închiderea procedurii insoivenţei şi radierea socie­tăţii debitoare. Consecinţe asupra contractului de credit în­cheiat. Executarea garanţiilor

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Radierea societăţii debitoare are drept consecinţă încetarea existenţei societăţii ca subiect de drept, însă obiectul contractului de credit nu este afectat, iar imposibilitatea de executare faţă de debitor nu are ca efect desfiinţarea sau încetarea creditului. Pen­tru aceleaşi raţiuni, se va reţine că şi contractul de garanţie, ipo­teca ce a fost constituită, subzistă ca accesoriu, astfel că, în afara procedurii falimentului, după închiderea acesteia, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor, bunurile afectate drept garanţie reală pentru obligaţiile debitorului pot fi executate în condiţiile legii.

I.C.C.J., s. com., decizia nr.454 din 13 februarie 2009,

Reclamanţii S.Ş., O.A. şi S.D. au chemat în judecată A.V.A.S. şi au solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate încetarea contractului de credit încheiat între B.A. SA şi SC U.G. SRL, înce­tarea contractului de ipotecă, anularea actelor de executare întocmite de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi radierea ipotecii instituite asupra terenului determinat.

Reclamanţii au motivat că SC U.G. SRL a încheiat un contract de credit cu B.A. SA, creanţa fiind garantată cu un contract de ipotecă asupra imobilului teren în suprafaţă determinat. Au mai arătat că garanţia ipotecară a fost încheiată între Bancă şi C.S., ai cărui moşte­nitori sunt, că din creditul acordat SC U.G. SRL a folosit doar o parte, restul rămânând la dispoziţia Băncii. Creanţa rezultând din contractul de credit a fost cesionată de Bancă, A.V.A.S. care a pornit executarea împotriva succesorilor prin comunicarea titlurilor executorii, acte de executare a căror anulare se solicită prin acţiune. în fond, reclamanţii şi-au argumentat acţiunea arătând că SC U.G. SRL s-a aflat în pro­cedura falimentului, că această procedură s-a închis în anul 2003, ca urmare a inexistenţei unor bunuri care să poată fi urmărite în patri­moniul debitoarei şi că societatea a fost radiată.

în aceste condiţii titlurile executorii emise de A.V.A.S. pe seama lor, au susţinut contestatorii, au încetat să-şi mai producă efectele, creanţa nefiind reală, întrucât o parte din credit nu a fost utilizat, iar altă parte nu a putut fi restituit, întrucât s-au suprimat facilităţile

fiscale pentru utilajele tehnologice de prelucrat laptele contractate în baza acestui credit, aceste utilaje revenind în proprietatea statului, întrucât nu a existat posibilitatea de a fi ridicate din vamă.

Contestaţia a fost soluţionată prin sentinţa nr. 26 din 7 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, care a anulat formele de executare, respingând capătul de cerere referitor la radierea ipotecii. în esenţă, Curtea a reţinut că după închiderea proce­durii falimentului faţă de debitorul principal, există o imposibilitate fortuită de a mai declanşa executarea obligaţiei de restituire a credi­tului pentru motivul că societatea nu mai există ca subiect de drept civil. Având în vedere şi făptui că declanşarea procedurii falimentului nu a fost rezultatul conduitei culpabile a debitoarei, prin reprezentan­tul acesteia, instanţa a ajuns la concluzia că sunt elemente suficiente pentru a anula formele de executare. Prima instanţă, prin aceeaşi soluţie, a respins celelalte susţineri în legătură cu preluarea de către stat a utilajului tehnologic şi cu faptul că o parte din sumă a rămas la dispoziţia băncii, ca nedovedite. Cererea pentru radierea ipotecii a fost respinsă, fiind citate în acest scop dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora radierea se poate cere numai după rămânerea irevocabilă a unei hotărâri.

