Decizia comercială nr. 1697/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1697/2011
Ședința publică din 03 mai 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I.
GREFIER : V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de S. DE C. D. P. P. B. și M. A. ȘI D. R., împotriva sentinței civile nr. 2096 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., cauza privind și pe intimații intimat SC N. S. și A. DE Ș. A. ȘI S. "G. I.-S.", având ca obiect pretenții.
La apelul făcut în cauză, la a doua strigare, s-a prezentat pentru intimata SC N. S., avocat C. B., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul declarat de M. A. ȘI D. R. este scutit de plata taxelor de timbru.
Recursul declarat de S. DE C. D. P. P. B. nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6061,09 lei și timbru judiciar de
5 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea timbrării fila 33 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar o cerere trimisă prin fax, din partea intimatei A. DE Ș. A. ȘI
S. "G. I.-S.", prin care s-a solicitat comunicare sentinței recurate.
În data de (...), s-au înregistrat la dosar întâmpinări din partea intimatei
SC N. S., la recursurile declarate în cauză, solicitându-se respingerea lor.
De asemenea, în data de (...) s-a înregistrat la dosar o nouă cerere trimisă prin fax, din partea intimatei A. DE Ș. A. ȘI S. "G. I.-S.", cu aceiași solicitarea ca și ceea din data de (...).
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 pct. 3 C.pr.civ.. Reprezentanta intimatei SC N. S. susține că, recursul declarat de M. nu se încadrează în prevederile art. 17 din L. nr. 146/1997 și solicită să aprecieze dacă, cererea depusă de A. DE Ș. A. ȘI S. "G. I.-S." este o cerere de recurs. Curtea, în raport de solicitarea reprezentantei intimatei SC N. S., curtea atrage atenția acesteia că, la fila 29 din dosar, există cererea formulată de intimata A. DE Ș. A. ȘI S. "G. I.-S." prin care precizează că, nu i-a fost comunicată niciodată sentința de fond, cerere care poartă rezoluția :";Se va comunica după achitarea taxelor de timbru"; cerință care nu a fost îndeplinită, și că, nu se poate pune problema calificării cererii. Reprezentanta intimatei SC N. S. depune la dosar dovada comunicării cu recurentele a întâmpinării ( f. 50-51) și arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune. Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor. Reprezentanta intimatei SC N. S. solicită anularea recursului declarat de S. DE C. D. P. P. B. ca netimbrat și respingerea recursului declarat de M. A. ȘI D. R. ca fiind nefondat, pentru motivele detaliate pe larg prin întâmpinarea și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare, cu obligarea în solidar a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, constând în cheltuieli de deplasare în sumă de 707 lei conform dovezii depuse la dosar . C U R T E A Prin sentința civilă nr. 2096 din 20 decembrie 2010 pronunțată de T. B.- N. în dosarul nr. (...) s-au respins, ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor M. A. SI D. R. și A. DE Ș. A. SI S. „. I.-S. invocate de aceste pârâte. S-a respins, ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâta S. DE C. D. P. P. B. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N. S., în contradictoriu cu pârâții M. A. SI D. R., A. DE Ș. A. SI S. „. I.-S. și S. E C. D. P. P. B. S-a constatat ca fiind scadentă obligația de plată a sumei de 801.117,86 lei reprezentând factură neachitată în baza contractului de furnizare 1398/(...). Pârâtele au fost obligate în solidar, să plătească reclamantei suma de 801.117,86 lei, precum și penalități de întârziere de 0,05% pe zi, ce se vor calcula de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata efectivă, precum și cheltuieli de judecată suma de 6.212,97 lei. P. a pronunța această sentință tribunalul a reținut că raportul juridic dedus judecății derivă din încheierea contractului de furnizare nr. 1398 din (...), între reclamanta SC N. S., în calitate de furnizor, și pârâta S. de C. D. pentru P. B., în calitate de achizitor, având ca obiect (art. 4) furnizarea de către reclamantă, în termen de 45 de zile de la data semnării contractului, a echipamentelor de cercetare și experimentare, produse definite în Anexa nr. 1 la contract. C. de furnizare produse menționat a fost încheiat în temeiul prevederilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 3., fiind atribuit societății reclamante prin procedura licitației deschise și reprezentând un contract de achiziție publică în conformitate cu prevederile art. 3 lit. f din actul normativ menționat. În privința