Testament. Consimţământ. Viciu. Captaţie şi sugestie. Legat de uzufruct al întregii moşteniri. Calificare
| Comentarii |
|
Validitatea consimţământului testatorului este analizată în dreptul nostru prin trimitere la art. 953 şi urm. C. civ., ca texte de drept comun. După părerea noastră, această soluţie nu este cea mai potrivită, ea izvorând dintr-o dublă inexactitate:
- prima aparţine legiuitorului francez, care a plasat teoria generală a actului juridic civil în capitolul relativ la contracte. (...)
- a doua eroare ţine de viziunea de ansamblu asupra testamentului: prin felul în care a apărut ca instituţie juridică şi prin evoluţia sa ulterioară, acesta beneficiază de un tratament aparte. Ni se pare de aceea inadecvată asimilarea sa cu alte acte juridice (uni sau bilaterale) şi cu atât mai mult „împrumutarea” unor reglementări din domeniul contractual.
In concluzie, credem că dolul în materia examinată ar trebui evaluat nu prin trimitere la texte guvernând instituţii de care testamentul se deosebeşte esenţial, ci apelând (în tăcerea legii) la un principiu fundamental al dreptului civil: buna-credinţă. (...)
In consecinţă, acţiunile neloiale ce tind să înşele dispunătorul constituie o categorie aparte a noţiunii generice de doi.
Efortul de modernizare legislativă a societăţii româneşti a adus la adoptarea în anii ’60 ai secolului al XlX-lea a principalelor coduri franceze. Până la elaborarea comentariilor autohtone, unica sursă de explicare a noului cod civil a constituit-o literatura franceză (în special Bandry-Lacantinerie şi Laurent). Astfel se explică existenţa în dreptul nostru civil a noţiunilor de captaţie şi sugestie: concepte construite înainte de 1804 prin (re)interpretarea textelor romane, tradiţional păstrate în practica judiciară. Deşi Codul Napoleon nu le-a reglementat, au fost preluate din tratatele franceze la care practicienii români au recurs.
Sensul lor corect şi complet este anevoie şi inutil de reconstituit, o atare încercare fiind abandonată chiar de doctrina franceză actuală. (...)
Orice manevră izvorâtă din cupiditate prin care, în mod neloial şi obstrucţionist, se convinge o persoană să tulbure ori să înfrângă prin liberalităţi ordinea succesorală de drept comun sau să schimbe destinaţia intenţiilor sale generoase constituie o comportare dolosivă, reunită sub numele de sugestie şi captaţie. Este vorba deci de un proces unic care, pentru a fi mai uşor individualizat practic, este
disecat teoretic în două noţiuni. Prima vizează discreditarea erezilor legali (sau a persoanelor iniţial vizate pentru gratificare), iar captaţia îi urmează inseparabil, canalizând generozitatea dispunătorului spre autorul dolului ori spre un terţ. (...)
în concret, victime cad mai frecvent persoanele slăbite de vârstă sau de boală şi/sau care fac iiberalităţi fără a recurge la ajutorul ori sfatul unui notar (daruri manuale, testamente olografe). Arsenalul de convingere este variat, depinzând în final de situaţia individuală a înşelatului şi de imaginaţia subversivă a autorului dolului. Sugestia şi captaţia pot consta în izolarea victimei pentru a deforma contactul ei cu lumea exterioară (convingerea de a rămâne în casă pentru a se păzi de hoţi sau de boli, interceptarea corespondenţei, împiedicarea rudelor şi prietenilor de a-i face vizite etc.); invocarea abilă a unor neadevăruri defăimătoare la adresa celor care în mod normal ar urma să culeagă bunurile etc., manopere dolosive coroborate cu o sumă de atenţii interesate prin care se stimulează gratificarea viciată. (...)
Aşa cum s-a arătat, „comportamentul în sine trebuie să fie anormal: dacă este prin el însuşi convenabil, mârşăvia mobilelor sale nu ajunge pentru a face din aceasta un doi (M. Grimaldi - Droit civil. Les liberalites, Liec, Paris, 2000, p. 60). De exemplu, relaţiile de concubinaj între testator şi persoana instituită nu conduc automat la anulare (M.-D. Bocşan, în P.R. nr. 1/2001, p. 144).
| ← Testament recunoscut de moştenitorul legal. Nulitate relativă.... | Testament. Consimţământ. Viciu. Captaţie şi sugestie → |
|---|
