Decizia comercială nr. 100/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 100/2011
Ședința publică din 24 mai 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de apelantul D. D., împotriva sentinței comerciale nr. 7328 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., cauza privind și pe intimații SC Z. S. G. S. și M. D. M., având ca obiect dizolvare societate - Legea nr. 31/1990.
În data de (...), s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea apelantului D. D..
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința comercială nr. 7328 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale active.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. D. în contradictoriu cu pârâții SC Z. S. G. S. și M. D. M.
Reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei M. D. M., în cuantum de 12.435,50 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâtă, a reținut că întrucât legitimarea procesuală activă în cauză decurge din însăși calitatea reclamantului de asociat al societății pârâte, calitate care îi conferă îndreptățirea de a solicita dizolvarea societății în condițiile reglementate de dispozițiile legale, iar chestiunile învederate de către pârâtă, prin întâmpinare, sub aspectul legitimării procesuale a reclamantului, respectiv cele care vizează eventualele neînțelegeri între asociați, însă generate, în opinia pârâtei, tocmai de către reclamant, sunt chestiuni care, în opinia instanței, vizează fondul litigiului și nu sunt de natură să înlăture legitimarea procesuală a reclamantului, în cauza dedusă judecății.
Pe fondul litigiului, s-a reținut că societatea comercială SC Z. S. G. S. s-a constituit prin acordul de voință al reclamantului și al pârâtei de rd.II, fiecare dintre cei doi asociați având o cotă egală de participare la capitalul social de
50%.
În ceea ce privește administrarea societății, instanța a reținut că părțile au convenit ca societatea să fie administrată de pârâta de rândul II.
Potrivit art. 227 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.
Prevederile art. 227 alin. 1 lit. e din Legea 31/1990 sunt dezvoltate și în doctrina de specialitate, în care se arată că neînțelegerile dintre asociați se pot materializa în faptul că nu mai există interes comun al asociaților, ceea ce conduce la imposibilitatea coagulării unui interes social.
Așa cum se arată în literatura de specialitate, neînțelegerile dintre asociați sunt lesne de constatat din manifestările lor, ca de exemplu: neparticiparea la adunările generale, refuzul de exercitare a dreptului de vot sau votul exprimat în vederea blocării deciziilor, etc. Aceste manifest ări au aptitudinea de a dovedi și temeinicia cererii de dizolvare anticipată, având în vedere că, în conformitate cu art. 227 alin. 1 lit. e din Legea 31/1990, sunt susceptibile să conducă la soluția radicală a dizolvării, numai acele neînțelegeri care împiedică funcționarea societății. Funcționarea societății privește aspecte cum sunt: rezultatele financiare, distribuirea beneficiilor sau încorporarea lor în rezerve, activitatea organelor de administrare, informarea asociaților și adoptarea hotărârilor adunării generale, raporturile dintre asociați și dintre aceștia și administratori.
Prin definiție, orice societate comercială implică voința membrilor săi de a conlucra în scopul realizării unor fapte de comerț. În absența acesteia nu se poate realiza obiectul de activitate, ceea ce conduce la dizolvarea societății comerciale.
De altfel, jurisprudența consacră dreptul asociaților de a solicita dizolvarea societății în categoria drepturilor fundamentale, atribuind normei legale care permite dizolvarea judiciară a societății la cererea justificată a oricărui asociat, caracter de normă ordine publică.
Reclamantul a considerat, în esență, că disfuncționalitățile care există în cadrul societății SC Z. S. G. S. nu pot fi oprite, nemaiputându-se lua decizii datorită neînțelegerilor grave dintre asociați.
Cu toate acestea însă, instanța a considerat că pe tărâm procesual sarcina probei incumbă tot reclamantului în cauză, iar neînțelegerile trebuie să fie generate de asociatul pârât, întrucât reclamantul nu poate obține valorificarea dreptului său de a cere dizolvarea societății, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză face dovada propriei sale culpe în imposibilitatea desfășurării activității societății comerciale.
Înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant nu fac dovada susținerilor învederate de acesta în cererea de chemare în judecată, obligațiile sale ce decurg din disp. art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.pr.civ., cu privire la necesitatea dovedirii susținerilor, fiind încălcate. Astfel, declarațiile date de pretinși angajați ai societății, pe de o parte nu pot fi avute în vedere întrucât aceste probe nu au fost administrate nemijlocit de către instanță, iar pe de altă parte, prin conținutul lor, acestea fac dovada că au fost efectuate pro causa și, nu în ultimul rând, nu sunt apte să dovedească eventuale neînțelegeri dintre asociați și nici un eventual caracter abuziv a măsurilor întreprinse de către administratorul societății.
