Rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare. Repunerea părţilor în situaţia anterioară. Restituirea preţului conform valorii de circulaţie a imobilului
Comentarii |
|
f
C. civ., art. 1020-1021
Potrivit art. 1021 C. civ., contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să ceară desfiinţarea, cu daune interese.
C.A. Alba-lulia, Secţia civilă, decizia nr. 921 din 14 decembrie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 7615/2005 a Jud. Alba-lulia a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii N.I. şi N.A. împotriva pârâţilor P.G., P.M., S.M., F.E. şi F.C.R., dispunându-se rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul P.S. şi reclamant, a obligat pârâtul să plătească reclamantului preţul de 2.000.000, actualizat cu indicele de inflaţie.
- au fost respinse capetele de cerere pentru constatarea nulităţii declaraţiei de renunţare la moştenire şi a certificatului de moştenitor şi pentru acţiune posesorie.
Prima instanţă a reţinut că promitentul vânzător nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, de a transmite proprietatea supra imobilului vândut. El se afla în culpă prin aceea că a promis vânzarea imobilului, deşi anterior renunţase la succesiune, în care se afla şi imobilul.
în baza art. 1020-1021 C. civ., s-a dispus rezoluţiunea antecontractului şi ca o consecinţă, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, respectiv restituirea de către pârâtul vânzător a preţului primit actualizat de la data primirii integrale, cu indicele de inflaţie.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 200/A/2006 a Trib. Alba, schimbându-se sentinţa apelată şi obligat pârâtul la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 105970,54 lei, preţul actual al terenurilor ce au făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare.
Instanţa de apel a reţinut reaua-credinţă a vânzătorului, care la data încheierii actului cu apelanţii ştia că a renunţat la succesiunea numitului P.A. şi că nu are nici o calitate de a înstrăina terenurile în litigiu.
Repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului înseamnă a conferi reclamanţilor posibilitatea achiziţionării unor terenuri de valoare similară celor cumpărate în anul 1996, având în vedere zona în care sunt situate acestea.
Recursul declarat de către pârâţi împotriva deciziei civile nr. 200/A a Trib. Alba a fost respins prin decizia civilă nr. 921 din 14 decembrie 2006 a C.A. Alba-lulia.
S-a reţinut că decizia atacată este legală şi temeinică, fâcându-se o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ. în ce priveşte acordarea şi stabilirea cuantumului daunelor-interese şi a reţinerii relei-credinţe a vânzătorului la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare.
← Recurs formulat de partea care nu a declarat apel împotriva... | Recurs în care motivul de nelegalitate invocat este netimbrarea... → |
---|