Partaj bunuri comune. Nepronunţarea asupra probei cu expertize în construcţii. Necesitatea raportării operaţiunii de partajare a bunurilor comune la valoarea de circulaţie a bunurilor
| Comentarii |
|
- Codul de procedură civilă: art. 6736
- Codul familiei: art. 30, art. 36 alin. (1)
In condiţiile în care, deşi la data când părţile au cumpărat apartamentul din Timişoara, preţul acestuia a fost de 19.000 euro, la data introducerii acţiunii de partaj ce privea inclusiv acest bun este de notorietate că valoarea de circulaţie a acestuia suferise importante creşteri de care instanţa nu putea face abstracţie - indiferent de cota de contribuţie a fiecărei părţi la achiziţionarea lui - decât cu preţul unei împărţeli inechitabile şi lipsite de realism.
Prin raportarea operaţiunii de partaj la preţul de achiziţie al imobilelor, şi nu la cel de circulaţie, şi prin neefectuarea expertizei de evaluare a lor, au fost create premisele unei împărţeli injuste şi inechitabile şi pentru că această vătămare nu poate fi remediată în calea de atac a recursului.
(Decizia civilă nr. 785 din 5 octombrie 2010, Secţia civilă - complet specializat
pentru cauze de familie şi minori, C.R.)
Prin decizia civilă nr. 200 din 23 februarie 2010, Tribunalul Timiş, Secţia civilă, a respins apelul declarat de pârâta P.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 1590 din 3 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 1590, pronunţată de Judecătoria Timişoara, la data de 3 februarie 2009, a fost admisă acţiunea civilă principală formulată de reclamantul-pârât reconvenţional M.A., împotriva pârâtei-reclamante reconvenţionale P.C.A., în prezent H.; a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională P.C.A., în prezent H.l. împotriva reclamantului-pârât reconvenţional M.A.; s-a constatat că sub durata căsătoriei, părţile au dobândit cu titlu de bunuri comune: apartamentul nr. 10 situat în Timişoara, înscris în cartea funciară, în valoare de
19.000 euro şi imobilul casă - curte şi grădină în suprafaţă de 324 mp., înscris în cartea funciară, în valoare de 10.000 euro; s-a dispus sistarea stării de codevălmăşie prin atribuirea imobilului - apartament nr. 10, în proprietatea reclamantului şi a imobilului - casă, curte şi grădină în suprafaţă de 324 mp, în valoare de 10.000 euro, în proprietatea pârâtei; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1936,35 euro, reprezentând 1/2 din ratele aferente creditului ipotecar achitate sub durata căsătoriei; a fost îndreptăţit reclamantul să îşi intabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate în cotă de 1/1 parte asupra imobilului-apartamentul nr. 10 cu titlu de sistare comunitate de bunuri; a fost îndreptăţită pârâta să îşi intabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate în cotă de 1/1 parte asupra imobilului-casă cu nr. 204, curte şi gradină în suprafaţă de 324 mp, cu titlu de sistare comunitate de bunuri; s-a luat act de renunţarea paratei la judecarea petitelor 2, 3 şi 4 din cererea reconvenţională; a fost compensate cheltuielile de judecată şi respinsă în rest cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2828 din 20 martie 2007, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 770/325/2007, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi, prin acordul soţilor, precum şi reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de „P”. Sub durata căsătoriei, părţile au dobândit apartamentul nr. 10 din Timişoara, contractul de vânzare-cumpărare fiind autentificat, preţul fiind de 19.000 euro, compărătorii achitând suma de 10.000 euro, iar diferenţa de 9.000 euro fiind achitată din creditul bancar acordat de societatea bancară în baza contractului de credit. S-a reţinut că, înainte de încheierea acestui contract, reclamantul a vândut pentru suma de 420 milioane lei, apartamentul nr. 5 din Timişoara, bun propriu, contract autentificat, suma dobândită în urma vânzării intrând sub incidenţa prevederilor art. 31 lit. f) C. fam., respectiv „valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare", aşa încât s-a constatat ca avansul de 10.000 euro pentru achiziţionarea apartamentului din litigiu a fost achitat prin contribuţia exclusivă a reclamantului.
