Răspundere civilă. Accident auto. Asigurare obligatorie pentru răspundere civilă auto. Despăgubiri. Cuantum. Determinare. Art. 54 alin. 1 Legea 136/1995
| Comentarii |
|
Nu se poate pretinde de către reclamantul-recurent o reevaluare judiciară a despăgubirilor primite de la ASIROM, de vreme ce acestea fuseseră deja stabilite şi plătite pe baza convenţiei dintre asigurat, păgubit şi asigurător-în condiţiile art. 54 alin. 1 Legea 136/1995.
(Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, decizia nr. 1618 din 6 iulie 2001)
CURTEA,
Deliberând, reţine că prin sentinţa civilă nr. 2799 din 10 aprilie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca,
pronunţată în dosarul nr. 6925/1998, s-a admis în parte acţiunea civilă înaintată de reclamantul T.N.W. împotriva pârâţilor M. S. şi S.N.C.F.R. - Regionala Cluj, şi în consecinţă: au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să îi plătească reclamantului suma de 4.903.556 lei cu titlu de despăgubiri civile; au fost compensate onorariile avocaţiale, mai fiind obligat reclamantul să-i plătească pârâtului M.S. suma de
2.907.716 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 35.090.400 lei reprezentând c/val. staţiei radio avariate, câştigul nerealizat şi c/val. a 70 zile de staţionare pentru reparaţiile autoturismului.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
în data de 24 noiembrie 1997 pârâtul M.S. a condus autovehiculul - aparţinând SNCFR Regionala Cluj - înmatriculat cu nr. 32 CJ 637 pe str.
C. din municipiul Cluj-Napoca fără a adapta viteza de deplasare la condiţiile de drum, astfel că în încercarea de a evita o groapă aflată în carosabil a derapat, tamponând autoturismul marca Dacia 1310, având nr. de înmatriculare CJ 03 RCU, aflat în proprietatea reclamantului.
Conform celor consemnate în procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliţie, autoturismului reclamantului i-au fost cauzate următoarele avarii: partea din faţă distrusă; partea mecanică motor, suspensie, direcţie, părţile laterale, parbriz, bord şi volan.
întrucât reclamantul era beneficiarul unei asigurări încheiate cu S. C. “A” S. A., în urma evaluării pagubelor reclamantului i-a fost plătită de către societatea de asigurare, la data de 28 noiembrie
1997, suma de 3.450.000 lei, el declarând că nu mai are nici o pretenţie în contra societăţii pentru repararea autoturismului.
Potrivit concluziilor cuprinse în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de un colectiv de experţi, contravaloarea pieselor înlocuite şi a manoperei este de 10.199.750 lei, reclamantul realizând însă şi înlocuirea unor piese care nu au fost avariate prin accident. Au stabilit experţii şi că numărul de ore necesar reparaţiilor era de 90,63.
Faţă de acţiunea inflaţiei, suma de 3.450.000 lei plătită reclamantului de S. C. “A” S. A. la data de 28.11.1997 îi corespunde în prezent celei de 8.400.214 lei.
Probele administrate în cauză nu au fost în măsură să justifice pretenţiile formulate de reclamant cu privire la existenţa şi c/val. staţiei radio, precum
şi cu privire la câştigul nerealizat prin neefectuarea unui transport în regim “taxi” la cererea S. C. “M.” si “B.” S. N. C.
Astfel fiind, acţiunea a fost admisă doar în parte, pârâţii fiind obligaţi, în solidar, să-i plătească reclamantului suma totală de 4.902.556 lei, din care: suma de 2.195.526 lei reprezintă c/val. pieselor avariate sau distruse şi manoperei aferente, obţinută prin diferenţa între valoarea de expertiză a acestora (10.199.750 lei) şi suma încasată cu acelaşi titlu de către reclamant de la S. C. “A.” S. A. Cluj, reactualizat în raport cu rata inflaţiei (8.400.214 lei); suma de 2.708.020 lei reprezintă echivalentul valoric a orelor de staţionare ca urmare a efectuării reparaţiilor la autoturism.
