbat domiciliul trebuie să procedeze şi la informarea părţii potrivnice asupra acestei situaţii, „prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petitia prin care se înstiintează instanta despre schimbarea domiciliului”
în speţa de faţă, astfel cum reiese din considerentele deciziei instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare, contestatorul ar fi indicat instanţei de apel schimbarea adresei de domiciliu, fapt consemnat de altfel în încheierea de şedinţă. Admiţând deci că, faţă de instanţă, obligaţia părţii de a aduce la cunoştinţă schimbarea adresei a fost îndeplinită
- deşi din practicaua aceleiaşi decizii rezultă că cererea întocmită în acest scop nu există ca piesă la dosar -, nu acelaşi lucru se poate spune relativ la încunoştinţarea părţii potrivnice.
în literatura de specialitate s-a considerat că este suficient ca noua adresă să fie comunicată instanţei, nu şi adversarului, întrucât numai instanţa poate lua măsuri privitoare la citare, iar înştiinţarea celeilalte părţi nu ar produce efecte asupra procedurii de citare. în această opinie, partea adversă neîncunoştinţată nu ar putea invoca sancţiunea neluării în seamă a noii adrese, deoarece instanţa citează partea la această adresă, indicată în petiţie, ci nulitatea actelor de procedură îndeplinite după înştiinţarea instanţei, dacă se face dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel, soluţia impunându-se şi dacă încunoştinţarea părţii nu s-a făcut prin scrisoare recomandată, ci în alt mod.
în ce ne priveşte, constatăm că, deşi soluţia înfăţişată anterior vădeşte o logică şi ar putea fi avută în vedere de lege ferenda, ea se îndepărtează totuşi de textul legal existent. Apreciem, faţă de claritatea dispoziţiilor art. 98 C. pr. civ., că suntem în prezenţa unei obligaţii ce se cere a fi îndeplinită în chip cumulativ, astfel explicându-se necesitatea depunerii la dosar a recipisei de predare a scrisorii recomandate împreună cu petiţia de înştiinţare a instanţei.
Pe de altă parte, încunoştinţarea părţii adverse trebuie făcută numai prin scrisoare recomandată, nu şi în alt mod, întrucât este vorba de o prevedere legală expresă, iar altă cale de înştiinţare, chiar dacă s-ar dovedi mai practică, se plasează, de lege lata, în afara cadrului procesual determinat de legiuitor.
Cât priveşte sancţiunea ce intervine în caz de neîndeplinire a obligaţiei de aducere la cunoştinţă a schimbării domiciliului, aceasta constă în neluarea în seamă a acestei schimbări, inclusiv în ipoteza în care numai instanţa a fost înştiinţată, nu şi partea adversă. Astfel, de vreme ce am admis că obligaţia de încunoştinţare trebuie îndeplinită cumulativ - atât faţă de instanţă, cât şi faţă de partea adversă înştiinţarea exclusiv a instanţei apare ca insuficientă. Considerăm că, în baza rolului său activ, instanţa poate să atragă atenţia părţii care şi-a schimbat adresa că este necesar să procedeze la trimiterea unei scrisori recomandate celeilalte părţi şi să ataşeze la dosar recipisa de predare, în caz contrar citarea sa urmând a se face, în mod valabil, la vechiul domiciliu. Aşadar, argumentul potrivit căruia partea adversă neîncunoştinţată nu ar putea invoca sancţiunea neluării în seamă a noii adrese din moment ce citaţiile au fost trimise la adresa indicată prin petiţie nu poate fi primit, deoarece, strict formal, instanţa nu ar trebui să citeze partea la noul domiciliu, câtă vreme obligaţia ce-i revenea acesteia din urmă, în temeiul legii, nu a fost complet adusă la îndeplinire, fapt atestat de lipsa la dosar a recipisei de predare a scrisorii recomandate.
2. În al doilea rând, un aspect neavut în vedere de către autorul opiniei separate este legat de reglementarea consacrată în art. 90 alin. 2 C. pr. civ. Potrivit acestui text de lege, înmânarea citaţiei „se poate face oriunde, când cel citat primeşte citaţia”.
