Inlocuire sancţiune contravenţională. Excepţie de neconstituţionalitate Contravenţii. Închisoare contravenţională
Comentarii |
|
La pronunţarea acestei soluţii s-a avut în vedere că intimatul contravenient nu a achitat în termenul prevăzut de lege contravaloarea amenzii contravenţionale aplicate, fiind incidente dispoziţiile art.9 alin 3 din OG nr. 55/2001 de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, precum şi împrejurarea că fiind verificat în evidenţele fiscale ale primăriei contravenientul T.D.I nu figura înregistrat cu bunuri mobile sau imobile , neexistând astfel posibilitatea executării silite a acestuia.
Prin Decizia nr.665 din data de 26 iunie 2012 Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată, considerând că excepţia aduce în discuţie o lacună legislativă fără relevanţă constituţională.
Comentariu:
Considerăm că , prin respingerea excepţiei ca inadmisibilă, reţinându-se totuşi în motivarea deciziei că excepţia aduce în discuţie o lacună legislativă, fără relevanţă constituţională , curtea a încălcat principiul constituţional al nediscriminării , prin aceea că a lăsat să se facă o discriminare clară între contravenienţii care au fost sancţionaţi cu acelaşi cuantum de amendă contravenţională, ulterior aceştia urmând a presta un număr de ore de muncă în folosul comunităţii în cuantumuri diferite .
Mai mult, prin adoptarea acestei soluţii s-a îngreunat munca judecătorilor, lăsându-se loc liberului arbitru în înlocuirea corectă a sancţiunii contravenţionale aplicată iniţial.
← Tardivitate plângere contravenţională Chemare în judecată... | Inlocuire sancţiune contravenţională. Excepţie de... → |
---|