împotriva sentinţei reclamantul a declarat apel, admis în parte prin decizia civilă nr. 1883 din 10 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul obligării pârâţilor, în solidar, la a-i plăti reclamantului suma de 10.457.770 lei cu titlu de despăgubiri civile, iar nu 4.891.100 lei.
A fost obligat intimatul M.S. la a-i plăti reclamantului suma de 4.891.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.
A fost înlăturată menţiunea privind respingerea cererii reprezentând contravaloarea staţiei avariate şi parţial câştigul nerealizat, precum şi menţiunea obligării reclamantului la a-i plăti pârâtului suma de
2.907.716 lei cheltuieli de judecată.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Motivând decizia, Tribunalul a arătat că din analiza probelor de la dosar şi a pretenţiilor reclamantului rezultă că se justifică admiterea în parte a apelului; aşa cum se menţionează în dispozitivul deciziei.
în contra acestei decizii reclamantul a declarat recurs, criticând-o sub motivul că greşit a fost admis doar în parte apelul reclamantului şi i s-a refuzat pretenţia privitoare la valoarea de 5.580.000 lei a comenzii făcute de S. C. “M.-B.” S. N. C., după cum greşit i s-au acordat despăgubiri civile doar corespunzător unei staţionări a autoturismului de 90,63 ore, iar nu în considerarea unei staţionări de 70 zile, întrucât:
- Repararea autoturismului reclamantului s-a făcut în perioada 24 noiembrie 1997-01 februarie
1998, ca timp de staţionare imputabil pârâţilor, aceasta şi în condiţiile în care pârâţii nu şi-au respectat obligaţia de a repara de îndată autoturismul, coroborată cu împrejurarea că reclamantului i-au lipsit mijloacele băneşti necesare unei reparări mai grabnice.
- Instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind câştigul nerealizat prin pierderea comenzii făcute de S.C. “M.-B.” S.N.C., ceea ce se constituie în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. pr. civ., valoarea acestei comenzi, rămasă neexecutată ca urmare a accidentului, i-ar fi adus reclamantului un câştig echivalent sumei de 716 dolari SUA, dovezile administrate în cauză evidenţiind temeinicia acestei pretenţii.
- Este prezent şi motivul de recurs arătat de art. 304 pct. 10 C. pr. civ., instanţele nepronunţându-se asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, s-a ignorat declaraţia martorului S.G., care precizează că neutilizarea autoturismului reclamantului, datorată efectuării reparaţiilor, s-a întins până în luna februarie 1998.
Este prezent şi motivul arătat de art. 304 pct. 11
C. pr. civ., greşit considerându-se că timpul de neutilizare a autoturismului se rezumă la 90,63 ore, căci staţionarea propriu-zisă, impusă de necesitatea efectuării reparaţiilor, acoperea în mod obiectiv o mai mare perioadă de timp. Deşi este real că reclamantul a primit de la S. C. “A.” S. A. suma de
3.450.000 lei în data de 28 noiembrie 1997, aceasta nu reprezintă decât jumătate din valoarea pieselor cumpărate şi a cheltuielilor pentru reparaţii.
în contra deciziei a declarat recurs şi pârâtul M.S., după cum a declarat recurs şi pârâta S.S.M.F., în calitate de succesoare a S.N.C.F.R. Reqionala Cluj.
Motivându-şi recursul, pârâtul M.S. a arătat că suma de 5.554.214 lei acordată suplimentar de instanţa de apel este nejustificată.
Astfel, ea se compune din suma de 1.000.000 lei reprezentând contravaloarea unei staţii taxi avariate, ceea ce nu poate fi acceptat, căci la data producerii accidentului nu existau asemenea staţii în dotarea taximetrelor, după cum n-ar putea fi avută în vedere nici declaraţia unui singur martor şi care ar susţine contrariul.
