Neformularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001. Lipsa de relevanţă a calităţii de moştenitor recunoscute prin certificatul de naştere. Inexistenţa bunului în patrimoniul defunctei
Comentarii |
|
Chiar dacă prin certificatul de moştenitor nr. 108/2000 s-a stabilit că reclamantei i se cuvine 1/3 din masa succesorală de pe urma defunctei V.D., în condiţiile în care, la momentul dezbaterii succesiunii, dreptul la despăgubiri sau imobilul pentru care s-au solicitat nu făceau parte din patrimoniul defunctei şi având în vedere că reclamanta a fost singura care a formulat notificare şi declaraţia de renunţare a celorlalte moştenitoare, instanţa a apreciat că reclamantei i se cuvin despăgubirile pentru întreg imobilul pentru respectarea principiului echităţii.
Faptul că nu toţi moştenitorii au formulat notificare nu poate decât să îi profite reclamantei, singura care a depus diligenţa necesară şi s-a adresat în termen cu notificarea conform dispoziţiilor legii.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 130/A din 25 februarie 2009
← Imobil aflat în coproprietate la data preluării de către... | Notificări formulate de ambii moştenitori. Neaplicarea art. 4... → |
---|