obligației de achitare a prețului contractual stabilit conform art. 5, părțile au convenit ca achizitorul să-și îndeplinească această obligație în termen de 10 zile de la alimentarea contului de către M. A. și D. R. (art. 10.2). Avizele de însoțire a mărfii nr. 6946084, 6946065 din (...), 6946222, 6946314 din (...), 6946315 din (...), 6946456 din (...), 6946659 și 6946664 din (...), 6950094 din (...) (f. 24-32), ștampilate și semnate de reprezentantul pârâtei S. B., atestă îndeplinirea obligațiilor asumate de reclamantă prin contract, în sensul în care echipamentele de laborator au fost livrate în totalitate la destinația stabilită în cuprinsul acestuia. Totodată, reclamanta și-a onorat și obligația de punere în funcțiune și demonstrare a funcționabilității acestora prevăzută în art. 17, așa cum rezultă din procesele verbale de punere în funcțiune și instruire personal din (...) (f. 33-35). P. produsele livrate și serviciile executate, reclamanta a emis următoarele facturi: fiscală nr. 9203231 din (...), în valoare de 91.378,04 lei,factura fiscală nr. 9203551 din (...), în valoare de 151.267,70 lei, factura fiscală nr. 9203937 din (...), în valoare de 352.040,82 lei, factura fiscală nr. 9203938 din (...) în valoare de 206.431,30 lei, totalul facturat în baza contractului de furnizare fiind de 801.117,86 lei (f. 20-23). În cauză nu se contestă de altfel faptul că reclamanta și-a îndeplinit în mod corespunzător condițiilor contractuale, obligațiile astfel asumate. Pârâta achizitoare nu a plătit nici una dintre sumele menționate în facturi, invocând în mod constant neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 10.2 din contractul de furnizare, în sensul în care obligația sa nu ar fi ajuns la scadență întrucât M. A. și D. R. (M.) nu a virat suma reprezentând valoarea contractului în conturile sale. Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii, în privința tuturor celor trei pârâți, a procedurii convocării la conciliere directă potrivit adreselor depuse la dosar în acest sens . Procedând la examinarea cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., a excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a apreciat că, atât cu privire la M. A. și D. R., cât și cu privire la A. de Ș. A. și S. "G. I.-S.", reclamanta justifică calitatea procesual pasivă. În susținerea excepțiilor, se invocă principiul de drept civil al relativității efectelor contractului, subliniindu-se lipsa calității de contractant al celor două entități. Însă, în același sens susținut și de către reclamantă, tribunalul a apreciat că în materia achizițiilor publice, calitatea de parte contractantă, și implicit producerea de efecte juridice, nu trebuie analizată, în mod exclusiv, prin raportare doar la contractul propriu-zis, noțiune definită de art. 3 lit. e ind. 1 din OUG nr. 34/2006 și desemnând „orice contract de achiziție publică sau acord cadru";, ci prin raportare la noțiunea de „. de atribuire a contractului de achiziție publică";, aceasta materializând, conform prevederilor art. 3 lit. ș, etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă și de către candidați/ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică să fie considerat valabil. Or, în aceste condiții, apare ca întemeiată aserțiunea reclamantei în sensul că se circumscrie noțiunii de etapă parcursă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, aprobarea de către M., în calitatea declarată de acesta „de ordonator principal de credite"; - conform înscrisurilor aflate la filele 36, 37 dosar - a listei obiectivelor de investiții pentru anul 2008 pentru pârâta S. B. De altfel, noțiunea de „. definește, în mod singular, conform art. 3 lit. i din ordonanță, doar „ofertantul care a devenit, în condițiile legii, parte într-un contract de achiziție publică";, acesta stabilind raporturi juridice cu autoritatea/autoritățile contractante prevăzute de art. 8 din OUG nr. 34/2006. Este real că potrivit clauzelor contractului de furnizare nr. 1398 din (...), calitatea de achizitor este conferită pârâtei S. de C. D. pentru P. B. (S.) însă aceasta, potrivit prevederilor art. 7 din L. nr. 290/2002, în vigoare la data încheierii contractului de furnizare și pe întreaga durată a acestuia, așa cum a fost aceasta prevăzută în art. 6 din contract, face parte din categoria unităților de cercetare-dezvoltare la care face trimitere ipoteza legală, respectiv „. în anexa nr. 1 a), cu excepția celor de la nr. crt. 1, 2 și 9, în anexa nr. 2 și în anexa nr. 5 la nr. crt. 2 și 3 care se reorganizează ca institute, centre și stațiuni de cercetare- dezvoltare organizate ca instituții publice, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ș. A. și S. "G. I.