în compunerea sumei de 5.554.214 lei intra şi suma de 4.554.214 lei reprezentând (parţial) câştigul nerealizat, ceea ce este iarăşi eronat, căci instanţa de apel era ţinută de numărul de staţionare stabilit prin expertiza efectuată în cauză. Chiar dacă s-ar
admite că suma de 4.554.214 lei ar corespunde, eventual, câştigului ce l-ar fi obţinut reclamantul prin onorarea comenzii pretins făcute de S. C. “M.-B.” S. N. C., lipsesc dovezile din care să rezulte existenţa unei asemenea comenzi şi, deci, pierderea suferită de reclamant.
Pârâta S.M.F. SA-Oficiul Juridic Teritorial Cluj a susţinut în recursul său netemeinicia deciziei date în apel şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. pr. civ., întrucât:
- Atâta vreme cât reclamantului i-a fost achitată de către S. C. “A.” S.A. suma de 3.450.000 lei, acesta s-ar îmbogăţi fără justă cauză prin formularea de noi pretenţii prin acţiunea de faţă.
- Este culpa reclamantului că şi-a reparat autoturismul în regie proprie, cu consecinţa unei staţionări de 70 de zile.
- Suma acordată suplimentar de instanţa de apel nu concordă cu probele administrate în cauză, contrazicându-se concluziile expertizei tehnice efectuate, după cum se ignoră că lipsesc dovezile din care să rezulte că autoturismul reclamantului ar fi fost dotat cu o staţie radio, precum şi cele din care să rezulte existenţa unei comenzi pentru servicii de taximetrie din partea vreunei persoane juridice.
Recursul declarat de reclamant se va respinge, în vreme ce acelea declarate de pârâţii M. S. şi S.S.M.F. S.A. se vor admite, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere pentru pagube produse prin accidente de autovehicule “asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule...”.
Potrivit art. 54 alin. 1 din aceeaşi lege, “despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunţată în România”.
Rezultă din aceste dispoziţii legale că, în cazul în care autovehiculul obligatoriu asigurat în temeiul legii a provocat un accident de circulaţie soldat cu vătămarea unui terţ, societatea asigurătoare are obligaţia de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund.
Rezultă, totodată, că stabilirea întinderii despăgubirilor poate fi făcută pe cale convenţională, prin înţelegere realizată între asigurat, persoana păgubită şi asigurător, după cum, în lipsa unei asemenea înţelegeri, cuantumul prejudiciului rămâne a fi stabilit pe cale judiciară, prin hotărâre judecătorească.
“Convenţia” sau “înţelegerea” la care se referă art. 54 alin. 1 din legea evocată are valoarea juridică a unui veritabil contract, în sensul art. 942 C. civ., astfel că atât sub aspectul condiţiilor de încheiere, cât şi cu privire la acelea de revocare a lui se află incidente, în lipsa unor prevederi legale speciale şi derogatorii, prevederile comune în materie, în sensul că prin acordul părţilor convenţia se încheie şi tot astfel ea se revocă, după cum cele liber convenite leagă părţile contractante cu putere de lege, aşa cum o afirmă art. 969 C. civ.
în atare circumstanţe legale, este de observat că atâta vreme cât în urma unui accident rutier, asiguratul, asigurătorul şi cel păgubit au convenit, în sensul art. 54 alin. 1, un cuantum al despăgubirilor rezultate din accident, este în principiu inadmisibil ca terţul păgubit să recurgă ulterior la calea justiţiei pentru a obţine declararea judecătorească a unui cuantum al prejudiciului superior celui pe care îl recunoscuse şi la care el consimţise la încheierea convenţiei cu asiguratul şi asigurătorul.
Recurgerea subsidiară la justiţie ar avea valoarea juridică a unei denunţări unilaterale a contractului încheiat, ceea ce nu poate fi primit, căci fiind un acord al părţilor, un contract nu poate fi revocat, cum s-a arătat, decât prin voinţa concordantă a celor care l-au încheiat, aşa cum afirmă art. 969 alin. 2 C. civ.