Sentinţa nr. 26 din 7 februarie 2007 a fost recurată de contestatorii S.Ş., O.A. şi S.D., precum şi de intimata A.V.A.S. Contestatorii au criticat soluţia primei instanţe şi au cerut modificarea parţială a sentinţei în sensul de a se constata încetat contractul de credit şi contractul de ipotecă, cu consecinţa radierii ipotecii, apreciind că instanţa nu s-a pronunţat pe fiecare capăt de cerere în parte. La rândul său, A.V.A.S. a criticat sentinţa în partea care priveşte anularea formelor de executare îndreptate împotriva moştenitorilor. A mai arătat că A.V.A.S. a trecut la executarea bunurilor care constituie garanţie, întrucât creanţa deţinută prin contractul de credit nu a putut fi recuperată integral, după executarea debitorului principal.

Recursurile au fost admise prin decizia nr. 3246 din 19 octombrie 2007, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a apreciat, faţă de criticile aduse sentinţei, că instanţa de fond nu a respectat cerinţele art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, a pronunţat sentinţa nr. 34 din 27 februarie 2008, prin care a respins excepţia prematurităţii invocată de intimată şi contestaţia la executare formulată de contestatorii S.Ş., O.A. şi S.D.

împotriva sentinţei nr. 34 din 27 februarie 2008 au declarat recurs contestatorii S.Ş., O.A. şi S.D., prin care au evocat motivul prevăzut de art. 3041 C. proc. civ., pentru a susţine că soluţia pe care o critică este netemeinică şi nelegală.

Recurenţii au susţinut că sunt îndreptăţiţi să solicite anularea formelor de executare şi constatarea încetării efectelor contractului de credit şi a ipotecii, întrucât debitoarea, SC U.G. SRL a folosit doar o parte din creditul contractat, restul sumei rămânând la dispoziţia B.A. Au susţinut în continuare că debitoarea, societatea comercială amin­tită, a fost radiată în urma închiderii procedurii de faliment, ceea ce, în opinia lor, duce la încetarea contractului de credit pe care aceasta l-a încheiat, cât şi la încetarea garanţiei reale ca accesoriu al contractului de credit încheiat de antecesorul lor.

în sprijinul acestui motiv au invocat art. 1800 C. civ., care preci­zează că ipoteca este un act subsecvent contractului de credit, întrucât garantează restituirea împrumutului, iar soarta contractului de ipotecă urmează soarta contractului principal. în concluzie, recurenţii au susţinut că încetarea contractului de credit are drept consecinţă înce­tarea contractului de ipotecă, motiv care îi îndreptăţeşte să solicite admiterea recursului şi, în fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

După ce a făcut trimitere la caracterul indivizibil al obligaţiilor ipotecare, intimata A.V.A.S. s-a referit la obligaţiile solidare ale codebitorilor şi la faptul că aceştia sunt ţinuţi solidar. în concluzie, intimata a ajuns la concluzia că moştenitorii lui S.C. au obligaţia să achite împrumutul prin executarea ipotecii.

Recursul este nefondat.

Recurenţii şi-au întemeiat criticile pe dispoziţiile art. 304* C. proc. civ., potrivit cărora „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele". Dispoziţiile citate, deşi dau dreptul instanţei să examineze cauza sub toate aspectele, nu exclud obligaţia indicării motivelor de nelegalitate care sunt prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întru­cât nu se poate înţelege că aceste prevederi dau dreptul la o judecată în fond.

Această concluzie se impune întrucât recursul nici în această situaţie nu se transformă într-o cale de atac devolutivă, pentru că nu este posibilă readministrarea probelor de primă instanţă şi, ca atare, nu poate fi asimilat acest drept atribuit instanţei cu devoluţiunea căii de

atac a recursului. în raport de aceste precizări, se va reţine că recursul s-a mărginit la invocarea unor susţineri neîncadrate în drept, care în esenţă vizează chestiuni de fond, iar nu dreptul încălcat. în concret, se constată că prin criticile aduse sentinţei pronunţate de Curtea de Apel nu a fost invocat niciun motiv de nelegalitate şi nici nu au fost dezvoltate argumente care să vizeze încălcări ale legii în aşa fel încât să provoace o analiză în legătură cu aplicarea greşită a legii.

