Recurs. Inadmisibilitatea celui de-al doilea recurs împotriva aceleiaşi decizii. Procedura necontencioasă. Competenţa materială în privinţa soluţionării apelului
| Comentarii |
|
1. Exercitarea informată a căii de atac a recursului, respectiv cu nerespectarea condiţiei de formă a motivării în termen a recursului pentru legala învestire a instanţei de recurs, nu permite recurentului exerciţiul redundant al căii de atac a recursului, invocând, de această dată, motivarea recursului.
Pe de o parte, recurenţii îşi invocă, în acest caz, propria culpă procesuală, sub aspectul neîndeplinirii în termen legal a obligaţiei procesuale de a depune motivele de recurs, iar, pe de altă parte, recurenţii tind a exercita o cale de atac epuizată, de care au uzat anterior. Prin constatarea nulităţii recursului pentru nemotivare, prin decizia instanţei de recurs, decizia pronunţată de către instanţa de apel a rămas irevocabilă, nemaifiind susceptibilă de recurs.
2. Potrivit art. 339 alin. 3 din Codul de procedură civilă, apelul declarat împotriva încheierii pronunţate în condiţiile art. 339 alin. 1 - 2 din codul de procedură civilă este de competenţa tribunalului, încheierea atacată fiind pronunţată de către preşedintele unei secţii a tribunalului. în ce măsură cererea de recomunicare putea fi soluţionată de către preşedintele unei secţii în procedura necontencioasă specială prevăzută de art. 339 alin. 1-2 din Codul de procedură civilă ţine de fondul cauzei, faţă de care, în raport de prevederile art. 137 alin. 1 raportat la art. 338 din Codul de procedură civilă, excepţia procesuală de procedură a necompetenţei materiale prevalează.
(Decizia nr. 1340 din 10 decembrie 2004 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă sub nr. 1/2003, revizuentul D.M.A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 2265/A din 16.12.1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 3318/1999, în temeiul art. 322 pct. 4 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, în sensul schimbării în tot a deciziei atacate şi respingerii apelului declarat de apelantul P.Lm.
Prin Decizia civilă nr. 756 din 01.04.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 1/2003, cererea de revizuire a fost admisă, decizia atacată fiind schimbată în tot, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 6558/1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, prin Decizia penală nr. 2484 din 12.12.2002 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a penală, s-a dispus anularea înscrisului falsificat, reprezentând contractul de vânzare-cumpărare datat 26.09.1970, pe care s-a bazat decizia a cărei revizuire se solicită. S-a apreciat, în consecinţă, că la data de 26.09.1970 nu a fost încheiată o convenţie de vânzare-cumpărare.
Recursul declarat de către recurenţii P.Lm., P.L. şi P.A. împotriva acestei decizii (Decizia civilă nr. 756/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă) a fost constatat nul prin Decizia civilă nr. 320 din 03.05.2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă în Dosarul nr. 2417/2003, reţinându-se că, deşi li s-au acordat recurenţilor mai multe termene pentru a motiva recursul şi pentru a-şi angaja apărător, aceştia nu au binevoit să ţină seama de bunăvoinţa instanţei, recursul nefiind motivat în termen legal.
Sub nr. 4232 din 01.09.2004', pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă au fost înregistrate motivele de recurs formulate de către recurenţii P.Lm., P.L. şi P.A. împotriva Deciziei civile nr. 756/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 1/2003.
Prin aceeaşi cerere, recurenţii au formulat şi apel împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 1/2003, la data de 05.07.2004, cu privire la cererea de recomunicare a Deciziei civile nr. 756 din 01.04.2003.
