Rectificare carte funciară, sistare indiviziune Fondul funciar

SENTINTA CIVILA Nr. 494

Sedinta publica din 27 Octombrie 2009

Instanta constituita din:

PRESEDINTE ………..

Grefier ……..

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M. si pe pârâtii B. F., B. M., L. E., B. M., având ca obiect rectificare carte funciara, sistare indiviziune.

Se constata ca dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 13.10.2009, când sustinerile si concluziile partilor au fost consemnate în încheierea de sedinta din acea zi si care face parte integranta din prezenta hotarâre, iar pronuntarea s-a amânat pentru data de 20.10.2009, iar apoi la 27.10.2009.

În urma deliberarii s-a pronuntat hotarârea de mai jos.

JUDECATORIA

Asupra cauzei de fata –

Prin actiunea civila înregistrata la data de 15.04.2008 sub numarul prezentului dosar, reclamanta B. M. a chemat în judecata pe pârâtul B. F., solicitând instantei de judecata ca prin sentinta pe care o va pronunta sa dispuna rectificarea C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 252-254/b, în sensul de a se trece corect cotele de proprietate ale partilor, respectiv 26/32 parte pentru reclamanta în ceea ce priveste terenul si de 29/32 parte în ceea ce priveste casa de locuit, iar pentru pârâtul B. F. cota de 6/32 parte în ceea ce priveste terenul si cota de 3/32 parte din constructie; sa dispuna sistarea starii de indiviziune dintre reclamanta si pârâtul B. F. cu privire la imobilele înscrise în C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 251-254/b compuse din 2626 mp teren intravilan si casa de locuit, situate administrativ în comuna Satulung, nr. 154, jud. Maramures, în valoare de 15.900 euro (60.000 lei), în cote de 26/32 parte pentru reclamanta în ceea ce priveste terenul si de 29/32 parte în ceea ce priveste casa de locuit, iar pentru pârâtul B. F.cota de 6/32 parte în ceea ce priveste terenul si cota de 3/32 parte din constructie, atribuind întreg complexul imobiliar reclamantei, cu plata sultei corespunzatoare pentru pârâtul B. F.; sa se constate ca la imobilul casa de locuit si anexa, reclamanta a adus în mod exclusiv urmatoarele îmbunatatiri: schimbat acoperis, consolidare fundatie, introducere apa si efectuare canalizare, introducere gaz metan, retencuit peretii interiori, transformarea holului de trecere între camere în bucatarie, reconditionare anexa gospodareasca, îmbunatatiri în valoare de 15.000 lei, urmând a se deduce acestea din valoarea partajabila; sa se dispuna întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanta, în cartea funciara cu titlu de drept partaj.

În motivare, s-a aratat ca sotul reclamantei a fost frate cu pârâtul Beko Francisc, iar parintii acestora s-au numit G. B. C. si B. M. Socrul reclamantei, numitul G. B. C. a testat terenul nurorii sale, reclamanta din prezenta cauza. S-a mai aratat ca G. B. C. si sotia sa B. M. au avut edificata o casa de locuit, cea din litigiu, cotele de proprietate ale acestora fiind de ˝ parte pentru fiecare. Prin Sentinta civila nr. 30 din 20.01.2004 s-a stabilit în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, care sunt cotele de proprietate cu privire la teren, fiind validat testamentul pe care G. B. C. l-a întocmit pe seama reclamantei. S-a mai învederat ca în cartea funciara au fost trecute gresit cotele de proprietate de catre notarul public. S-a mai precizat ca ceilalti coproprietari si-au înstrainat cotele lor catre reclamanta B. M..

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 728 Cod civil, Legea nr. 7/1996 si art. 274 Cod procedura civila.

În probatiune s-au depus înscrisuri, s-a efectuat expertiza tehnica topografica si expertiza tehnica în constructii.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însa prezent în fata instantei la termenul de judecata din data de 03.02.2009, a învederat ca se opune admiterii actiunii, aratând ca nu este de acord cu schimbarea situatiei faptice actuale a bunurilor în litigiu.