În aceeași măsură, nici pretinsele investiții supradimensionate nu au fost dovedite de către reclamant, iar imposibilitatea adoptării unor hotărâri în cadrul adunărilor generale ale asociaților, a fost determinată de însăși conduita reclamantului, înscrisurile depuse în probațiune conducând de altfel la concluzia că imposibilitatea continuării activității se datorează culpei reclamantului, care, pe lângă faptul că a solicitat suspendarea activității societății comerciale al cărui asociat este, însă nu în calitate de asociat, ci folosindu-se de însăși funcția pe care o deține în cadrul A.J.O.F.M. C., aspectcare reiese din adresa de la fila 92, a împiedicat, fără nici o justificare pertinentă și fără a propune soluții pentru desfășurarea activității societății în scopul în care aceasta a fost constituită, activitatea și luarea hotărârilor care se impuneau în scopul arătat, blocând practic activitatea acesteia, astfel cum rezultă din procesele verbale ale adunării generale ale asociaților din data de (...) și (...), ședințe în cadrul cărora mandatarul reclamantului s-a opus luării vreunei hotărâri asupra tuturor punctelor de pe ordinea de zi.
Sub acest aspect, instanța a subliniat și faptul că reclamantul, raportat la disp. art. 195 alin.2 din Legea nr. 31/1990 republicată, avea posibilitatea să convoace adunarea generală, cu indicarea scopului acestei convocări, în ipoteza în care, pârâta nu și-a exercitat, așa cum susține reclamantul, această obligație, însă prin conduita sa reclamantul nu face altceva decât să împiedice desfășurarea activității, invocându-și practic în cauza dedusă judecății, propria culpă pentru valorificarea unor drepturi.
Așadar, rezultă din cele ce preced că, deși cererea de dizolvare a societății este recunoscută de lege, ca un drept al oricăruia dintre asociații nemulțumiți de activitatea celorlalți asociați, asociatul reclamant nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține dizolvarea societății, iar sarcina probei rămâne o obligație a acestuia.
Așadar, înscrisurile depuse de reclamant în probațiune nu sunt apte să facă dovada susținerilor acestuia referitoare la existența unor grave neînțelegeri între părți și nici a faptului că pretinsele neînțelegeri ar împiedica funcționarea societății, din culpa pârâtei de rd.II, ci, dimpotrivă, eventualele neînțelegeri sunt generate de însăși conduita reclamantului, care datorită unor nemulțumiri care însă nu sunt apte să conducă la dizolvarea societății pentru motivul invocat, încearcă să împiedice desfășurarea activității pentru care societatea comercială a fost constituită prin voința inclusiv a asociatului reclamant.
Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 227 alin. 1 lit. e din
Legea nr. 31/1990 republicată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D. D., solicitândschimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului a considerat că instanța de fond a soluționat în mod nelegal și netemeinic litigiul dedus judecății, respingând ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Netemeinicia și nelegalitatea sentinței pronunța te de instanța de fond este evidentă întrucât temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată se încadrează fără îndoială în cerințele prevăzute de textul de lege al art. 227 din Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990, republicată și actualizată care, la lit. e) statuează că dizolvarea societății se poate realiza prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedica funcționarea societății.
Așadar, conform textului de lege menționat, pentru a se putea dispune dizolvarea societății, trebuie să se probeze doar existența neînțelegerilor grave dintre asociați, fără a fi nevoie de nicio analiză în ceea ce privește partea care le-a cauzat.
Sub aspectul existenței unor neînțelegeri grave nu planează nicio urmă de îndoială, fapt care se poate observa inclusiv din întâmpinarea depusă la dosar, pe parcursul căreia pârâta a recunoscut existența neînțelegerilor dintre părți, recunoaștere care produce efectele cerute de art. 227 din Legea societăților comerciale.
Pe lângă achiesarea pârâtei la susținerile conform cărora exista neînțelegeri grave între asociați, această stare de fapt este confirmată și de numărul mare de litigii comerciale și penale existente între părți, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța trebuind doar să aprecieze că există neînțelegeri grave între asociați și că acestea au dus la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății.
Arată că, indiferent dacă s-ar putea reține vreo culpă în sarcina uneia din părți, faptul că pe de o parte există neînțelegeri grave între asociați și pe de altă parte lipsește orice formă de colaborare dintre aceștia, fapt care este cât se poate de evident, precum și absența lui affectio societatis și a interesului care a stat la baza înființării societății, însăși existența societății devine lipsită de temei, pentru ace stă situație legiuitorul instituind soluția prevăzută de art. 227 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Consideră că instanța de fond a anihilat puterea probatoare a unor înscrisuri depuse la dosar, fără a propune administrarea altor probe, în virtutea rolului activ pe care îl deține, reținând că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant nu fac dovada susținerilor învederate de acesta în cererea de chemare în judecată.
