Succesiune. Raportul donaţiei. Reactualizarea sumei ce a constituit obiect al liberalităţii. Neachitarea în cuantum corespunzător a taxei judiciare de timbru. Obligaţia instanţei de control judiciar
| Comentarii |
|
1. în cazul donaţiilor având ca obiect sume de bani, raportul acestora are în vedere valoarea de la momentul întocmirii liberalităţii (art. 772 şi art. 773 din Codul civil), dar aceasta în măsura în care, în timp, valoarea respectivă nu s-a depreciat, pentru că altfel ar însemna ca donatarul să fie avantajat în detrimentul altui moştenitor. Or, raţiunea reglementării instituţiei raportului liberalităţilor este tocmai aceea de a asigura egalitatea între moştenitori.
2. Prin formularea criticii vizând achitarea necorespunzătoare a taxei judiciare de timbru în apel de către partea adversă, recurentul nu justifică un folos practic pentru el.
Verificarea modalităţii în care a fost stabilită şi achitată taxa în etapele procesuale anterioare este obligaţia instanţei de control judiciar şi, din acest punct de vedere, art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 reglementează posibilitatea de a fi dată în debit partea care nu a plătit taxa judiciară de timbru în cuantumul legal.
(Decizia nr. 1965 din 25 iunie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâtul C.G., solicitând să se constate deschisă succesiunea defunctei C.S. şi să se dispună partajarea masei succesorale rămase de pe urma acesteia.
S-a arătat, în motivarea cererii, că reclamantul este fiul defunctei din prima căsătorie a acesteia, iar pârâtul este soţul supravieţuitor şi că în masa succesorală au rămas o serie de bunuri (indicate), unele fiind proprii ale defunctei, dinaintea căsătoriei cu pârâtul, iar altele dobândite împreună cu acesta.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională, arătând că, în timpul concubinajului cu defuncta, a contribuit la achitarea ratelor apartamentului acesteia şi că, ulterior, a achitat integral restul de preţ cu o sumă de bani ce reprezenta bun propriu. S-a solicitat şi aducerea la masă a donaţiei de 80.000 lei făcută de defunctă reclamantului, fără scutire de raport.
Prin Sentinţa civilă nr. 6379 din 25.04.2000, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte acţiunea şi în parte cererea reconvenţională. A constatat deschisă succesiunea defunctei C.S. şi calitatea de moştenitori legali a reclamantului, în calitate de fiu, cu o cotă de 3/4 şi a pârâtului-reclamant, în calitate de soţ supravieţuitor, cu o cotă de 1/4.
S-a constatat că masa succesorală a defunctei se compune din cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Bucureşti, un autoturism "Dacia 1310" şi bunurile mobile enumerate în dispozitivul sentinţei.
A fost admisă cererea de raport a donaţiei, având ca obiect suma de 80.000 lei, conform contractului autentic încheiat între defunctă şi reclamantul-pârât.
S-a constatat că valoarea totală a masei succesorale este de 139.762.725 lei, la care se adaugă donaţia în valoare de 80.000 lei, şi că pârâtul-reclamant are un drept de creanţă asupra succesiunii în valoare de 58.457.790 lei, reprezentând ultima rată reactualizată a preţului apartamentului.
Dispunându-se ieşirea din indiviziune a părţilor, s-au atribuit pârâtului-reclamant apartamentul, autoturismul şi bunurile mobile, cu excepţia frigiderului "Zill" şi a unui covor (atribuite reclamantului), pârâtul fiind obligat la plata sultei în valoare de 124.230.078 lei.
împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Pârâtul-reclamant a formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie în ce priveşte alcătuirea masei succesorale, ulterior susţinând numai motivul de apel privind reactualizarea donaţiei de 80.000 lei, făcută de defunctă reclamantului în anul 1986, solicitând, în acest sens, recalcularea sultei datorate reclamantului.
Pe acest aspect, în faza apelului a fost administrată proba cu expertiză contabilă.
în ce priveşte apelul declarat de reclamantul-pârât M.G., acesta nu a arătat criticile pe care înţelege să le aducă hotărârii judecătoreşti.
