Succesiune. Drept de opţiune succesorală. Repunere în termen. Condiţii
| Comentarii |
|
Executarea unei pedepse privative de libertate, pe parcursul termenului de 6 luni în care se poate exercita dreptul de opţiune succesorală, poate fi apreciată drept o împrejurare "temeinic justificată" de repunere în termenul de opţiune succesorală.
Această repunere în termen nu operează însă de drept. Ea trebuie solicitată instantei în termen de o lună de la data încetării cauzelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie.
(Decizia nr. 3632 din 21 decembrie 2001 — Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta U.G.F. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi S.C. "T." S.A., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în str. L, sectorul 3, Bucureşti.
Reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a A.F. a Sectorului 3 Bucureşti, alături de ceilalţi doi pârâţi, în contradictoriu cu care urmează să se dispună anularea Certificatului de moştenitor nr. 104 din 28.08.1963 de vacanţă succesorală, să se constate că preluarea s-a făcut în mod abuziv şi să se dispună restituirea imobilului - teren şi construcţie - în proprietatea reclamantei.
Prin Sentinţa civilă nr. 112 din 11.01.2001, pronunţată în cauză, s-a admis acţiunea reclamantei, s-a constatat nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor nr. 104 din 2.08.1963, eliberat de notariatul de Stat al Raionului T.V., Regiunea Bucureşti, trecut în registrul de transcripţiuni sub nr. 303 din 29.08.1963, şi a Deciziei nr. 52112/744 din 31.10.1963 a Secţiunii Financiare a Capitalei, precum şi a Deciziei nr. 1930 din 27.10.1963 a Comitetului Executiv al fostului Sfat Popular T.V., dispunându-se anularea acestora. S-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului situat în str. L, sectorul 3, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţiile aflate pe acest teren, şi au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate şi paşnică posesie reclamantei acest imobil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa fondului a reţinut că reclamanta, ca moştenitoare a autorilor săi A.L. şi A.B., are calitatea procesuală de a revendica imobilul în litigiu. Autorii săi au fost proprietarii imobilului, conform Procesului-verbal nr. 28530 din 28.01.1941, eliberat de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare, şi a declaraţiunii făcute la 18.06.1907, înregistrată la grefa Tribunalului Ilfov, Secţia Notariat, sub nr. 40711 din 6.11.1918, precum şi a schiţei cadastrale, eliberată de Arhivele Naţionale la 16.08.1999.
în urma decesului lui A.L., la 28.06.1959, s-a întocmit certificatul de moştenitor nr. 104 din 28.08.1963 şi s-a constatat în mod greşit că statul român este proprietar, făcându-se menţiunea că A.B., conform art. 700 din Codul civil, a renunţat la succesiune, nefăcându-se dovada acceptării în termen a acesteia.
Instanţa fondului a dispus anularea acestui certificat de moştenitor şi a deciziilor de trecere în proprietatea statului a imobilului, neexistând o hotărâre judecătorească de preluare a imobilului, în conformitate cu Legea nr. 6/1949 pentru taxele de timbru şi impozite, lege modificată prin Decretul nr. 88/1951.
Reţinând aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 480 - 483 din Codul civil, instanţa fondului a admis în totalitate acţiunea în revendicare, astfel cum a fost completată şi precizată de reclamantă.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, şi Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia civilă nr. 1577 din 8.06.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-au respins ca nefondate apelurile declarate.
Tribunalul a reţinut că în mod corect instanţa fondului a constatat nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor nr. 104/1963, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului T.V., deoarece din biletul de eliberare nr. 3950 din 30.07.1964 rezultă că autorul reclamantei, defunctul A.B., a fost eliberat din Penitenciarul Gherla la data de 30.07.1964, astfel încât, la momentul eliberării Certificatului de moştenitor nr. 104/1963, respectiv 8.08.1963, acesta nu-şi putea exprima dreptul de opţiune succesorală.
Totodată, instanţa fondului a reţinut că actele subsecvente acestui certificat, respectiv Decizia nr. 52112/1963 a Secţiunii Financiare a Capitalei şi Decizia nr. 1930/1963 a Comitetului Executiv al fostului Sfat Popular T.V., sunt nule absolut, de unde rezultă că trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu este nelegală.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General, şi Ministerul Finanţelor Publice.
Criticile formulate de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin motivele de recurs se referă la nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate.
Astfel, se arată că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 700 alin. 2 din Codul civil şi, în consecinţă, nu a considerat că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, nefăcându-se nici o dovadă că autorul acesteia a făcut o cerere de a fi repus în termen, pentru a-şi manifesta dreptul de opţiune succesorală.
în drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Criticile formulate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin motivele de recurs se întemeiază, de asemenea, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în acest sens, se arată că în mod greşit instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, în care se prevede că "Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instantei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii".
