Suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 47 din Legea 10/2001 se poate face la cererea persoanei îndreptăţite.

Prin încheierea pronunţată la data de 7 ianuarie 2002, Tribunalul Vrancea a dispus suspendarea soluţionării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Legea 10/2001 cu motivarea că pe rolul Judecătoriei Panciu se află în curs de soluţionare dosarul nr. 2084/2002, având ca obiect nulitate act.

Prin recursul declarat de către reclamanţi, aceştia au solicitat casarea încheierii pronunţate de către tribunal şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecării litigiului.

Prin decizia civilă nr. 1216 din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Galaţi a casat încheierea pronunţată la data de 7 ianuarie 2001 şi a trimis cauza la Tribunalul Vrancea, pentru continuarea judecării litigiului.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a arătat că suspendarea soluţionării unei cauze în temeiul dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/ 2001 se poate face doar la cererea persoanei îndreptăţite.

Tribunalul Vrancea, ignorând dispoziţiile legale, a pus în discuţie din oficiu, suspendarea soluţionării cauzei şi în temeiul dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, a suspendat soluţionarea litigiului pronunţând în acest sens o hotărâre nelegală.

(decizia civilă nr. 1216/R/01.10.2002 )

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 47 din Legea 10/2001 se poate face la cererea persoanei îndreptăţite.