Pactul comisoriu de gradul IV. Intervenţia instanţei
| Comentarii |
|
Clauza convenită de părţi prin contractul de credit, conform căreia „la apariţia oricăruia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 43, contractul se consideră reziliat de plin drept, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor" constituie un pact comisoriu expres de ultim grad, modul de redactare al pactului fiind fără echivoc în sensul forţei sale juridice de pact comisoriu expres.
Ca atare, rolul instanţei sub aspectul aplicării sancţiunii rezilierii este înlăturat în totalitate. Dacă una din părţi sesizează instanţa, aceasta nu poate decât să verifice dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în pactul comisoriu expres, în speţă,
dacă operează cauza de culpă stipulată în contract şi invocată de către pârâtă.
I.C.C.J., s. com., decizia nr. 907din 2 martie 2006,
Reclamanta SC M. SA Târgu Jiu a cerut obligarea pârâtei Banca de Export Import a României E. SA Bucureşti să respecte contractul de credit încheiat la data de 31 mai 2004, să-i acorde creditul de 1.590.000 Euro necesar în vederea cumpărării unei fabrici de cărămidă de la firma germană T.H.G.COKG.
în motivarea cererii, reclamanta a susţinut că, urmare a încheierii contractului de credit din 31 mai 2004, a început derularea contractului pentru plata primei tranşe din suma convenită, respectiv 280.000 Euro, plată efectuată prin acreditiv documentar deschis.
A susţinut că operaţiunea odată realizată este irevocabilă, dar pârâta a invocat rezilierea contractului, susţinând că a primit la 21 iunie 2004, din partea M.F.P., Biroul Administrarea Marilor Contribuabili, adrese de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale societăţii pentru o sumă de 62,3 miliarde lei, reprezentând datorii ale acesteia către bugetul de stat.
Privind poprirea înfiinţată, reclamanta a mai arătat că încă de la data de 7 iunie 2004, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a comunicat pârâtei, în baza art. 143 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, că se suspendă executarea silită înfiinţată asupra conturilor societăţii deschise la banca E., astfel că pârâta, în mod nejustificat, a refuzat să execute contractul de credit încheiat.
Prin sentinţa nr. 819 din data de 7 decembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta să respecte contractul de credit încheiat cu reclamanta, în sensul de a-i acorda împrumutul de 1.590.000 Euro.
Instanţa de fond a reţinut că refuzul pârâtei de a onora împrumutul acordat este nejustificat. Susţinerea pârâtei în sensul că după perfectarea contractului s-au primit mai multe adrese de la M.F.P., privind înfiinţarea unei popriri asupra conturilor reclamantei pentru datorii la bugetul de stat, nu justifică neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate, în condiţiile în care creditul urma să fie acordat sub forma acreditivului şi virat în contul de credit al reclamantei, în timp ce poprirea viza numai contul de disponibil.
Referitor la pactul comisoriu stabilit prin contract, tribunalul a reţinut că acesta nu a operat, pârâta nefăcând dovada declaraţiei unilaterale de reziliere a contractului.
împotriva sentinţei, pârâta a declarat apel, susţinând că în ceea ce priveşte contractul de credit, acesta a fost reziliat pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei prevăzute în art. 43 lit. j) din capitolul „Cazuri din Culpă".
Curtea de Apel Craiova, Secţia comercială, prin decizia nr. 255 din 15 septembrie 2005, a respins apelul pârâtei ca nefondat.
Instanţa de control a reţinut că începerea executării silite de către DGFP Gorj nu poate constitui un caz de culpă, aşa cum l-au denumit părţile în contractul de credit, care să conducă la reziliere, iar pe de altă parte, clauza înscrisă la art. 44 din contract nu are valoarea unui pact comisoriu de gradul IV, atâta vreme cât se referă la cazurile de culpă care se constată şi se apreciază în conformitate cu legislaţia în vigoare.
împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, şi a solicitat modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului şi pe fond respingerea acţiunii.
