Partaj bunuri comune. Stabilirea valorii bunului partajat prin învoiala părţilor. Recurs omisso medio
| Comentarii |
|
- Codul de procedură civilă: art. 6731, art. 6739
- Codul familiei: art. 30, art. 36
în condiţiile în care valoarea imobilului - bun comun supus partajului - a fost stabilită de prima instanţă, conform înţelegerii părţilor, fără a se critica acest aspect în apel, recursul este declarat omisso medio, neputând fi analizat direct în recurs un aspect cu privire la care hotărârea primei instanţe nu a fost contestată, intrând în puterea lucrului judecat.
(Decizia civilă nr. 1063 din 14 decembrie 2010, Secţia civilă - complet specializat
pentru cauze de familie şi minori, C.R.)
Prin sentinţa civilă nr. 10710 din 9 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 9490/325/2008, a fost admisă cererea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâta V.C.; s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu titlu de bun comun, apartamentul nr. 19, situat în Timişoara, judeţul Timiş, înscris în cartea funciară, compus din 2 camere, cu 2,62% părţi comune indivize şi cu 14/546 mp teren în folosinţă, cu contribuţie comună şi egală; s-a dispus sistarea comunităţii de bunuri prin atribuirea în natură către pârâta V.C. a imobilului bun comun, în valoare de 50.000 euro; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei sulte în sumă de 25.000 euro; s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului în litigiu în cotă de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunităţii de bunuri; a fost respinsă cererea reconvenţională şi au fost compensate cheltuielile de judecată ale părţilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din extrasul de carte funciară, a rezultat că părţile au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra imobilului apartamentul nr. 19, situat în Timişoara, compus din 2 camere, cu 2,62 părţi comune indivize şi cu 14/546 mp. teren în folosinţă.
Părţile au căzut de acord asupra evaluării imobilului la suma de 50.000 euro. împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta V.C., cale de atac ce a fost calificată ca fiind apel, în raport de valoarea obiectului cererii şi de dispoziţiile art. 2821 C. pr. civ., solicitând schimbarea ei în parte în sensul admiterii cererii reconvenţionale astfel cum a fost precizată şi, prin urmare, să se constate că imobilul în discuţie este bun propriu al pârâtei dobândit în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
în motivare, pârâta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât face o aplicare greşită a legii şi o eronată interpretare a probatoriului cauzei, pe care-l absolutizează în favoarea reclamantului.
Prin motivele de apel s-au mai făcut referire la modul de perfectare şi de dovedire a darului manual, precum şi la consecinţele acestuia asupra bunurilor dobândite sub durata căsătoriei.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 31 lit. b) C. fam., art. 5 din Decretul nr. 32/1954, art. 1191 şi 1205 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 400/A din 4 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 9490/325/2008, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta V.C. împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă, în baza dispoziţiilor art. 282-296 C. pr. civ.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că procedând la determinarea aportului părţilor la achiziţionarea imobilului în cauză, prima instanţă a apreciat corect contribuţia egală a acestora, în raport de împrejurarea că probele testimoniale administrate au relevat aspecte cunoscute din relatările pârâtei.
Prin urmare, nedovedindu-se în cauză aportul exclusiv al pârâtei la achiziţionarea imobilului şi nici caracterul de bun propriu al acesteia, în condiţiile în care dobândirea bunului s-a făcut sub durata căsătoriei, perioadă în care ambii soţi aveau calitatea de angajaţi şi obţineau venituri considerabile, cu temei prima instanţă a stabilit calitatea de bun comun a apartamentului supus partajului şi contribuţia egală a părţilor, tribunalul concluzionând că hotărârea este legală şi temeinică.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta V.C., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenţionale aşa cum a fost formulată şi precizată, respectiv constatarea caracterului de bun propriu al pârâtei cu privire la imobilul supus partajului. Se mai invocă devalorizarea apartamentului, care are în prezent o valoare mai mică de
50.000 euro, astfel că se impune modificarea valorii masei partajabile şi implicit, a sultei datorate pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 şi 3041 C. pr. civ., faţă de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. pr. civ., art. 30 şi 31 C. fam. şi art. 1169 C. civ., Curtea de Apel Timişoara constată că prezentul recurs nu este întemeiat.
Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte obiectul cererii reconvenţionale, acesta a fost stabilit ca urmare a precizării făcute de pârâtă, prin avocat, la termenul de judecată din 5 februarie 2009, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 129 alin. ultim C. pr. civ.
în ceea ce priveşte deprecierea valorii imobilului, se impune a se reţine că valoarea apartamentului a fost stabilită de comun acord de către părţi, la data de 20 noiembrie 2008, nefiind administrate probe sub acest aspect.
în apel, pârâta nu a invocat acest motiv, deşi a fost declarat în octombrie 2009, la un an de la începutul crizei imobiliare, şi nici nu a solicitat expertizarea imobilului în acest scop pe parcursul judecării apelului. Ca atare, acest motiv de recurs apare a fi formulat omisso medio, neputând fi analizat direct în recurs, un aspect cu privire la care hotărârea primei instanţe nu a fost contestată, intrând în puterea lucrului judecat.
| ← Acţiune prin care se valorifică un drept patrimonial.... | Partaj bunuri comune. Nepronunţarea asupra probei cu expertize... → |
|---|