-Ș.". Intrarea ulterioară în vigoare a L. nr. 4., publicată în M.O nr. 200-(...), nu prezintă relevanță sub aspectul dispozițiilor menționate câtă vreme, potrivitprevederilor art. 56, pe data intrării în vigoare a acesteia, se abrogă L. nr. 290/2002 cu excepția prevederilor art. 7 alin. 1 și ale art. 8, astfel încât, apare ca neîntemeiată susținerea contrară realizată de pârâtul M. În același sens prevede și art. 28 alin. 3 din L. nr. 4.: „unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează ca instituții de drept public, cu personalitate juridică, în subordinea A., anexă în care la poziția 20 apare menționată S. B. Totodată, nu a fost primită nici interpretarea pe care același pârât o realizează cu privire la calitatea de ordonator de credite în lumina prevederilor L. nr. 4. și respectiv ale L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, instanța apreciind că, pârâtul M. are calitatea de ordonator principal de credite, iar pârâta A. de ordonator secundar. Astfel, este real că potrivit prevederilor art. 20 alin. 1 din L. nr. 500/2002, „ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome";. La data încheierii contractului de furnizare erau în vigoare prevederile L. nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare- dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Ș. A. și S. "G. I.-Ș." (în forma neabrogată parțial de L. nr. 4.), care dispuneau: „A. de Ș. A. și S. "G. I.-Ș." funcționează în coordonarea M. A., P. și D. R., față de care răspunde pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, și colaborează cu Ministerul Educației și Cercetării, cu M. Mediului și Gospodăririi Apelor, cu A. Română, cu Consorțiul Universităților de Ș. A., precum și cu alte ministere și instituții interesate pentru realizarea unor obiective în domenii specifice"; (art. 6 alin 1). De altfel, așa cum s-a relevat cu ocazia prezentării stării de fapt, pârâtul M. a recunoscut calitatea sa de ordonator principal de credite, asumând-o prin titulatura sub care a aprobat lista de investiții cu privire la pârâta S. B. Adevărat, urmare a intrării ulterioare în vigoare a L. nr. 4., conform prevederilor art. 3 alin. 3 din acest act normativ, A. devine „instituție autonomă, de drept public, cu personalitate juridică, de consacrare științifică și de cercetare în domeniile fundamentale și aplicative ale agriculturii și ale ramurilor componente ale acesteia. A. colaborează cu M. A., P. și D. R., cu M. Educației, Cercetării și Inovării, cu M. Mediului, cu A. Română, cu Consorțiul Universităților de Ș. A., precum și cu alte instituții și organizații pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate";, ceea ce ar conduce aparent la concluzia că, prin raportare la prevederile art. 20 din L. nr. 500/2002, mai sus citate, aceasta ar deține calitatea de ordonator principal de credite, neaflându-se în subordinea M. Numai că art. 18 alin. 5 din L. nr. 4. prevede în mod expres faptul că „Președintele A. este ordonator secundar de credite";, ceea ce impune concluzia existenței ordonatorului principal de credite. Or, analizând prevederile art. 11 alin. 1 („finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale activității A. și ale unităților și instituțiilor de drept public din subordinea și coordonarea sa se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul M. A., P. și D. R.)"; și ale art. 27 lit. c („M. A., P. și D. R., responsabil cu politicile de guvernare în domeniul agricol (…), asigură prin alocare directă din bugetul de stat, prin bugetul A., fondurile necesare pentru proiecte de interes național strategic de lungă durată și pentru conservarea și valorificarea resurselor genetice vegetale și animale";), instanța apreciază ca fiind fundamentată în drept aserțiunea reclamantei în sensul că pârâtul M., princonducătorul acestuia, este ordonator principal de credite, iar pârâta A., prin președinte, ordonator secundar. În acest sens, contrar argumentelor prezentate de pârâtul M., nu sunt incidente prevederile art. 63 și 67 alin. 3 din L. nr. 24/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, invocate de acesta, ci cele ale art. 15 din același act normativ care dispun în privința reglementărilor speciale și derogatorii : „(1) O reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea- cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri";. Prin urmare, nu a fost primit argumentul de interpretare a normelor juridice prezentat de pârâtul M. în cuprinsul întâmpinării, prevederile L. nr. 500/2002 neavând caracter special față de cele ale L. nr. 