Consideră că instanța de fond nu se poate refugia în spatele insuficienței probei pentru a respinge o cerere, chiar dacă procesul civil este un proces al intereselor private, el nu este lipsit de incidența unor aspecte de interes general
și de ordine publică, astfel încât stabilirea adevărului pe bază de probe nu poate fi neglijată.
De altfel, o asemenea obligație este înscrisă în art.130 alin.2 C.proc.civ. corelată cu dispoziția înscrisă în art.129 alin.2 care stabilește că judecătorul va putea ordona dovezile ce le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Pârâții intimați SC Z. S. G. S. și M. D. prin întâmpinare (f.16-17) au solicitat respingerea apelului.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere dispozițiile legale incidente C.ea constată următoarele:
Reclamantul apelant D. D. a sesizat prima instanță cu o cerere de dizolvare a SC Z. S. G. S., unde deține calitatea de asociat alături de pârâta intimată M. D., cerere întemeiată pe dispozițiile art.227 alin.1 lit.e din Legea nr.31/1990 republicată.
Conform textului de lege sus menționat, dizolvarea societății poate fi cerută pe cale judecătorească de oricare dintre asociați, însă numai pentru motive temeinice, printre care se regăsesc și neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.
Așa cum a reținut prima instanță în baza probatoriului administrat rezultă că reclamantului apelant ăi revine în exclusivitate culpa pentru existența neînțelegerilor dintre asociați. Așa fiind, se impune a se arăta că într- adevăr între cei doi asociați ai societății există neînțelegeri, însă textul de lege invocat respectiv art.227 alin.1 lit.e impune cu necesitate ca aceste neînțelegeri grave să împiedice funcționarea societății. Prin urmare reclamantului apelant îi revenea sarcina probei de a dovedi că neînțelegerile dintre asociați împiedică funcționarea societății, așa cum impun prevederile art.1169 C.civ. și art.129 alin.1 C.proc.civ.
Astfel, singurul aspect pe care reclamantul apelant trebuia să-l dovedească nu era existența neînțelegerilor dintre asociați, (care au fost recunoscute de către pârâta intimată și nu mai trebuiau dovedite) ci faptul că neînțelegerile „împiedică funcționarea societății"; așa cum impun dispozițiile art.227 lit.e din Legea nr.31/1990.
Chiar dacă prima instanță și-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, aceasta nu era obligată, să facă dovada temeiniciei și legalității cererii de chemare în judecată întrucât reclamantului îi revenea această obligație, știut fiind că „. care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească"; conform art.1169 C.civ.
Este bine cunoscut faptul că dizolvarea societății ca sancțiune pentru neînțelegerile dintre asociați trebuie să fie o soluție excepțională care se impune numai atunci când, continuarea activității societății este imposibilă.
În speță însă așa cum rezultă din actele dosarului reclamantul apelant refuză în mod abuziv orice soluție de rezolvarea problemelor financiare ale societății și în ciuda acestui fapt societatea funcționează, motiv pentru care interesul social nu este acela al dizolvării. Nu este de ignorat faptul că întreaga jurisprudență s-a pronunțat în sensul că dizolvarea societății nu poate fi dispusă la cererea asociatului care se află el însuși la originea neînțelegerilor, acestea neconstituind motive temeinice de dizolvare dacă au fost provocate de reclamantul însuși.
Rezolvarea neînțelegerilor, sau a conflictului dintre asociați, prin dizolvarea societății, este măsura cea mai extremă care însă trebuie evitată în situația în care societatea îți continuă activitatea. În cadrul apelului intimații au făcut dovada că societatea funcționează depunând declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evoluția activității societății pe anul 2011.
În concluzie, prevederile art.227 alin.1 lit.e din Legea nr.31/1990 republicată sunt susceptibile să conducă la soluția dizolvării societății numai atunci când neînțelegerile dintre asociați împiedică funcționarea societății, și cum în speță această societate funcționează, apelul formulat de reclamant urmează a fi respins ca neîntemeiat, în temeiul dispozițiilor art.296 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul D. D. în contradictoriu cu intimata SC Z. S. G. S. având ca obiect sentința civilă nr. 7. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. (...) .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 24 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. A.-I. I. C. D. V.
Red.CI Dact.SzM/4ex. (...)
| ← Decizia comercială nr. 23/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 359/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