Examinând recursurile declarate în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Imobilul situat în str. L, sectorul 3, Bucureşti a aparţinut numitei A.L., în acest sens depunându-se la dosar declaraţiunea de vindere făcută la data de 18.06.1907 şi procesul-verbal de înscriere în cartea funciară provizorie, la 28.01.1941.
După decesul lui A.L., la data de 28.06.1959, s-a întocmit certificatul de moştenitor nr. 104 din 28.08.1963, în care apare, în calitate de moştenitor, statul român, prin Sfatul Popular al Raionului T.V., şi în calitate de renunţători la succesiune A.I. şi A.B., care, conform art. 700 din Codul civil, nu au făcut dovada acceptării în termen a succesiunii.
Referitor la A.B., din biletul de eliberare nr. 3950 din 30.07.1964, rezultă că acesta a fost condamnat de la data de 27.04.1959, până la data de 30.07.1964 în Penitenciarul Gherla.
Intimata-reclamantă U.G.F. este unica moştenitoare, în calitate de legatară universală a defunctului A.B., conform Certificatului de moştenitor nr. 377 din 3.04.1985.
Imobilul din str. L, sectorul 3, Bucureşti, al cărui proprietar a devenit statul, prin certificatul de vacanţă succesorală mai sus menţionat, a fost transmis în folosinţa Sfatului Popular al Raionului T.V. prin Decizia nr. 52112 din 31.10.1963 şi, ulterior, prin Decizia nr. 1930 din 27.10.1963, a trecut în administrarea întreprinderii de Administraţie Locativă, în prezent fiind ocupat de chiriaşi.
Intimata-reclamantă formulează acţiunea în constatarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală eliberat de pe urma defunctei A.L. şi în revendicarea imobilului de la stat, la data de 4.06.1999.
Instanţa reţine că legea reglementează un termen în care poate fi exercitat dreptul de opţiune succesorală.
Astfel, conform art. 700 din Codul civil, dreptul de opţiune succesorală se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, adică de la data decesului celui care lasă moştenirea.
Conform art. 700 alin. 2 din Codul civil, "în cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni, de la data când a luat sfârşit împiedicarea".
în speţă, A.L. a decedat la data de 28.06.1959, iar moştenitorul său A.B. a fost condamnat în Penitenciarul Gherla de la 24.04.1959 până la 30.07.1964. A.B. a decedat la data de 6.08.1984, conform certificatului de deces depus la dosar.
Din momentul eliberării sale din penitenciar, A.B. avea posibilitatea să ceară instanţei judecătoreşti repunerea în termenul de opţiune succesorală.
Încuviinţarea unei astfel de cereri, de repunere în termen, ar fi dus la acordarea unui nou termen succesibilului, care nu putea depăşi 6 luni de la data când a luat sfârşit faptul care a împiedicat exercitarea dreptului de opţiune succesorală.
însă, autorul intimatei-reclamante nu a formulat o astfel de cerere şi nici aceasta din urmă, prin acţiunea dedusă judecăţii.
Prin urmare, în mod corect, prin Certificatul de moştenitor nr. 104 din 28.08.1963, A.B. a fost considerat străin de moştenirea mamei sale, conform art. 700 din Codul civil, astfel încât nu există motiv de nulitate absolută a acestui certificat.
Urmare a vacanţei succesorale constatate prin acest act, imobilul din str. L. a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951, prin Decizia nr. 1930/1963, conform Adresei nr. 3108 din 21.05.1999, eliberată de S.C. "T." S.A.
Verificând titlurile de proprietate ale părţilor în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară cu care a fost învestită, Curtea constată că "Declaraţiunea" făcută la 18.06.1907 şi procesul-verbal de înscriere în cartea funciară provizorie, întocmit la 28.01.1941, nu fac dovada deplină a dreptului de proprietate al autoarei intimatei-reclamante asupra imobilului, deoarece aceste înscrisuri nu echivalează cu existenţa unui titlu de proprietate autentic şi transcris în registrul de transcripţiuni.
Prin urmare, acţiunea în revendicare formulată de intimata-reclamantă U.G.F. nu este întemeiată, nefiind îndeplinite cerinţele art. 480 din Codul civil, în condiţiile inexistenţei titlului de proprietate autentic al acesteia asupra imobilului în litigiu.
în consecinţă, apreciind că sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea, în raport de art. 312 alin. 1, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, va admite recursurile de faţă, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelurile declarate, va schimba în tot sentinţa judecătoriei şi, în consecinţă, va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
| ← Succesiune. Petiţia de ereditate. Caracterul prescriptibil al... | Succesiune. Drept de opţiune succesorală. Repunere în termen.... → |
|---|