Estimarea pârâtei precum că apartamentul în cauză ar valora în prezent 90.000 euro nu avea suport în realitate, având în vedere că în cauză nu s-a efectuat o expertiză de specialitate care ar fi indicat valoarea în prezent al acestui imobil în care ar fi fost incluse şi investiţiile realizate la imobil pe parcursul căsătoriei, probă care ar fi trebuit cerută de pârâtă în dovedirea acestei susţineri, aşa încât prima instanţă a agreat valoarea indicată de reclamant pentru acest bun care reprezenta şi preţul de vânzare; nu în ultimul rând s-a avut în vedere faptul că, deşi prin cererea reconvenţională pârâta a indicat că la imobilul în discuţie s-au efectuat investiţii în sumă de 18.000 euro, care au sporit considerabil valoarea bunului, prin cererea din data de 2 septembrie 2008, a renunţat expres la judecarea acestui petit. Odată stabilită valoarea de circulaţie a apartamentului a urmat a se stabili contribuţia fiecărui soţ la plata avansului şi achitarea ratelor aferente împrumutului, iar apoi a urmat a fi atribuit părţii mai îndreptăţite să îl primească cu obligaţia de a prelua restul ratelor aferente contractului de credit plus dobânzile, aşa încât în speţa de faţă ţinându-se cont de împrejurarea că avansul de 10.000 euro a reprezentat contribuţia exclusivă a reclamantului, a urmat să se stabilească contribuţia soţilor la achitarea ratelor aferente derulării creditului pentru perioada 3 martie 2004-10 mai 2007; astfel, suma achitată de soţi sub durata căsătoriei a fost, aşa cum s-a mai arătat, de 3872,69 euro şi a urmat ca reclamantul să fie obligat la plata sumei de 1936,35 euro către pârâtă reprezentând 1/2 din suma restituită, în perioada menţionată, băncii în derularea contractului de credit.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel parata P.C.A., solicitând schimbarea ei în parte în sensul constatării contribuţiei egale a părţilor la dobândirea bunurilor, prin admiterea în totalitate a cererii reconvenţionale.
A mai solicitat pârâta apelantă să se constate că valoarea imobilului casă este de 5.000 euro, iar a imobilului apartament este de 70.000 euro, valori la care solicită a se realiza partajul.
în motivare, pârâta apelantă a susţinut că prima instanţă nu a ţinut cont de valoarea de circulaţie a imobilelor indicată în cererea reconvenţională şi a respins în mod greşit cererea sa privind efectuarea unei expertize tehnice.
Apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 282 C. pr. civ., art. 36 şi 37 C. fam., art. 728, art. 6731, art. 674 C. pr. civ.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse.
Critica referitoare la valoarea de circulaţie a imobilelor nu poate fi primită, întrucât cu privire la imobilul din Timişoara, deşi prin cererea reconvenţională se indică o valoare superioară celei indicate de reclamant, pârâta-reclamantă recovenţională, asistată fiind de avocat, nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, ca fiind singura probă în baza căreia s-ar putea stabili valoarea reală de circulaţie a imobilului, iar în privinţa imobilului casă se constată că a fost de acord cu valoarea menţionată de reclamant, indicând aceeaşi sumă prin cererea reconvenţională.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând în principal, casarea ei cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize de evaluare a celor două imobile din masa partajabilă, precum şi a investiţiilor făcute la apartamentul în litigiu, în subsidiar, modificarea ei şi a sentinţei în sensul admiterii în integralitate a cererii sale reconvenţionale.