Sintetizând susţinerile recurenţilor, Curtea constată că au fost readuse în discuţie chestiunile care privesc inexistenţa creanţei prin prisma condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească obligaţiile pentru ca împotriva garanţilor ipotecari, creditorul unui raport obligaţional să fie îndreptăţit să solicite executarea. Din acest punct de vedere se observă că recurenţii i-au opus creditorului faptul că titlurile executo­rii s-au emis pentru creanţe care nu sunt ferme, incertitudinea exis­tenţei drepturilor creditorului rezultând din încetarea contractului de credit şi a contractului de garanţie, primul încheiat cu debitorul SC U.G. SRL şi cel de-al doilea cu garantul ipotecar, persoană fizică, ai cărui moştenitori sunt contestatorii.

Sub acest aspect, reconsiderarea de către Curtea de Apel, după casare, a chestiunii existenţei contractului de credit încheiat de creditoarea B.A. cu debitoarea SC U.G. SRL este corectă. în adevăr, închiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea persoană juridică şi radierea acesteia a avut ca efect, din punct de vedere obligaţional, imposibilitatea creditorului de a-şi valorifica drepturile cedate, rezul­tând din contractul de credit. Este evident că radierea societăţii debi­toare are drept consecinţă încetarea existenţei societăţii ca subiect de drept, însă obiectul contractului de credit nu este afectat, iar imposi­bilitatea de executare faţă de debitor nu are ca efect desfiinţarea sau încetarea contractului de credit. Pentru aceleaşi raţiuni, se va reţine că şi contractul de garanţie, ipoteca ce a fost constituită de S.C. subzistă ca accesoriu, astfel că, în afara procedurii falimentului, după închi­derea acesteia, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor bunurile afectate drept garanţie reală pentru obligaţiile debitorului pot fi executate în condiţiile legii.

în raport de considerentele de mai sus se va reţine, deci, că execu­tarea vizează garanţia, iar garanţii succesori nu pot fi executaţi în calitate de debitori, aşa cum sugerează intimata prin apărările formu­late în recurs, aşa încât nu poate fi pusă în discuţie solidaritatea pasivă a recurenţilor, atribuindu-le acestora calitatea de debitori, şi nu de garanţi ipotecari, cu toate consecinţele legate de executarea ipotecii.

Rezumând considerentele de mai sus, se va reţine în esenţă că radierea societăţii după închiderea procedurii falimentului nu înlătură dreptul creditorului care nu şi-a recuperat creanţele din averea debi­torului, societate comercială, de a urmări silit, în condiţiile legale, bunuri constituite ca garanţie.

Argumentele prezentate, pe de o parte, duc la concluzia că legătura dintre contractul principal (de credit) şi contractul de garanţie ca accesoriu al primului subzistă, iar pe de altă parte, că executarea silită a garanţiei ipotecare nu este împiedicată de radierea debitoarei, socie­tate comercială, care a încetat să mai subziste ca subiect de drept comercial.

în virtutea aceluiaşi raţionament se va reţine şi un alt aspect, şi anume că obligaţia principală subzistă în condiţiile şi în măsura în care, aşa cum a afirmat creditoarea A.V.A.S., fapt necontestat de recu­renţi, a epuizat căile de recuperare a creanţei faţă de debitoarea socie­tate comercială. în alte cuvinte, existenţa creanţei care justifică exe­cutarea garanţiei împotriva bunurilor afectate cu acest titlu de autorul contestatorilor este fermă, astfel că emiterea titlurilor executorii pe seama garanţilor este justificată.

în contextul arătat, se observă şi faptul că instanţa de apel, prin sentinţa recurată, a dat o dezlegare corectă acestei chestiuni care ţine de existenţa creanţei şi de dreptul de a trece la executarea garanţiei, în condiţiile în care contractul de ipotecă subzistă ca accesoriu al contractului de împrumut ale cărui efecte nu au încetat.

← Prescripţia dreptului la acţiune privind plata ratelor....  Pactul comisoriu de gradul IV. Intervenţia instanţei →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre închiderea procedurii insoivenţei şi radierea socie­tăţii debitoare. Consecinţe asupra contractului de credit în­cheiat. Executarea garanţiilor