Prin urmare, întrucât contestatorul a primit citaţia de la agentul procedural, semnând de primire - astfel cum reiese din dovada de înmânare (procesul-verbal) a citaţiei procedura citării trebuia considerată ca fiind îndeplinită, rămânând fără relevanţă, atât situarea în spaţiu a celui citat în momentul înmânării citaţiei, cât şi faptul că în citaţie era înscrisă vechea adresă. într-adevăr, după cum corect s-a precizat şi cu prilejul motivării opiniei separate, în acest mod scopul citaţiei - încunoştinţarea efectivă a părţii - a fost atins.
A considera, într-o astfel de împrejurare, că indicarea în cuprinsul citaţiei a vechii adrese atrage, potrivit art. 88 alin. 2, nulitatea actului procedural şi, implicit, a procedurii de citare, reprezintă o interpretare ce nu ţine seamă de necesitatea coroborării textelor de lege şi de însăşi finalitatea instituţiei citării.
3. În al treilea rând, contestatorul avea posibilitatea de a refuza primirea citaţiei, cu atât mai mult cu cât actul procedural cuprindea referiri la vechiul său domiciliu. Or, cu respectarea art. 90 alin. 2 şi a art. 92 alin. 1 C. pr. civ., contestatorul a acceptat să i se înmâneze citaţia, exprimându-şi acordul de a fi astfel citat prin semnarea adeverinţei de primire. De aceea, simpla contestare a primirii citaţiei nu poate produce nici un efect, întrucât - contrar opiniei majoritare a instanţei învestite cu judecarea contestaţiei în anulare - este incident art. 100 alin. 4 C. pr. civ., potrivit căruia procesul-verbal (dovada de înmânare a citaţiei) face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal (expropriis sensibus) de cel care l-a încheiat.
Aşa cum bine s-a precizat în opinia separată, contestatorul avea la îndemână, în condiţiile arătate, procedura falsului (art. 180-184 C. pr. civ.), fiind deci necesară înscrierea în fals. în lipsa contestării semnăturii, pe calea procedurii falsului, procesul-verbal întocmit de agentul procedural însărcinat cu înmânarea citaţiei se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate4, fiind opozabil erga omnes (art. 1173 alin. 1 C. civ., corelat însă cu art. 1174 alin. 1 C. civ).
Afirmaţia potrivit căreia „dispoziţiile art. 100 alin. 4 C. pr. civ. ar fi incidente în cazul în care partea ar fi corect citată, dar contestă consemnările agentului procedural” se dovedeşte nu doar eronată - faţă de circumstanţele existente în speţă - ci şi imprecisă, din perspectiva formulării la care s-au oprit autorii opiniei majoritare, motiv pentru care se mai impun câteva observaţii. întâi, asocierea corectitudinii citării cu activitatea de contestare a consemnărilor agentului procedural spre a se da eficienţă textului de lege amintit nu se justifică, întrucât contestarea, pe calea procedurii falsului, reprezintă tocmai mijlocul prin care se poate stabili dacă aspectele privitoare la faptele constatate personal de agentul procedural au fost ori nu consemnate în mod corect de către acesta. Apoi, dispoziţiile legale în discuţie devin incidente ori de câte ori există, în cuprinsul dovezii de înmânare a citaţiei, precizări referitoare la fapte constatate prin propriile simţuri de agentul procedural, astfel încât contestarea prin înscrierea în fals constituie modalitatea de combatere a unor asemenea consemnări, iar nu o condiţie de aplicare a art. 100 alin. 4 C. pr. civ., cum pare a rezulta din explicaţia oferită de instanţă, în fine, dacă ne aflăm în prezenţa unei contestări ce nu are la bază înscrierea în fals -situaţie identificată în speţă -, o asemenea contestare este anihilată de dispoziţiile alin. 4 al art. 100 C. pr. civ., după cum am arătat în cele ce precedă.
| ← Inadmisibilitatea actiunii în revendicare privind imobilul... | Compararea titlurilor de proprietate. Autor preferabil.... → |
|---|
