Succesiune. Legat singular. Prestaţiuni periodice. Exigibilitate. Neexecutare la timp. Daune-interese. Cerere. Admisibilitate
Comentarii |
|
C. civ., art. 485, art. 899, art. 1088
Legatarul universal al unei succesiuni a fost obligat, prin testament, să plătească un legat singular, care consta dintr-o sumă de bani plătită, în mod periodic, timp de 20 ani. După ce legatarul particular a fost pus în posesie în urma unei acţiuni în judecată şi legatarul universal şi-a executat obligaţiunea de plată un număr de ani, la un moment dat a încetat să-şi mai respecte acea obligaţiune, rămânând în această situaţiune o anumită perioadă de timp; ulterior, în urma unei executări mobiliare, legatarul universal a consemnat, pe seama legatarului singular, suma datorată. După aceea, legatarul singular a cerut în justiţie ca legatarul universal să fie obligat să-i plătească şi dobânda legală la suma achitată cu întârziere, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 899 C. civ., potrivit cărora fructele se cuvin legatarului singular din ziua în care s-a făcut procedura legatului. Pârâtul legatar universal s-a apărat invocând dispoziţiunile art. 1088 şi art. 1104 C. civ. şi, susţinând că fiind vorba de sume ce deveneau exigibile în mod succesiv, nu poate fi condamnat decât dacă creditorul i le-ar fi cerut la domiciliul său, ceea ce nu s-a întâmplat, cu alte cuvinte, dacă ar fi fost pus în întârziere; că art. 899 C. civ. nu face altceva decât aplicaţiunea art. 1088 C. civ. în materie de legate, cuprinzând dispo-ziţiuni care privesc legatele de sume de bani, ale căror daune-interese nu sunt debite decât din ziua chemării în judecată.
Susţinerile pârâtului nu sunt conforme cu principiile juridice în materie. Articolul 899 C. civ. stabileşte, prin alin. (1), regula că dreptul de proprietate se transmite asupra legatarului particular din momentul morţii testatorului. Folosinţa acestui drept însă nu o dobândeşte - în principiu - legatarul singular, decât din ziua în care a fost trimis în posesie, fie prin predarea legatului de bunăvoie de către persoana în drept a face această predare, fie în urma unei acţiuni în judecată, în cazul când acea persoană a refuzat să predea legatul. Prin predarea legatului, se integrează în persoana legatarului singular cele trei prerogative ale proprietăţii jus utendi, fruendi et abutendi şi orice ştirbire a acestor drepturi absolute duce, natural, la acordarea pentru proprietarul lezat a daunelor-interese. Articolul 1088 C. civ. se referă la cu totul altă situaţiune. El se aplică în materie de obligaţiuni care au de obiect o sumă de bani, daunele-interese (dobânda pentru neexecutarea la timp a obligaţiunii) convenindu-se - în principiu - numai din ziua cererii în judecată.
înalta Curte, prin decizia adnotată, mai arată că dispoziţiunea art. 899 alin. (2) C. civ. nu este decât o aplicaţiune a regulii prevăzute în art. 485 C. civ., potrivit căreia posesorul unui bun încetează de a mai fi de bună-credinţă din momentul când proprietarul revendică bunul. Tot astfel, şi persoana obligată a preda legatul particular încetează a mai fi considerată de bună-credinţă şi, deci, de a culege fructele bunului din momentul când a făcut predarea legatului (C. Gali, în P.R. nr. 1/2001, p. 198).
← împărţeala moştenirii cerută de un legatar cu titlu... | Testament recunoscut de moştenitorul legal. Nulitate relativă.... → |
---|