Prin Decizia civilă nr. 569/A din 21.02.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă a respins ca nemotivat apelul declarat de M.G. şi a admis apelul formulat de pârâtul-reclamant C.G. în consecinţă, a fost schimbată, în parte, sentinţa în sensul că s-a reţinut valoarea reactualizată a donaţiei raportată la masa succesorală ca fiind de 93.027.583 lei, iar cuantumul sumei datorate de pârâtul-reclamant cu titlu de sultă, de 83.930.488 lei.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, necontestate de părţi, care a actualizat valoarea donaţiei, în funcţie de aceasta recalculându-se şi sulta.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant M.G., care a formulat critici prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:
în mod nelegal instanţa de apel a omis să-l oblige pe apelantul-pârât la plata taxei de timbru aferentă sumei de 93.027.583 lei, ce reprezenta valoarea reactualizată a donaţiei de 80.000 lei, astfel cum acesta a solicitat.
instanţa a admis, în mod nelegal, reactualizarea sumei de 80.000 lei, întrucât o asemenea cerere nu a fost formulată de pârâtul-reclamant la fond, iar în apel nu puteau fi formulate cereri noi, conform art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Instanţa de apel a procedat, în mod nelegal, atunci când, admiţând cererea de reactualizare a donaţiei, a acceptat să rămână în masa succesorală valori care nu mai reflectau realitatea, întrucât ele erau stabilite prin expertize de specialitate, întocmite cu doi ani în urmă. în felul acesta, soluţia nu este echitabilă, recurentul fiind păgubit cu diferenţa de valoare rezultată din inflaţia existentă între momentul primei judecăţi şi cel din apel.
Calcularea sultei s-a făcut în mod greşit, întrucât valoarea reactualizată a donaţiei fiind de 93.027.583 lei, iar cotele succesorale ale părţilor de 3/4 pentru recurent, respectiv 1/4 pentru intimat, rezultă că suma care i se cuvenea intimatului din această valoare este de 23.256.896 lei, care dedusă din sulta datorată de acesta, de 124.230.078 lei, rezulta o diferenţă de 100.973.182 lei, pe care intimatul trebuie să o plătească recurentului, ca sultă (şi nu 83.930.488 lei, cât a stabilit instanţa).
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
în ce priveşte taxa judiciară de timbru datorată de pârâtul-reclamant în apel, prin formularea unei astfel de critici, recurentul nu justifică un folos practic pentru el.
Verificarea modalităţii în care a fost stabilită şi achitată taxa de timbru în etapele procesuale anterioare este obligaţia instanţei de control judiciar şi, din acest punct de vedere, art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 (modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/1999) reglementează posibilitatea de a fi dată în debit partea care nu a plătit taxa de timbru în cuantumul legal.
Raportat la pretenţia formulată de pârâtul-reclamant în apel, prin care s-a solicitat modificarea, în sensul majorării valorii masei succesorale, şi având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. c) din Legea nr. 146/1997, acesta datora, într-adevăr, taxă de timbru corespunzătoare pretenţiilor formulate.
Fiind vorba de calea de atac a apelului, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997, taxa trebuia calculată în procent de 50% din cea datorată la valoarea pretinsă.
Cum pârâtul-reclamant nu a plătit decât suma de 75.000 lei taxă judiciară de timbru şi 2.500 lei timbru judiciar (stabilite de instanţă), urmează ca, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, acesta să fie dat în debit cu 3.113.327 lei, reprezentând taxă de timbru şi 27.500 lei timbru judiciar, neachitate pentru faza apelului.
Critica referitoare la reactualizarea donaţiei de 80.000 lei este nefondată, întrucât ceea ce se supune partajului sunt bunurile din averea succesorală, conform valorii lor de la momentul împărţelii.
De asemenea, în cazul donaţiilor având ca obiect sume de bani, raportul acestora are în vedere valoarea de la momentul întocmirii liberalităţii (art. 772 şi 773 din Codul civil), doar în măsura în care, în timp, această valoare nu s-a depreciat, pentru că altfel ar însemna ca donatarul să fie avantajat în detrimentul altui moştenitor.