în motivarea în drept a recursului au fost invocate dispoziţiile art. 312 şi urm. C. pr. civ., art. 304 pct. 7-9 C. pr. civ., iar în fapt aceea că instanţa de apel nu a analizat niciuna dintre susţinerile pârâtei sau din cererile ei de probaţiune, în special a cererii de efectuare a expertizei de evaluare a imobilelor din litigiu, care ar fi permis o apreciere corectă a acestora şi un partaj echitabil, la valoarea de piaţă actuală.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate şi pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente:
Cele mai importante bunuri din masa partajabilă din punct de vedere valoric sunt cele două imobile, respectiv apartamentul din Timişoara (indicat în acţiunea principală a reclamantului) şi a casei din judeţul Caraş-Severin (indicat în cererea reconvenţională a pârâtei).
Pentru apartamentul din Timişoara, reclamantul a indicat valoarea lui ca fiind de
19.000 euro, preţ plătit în rate (respectiv 10.000 euro din banii săi proveniţi din vânzarea unui bun propriu, iar diferenţa prin credit ipotecar achitat parţial - 3827 euro - în timpul căsătoriei iar restul, ulterior, doar prin contribuţia sa).
La data formulării cererii reconvenţionale (18 aprilie 2008) pârâta a indicat o altă valoare pentru acelaşi apartament, respectiv cea de 90.000 euro, considerând că acela era preţul său real de piaţă la momentul respectiv.
Tot prin aceeaşi cerere pârâta a solicitat şi partajarea casei, pentru care a indicat valoarea de 10.000 euro.
Prin întâmpinarea formulată de reclamant la cererea reconvenţională a pârâtei, acesta a recunoscut mai multe pretenţii ale ei, printre care şi valoarea de 10.000 euro pentru casa de la ţară.
Reclamantul a contestat însă valoarea apartamentului din Timişoara indicată de pârâtă, considerând-o a fi mult exagerată.
în condiţiile în care, deşi la data de 6 februarie 2004 când părţile au cumpărat apartamentul din Timişoara preţul acestuia a fost de 19.000 euro, la data introducerii acţiunii de partaj ce privea inclusiv acest bun (15 februarie 2008) este de notorietate că valoarea de circulaţie a acestuia suferise importante creşteri de care instanţa nu putea face abstracţie, - indiferent de cota de contribuţie a fiecărei părţi la achiziţionarea lui - decât cu preţul unei împărţeli inechitabile şi lipsite de realism.
Câtă vreme instanţa de fond a putut constata că pârâta contestă valoarea apartamentului din Timişoara indicând o altă valoare decât reclamantul, ea putea ordona efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în acest sens, conform art. 129 alin. (4) C. pr. civ., chiar dacă această probă nu s-ar fi cerut sau chiar dacă părţile s-ar fi opus la administrarea ei.
în cauză, observarea atentă a cererii reconvenţionale a pârâtei conduce la constatarea că ea, contrar considerentelor instanţelor de fond şi de apel, a solicitat proba cu expertiza judiciară în construcţii prin chiar însăşi această cerere, din care cauză instanţa trebuia să se pronunţe în privinţa ei şi să o înlăture, eventual, motivat, pentru a se putea cenzura aceste aspect în căile de atac, lucru care în cauză nu s-a întâmplat.
Pentru că prin raportarea operaţiunii de partaj la preţul de achiziţie al imobilelor, şi nu la cel de circulaţie, şi prin neefectuarea expertizei de evaluare a lor au fost create premisele unei împărţeli injuste şi inechitabile şi pentru că această vătămare nu poate fi remediată în calea de atac a recursului, în baza art. 312 alin. (3) C. pr. civ., Curtea a admis recursul pârâtei sub aspectul solicitării principale şi a casat decizia civilă nr. 200 din 23 februarie 2010 a Judecătoriei Timişoara cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă în vederea administrării probei solicitate de pârâtă încă de la instanţa de fond.
| ← Partaj bunuri comune. Stabilirea valorii bunului partajat prin... | Contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune. Venituri... → |
|---|