La termenul de judecata din data de 31.03.2009, reclamanta a depus o precizare de actiune (f.106-108), chemând în judecata si pe pârâtele B. M., L. E. si B. M., solicitând a se dispune:

1. anularea în parte a certificatului de mostenitor nr. 45/31.08.1999 emis de notar public Ioan Munteanu în dosarul succesoral nr. 43/1999 în privinta cotelor de succesiune ce revin partilor, în sensul de a se constata ca reclamantele si pârâtii au urmatoarele cote de proprietate asupra casei de locuit si terenul înscris în C.F. 1031 Satulung nr. cad. 252-254/b si anume:

-în privinta terenului: 32/64 parte reclamanta B. M., 12/64 parte pârâtul B. F., 8/64 parte pârâta B.M., 6/64 parte pârâta B. M. si 6/64 parte pârâta L.E.;

-în privinta constructiilor intra cota de ˝ parte din care: 16/64 parte reclamanta B. M., 4/64 parte pârâta B. M., 6/64 parte pârâtul B. F., 3/64 parte pârâta B. M. si 3/64 parte pârâta L. E., restul cotei de 32/64 parte revenind pârâtei B. M., reprezentând cota de bun comun a sotiei supravietuitoare, cota înstrainata reclamantei prin contractul autentic;

2. rectificarea C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 252-254/b în sensul de a se trece corect cotele de proprietate ale partilor asa cum au fost aratate anterior;

3. sistarea starii de indiviziune dintre reclamanta si pârâti cu privire la imobilele înscrise în C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 252-254/b compuse din 2626 mp teren intravilan si casa de locuit, situate administrativ în comuna Satulung, nr. 154, jud. Maramures, în valoare de 21.565 lei pentru constructie, în cotele anterior aratate, atribuind întreg complexul imobiliar reclamantei, cu plata sultei corespunzatoare pentru pârâtul B. F., restul partilor neavând nicio pretentie, fiind anterior escontestate;

4. sa se constate ca la imobilul casa de locuit si anexa, reclamanta a adus în mod exclusiv urmatoarele îmbunatatiri: schimbat acoperis, s-a consolidat fundatia, introdus apa si efectuat canalizarea, introdus gazul metan, retencuit peretii interiori, transformat un hol de trecere între camere în bucatarie, reconditionat o anexa gospodareasca, îmbunatatiri în valoare de 3214 lei, urmând a se deduce aceasta din valoarea de partaj;

5. sa se dispuna întabularea în cartea funciara a dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanta, cu titlu de drept rectificare funciara si partaj.

Pârâtele B. M., L. E. si B. M., legal citate, nu au formulat întâmpinare, însa, prezente în instanta la termenul din data de 31.03.2009, au învederat instantei ca nu se opun admiterii actiunii astfel cum a fost precizata, aratând ca recunosc faptul ca si-au înstrainat catre reclamanta, în întregime, fiecare, cota parte de mostenire cu privire la imobilele în litigiu.

La termenul de judecata din data de 26.05.2009, pârâtul B. F., prezent în fata instantei, a învederat ca se opune la admiterea actiunii precizate a reclamantei, aratând ca nu este de acord cu iesirea din indiviziune, decât dupa decesul mamei sale.

La termenul din data de 15.09.2009, reclamanta si-a precizat din nou actiunea, solicitând instantei constatarea nulitatii absolute partiale a certificatului de mostenitor nr. 45/31.08.1999 emis de notar public Ioan Munteanu în dosarul succesoral nr. 43/1999 în privinta cotelor de succesiune ce revin partilor, în sensul de a se constata ca reclamantele si pârâtii au urmatoarele cote de proprietate asupra casei de locuit si terenul înscris în C.F. 1031 Satulung nr. cad. 252-254/b si anume:

-în privinta terenului: 32/64 parte reclamanta B. M., 12/64 parte pârâtul B.F., 8/64 parte pârâta B. M., 6/64 parte pârâta B. M. si 6/64 parte pârâta L. E;

-în privinta constructiilor intra cota de ˝ parte din care: 16/64 parte reclamanta B. M., 4/64 parte pârâta B. M., 6/64 parte pârâtul B. F., 3/64 parte pârâta B.M. si 3/64 parte pârâta L. E., restul cotei de 32/64 parte revenind pârâtei B. M., reprezentând cota de bun comun a sotiei supravietuitoare, cota înstrainata reclamantei prin contractul autentic.

Totodata au fost mentinute si restul capetelor de cerere formulate prin actiunea introductiva.

