Acţiune în revendicarea ulterioară notificării în temeiul Legii nr. 10/2001. Neaplicarea în favoarea notifica-torului a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cadrul acţiunii în revendicare
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 4
I. Prin acţiunea înregistrată la data de 9 ianuarie 2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, precizată la data de 19 februarie 2008, reclamantul E.M. a chemat în judecată pe pârâtele C.S. şi P.R., solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate dreptul său exclusiv de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. I.C. nr. 22, sector 1, compus din pater, demisol şi subsol cu o suprafaţă utilă totală de 252,27 mp, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a susţinut că imobilul a fost proprietatea autorului său E.Ş. şi a fost trecut în proprietatea statului prin naţionalizare.
După decesul autorului său au rămas ca moştenitori reclamantul şi
E.V.A., decedată ulterior, şi având ca moştenitori pârâtele din prezenta cauză.
în continuare, reclamantul a arătat că, după apariţia Legii nr. 10/2001, a fost singurul care a formulat notificare în vederea restituirii imobilului, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, acesta profitând şi de cotele pârâtelor, care nu au formulat în termen legal notificarea.
Instanţa a reţinut că, prin decizia civilă nr. 812 R/l5 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, pârâţii N.E. şi N.A. au fost obligaţi să lase reclamantului (reclamant şi în prezenta cauză) şi intervenienţilor (autorii pârâtelor din prezenta cauză) imobilul situat în Bucureşti, str. I.C. nr. 22, sector 1.
în considerentele acestei decizii instanţa a reţinut că proprietarul iniţial al imobilului a fost E.M.Ş., ai cărui succesori sunt reclamantul şi E.V.A., aceasta din urmă, la rândul său, fiind moştenită de B.A., iar apoi de intervenienţi.
S-a considerat de instanţă că atâta timp cât imobilul a fost restituit în cadrul unei acţiuni de revendicare întemeiate pe dreptul comun, iar nu în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu poate invoca în favoarea sa dispoziţiile art. 4 din această lege, chiar dacă este singurul moştenitor care a formulat notificare.
întrucât prin decizia civilă nr. 812 R/15 decembrie 2006, s-a stabilit că şi intervenienţii au calitate de moştenitori ai defunctului
E.M.Ş., instanţa de fond a apreciat că în prezenta cauză nu se mai poate pune în discuţie dacă aceştia au acceptat sau nu în termen moştenirea rămasă de pe urma defunctului, deoarece s-ar înfrânge puterea de lucru judecat a hotărârii mai sus-menţionate.
S-a considerat că efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect, respectiv un aspect negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu, dar şi un aspect pozitiv, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
II. Curtea a arătat că, deşi o lege specială se aplică prioritar în raport cu legea generală, în cauza de faţă se observă că, după formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001, recurentul-reclamant a ales să sesizeze instanţa de judecată cu o acţiune în revendicare pe dreptul comun, ceea ce nu poate fi interpretat decât ca o renunţare a sa la procedura administrativă de restituire prevăzută de legea specială, renunţare posibilă conform dispoziţiilor art. 46 (fost art. 47) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Cum o astfel de renunţare nu poate fi parţială, în mod corect instanţele anterioare au reţinut că recurentul-reclamant nu mai poate beneficia de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă numai acesta a formulat notificare.
Prin soluţia pronunţată, instanţele nu au nesocotit regulile privind aplicarea legii speciale în raport cu legea generală, astfel cum se susţine de către recurent, ci doar au apreciat în mod corect că acesta nu mai poate beneficia de prevederile normei speciale, în condiţiile în care, ulterior notificării, a revendicat pe dreptul comun imobilul menţionat în notificare, iar cererea sa a fost soluţionată pe fond, irevocabil.
Această hotărâre judecătorească irevocabilă nu creează în cauza dedusă judecăţii autoritate de lucru judecat, datorită lipsei identităţii de obiect, dar nici nu se poate face abstracţie, în prezenta cauză, de dezlegarea dată prin această hotărâre problemelor de drept puse în discuţie, inclusiv cu privire la calitatea intervenienţi lor de succesori ai fostului proprietar al imobilului şi la preferabilitatea titlului acestora în raport cu titlul pârâţilor din acea cauză.
In condiţiile în care părţile din prezenta cauză au figurat şi în procesul anterior (cu precizarea că pârâta P.R. este succesoarea inter-venientei D.J. din cauza anterioară), iar efectele unei hotărâri judecătoreşti se produc faţă de părţi, este evident că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu puteau reţine o altă situaţie de fapt sau de drept decât cea reţinută în hotărârea anterioară.
Hotărârea irevocabilă pronunţată anterior între părţi are în mod evident efect declarativ de drepturi, dar accasta nu schimbă cu nimic situaţia juridică a imobilului, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.
Titlul de proprietate al intimatelor-pârâte asupra imobilului în litigiu, ca şi titlul recurentului-reclamant nu îl reprezintă decizia civilă nr. 812/R/I5 decembrie 2006, prin care Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis cererile acestora având ca obiect revendicarea imobilului.
Titlul de proprietate al acestora este actul de vânzare-cumpărare, prin care autorul lor a dobândit imobilul în proprietate exclusivă.
Acest titlu, coroborat cu hotărârea irevocabilă de revendicare, prin care s-a reţinut calitatea reclamantului şi a intervenienţilor de succesori ai fostului proprietar, dar şi dreptul acestora la restituirea în natură a imobilului, au îndreptăţit instanţele anterioare să reţină în prezenta cauză netemeinicia cererii reclamantului, prin care se solicita instanţei să constate dreptul său exclusiv de proprietate asupra aceluiaşi imobil.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 243 din 22 februarie 2010
| ← Acţiune în revendicare. Neaplicarea în favoarea... | Cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001. Renunţarea... → |
|---|