Or, raţiunea reglementării instituţiei raportului liberalităţilor este tocmai aceea de a asigura egalitatea între moştenitori (descendenţii şi soţul supravieţuitor al defunctului, care vin împreună la moştenire).
în speţă, este evident că suma de 80.000 lei, care a constituit obiectul liberalităţii făcute de defunctă recurentului în anul 1986, nu mai avea la momentul împărţelii (anul 2000) aceeaşi valoare nominală, datorită devalorizării monetare. De aceea, prima instanţă a greşit atunci când a inclus în masă celelalte bunuri la valoarea de circulaţie de la momentul partajului, păstrând, pentru donaţia raportată, valoarea din anul 1986.
Această greşeală a fost îndreptată însă de instanţa de apel, prin încuviinţarea efectuării unei expertize contabile, care să reactualizeze valoarea donaţiei.
O astfel de cerere de reactualizare nu poate fi apreciată ca o cerere nouă, interzisă de dispoziţiile art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a susţinut recurentul, pentru că, reluând judecata asupra fondului pricinii, instanţa de apel are, în cadrul devoluţiunii procesuale, nu numai dreptul, dar chiar obligaţia administrării probelor necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt şi analiza temeiniciei pretenţiilor.
Cererea ar fi putut fi considerată nouă în măsura în care, pentru prima dată în apel, s-ar fi cerut raportul donaţiei; altminteri, reactualizarea valorii care a făcut obiectul donaţiei este un simplu mijloc de probă, permis a fi administrat în procedura apelului.
Aspectul invocat, că în acest fel s-ar fi ajuns la o soluţie inechitabilă pentru recurent, prin păstrarea în masa succesorală a celorlalte bunuri, la valorile stabilite, conform rapoartelor de expertiză efectuate la fond, nu este imputabil instanţei de apel.
Reclamantul-pârât avea posibilitatea să ceară, la rândul lui, administrare de probe, respectiv reactualizarea valorilor bunurilor stabilite prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză, dacă aprecia că acestea nu mai corespundeau realităţii.
Reclamantul-pârât a avut însă o atitudine procesuală pasivă în faza apelului -nu a solicitat probe, iar în privinţa concluziilor expertizei contabile, nu a formulat obiecţiuni.
în aceste condiţii, instanţa de apel nu putea să ordone, din oficiu, expertiză pentru reactualizarea întregii mase succesorale, pentru că aceasta ar fi însemnat încălcarea principiului disponibilităţii, care înseamnă, sub aspect probator, că părţile pot să propună şi să administreze probe în susţinerea pretenţiilor lor.
Critica recurentului este însă fondată, în ce priveşte sulta stabilită în sarcina intimatului-pârât, ca urmare a introducerii în masă a valorii reactualizate a donaţiei.
Astfel, această valoare fiind de 93.027.583 lei, iar cotele succesorale ale părţilor de 3/4 (recurentul) şi 1/4 (intimatul), rezultă că dreptul valoric al intimatului s-a majorat cu suma de 23.256.896 lei, care urma să fie dedusă din sulta stabilită în sarcina acestuia de prima instanţă, de 124.230.078 lei.
în consecinţă, suma datorată cu titlul de sultă de intimat este de 100.973.182 lei, şi nu de 89.930.488 lei, cum a stabilit prima instanţă.
Această greşeală de fapt atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă, în temeiul căruia recursul va fi admis şi casată în parte decizia tribunalului, în sensul stabilirii corespunzătoare a cuantumului sultei în sarcina pârâtului-apelant. (Judecator Adina Nicolae)
NOTĂ:
Analiza recursului şi prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 11 din codul de procedură civilă a fost posibilă având în vedere data pronunţării deciziei în apel, anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, şi dispoziţia art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia "hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate".
în prezent, procedura împărţelii judiciare este reglementată de art. 673^1 -673^14 din Codul de procedură civilă.
| ← Succesiune. Testament. Substituţie fideicomisară. Nulitate... | Succesiune. Petiţia de ereditate. Caracterul prescriptibil al... → |
|---|