Precizarea de actiune nu a fost motivata în drept.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din examinarea C.F. nr. 1031 Satulung (f.7-8), instanta retine ca asupra imobilului cu nr. top 251-254/b, în natura teren intravilan a fost înscris sub B1 dreptul de proprietate al numitului G. B. C., cu titlu drept reconstituire, în baza Titlului de proprietate nr. 44192/91/1998. Numitul G. B. C. a fost casatorit cu pârâta B. M., cei doi edificând în timpul casatoriei un imobil în natura casa de locuit si anexe gospodaresti, imobil notat în C.F. 1031 Satulung, asupra terenului cu nr. top 251-254/b.

Potrivit certificatului de mostenitor nr. 45/31.08.1999 emis de notar public Ioan Munteanu în dosarul succesoral nr. 43/1999 (f.29) de pe urma defunctului G. B. C.au ramas ca mostenitori pârâta B. M., în calitate de sotie, pârâtul B. F., în calitate de fiu, pârâta B. M., în calitate de nepoata de fiu predecedat, pârâta L. E., în calitate de nepoata de fiu predecedat si reclamanta B. M., în calitate de legatara (si nora), stabilindu-se totodata si cotele ce revin partilor din masa succesorala compusa din mai multe imobile printre care si cota de ˝ parte din imobilul casa de locuit, anexe gospodaresti si întreg terenul aferent, în suprafata de 2626 m.p., curte si gradina, situate în comuna Satulung nr. 133, înscrise în C.F. 1031 Satulung, nr. top 251-254/b, respectiv: pârâta B. M., cu o cota de 3/24 parte din acest imobil; pârâtul B. F., cu o cota de 8/24 parte din acest imobil; pârâta B. M., cu o cota de 4/24 parte din acest imobil; pârâta L. E., cu o cota de 4/24 parte din acest imobil si reclamanta B. M., cu o cota de 5/24 parte din acest imobil. Restul cotei de ˝ parte din supraedificate revine pârâtei B. M.

Acest certificat de mostenitor a fost operat în C.F. 1031 Satulung (f.7-8), sub B.3-7 fiind înscris dreptul de proprietate al pârâtilor B. M., B. F., B. M., L. E. si al reclamantei B. M., asupra cotelor de proprietate anterior mentionate. Sub B.8, asupra cotei de ˝ parte din supraedificate, a fost înscris dreptul de proprietate al pârâtei B. M., sotia supravietuitoare a defunctului G. B. C.

Tot din examinarea C.F. 1031 Satulung, rezulta ca pârâtele B. M., B. M. si L. E. au înstrainat catre reclamanta cotele detinute de acestea de sub B.3, B.8, B.5, B.6.

Asadar, în prezent, reclamanta B. M. si pârâtul B. F. sunt coproprietari în indiviziune asupra imobilului casa de locuit, anexe gospodaresti si întreg terenul aferent, în suprafata de 2626 m.p., curte si gradina, situate în comuna Satulung nr. 133, înscrise în C.F. 1031 Satulung, nr. top 251-254/b, cu urmatoarele cote:

-asupra terenului înscris în C.F. 1031 Satulung, cu nr. top 251-254/b, pârâtul Beko Francisc, cu o cota de 8/24, iar reclamanta B. M., cu o cota de 16/24 parte.

-asupra constructiei casa de locuit si anexe gospodaresti, înscrise în C.F. 1031 Satulung, edificate pe terenul cu nr. top 251-254/b, pârâtul B. F., cu o cota de 4/24, iar reclamanta B. M., cu o cota de 20/24 parte.

Sustinând ca în certificatul de mostenitor nr. 45 emis de notar public Ioan Munteanu în dosarul succesoral nr. 43/1999 au fost trecute în mod gresit cotele ce revin mostenitorilor defunctului G. B. C.l, reclamanta, prin precizarea de actiune (f.127), a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a acestui certificat de mostenitor si rectificarea C.F. 1031 Satulung, coala funciara în care a fost operat acest certificat de mostenitor.

Potrivit art. 88 alin.1 fraza a II-a din Legea nr. 36/1995, pâna la anularea sa printr-o hotarâre judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina în privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor în parte. În esenta deci, certificatul de mostenitor constituie un mijloc de dovada a calitatii de mostenitor, a cotei ce revine fiecarui mostenitor si a compunerii masei succesorale.

