Specificul Legii nr. 10/2001. Necesitatea formulării unei notificări
| Comentarii |
|
I. Prin dispoziţia nr. 4265/4 mai 2005 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, s-a stabilit ca valoare echivalentă a terenului în suprafaţă de 2055 mp, situat în Bucureşti, Calea P. nr. 104-106-108, sector 4, imposibil de restituit, şi cuvenită notificatorului A.C., ca urmare a notificării înregistrate sub nr. 1837/8 august 2001, suma de 8.305.000.000 lei, echivalent a 293.909 USD, în limita căreia se vor stabili măsurile reparatorii, terenul fiind afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
Tribunalul a reţinut că reclamantul A.E., fratele pârâtului A.C. a solicitat anularea acestei dispoziţii, susţinând că în mod greşit nu a fost indicat ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, deşi notificarea a fost formulată şi în numele acestuia, şi a fost indicat ca moştenitor al fostului proprietar, autorul lor, A.I, a cărui moştenire a fost acceptată de reclamant, atât expres cât şi tacit, iar în dosarul administrativ au fost depuse dovezile necesare pentru dovedirea calităţii de moştenitor.
Tribunalul a constatat că la dosar s-au depus actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate, şi anume notificarea invocată de reclamant, formulată doar de A.C., prin care se solicită măsuri reparatorii prin echivalent, semnată doar de acesta. în speţă, aşa cum rezultă din cele arătate mai sus, în notificare a fost indicată ca persoană îndreptăţită doar A.C. şi sunt arătate elementele de identificare numai cu privire la acesta, fără a fi indicat numele reclamantului sau elementele lui de identificare. Tribunalul a considerat că notificarea are caracterul unui veritabil act de dispoziţie, iar nicidecum a unui act de conservare. De esenţa Legii nr. 10/2001 este manifestarea expresă de voinţă a persoanei îndreptăţite pentru recunoaşterea dreptului la obţinerea măsurilor reparatorii, prin formularea expresă a notificării, care trebuie să conţină toate elementele prevăzute de art. 22 din lege, necesare în determinarea calităţii de persoană îndreptăţită şi în verificarea respectării termenului prevăzut pentru formularea notificării, dar în special, în raport de caracterul acesteia de act de dispoziţie.
Tribunalul a constatat că, în alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, se prevede că de cotele moştenitorilor legali care nu au urmat procedura prevăzută în lege profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite, proprietar al imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia, care au depus în termen cererea de restituire.
II. în motivarea apelului, apelantul-reclamant a arătat că fratele lui, A.C., a formulat notificarea şi a indicat ca moştenitori ai lui A.I. pe A.C. şi pe A.E., în speţă reclamantul, anexând în acest sens la notificare certificatele de naştere şi actele de stare civilă.
Apelantul-reclamant a arătat că, pe parcursul soluţionării dosarului de către Primăria Bucureşti prin Primar, recurentul a depus la dosarul de despăgubiri numeroase adrese emise către el de diferite instituţii ale statului, făcând diligenţe în vederea rezolvării cauzei, cunoscând că fratele lui l-a indicat ca moştenitor la dala notificării. Apelantul a considerat că în mod greşit s-a apreciat că reclamantul nu e persoană îndreptăţită, neformulând notificare în nume propriu, ci prin reprezentant.
Apelantul-reclamant a considerat că interpretarea dată de instanţă textelor legale, într-adevăr, cu caracter imperativ, în considerarea situaţiei de fapt a cauzei, contravine finalităţii reparatorii a legii, care să justifice principiul interpretării acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi şi potrivit principiului constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
Apelantul-reclamant a arătat că, ulterior acestei notificări, ambii fraţi au cesionat drepturile unui terţ, contract ce a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti, de unde reiese voinţa certă a contesta-torului de a accepta moştenirea, dar şi a fratelui de recunoaştere a calităţii acestuia de moştenitor, contractul având menţiunea „declarăm că suntem singurii moştenitori al lui A.I”, calitate pe care pârâtul a recunoscut-o şi la data notificării, indicându-1 ca moştenitor îndreptăţit.
Apelantul-reclamant a considerat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 au fost greşit interpretate şi aplicate, deoarece acest text înfrânge regula unanimităţii, câtă vreme se arată că dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun.
Intimatul-pârât a depus, la 12 mai 2010, un înscris la dosar, arătând că fratele său a refuzat să semneze notificarea.
Curtea a reţinut următoarele:
împrejurarea că apelantul-reclamant a împuternicit terţe persoane să efectueze demersurile necesare pentru obţinerea despăgubirilor şi a formulat cereri adresate instituţiilor statului în anii 2003-2004 nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legale arătate, în lipsa formulării unei notificări în condiţiile legii. De asemenea, încheierea unui contract de cesiune privind respectivul drept, deşi poate fi considerat a releva intenţia de a beneficia de măsuri reparatorii, nu poate înlătura sancţiunea care intervine pentru nerespectarea prevederilor legale care reglementează formularea şi depunerea notificării, în acest context, apelantul-reclamant nu poate invoca încălcarea dreptului de moştenire şi la proprietate, sau a art. 1 din Protocolul adiţional al Convenţiei europene a drepturilor omului, având în vedere că pierderea dreptului se datorează conduitei culpabile a acestuia.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., decizia nr. 419/A din 14 iunie 2010
| ← Drept de acrescământ. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 | Acţiune în revendicare. Neaplicarea în favoarea... → |
|---|
