Cheltuieli de judecată constând în onorariu de mediator. Activitate de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele acesteia.
| Comentarii |
|
Respingerea cererii pentru suportarea de către partea care a pierdut procesul
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 237 din 12 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 1407, pronunţată la data de 15.05.2014 în dosarul nr..../2013 al Tribunalului Sălaj a fost admisă cererea formulată de către reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ZALĂU, în contradictoriu cu pârâtul PF M.M..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 249,60 lei, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei 05.07.2011 - 28.06.2013, datorată în temeiul contractului de închiriere nr. 4529/09.11.2009 şi penalităţi de întârziere în sumă de 169,50 lei, calculate până la data de 09.08.2013.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 09.11.2009, reclamanta Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public Zalău a încheiat cu pârâtul PF M.M., contractul de închiriere nr.4529, ce a avut ca obiect folosinţa tarabei nr.4, situat în Piaţa ... din municipiul Zalău, în vederea practicării comerţului. Pârâtul, la rândul său s-a obligat să achite lunar chiria aferentă în sumă de 40 lei/lună, chiria urmând să fie achitată până la data de 15 a lunii, iar în caz de întârziere, penalităţi de 0,1% pe zi.
Conform evidenţelor reclamantei, pârâtul nu a achitat chiria pentru mai multe luni consecutiv, sens în care, conform art.720 alin.(1) Cod procedură civilă, reclamanta a realizat procedura prealabilă invitând pârâtul la conciliere pentru data de 15.03.2011, ora 12:00. Pârâtul nu a răspuns invitaţiei la conciliere, iar în data de 17.11.2011 reclamanta i-a notificat chiriaşului pârât rezilierea contractului începând cu data de 31.12.2011, conform art.20 lit.c) ca urmare a neplăţii chiriei pentru perioada 05.07.2011 - 28.06.2013. Nici locatarul pârât nu a făcut dovada achitării chiriei restante, deşi sarcina probei îi revenea şi nici măcar nu a contestat debitul ce i se pretinde, aspect dedus de către instanţă din lipsa întâmpinării şi neprezentarea acestuia la interogatoriu. Conform înscrisurilor depuse de reclamantă la dosar, cuantumul chiriei restante este de 249,60 lei.
În drept, potrivit art.969 C.civ., aplicabil la data încheierii contractului, convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante.
Potrivit art. 8 din contractul de închiriere încheiat între părţi, plata chiriei trebuia efectuată lunar, până la data de 15 a lunii, în baza facturilor emise de reclamantă, iar pentru situaţia întârzierii la plată au fost stipulate penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel, văzând prevederile convenţiilor sub semnătură privată valabil încheiate între părţile contractante şi cu forţă obligatorie, prin care pârâtul în calitate de chiriaş s-a obligat expres la achitarea sumei pretinse de către reclamantă, reprezentând debite restante la plata chiriei, instanţa a apreciat ca întemeiată cererea formulată de către reclamantă.
De asemenea, văzând prevederile art.358 N.C.pr.civ. care stipulează faptul că: „ Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.”, instanţa, a apreciat neprezentarea în mod nejustificat a pârâtului legal citat în vederea administrării acestei probe, ca şi o mărturisire deplină în favoarea reclamantei cu privire la debitul invocat de către aceasta din urmă.
Întrucât pârâtul nu a făcut dovada achitării chiriei restante la termenul stipulat prin contract, acesta datorează şi penalităţi de întârziere. Cuantumul acestora, raportat la debitul principal în sumă 249,60 lei şi la procentul de penalităţi prevăzut în contract, de 0,1% pe zi de întârziere, este de 169,50 lei.
Faţă de aceste considerente, instanţa a considerat întemeiată acţiunea reclamantei şi a admis-o. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 249,60 lei, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei 05.07.2011 - 28.06.2013, datorată în temeiul Contractului de închiriere nr.4529/09.11.2009 şi penalităţi de întârziere în sumă de 169,50 lei, calculate până la data de 09.08.2013.
Cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă nefiind datorate, instanţa a respins cererea de obligare a pârâtei la plata acestora. În privinţa taxelor de timbru achitate fără a fi datorate, reclamanta are posibilitatea de a solicita restituirea, conform prevederilor art.45 al. 1 lit. a din OUG 80/2013.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generala De Administrare A Domeniului Public Zalău, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii in parte si pe cale de consecinţa, rejudecând cauza în fond admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
În motivarea recursului se arată că prin sentinţa civila nr. 1407 pronunţata de 15. 05. 2014, de către Tribunalul Sălaj, in dosarul nr. .../2013 s-a dispus respingerea sumelor de 50 lei reprezentând onorariu de pregătirea medierii si taxa judiciara de timbru in valoare de 34 lei, pe motiv ca nu ar fi datorate.