Instanta retine ca motivul invocat de catre reclamanta, respectiv gresita calculare de catre notar a cotelor ce revin coproprietarilor poate atrage eventual nulitatea relativa, iar nu pe cea absoluta, în acest sens fiind de subliniat ca diferenta între nulitatea absoluta si cea relativa este determinata de natura interesului ocrotit prin normele încalcate, respectiv în functie de interesul general obstesc sau de interesul particular, si nu în functie de caracterul imperativ al respectivei norme.

Asadar, cererea reclamantei vizeaza în fapt anularea certificatului de mostenitor, respectiv sa se constate o nulitate care sanctioneaza nerespectarea la încheierea unui act juridic civil a unei norme care ocroteste un interes particular, iar nu unul general, obstesc, cerere prescriptibila în termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, care în cauza s-a împlinit.

Pe de alta parte, dupa cum în mod constant s-a pronuntat practica judiciara, între mostenitorii prezenti în fata notarului care si-au recunoscut reciproc calitatea de mostenitor, cotele de mostenire si componenta masei succesorale, realizând deci un acord de vointe, certificatul de mostenitor are valoarea unei conventii; de aceea, nici unul dintre mostenitori nu poate combate elementele cuprinse în certificatul de mostenitor, afara de cazul în care se dovedeste existenta unui viciu de consimtamânt, ceea ce în cauza nu s-a facut.

De altfel, nu numai la momentul dezbaterii succesiunii dupa defunctul G. B. C., în fata notarului, ci si ulterior, reclamanta a acceptat ca atare aceste cote, ea achizitionând cotele de proprietate ale pârâtilor B. M., B. M. si L. E., asa cum aceste cote au fost determinate prin respectivul certificat de mostenitor.

Cât priveste sustinerea reclamantei în sensul ca prin Sentinta civila nr. 30 din 20.01.2004 pronuntata de Judecatoria Somcuta Mare (f.16-20) s-a stabilit în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, care sunt cotele de proprietate ce se cuvin mostenitorilor defunctului G. B. C., aceasta nu poate fi retinuta, întrucât aceasta hotarâre, desi priveste aceleasi parti, vizeaza alte bunuri din masa succesorala.

Totodata, din examinarea certificatului de mostenitor a carui nulitate se solicita, instanta retine ca notarul a procedat la determinarea cotelor de mostenire cuvenite mostenitorilor defunctului G. B. C., facând aplicarea dispozitiilor art. 841 cod civil ce reglementeaza rezerva descendentilor si modul de determinare al cotitatii disponibile, precum si aplicarea art. 2 din Legea nr. 319/1944 ce statueaza asupra rezervei sotului supravietuitor si art. 82 alin.3 din Legea nr. 36/1995.

Dupa cum s-a statuat prin Sentinta civila nr. 30 din 20.01.2004 pronuntata în dosar nr.613/2002 al Judecatoriei Somcuta Mare (f.16-20), defunctul G. B. C. a testat cota de ˝ parti din întreaga sa avere reclamantei B. M. prin testamentul autentificat de notariatul de Stat Maramures sub nr. 6982711.10.1989.

Asadar, în cadrul procedurii succesorale notariale finalizate prin emiterea certificatului de mostenitor nr. 45/31.08.1999 de catre notarul public Ioan Munteanu în dosarul succesoral nr. 43/1999, s-a procedat la determinarea rezervei cuvenite mostenitorilor rezervatari si la reducerea legatului cu titlu universal facut în favoarea reclamantei B. B., în limitele cotitatii disponibile. Astfel, în mod corect s-a retinut ca rezerva pârâtei B. M., sotia supravietuitoare a defunctului G. B. C., este de 3/24 parti (1/8 parte), rezerva pârâtului B. F., fiul defunctului este de 8/24 parti (1/3 parte), rezerva pârâtelor B. M. si L. E. este de 8/24 parte (1/3 parte), respectiv 4/24 parte pentru fiecare dintre aceste pârâte, legatul pârâtei B. M. fiind redus în limitele cotitatii disponibile, respectiv acesteia cuvenindu-i-se cota de 5/24 parte.

Instanta retine ca liberalitatile excesive, inclusiv cele mortis causa, nu se reduc de drept (ope legis), ci sunt reductibile, în sensul ca reductiunea acestora trebuie ceruta. Ea se poate realiza nu numai pe care judiciara, dar si pe cale extrajudiciara (conventionala), cum este în cazul de fata.