în şedinţa publică din data de 10.12.2004, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a invocat excepţia procesuală de procedură, peremptorie şi absolută, a inadmisibilităţii recursului declarat de către cei trei recurenţi împotriva Deciziei civile nr. 756/2003 şi excepţia procesuală de procedură, dilatorie şi absolută, de necompetenţă materială în soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii pronunţate la data de 05.07.2004, în acelaşi Dosar nr. 1/2003, asupra cererii de recomunicare a Deciziei civile nr. 756/2003.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii recursului, Curtea reţine că recurenţii au uzat de calea de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 756/2003, recurs constatat nul pentru nemotivarea în termen legal, în temeiul art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Exercitarea informală a căii de atac a recursului, respectiv cu nerespectarea condiţiei de formă a motivării în termen a recursului pentru legala învestire a instanţei de recurs, nu permite recurentului exerciţiul redundant al căii de atac a recursului, invocând, de această dată, motivarea recursului.
Pe de o parte, recurenţii îşi invocă, în acest caz, propria culpă procesuală, sub aspectul neîndeplinirii în termen legal a obligaţiei procesuale de a depune motivele de recurs, iar, pe de altă parte, recurenţii tind a exercita o cale de atac epuizată, de care au uzat anterior, faza procesuală a recursului fiind încheiată.
Sub acest din urmă aspect, se declară recurs, prin depunerea motivelor de recurs pentru recursul constatat nul, ca nemotivat, împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile; prin constatarea nulităţii recursului pentru nemotivare, prin decizia instanţei de recurs, decizia pronunţată de către instanţa de apel (în cererea de revizuire a deciziei pronunţate în apel) a rămas irevocabilă, nemaifiind susceptibilă de recurs.
Potrivit art. 377 alin. 2 pct. 5 din Codul de procedură civilă, sunt hotărâri irevocabile hotărârile pronunţate de către instanţa de apel într-o cerere de revizuire a unei decizii pronunţate în apel, când recursul împotriva acestora a fost soluţionat. Pentru a reţine astfel, Curtea are în vedere interpretarea sistematică a prevederilor art. 377 alin. 2 pct. 5, coroborat cu prevederile art. 163 alin. 1, analizat a fortiori, raportat la art. 316 şi art. 298 din Codul de procedură civilă, în sensul că nimeni nu poate declara din nou recurs faţă de dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti împotriva căreia recursul aceleiaşi părţi a fost soluţionat printr-o decizie anterioară. A admite contrariul înseamnă a admite implicit "recursul la recurs". Or, recursul împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (prin soluţionarea recursului) este inadmisibil, faţă de prevederile art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sunt susceptibile de recurs hotărârile date în apel sau fără drept de apel, prin ipoteză, nefiind soluţionat un recurs anterior, declarat de către aceeaşi parte, împotriva acestora.
Faţă de cele reţinute, Curtea a admis excepţia şi, în consecinţă, a respins recursul ca inadmisibil.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială a curţii de apel în soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii din 05.07.2004, Curtea a reţinut că, prin încheierea atacată, au fost respinse cererile de recomunicare a Deciziei civile nr. 756/2003, încheierea fiind pronunţată în procedura necontencioasă specială reglementată de prevederile art. 339 alin. 1 -2 din Codul de procedură civilă.
Or, potrivit art. 339 alin. 3 din Codul de procedură civilă, apelul declarat împotriva încheierii pronunţate în condiţiile art. 339 alin. 1 - 2 din Codul de procedură civilă este de competenţa tribunalului, încheierea atacată fiind pronunţată de către preşedintele unei secţii a tribunalului. în ce măsură cererea de recomunicare putea fi soluţionată de către preşedintele unei secţii în procedura necontencioasă specială prevăzută de art. 339 alin. 1 - 2 din Codul de procedură civilă ţine de fondul cauzei, faţă de care, în raport de prevederile art. 137 alin. 1 raportat la art. 338 din Codul de procedură civilă, excepţia procesuală de procedură a necompetenţei materiale prevalează.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 339 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a apelului împotriva încheierii pronunţate la data de 05.07.2004 asupra cererii de recomunicare a Deciziei civile nr. 756/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, cât timp procedura în care a fost pronunţată încheierea este cea reglementată de art. 339 din Codul de procedură civilă.
| ← Recurs. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 304 pct. 6 din... | Raport de expertiză. Nerespectarea obligaţiei de citare a... → |
|---|