4., modul de reglementare a celor două acte normative realizându-se în acord cu prevederile art. 15 din L. nr. 24/2000, subsumându-se ipotezei prevăzute de acest text de lege. Tot sub aspectul calității procesual pasive a pârâților M. și A., având în vedere prevederile art. 21 și 22 din L. nr. 500/2002, care reglementează rolul și responsabilitățile ordonatorilor de credite, și făcând trimitere și la ansamblul prevederile legale mai sus citate, precum și la cele ale art. 35 alin. 1 din L. nr. 4., instanța a apreciat că reclamanta a justificat legitimarea acestor pârâți de a sta în judecată în prezenta cauză, sens în care excepțiile invocate vor fi respinse ca nefondate. În privința excepției ridicate de pârâta S. B., invocata inadmisibilitate nu reprezintă în cauză o veritabilă excepție, nici de procedură și nici de fond, așa cum sunt acestea calificate de dispozițiile legale și de întreaga doctrină, și nici nu decurge, ca efect special spre care se tinde, din regimul procedural al unei excepții, care este bine determinat. Așadar, cum toate argumentele prezentate de pârâtă în fundamentarea inadmisibilității reprezintă apărări de fond, nefiind circumscrise noțiunii de fine de neprimire, instanța urmează să respingă, ca nefondată, și această așa-zisă excepție. Pe fondul litigiului dedus judecății, instanța a reținut că din analiza conținutului clauzelor contractuale rezultă că, în privința obligației de plată a prețului de către achizitor, aceasta a fost asumată în condițiile menționării sursei de finanțare ca fiind bugetul de stat, câtă vreme s-a menționat expres la art. 10 alin. 2 faptul că „achizitorul se obligă să plătească prețul produselor către furnizor în termen de 10 zile de la alimentarea contului de către M. A. și D. R.. Este evident că această obligație a achizitorului este una afectată de un termen suspensiv, conform prevederilor art. 1022 C. Totodată, conform art. 1023 C., executarea obligației nu poate fi cerută înainte de împlinirea termenului suspensiv. Faptul că termenul de 10 zile curge de la momentul alimentării contului de către M., determină concluzia calificării acestui termen ca fiind unul incert. Însă, spre deosebire de condiția suspensivă, termenul suspensiv, chiar incert, nu afectează însăși ființa obligației, ci doar exigibilitatea ei. În speță, primul aspect litigios suspus judecății de către reclamantă poartă asupra momentului și condițiilor în care obligația de plată devine scadentă, prin împlinirea termenului. În acest sens, apărările formulate în cauză de către pârâți converg spre concluzia că, nu doar împlinirea termenului, dar și momentul de la care acesta ar începe să curgă s-ar afla în relație de interdependență cu momentul la care, în conformitate cu fostele prevederi ale L. nr. 290/2002, iar mai apoi ale L. nr. 4., se realizează reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare, reorganizare ce se poate realiza în prezent, în cazul pârâtei S., conform art. 28 alin. 8 din L. nr. 4., „(…) prin hotărâre a G., inițiată de M. A., P. și D. R., la propunerea A. (…)";. Independent de împrejurarea că există sau nu culpa factorilor responsabili implicați în acest demers (sens în care se reține că pârâta A. a făcut dovada înregistrării la S. G. al G., încă din anul 2008, în temeiul L. nr. 290/2002 atunci în vigoare, și anterior încheierii contractului de furnizare cu reclamanta, a proiectului de hotărâre, a notei de fundamentare cu toate cu avizele favorabile în vederea reorganizării S. B.), în cauză aspectul invocat nu prezintă relevanță pentru a se aprecia asumarea, în mod valabil, a obligațiilor contractuale ce decurg din contractul de achiziție publică de care se prevalează reclamanta. Astfel, corect susține reclamanta că reorganizarea nu presupune și pierderea personalității juridice dobândite anterior, concluzie care transpare și din prevederile art. 53 din L. nr. 4. și care, în alin. 4 stipulează că „până la obținerea evaluării, atestării și acreditării, unitățile și instituțiile de cercetare- dezvoltare din domeniul agricol beneficiază de prevederile prezent ei legi";. Totodată, nu se poate susține pierderea personalității juridice în conformitate cu prevederile alin. 5 al aceluiași articol („unitățile și instituțiile de cercetare- dezvoltare care nu obțin acreditarea se reorganizează sau se desființează prin hotărâre a G., inițiată de M. A., P. și D. R., la propunerea A.), câtă vreme nu s- a făcut dovada că pârâtei S. B. i s-ar fi refuzat acreditarea. Reclamanta a invocat, în mod corect și pertinent, atât incidența prevederilor art. 969 C., art. 970 C., cât și regulile de interpretare a