Reductiunea extrajudiciara se realizeaza în cazul în care mostenitorii rezervatari, pe de o parte, si în cazul nostru, legatara gratificata de defunct (reclamanta în prezenta cauza), pe de alta parte, ajung la o întelegere asupra modului în care vor fi reduse liberalitatile si va fi întregita rezerva succesorala. O astfel de procedura este prevazuta de art. 82 alin. 3 din Legea nr.36/1995 care prevede ca „notarul public, având acordul tuturor mostenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalitatilor pâna în limitele prevazute de lege”. Astfel, cu acordul partilor, notarul public va stabili limitele în care liberalitatile îsi vor produce efectele, eliberând în consecinta certificatul de mostenitor (art. 83 din Legea nr.36/1995). O astfel de întelegere are efectele unui contract, astfel ca ea nu va putea fi revocata în mod unilateral, ci numai prin acordul partilor.

Instanta va concluziona asadar ca sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamanta cu privire la gresita calculare de catre notar a cotelor ce revin mostenitorilor defunctului G. B. C.

Retinând ca în cauza nu s-a dovedit existenta vreunui caz de nulitate absoluta, instanta va respinge ca nefondat capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute partiale a certificatului de mostenitor nr. 45/31.08.1999 emis de notar public Ioan Munteanu în dosarul succesoral nr. 43/1999, în privinta cotelor de succesiune ce revin partilor, respectiv reclamantei si pârâtilor B. M., B. F., B. M., L. E.

Cât priveste capatul de cerere privind rectificarea C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 252-254/b, coala funciara în care a fost operat certificatul de mostenitor sus mentionat, acest capat de cerere având un caracter accesoriu, urmeaza a fi respins ca o consecinta a respingerii capatului de cerere principal.

Dupa cum am aratat si anterior, reclamanta B. M. si pârâtul B. F. sunt coproprietari în indiviziune asupra imobilului casa de locuit, anexe gospodaresti si întreg terenul aferent, în suprafata de 2626 m.p., curte si gradina, situate în comuna Satulung nr. 133, înscrise în C.F. 1031 Satulung, nr. top 251-254/b, cu urmatoarele cote: asupra terenului înscris în C.F. 1031 Satulung, cu nr. top 251-254/b, pârâtul B. F., cu o cota de 8/24, iar reclamanta B. M., cu o cota de 16/24 parte, iar asupra constructiei casa de locuit si anexe gospodaresti, înscrise în C.F. 1031 Satulung, edificate pe terenul cu nr. top 251-254/b, pârâtul B. F., cu o cota de 4/24, iar reclamanta B. M., cu o cota de 20/24 parte.

Art. 728 alin.1 Cod civil consacra principiul potrivit caruia nimeni nu poate fi obligat sa ramâna în indiviziune.

În cauza s-a efectuat o expertiza tehnica în constructii (f.75-84) prin care s-a identificat imobilele casa de locuit si anexe gospodaresti, situate în comuna Satulung nr. 133 si au fost evaluate la pretul de circulatie de 21.565 lei, precum si o expertiza tehnica topografica (f.93-97), prin care terenul în suprafata de 2626 m.p., înscris în C.F. 1031 Satulung, nr. top 251-254/b a fost evaluat la pretul de circulatie de 13.130 EURO (56.196 lei).

Expertiza tehnica în constructii efectuata în cauza a identificat si evaluat punctual investitile pretinse de catre reclamanta, a caror realizare a fost confirmata de proba testimoniala administrata în cauza (f.43-45) si necontestata de altfel de catre pârâtul B. F.

Potrivit art. 673 indice 9 Cod procedura civila, la formarea si atribuirea loturilor, instanta va tine seama, dupa caz si de acordul partilor, marimea cotei parti ce se cuvine fiecaruia din masa bunurilor de împartit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împarteala, au facut constructii, îmbunatatiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea.

Dupa cum rezulta din textul articolului mentionat anterior, criteriile legale pe care trebuie sa le aplice instanta, desi nu sunt limitative, au o ordine de importanta. Ori, în sensul celor stabilite de art. 673 indice 9 Cod procedura civila, în lipsa unui acord al partilor, un criteriu esential al partajului îl constituie marimea cotei parti ce se cuvine fiecaruia din masa bunurilor de împartit. Totodata nu poate fi omisa împrejurarea ca numai reclamanta si-a manifestat optiunea sa îi fie atribuit în proprietate întreg complexul imobiliar.

