Expropriere. Tranzacţie. Constatarea nulităţii tranzacţiei. Inexistenţa unei hotărâri a consiliului local de aprobare a tranzacţiei. Consecinţe
| Comentarii |
|
Are natura juridica a unui contract de tranzacţie înţelegerea intervenită în cadrul fazei judiciare a procedurii exproprierii, reglementată în cap. IV al Legii nr. 33/1994, dacă părţile se învoiesc, fie cu privire la toate aspectele cauzei, fie doar cu privire la expropriere. Unei atari tranzacţii judiciare îi sunt aplicabile atât dispoziţiile de drept material din Codul civil, cât şi cele procesuale din art. 271-273 C. pr. civ.
Or, potrivit art. 272 alin. 1 C. pr. civ., învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul sentinţei. Instanţa va putea lua act de tranzacţie atunci când constată că: nu se urmăresc scopuri ilicite, părţile au capacitatea de a contracta şi şi-au dat consimţământul în mod valabil. Dacă o atare verificare nu a fost făcută de instanţa care a luat act de tranzacţie, nimic nu împiedică să se solicite pe calea unei acţiuni separate constatarea nulităţii tranzacţiei.
în acţiunea ce formează obiectul prezentului litigiu, reclamantul a susţinut de pildă că nu există nici o hotărâre a consiliului local prin care o atare tranzacţie să fi fost aprobată, sens în care a depus la dosar o serie de înscrisuri. Or, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. 3 din Legea nr. 69/1991, republicată (în vigoare la data învestirii instanţei), «renunţările la drepturi sau recunoaşterile de drepturi în favoarea terţelor persoane se fac pe bază de expertiză însuşită de consiliu».
(Secţia civilă, decizia nr. 1014 din 8 martie 2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 mai 2000 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul Municipiul Satu Mare, prin primar, a chemat în judecată pe pârâţii O.I.A. şi O.L., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceştia să constate nulitatea absolută a învoielii cu privire la exproprierea imobilelor situate în Satu Mare, str. D. nr. 16 şi nr. 18, consemnată în dispozitivul sentinţei civile nr. 196/10 iulie 1998 a Tribunalului Argeş.
în motivarea acţiunii, bazată în drept pe dispoziţiile art. 1705, 1706 şi urm. din C. civ., art. 948 C. civ., art. 12 din Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 69/1991, reclamantul a arătat că în mod greşit instanţa a luat act de tranzacţie, la dosar neexistând nici o probă a învoielii părţilor.
în plus, se susţine, nu a existat o hotărâre a Consiliului Local Satu Mare prin care o asemenea învoială să fi fost aprobată, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 69/1991, republicată, privind administraţia publică locală.
Ca atare, reclamantul a pretins că au fost încălcate dispoziţiile generale din art. 948 C. civ., în cauză nefiind îndeplinită cerinţa consimţământului la încheierea actului juridic.
S-au depus în probaţiune: sentinţa civilă nr. 196/ 1998 a Tribunalului Argeş, Hotărârea nr. 37/1996 a Consiliului Local Satu Mare, Hotărârea nr. 41/1998 a Consiliului Judeţean Satu Mare, copiile de pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului local pe ultimii patru ani, solicitându-se ataşarea dosarului nr. 1931/ 1998 al Tribunalului Argeş.
înainte de primul termen de judecată, pârâţii au cerut strămutarea pricinii, cerere admisă în 4 iulie 2000 de Curtea Supremă de Justiţie. Ca urmare, cauza a fost strămutată la Tribunalul Arad.
Această instanţă a revenit asupra măsurii de ataşare a dosarului nr. 1931/1998 al Tribunalului Argeş, solicitată şi de pârâţi prin întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 410/29 noiembrie 2000 Tribunalul Arad, Secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut, în esenţă, că expropriatul nu poate să invoce lipsa capacităţii procesuale sau a consimţământului, iar instanţa nu a judecat nimic, ci doar a luat act de învoiala părţilor. A mai motivat tribunalul că din nici o dovadă nu rezultă că reclamantul a "înţeles să înlăture beneficiul exproprierii".
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 51 din 24 aprilie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia civilă.
în motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că din examinarea hotărârilor anterioare privind exproprierea se deduce că înţelegerea este validă, neevidenţiindu-se nici un motiv de natură a atrage nulitatea absolută a înţelegerii intervenite.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul Municipiul Satu Mare, prin primar.
în motivarea recursului s-a invocat art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi s-a susţinut că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au ignorat, prin hotărârile pronunţate, dispoziţiile legale invocate în acţiune, respectiv cele de drept material şi procesual prevăzute pentru tranzacţie în C. civ. şi C. pr. civ., ca şi cele de drept comun privind validitatea oricărei convenţii, prevăzute în art. 948 C. civ., cu referire la lipsa consimţământului.