Dar prin adresa emisa de Judecătoria Zalău la 20 august 2013 avea de îndeplinit următoarele obligaţii: obligaţia de a achita taxa de timbru in valoare de 34 lei si dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii (certificat de informare) sub sancţiunea anularii cererii In dovedirea celor susţinute mai sus depunem contractul de pregătire a medierii nr.10/03.09.3013, procesul verbal de pregătire a medieri si factura nr. 001/06.09.2013.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile nr. 1407/15. 05. 2014, cu privire la taxa judiciara de timbru in valoare de 34 lei si la onorariu privind medierea in suma de 50 lei.
Analizând recursul formulat, curtea reţine următoarele:
În fapt, prin sentinţa civilă nr. 1407/15.05.2014 pronunţată în dosarul nr. .../2013 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă cererea formulată de către reclamanta Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public Zalău, în contradictoriu cu pârâtul PF M.M., fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 249,60 lei, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei 05.07.2011 - 28.06.2013, datorată în temeiul contractului de închiriere nr. 4529/09.11.2009 şi penalităţi de întârziere în sumă de 169,50 lei, calculate până la data de 09.08.2013.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta critică, în cuprinsul recursului formulat, dispoziţia instanţei de respingere a cererii sale de chemare în judecată, arătând că o parte din cheltuielile solicitate au constituit onorariu de pregătire a medierii, iar cealaltă parte taxa judiciară de timbru pusă în vedere de către instanţă a fi achitată.
Asupra susţinerilor recurentei, curtea reţine că sunt reale alegaţiile reclamantei privitoare la împrejurările că aceasta a încheiat un contract de pregătire a medierii - contract de prestări de servicii cu mediatorul Jeler Alexandru, în temeiul căruia a achitat acestuia din urmă suma totală de 450 de lei, din care 50 de lei pentru pârâtul PF M.M. şi că a achitat taxa judiciară de timbru de 34 de lei, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanţa de judecată, dovada în acest sens fiind ataşată la dosar la fila 27.
Cu toate acestea, curtea constată că pretenţiile reclamantei privitoare la obligarea pârâtului la plata acestor sume cu titlu de cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce priveşte cheltuielile efectuate în temeiul contractului de pregătire a medierii, curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege, dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii făcându-se printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.
Totodată art. 26 alin. 3 din acelaşi act normativ stipulează că pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.
Ori, analizând aceste dispoziţii legale, curtea constată, pe de o parte, că pârâtului îi revenea obligaţia de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii, însă, pe de altă parte, activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele acesteia reprezintă o activitate gratuită, pentru care nu se poate solicita onorariu.
În cauză se constată că aceste cheltuieli, efectuate de către reclamantă în temeiul contractului de pregătire a medierii, au vizat tocmai această procedură obligatorie şi gratuită de informare, astfel că se constată că reclamanta, încheind convenţia în cauză cu mediatorul ales şi alegând să achite o sumă de bani în scopul obţinerii actului doveditor al îndeplinirii acestei proceduri prealabile, a eludat, în conivenţă cu mediatorul, dispoziţiile imperative ale art. 26 alin. 3 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.
Ca atare, invocându-şi propria lipsă de diligenţă şi culpă în efectuarea acestor cheltuieli, reclamanta nu poate solicita în mod temeinic ca aceste sume să fie suportate de către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte taxele de timbru achitate de către reclamantă, curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 teza finală din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
În cauză, în raport de împrejurarea că sumele solicitate de la pârât constituie venituri publice derivate din punerea în valoare a unui bun proprietate publică, se constată că acţiunea reclamantei era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în mod temeinic apreciind instanţa de fond în sentinţa atacată în sensul că această taxă a fost achitată fără a fi datorată.
În raport de această situaţie de fapt, se reţin a fi aplicabile prevederile art. 45 alin.1 lit. a din OUG nr. 80/2013, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, când taxa plătită nu era datorată.
În conformitate cu prevederile alin, 4 şi 5 ale aceluiaşi articol, cererea de restituire se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea, iar cererea de restituire soluţionată de instanţa de judecată va fi depusă, în vederea restituirii, la unitatea administrativ-teritorială la care a fost achitată taxa.
Ori, în raport de aceste dispoziţii legale, prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze o procedură specială de urmat în situaţia în care taxa judiciară de timbru achitată a fost nedatorată, procedură pe care reclamanta poate să o iniţieze prin formularea unei cereri în acest sens adresată instanţei de fond, curtea constată că în mod legal a apreciat instanţa în sensul că în cauză nu se poate obliga pârâtul la plata acestei sume.
Astfel, întrucât reclamanta are posibilitatea de a recupera această sumă nedatorată prin parcurgerea procedurii reglementate de art.45 mai sus menţionat, astfel că pârâtul nu poate obligat la plata sumei de 34 de lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată.
Pentru toate aceste motive mai sus expuse, curtea, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă, constatându-l neîntemeiat, va respinge recursul declarat de recurenta Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public Zalău, împotriva sentinţei civile nr. 1407 pronunţată la data de 15.05.2014 în dosarul nr..../2013 al Tribunalului Sălaj, pe care o va menţine în întregime.
| Contract. Rezoluţiune. Antecontract de vânzare-cumpărare.... → |
|---|