Fata de cele ce preced, actiunea reclamantei apare ca partial întemeiata, astfel ca instanta o va admite în parte si pe cale de consecinta:

În temeiul art. 111 Cod procedura civila, constata ca reclamanta si pârâtul B. F. sunt coproprietari pe cote parti asupra imobilelor incluse în masa partajabila, dupa cum urmeaza:

-asupra terenului înscris în C.F. 1031 Satulung, cu nr. top 251-254/b, pârâtul B. F., cu o cota de 8/24, iar reclamanta B. M., cu o cota de 16/24 parte;

- asupra constructiei casa de locuit si anexe gospodaresti, înscrise în C.F. 1031 Satulung, edificate pe terenul cu nr. top 251-254/b, pârâtul B. F., cu o cota de 4/24 (8/48), iar reclamanta B. M., cu o cota de 20/24 parte (40/48).

În baza aceleiasi dispozitii legale, constata ca reclamanta B. M. a adus la imobilul casa de locuit si anexe gospodaresti îmbunatatiri în cuantum de 3214 lei.

În temeiul dispozitiilor art. 728 Cod civil si art. 673 indice 9 Cod procedura civila, sisteaza starea de indiviziune dintre reclamanta si pârâtul B. F. cu privire la imobilele înscrise în C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 251-254/b, în natura teren intravilan în suprafata de 2626 m.p. si casa de locuit, atribuind întreg complexul imobiliar reclamantei.

Obliga reclamanta B. M. sa plateasca sulta pârâtului B. F. în cuantum de 22.326 lei, din care suma de 18.732 lei reprezentând echivalentul cotei de 8/24 parte din teren si suma de 3.594 lei, reprezentând echivalentul cotei de 8/48 parte din casa de locuit, cote detinute de pârâtul B. F.

În temeiul art. 22 din Legea nr.7/1996 dispune întabularea în cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei, astfel dobândit, cu titlu de drept partaj.

În baza art. 274 Cod procedura civila, obliga pârâtul B. F. sa plateasca reclamantei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte actiunea civila formulata de reclamanta B. M, domiciliata în ….., în contradictoriu cu pârâtul B. F., domiciliat în …. si în consecinta:

Constata ca reclamanta B. M. si pârâtul B. F. sunt coproprietari pe cote parti asupra imobilelor incluse în masa partajabila, astfel:

-asupra imobilului casa de locuit situat în comuna … , înscris în C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 251-254/b, reclamanta B. M. în cota de 40/48 parte si pârâtul B. F., în cota de 8/48 parte.

Asupra imobilului teren intravilan în suprafata de 2626 mp, înscris în C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 251-254/b, reclamanta B. M. cu o cota de 16/24 si pârâtul B. F., cu o cota de 8/24 parte.

Constata ca la imobilul casa de locuit si anexe, reclamanta B. M. a adus în mod exclusiv îmbunatatiri în cuantum de 3214 lei.

Sisteaza starea de indiviziune existenta între reclamanta B. M. si pârâtul B. F., atribuind reclamantei întreg complexul imobiliar compus din casa de locuit si teren intravilan în suprafata de 2626 mp, înscris în C.F. 1031 Satulung, nr. cad. 251-254/b.

Obliga reclamanta B. M. sa plateasca sulta pârâtului B. F. în cuantum de 22.326 lei, din care suma de 18.732 lei reprezentând echivalentul cotei de 8/24 parte din teren si suma de 3.594 lei, reprezentând echivalentul cotei de 8/48 parte din casa de locuit, cote detinute de pârâtul B. F.

Dispune întabularea în cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei, astfel dobândit, cu titlu de drept partaj.

Respinge restul capetelor de cerere formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul B. F. si cu pârâtele B. M., domiciliata în ……, L. E., domiciliata în …. si B. M., domiciliata în …….

Obliga pârâtul B. F. sa plateasca reclamantei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Definitiva.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 27.10.2009.

PRESEDINTE, GREFIER,

………. ………

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciară, sistare indiviziune Fondul funciar