S-a depus act nou în recurs decizia civilă nr. 890/23 mai 2001 a Curţii de Apel Oradea, iar din oficiu instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. 1931 / 1998 al Tribunalului Argeş.
Prin concluziile scrise depuse, pârâţii-intimaţi au solicitat respingerea recursului, ataşând copia unei corespondenţe cu grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Analizând ansamblul probelor administrate, Curtea constată că prezentul recurs este fondat, urmând a fi admis, în considerarea celor ce urmează.
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 10 iulie 1998 a Tribunalului Argeş, Secţia civilă (irevocabilă prin decizia nr. 3568/28 octombrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă) s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Satu Mare în
contradictoriu cu pârâţii O.A. şi O.L. S-a luat act de învoiala părţilor privind expropierea celor două imobile proprietatea pârâţilor, situate în str. D. nr. 16 şi nr. 18 şi au fost stabilite despăgubiri totale în sumă de 1.381.800 dolari SUA, plătibili în lei, la care s-au adăugat 85.932.932 lei dolari SUA cu titlu de beneficiu nerealizat. A fost respins ca prematur formulat capătul de cerere privitor la transferul dreptului de proprietate şi la intabulare.
Prin prezenta acţiune, reclamantul a învestit instanţa cu cererea de constatare a nulităţii absolute a învoielii privitoare la expropriere, invocând motivele anterior expuse, cu referire la textele legale care reglementează tranzacţia în C. civ. şi în C. pr. civ.
Exproprierea, ca limită extremă a dreptului de proprietate privată, este un act de putere publică prin care se realizează dobândirea forţată a proprietăţilor private, necesare executării lucrărilor de utilitate publică, în schimbul unei despăgubiri.
Legea specială nr. 33/1994 reglementează în detaliu fazele - administrativă şi judiciară - precum si procedura exproprierii.
Art. 4 din lege prevede că părţile interesate pot conveni atât asupra transferului dreptului de proprietate, cât şi asupra cuantumului şi naturii despăgubirii, cu respectarea condiţiilor legale de fond, de formă şi de publicitate, fără a se mai declanşa procedura de expropriere. Se admite că o asemenea convenţie are natura juridică a unei tranzacţii extrajudiciare, fiindu-i aplicabile art. 1704-1717 C. civ.
Dar aceeaşi natură juridică, de contract de tranzacţie, o are şi înţelegerea intervenită în cadrul fazei judiciare a procedurii exproprierii, reglementată în cap. IV al legii, dacă părţile se învoiesc fie cu privire la toate aspectele cauzei, fie doar cu privire la expropriere. Unei atari tranzacţii judiciare îi sunt aplicabile atât dispoziţiile de drept material din C. civ., cât şi cele procesuale din art. 271-273 C. pr. civ. referitoare la hotărârile de expedient.
Or, potrivit art. 272 alin. 1 C. pr. civ., învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul sentinţei. Instanţa va putea lua act de tranzacţie dacă constată că: nu se urmăresc scopuri ilicite, părţile au capacitatea de a contracta şi dacă şi-au dat consimţământul în mod valabil.
Dacă o atare verificare nu a fost făcută de instanta care a luat act de tranzacţie, nimic nu împiedică ca pe calea unei acţiuni separate să se solicite constatarea nulităţii tranzacţiei.
Reclamantul a invoGat prin acţiunea ce formează obiectul prezentului litigiu tocmai încălcarea unor norme imperative prevăzute fie în legislaţia specială privind administraţia publică locală, fie în normele generale în materie de tranzacţii şi contracte în general.
A susţinut, de pildă, că nu există nici o hotărâre a consiliului local prin care o atare tranzacţie să fi fost aprobată, sens în care a depus la dosar o serie de înscrisuri.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. 3 din Legea nr. 69/1991, republicată (în vigoare la data învestirii instanţei), "renunţările la drepturi sau recunoaşterile de drepturi în favoarea terţelor persoane se fac pe bază de expertiză însuşită de consiliu".
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au ignorat dispoziţiile acestei legi, invocate în petitul acţiunii, şi nu au procedat la o analiză a susţinerilor părţilor sub acest aspect, prin prisma probelor existente atât în acest dosar, cât şi în cel finalizat prin hotărârea de expedient.
Constatând că instanţele nu au stabilit pe deplin complexa situaţie de fapt din speţă (şi pentru că, cu încălcarea principiului consacrat în art. 129 din C. pr. civ., nu au ataşat dosarul nr. 1931/1998 al Tribunalului Argeş), Curtea urmează ca, admiţând recursul, să caseze ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, spre a verifica ansamblul probator administrat şi a se pronunţa cu privire la toate susţinerile şi temeiurile în drept invocate de părţile litigante.
| ← Imobil preluat de stat. Înstrăinare în condiţiile Legii nr.... | Cerere de suspendare a judecăţii. Formularea acesteia de... → |
|---|