Doar cu caracter de excepţie s-ar putea admite că este posibilă recurgerea la justiţie pentru reevaluarea prejudiciului produs prin accident, anume doar atunci când, ulterior înţelegerii realizate între asigurat, asigurător şi păgubit, acesta din urmă constată că prejudiciul este mai mare, precum şi că în mod obiectiv, deci în considerarea unor cauze ce îi exclud culpa, el nu a putut cunoaşte, la data realizării înţelegerii, întinderea reală a prejudiciului.
în speţă, este necontestat, totodată şi dovedit prin recunoaşterea reclamantului, că urmare a accidentului de circulaţie produs din culpa pârâtului M. S. în data de 27 noiembrie 1997, reclamantul a primit din partea S. C. “A.” S. A.- ca societate la care autovehiculul condus de pârât se afla asigurat în temeiul legii - suma de 3.450.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Acceptând plata acestei sume de către asigurător, reclamantul a recunoscut, implicit, că
aceasta este întinderea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin fapta culpabilă a pârâtului, cu consecinţa că între părţi s-a realizat convenţia la care se referă art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995.
Faţă de încheierea acestei convenţii, devenea inadmisibil pentru reclamant, în calitatea lui de terţ prejudiciat prin accident, să solicite ulterior stabilirea pe cale judiciară, prin acţiunea civilă de faţă, a unui alt cuantum - sporit - al prejudiciului ce i-ar fi fost cauzat, căci, cum s-a arătat, prin aceasta el tinde la a revoca unilateral convenţia încheiată cu pârâtul şi societatea asigurătoare, ceea ce este inadmisibil.
Această concluzie se impune şi în raport cu împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unor împrejurări care, excluzând culpa sa. să-l fi împiedicat să cunoască, la data încheierii convenţiei, întinderea prejudiciului cauzat.
Chiar dacă propriile cunoştinţe nu i-ar fi permis efectuarea personală a unei asemenea constatări, cu normală diligenţă - şi care îi poate fi pretinsă reclamantului - impunea ca acesta să solicite inclusiv unor persoane sau instituţii specializate evaluarea riguroasă a daunelor produse, pentru ca de pe acest temei să se încerce apoi realizarea înţelegerii la care legea se referă.
Cum în mod liber reclamantul a acceptat plata de către S.C. “A.” S. A. a sumei de 3.450.000 lei cu titlu de despăgubiri, rămâne că această convenţie îl leagă şi, în circumstanţele concrete ale speţei, interzice recurgerea subsidiară la justiţie, fiind de reţinut şi efectul ei exoneratorde răspundere civilă faţă de pârâţi.
Statuând astfel, Curtea are în vedere şi că toate tipurile de prejudiciu învederate de reclamant în prezenta acţiune (contravaloarea reparaţiilor, câştigul normalizat, contravaloarea staţiei radio) puteau fi cunoscute de către reclamant, în condiţii de normală diligenţă a lui, la data la care el a încheiat convenţia cu asiguratul şi asigurătorul, deci lipseşte orice temei care, cu caracter de excepţie, să permită reevaluarea prejudiciului pe cale judiciară.
Faţă de cele de mai sus, fiind observat şi că apare ca inutilă cercetarea şi a celorlalte motive din recursurile părţilor, recursul reclamantului se va respinge, după cum, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 312 alin. 2 şi 3 C. pr. civ. se vor admite recursurile pârâţilor, cu consecinţa modificării deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamant. Deşi acţiunea civilă înaintată de reclamant trebuia respinsă în totul, faţă de faptul că pârâţii nu au înţeles a ataca cu apel hotărârea primei instanţe, achiesând la aceasta, ea va fi menţinută.
în baza art. 274 C. pr. civ. va fi obligat reclamantul la a-i plăti pârâtului M.S. suma de 4.444.669 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.
| ← Recurs. Hotărâre dată în primă instanţă. Apel.... | Minuta încheierii prevăzute de art. 673^6 Cod de procedură... → |
|---|