Recurenta a susţinut că instanţa a reţinut în mod nelegal despre clauza înscrisă la art. 44 din contract că aceasta nu are valoarea unui pact comisoriu de gradul IV şi, ca atare, rezilierea unilaterală a contractului nu era posibilă. A mai susţinut că instanţa de apel în mod cu totul eronat a considerat că motivul rezilierii este determinat de blocarea conturilor reclamantei şi că această împrejurare nu constituie un caz de culpă în sensul prevederilor art. 43 din contractul de credit, eroarea constând în aceea că nu poprirea conturilor a constituit clauza de culpă, ci neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a încunoştinţa banca în termen de 5 zile de la existenţa procesului- verbal de control ce constituia titlul executoriu.
Recursul este fondat, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţi şi pentru instanţă.
Clauza convenită de părţi la art. 44 din contractul de credit, conform căreia „la apariţia oricăruia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 43, contractul se consideră reziliat de plin drept, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor" constituie un pact comisoriu expres de ultim grad, modul de redactare al pactului fiind fără echivoc în sensul forţei sale juridice de pact comisoriu expres.
Ca atare, roiul instanţei sub aspectul aplicării sancţiunii rezilierii este înlăturat în totalitate. Dacă una din părţi sesizează instanţa, aceasta nu poate decât să verifice dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în pactul comisoriu expres, în speţă, dacă operează cauza de culpă prevăzută la art. 43 lit. j) din contract, invocată de către pârâta-recurentă.
Prin urmare, pentru soluţionarea legală şi corectă a litigiului, în raport cu obiectul cererii şi apărările pârâtei, instanţele trebuiau să examineze clauzele contractului, să le acorde semnificaţia cuvenită, fiind clare şi precise, nesusceptibile de interpretare.
Or, în cauză, nici prima instanţă, nici curtea de apel, ca instanţă de control, nu au abordat litigiul din această perspectivă, deoarece, pe de o parte, au calificat greşit pactul comisoriu expres, iar pe de altă parte, nu au examinat clauza de culpă invocată de pârâtă în raport cu finalitatea urmărită.
Potrivit celor consimţite de părţi în art. 43 lit. j), reclamanta, beneficiara creditului, se consideră în culpă, dacă nu declară, în termen de maximum cinci zile de la apariţie, orice situaţie care ar putea determina modificarea condiţiilor de acordare a creditului.
Aşadar, chestiunea ce trebuia clarificată era de a şti în ce măsură datoria la bugetul statului, astfel cum a fost stabilită prin procesul- verbal încheiat la 31 mai 2004, constituie o împrejurare care ar putea determina modificarea condiţiilor de acordare a creditului.
Faptul că au fost blocate numai conturile de disponibil ale reclamantei prin poprirea instituită în baza procesului-verbal de control nu are semnificaţie unică în aprecierea cauzei de culpă, care are în vedere acele situaţii de natură să afecteze bonitatea reclamantei, posibilităţile sate de restituire a creditului în condiţiile şi la termenele stabilite.
în acelaşi sens se impunea stabilirea împrejurării dacă la data încheierii contractului de credit, 31 mai 2004, banca împrumutătoare cunoştea, ca urmare a verificării situaţiei financiare a reclamantei, situaţia datoriilor acesteia la bugetul de stat şi dacă cele stabilite prin procesul-verbal de control ce poartă aceeaşi dată (31 mai 2004) au adus modificări la situaţia economico-financiară a reclamantei, de natură să pună în discuţie o reapreciere a bonităţii acesteia.
Aşa fiind, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel Craiova, pentru rejudecare.
Instanţa de trimitere, pornind de la problemele de drept dezlegate prin prezenta decizie, va ordona chiar şi din oficiu, probele necesare
pentru clarificarea situaţiilor sub aspectul cazului de culpă invocat şi, totodată, va solicita lămuriri şi explicaţii în legătură cu conţinutul adresei nr. 1670 din 2 iulie 2004 prin care reclamata a solicitat băncii împrumutătoare suspendarea (anularea) contractului de credit ca urmare a celor stabilite prin procesul-verbal de control din 31 mai 2004.
| ← închiderea procedurii insoivenţei şi radierea societăţii... | Contracte de credit bancar. Aplicarea în timp a legii.... → |
|---|
