Lipsa calităţii procesuale active în exercitarea căilor de atac. Inadmisibilitatea recursului.
Comentarii |
|
Potrivit art. 128 din Constituţie "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar potrivit art. 316 C.proc.civ. în referire la art. 282 şi următoarele C.proc.civ. nu pot declara recurs decât părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe.
Cum hotărârea judecătorească îşi produce efectele numai faţă de părţile litigante, numai acestea au dreptul de a uza de căile de atac.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi la nr. 1108/L.J./23 mai 2001, S.C."R.V.A." S.A. Bucureşti şi S.C."P.M.C." S.R.L., în calitate de lichidatori ai Banckoop, au solicitat deschiderea procedurii falimentului debitoarei S.C."D" S.R.L. Tecuci pentru o creanţă în sumă de 4.519.741.550 lei credit şi dobânzi aferente.
Prin încheierea din 28 iunie 2001 a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi falimentului debitoarei S.C."D" S.R.L. Tecuci, iar prin încheierea din 5 octombrie 2001 a fost desemnat lichidator S.C."Expert Lichidator" Iaşi.
La data de 11 ianuarie 2002, judecătorul sindic a încuviinţat, prin încheiere, cererea formulată de lichidator pentru vânzarea directă către S.C."M.O." S.R.L. Tecuci a imobilului situat în Tecuci, judeţul Galaţi, constituit garanţie pentru S.C."D" S.R.L. Tecuci, în favoarea Bankcoop S.A. Galaţi, la preţul de 1.100.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 102 din Legea nr. 64/1995 republicată, întrucât Bankcoop S.A. Galaţi care calitate de creditor garantat, ceea ce o îndreptăţeşte a primi satisfacerea creanţei sale cu prioritate.
împrejurarea că imobilul adus drept garanţie de către debitoare este proprietatea altei societăţi comerciale, S.C."F" S.R.L., a fost considerată irelevantă, din moment ce scopul garantării a fost de a îndestula banca din preţul imobilului în situaţia nerestituirii de către debitoare a împrumutului restant.
împotriva acestei încheieri, S.C."E" S.A. Galaţi şi S.C."O.A.I." S.R.L. Bucureşti au formulat obiecţiuni, calificate corect ca fiind recursuri de către judecătorul sindic care prin încheierea din 28 martie 2002, a dispus trimiterea recursurilor spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.
în recursul său S.C."E.E.D.F.E." S.A. Galaţi a criticat încheierea prin care s-a încuviinţat vânzarea imobilului aflat în proprietatea S.C."F" S.R.L. Tecuci invocând depăşirea termenului de prescripţie întrucât titlul pentru creanţa solicitată îl reprezintă contractul de credit nr. 3665/1995.
Acelaşi contract de credit a fost invocat de creditoare şi în dosarul nr. 1101/2002 al Tribunalului Galaţi în care s-a deschis procedura falimentului faţă de S.C."F" SRL Tecuci în care cererea creditoarei a fost respinsă ca fiind prescris dreptul Ia acţiune.
Recursul declarat de S.C."O.A.I." S.R.L Bucureşti se întemeiază pe aceleaşi critici, în sensul că dreptul Bankcoop de a acţiona este prescris, izvorând din acelaşi suport juridic - contractul de credit.
Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor.
Asupra excepţiei privitoare la legitimarea procesuală activă s-au constatat următoarele :
Ambii recurenţi nu au depus declaraţii de creanţă în prezenta cauză, neavând deci calitate de creditori ai debitoarei, dar s-au opus la încuviinţarea vânzării imobilului respectiv de către lichidatorul desemnat pe considerent că acesta face parte din patrimoniul altei societăţi, S.C."F" S.R.L. Tecuci, care se află în procedura falimentului şi au calitate de creditori ai acestei societăţi, fiind prejudiciaţi prin vânzarea imobilului respectiv.
Este de necontestat că intimata debitoare a perfectat cu intimata, societate bancară, contractul de credit nr. 3665/1995 iar prin contractul de garanţie imobiliară nr. 625/1998, S.C."F" S.R.L. a constituit în favoarea băncii ipotecă asupra imobilului său situat în Tecuci în vederea garantării creditului de 1.000.000.000 lei conform contractului de credit
nr. 3665/1995.
Recurenţii, pentru a avea calitate procesuală activă în cauză, trebuie să justifice un interes legitim, aceasta fiind condiţia necesară pentru ca o persoană fizică sau juridică să dobândească calitate de parte într-un proces.
Părţile nu pot invoca în procesul civil un interes oarecare ci trebuie să justifice un interes legitim, în sensul de a fi titulare ale unui drept subiectiv.
în speţă, S-.C."E" S.A. şi S.C."O.A.I." SRL Bucureşti nu sunt titulare ale unui drept subiectiv ce ar fi încălcat prin vânzarea imobilului în sensul că ar deţine un titlu de proprietate asupra imobilului supus vânzării sau o garanţie reală imobiliară asupra acestuia, nedepunând probe în acest sens.
Din concluziile orale ale reprezentantului S.C."E" S.A. rezultă în mod explicit că singurul considerent al declarării recursului împotriva măsurii încuviinţării vânzării îl reprezintă faptul că ambele societăţi au de recuperat creanţe de la proprietara imobilului, împrejurare care nu reprezintă un interes juridic legitim.
în lipsa îndeplinirii acestei condiţii obligatorii, s-a constatat că ambele recursuri au fost formulate de persoane juridice cărora le lipseşte calitatea procesuală activă.
în consecinţă, recursurile declarate de S.C."E" S.A. Galaţi şi S.C."O.A.I." S.R.L. Bucureşti, au fost respinse ca inadmisibile, fiind declarate de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
( decizia civilă nr. 896/R/2002 )
Competenţa instanţei
← Lipsa calităţii procesuale pasive. Contract de inchiriere. | Plata drepturilor de autor potrivit legii nr. 8/1996. Instanţa... → |
---|