contractelor reglementate de art. 977(„interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor";), art. 978 C. („când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul";) și art. 979 C. („termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului";). Relevantă în cauză pentru stabilirea momentului la care obligația de plată poate fi apreciată ca scadentă, este și prevederea cuprinsă în art. 982 C., în sensul că „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg";). Astfel, potrivit art. 6 din contract privitor la durata contractului, la pct. 6.2. se prevede în mod expres faptul că acesta încetează să producă efecte la data de (...), astfel încât, durata termenului de executare al obligațiilor contractuale asumate, fie el și incert, nu poate subzista, în lipsa unei clauze exprese contrare, în afara duratei de ființare și de aplicare a însăși contractului în cadrul căruia a luat naștere. Ceea ce înseamnă că obligația de plată a prețului devine exigibilă, într-adevăr în termen de 10 zile de la invocata alimentare a contului, însă, interpretând contractul în sensul în care el produce efecte juridice și prin raportare la clauzele privind durata contractului, momentul exigibilității îl poate reprezenta, cel mai târziu, data încetării efectelor contractului ca urmare a epuizării sale. O altă interpretare ardetermina transformarea, peste voința și acordul părților contractante, a contractului afectat de termen într-un contract afectat de o condiție suspensivă, ceea ce este de neacceptat. Aceleași argumente de interpretare a contractelor și de aplicare a principiilor ce guvernează executarea contractelor, impun și concluzia că nu se poate imputa, în maniera realizată de S., faptul că reclamanta nu s-a prevalat de prevederile art. 10.3 din contract, în sensul de a sista livrarea produselor, acesta reprezentând un beneficiu stipulat în favoarea sa, și nu o obligație. De altfel, din modul de redactare a acestei clauze, rezultă că ea devine operantă doar dacă achizitorul nu achită prețul în termen de 14 zile de la expirarea „. convenite";, unde perioada convenită nu poate reprezenta decât cea determinată de expirarea celor 10 zile de la alimentarea contului. Or, în speță, pârâtul achizitor se prevalează tocmai de neînceperea curgerii termenului menționat. Principiul forței obligatorii a contractelor, consacrat de art. 969 C., se impune a fi conjugat în cauză cu principiul responsabilității care, alături de celelalte principii enumerate de art. 2 alin. 2 din OG nr. 34/2006, stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. Așadar, făcând trimitere la considerentele de fapt și de drept prezentate cu ocazia analizării calității procesual pasive a pârâților M. și A., cu sublinierea prevederilor art. 27 și 35 din L. nr. 4. instanța a reținut că, obligația de plată a prețului reclamat prin facturile fiscale sus enumerate, incumbă ambelor pârâte menționate. Nu poate reprezenta o cauză de natură a exonera M. de obligația de alocare directă, din bugetul de stat, prin bugetul A., conform dispozițiilor legale sus amintite, invocarea propriei culpe atât cu privire la nedepunerea propriilor diligențe în vederea reorganizării S. B., cât și cu privire la necuprinderea în buget a sumelor necesare stingerii obligației contractuale. Totodată, în raport de prevederile art. 11 din L. nr. 4., prevedere ce a avut corespondent și în L. nr. 290/2002 (art. 13 ind. 1) care vizează finanțarea atât a pârâtei S. B., cât și a pârâtei A. și din venituri proprii, instanța a dispus obligarea la plata sumei declarată scadentă și a acestor pârâte, excluderea posibilității de stingere a obligației de plată prin utilizarea veniturilor proprii apărând ca o cauză de natură a afecta eficiența contractului, cu consecința aprecierii ei ca reprezentând o neexecutare a acestuia. Instanța, având în vedere specificul raportului juridic născut între părți ca urmare a derulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, a apreciat că se impune obligarea în solidar a pârâților, conform art. 1034 C., la plata sumei scadente, de 801.117,86 lei. În privința obligării pârâților la plata penalităților de întârziere solicitate de reclamantă, al căror temei și cuantum rezidă în textul art. 11.2 din contract, instanța a admis și acest capăt de cerere ca fiind întemeiat în raport de prevederile art. 969 și art. 1073 C., însă acestea urmează a se calcula doar de la data declarării scadenței creanței ca urmare a investirii instanței cu acest petit, respectiv de la data pronunțării prezentei hotărâri. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs S. DE C. D. P. P. B. și M. A. ȘI D. R. S. DE C. D. P. P. B. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul că la plata prețului, penalităților și cheltuielilor de judecată să fie obligat pârâtul M. A. și D. R. M. A. ȘI D. R. a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului a arătat că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. instanța de fond în mod greșit a respins această excepție. cu motivarea că, M. în calitatea declarată de acesta de ordonatorprincipal de credite" a S. B. și faptul că în această calitate M. a aprobat pentru S. B. lista obiectivelor de investiții pentru anul 2008. S. de C.-D. pentru P. B., potrivit prevederilor din Anexa nr. 3 din L. 4., modificată, privind organizarea și funcționarea Academiei de Ș. A. și S. "G. I.-Ș. și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii. silviculturii și industriei alimentare, funcționează în subordinea Academiei de Ș. A. și S. "G. I.-Ș.". Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din L. nr. 4., modificată, A. este instituție autonomă, de drept public. cu personalitate juridică, de consacrare științifică și de cercetare în domeniile fundamentale și aplicative ale agriculturii și ale ramurilor componente ale acesteia. Art. 18 alin. (5) din același act normativ stabilește că președintele A. este ordonator secundar de credite. Potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice: "ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit alin (1) pentru bugetul propriii și pentru bugetele instituțiilor subordonate. În litigiul având ca obiect plata pretinsă de reclamanta, respectiv contravaloare facturi emise în baza contractului nr. 1398/(...), calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care reclamanta a încheiat contractul mai sus amintit. C. de furnizare a fost încheiat între pârâta S. B. în calitate de titular al dreptului de administrare asupra unui bun din proprietatea publică a statului, în exercitarea atribuțiilor de administrare a unui bun public de interes național. În consecință M.A.D.R, este terț în raportul juridic existent între reclamantă și pârâtele S. de C.-D. pentru P. B. și A. de Ș. A. și S. "G. I. Ș.". contractul în baza căruia au fost emise facturile nefiindu-i opozabil deoarece, pe de o parte M. nu este semnatarul acestuia, iar pe de altă parte nefiind înregistrat la minister. nu poartă data certă dobândită în condițiile limitativ prevăzute de art. 1182 din Codul civil, pentru opozabilitate. În conformitate cu dispozițiilor L. nr. 4., A. nu se află în subordinea M. ci doar în relații de colaborare cu acesta și alte ministere, cum reiese indubitabil din prevederile ari. 3 alin. 3 teza a doua. Având în vedere cele arătate mai sus, precum și faptul că S. de C.-D. pentru P. B. se află în subordinea A., iar aceasta din urmă nu se află în nici una dintre situațiile prevăzute de lege, respectiv în subordinea, coordonarea sau autoritatea M., consideră că nu este îndeplinită condiția existenței identității intre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel încât apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, motiv pentru care vă solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii în privința instituției ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Cu privire la fondul cauzei, apreciază că instanța în mod greșit a admis cererea reclamantei, hotărârea de fond fiind dată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii. Potrivit L. nr. 290/2002, cu modificări și completări, în forma avută la data încheierii contractului ..... Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1 a), cu excepția celor de la nr. crt. l . 2 și 9, în anexa nr. 2 și în anexa nr. 5 la nr. crt. 2 și 3 se reorganizează ca institute, centre și stațiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituții publice, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ș. A. și S. «. I.-Ș. Potrivit art. 8 alin. 1, reorganizarea statuată de legiuitor se face prin H. de G. institutele, centrele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituțiile de învățământ agricol și silvic, unitățile de cercetare- dezvoltare aflate în structura unor regii sau companii naționale din domeniul agricol administrează bunuri din domeniul public și privat al statului, stabilite prin hotărâre a G. de reorganizare a unităților de cercetare-dezvoltare, precum și bunuri proprii dobândite în condițiile legii.» Prin urmare, pentru ca M. să poată face plata în sensul solicitat de reclamanta, aceasta din urmă trebuie sa facă dovada, cu precădere, a faptului că pârâta de rang 1 este legal înființată, fie ca institute, fie ca stațiune, însă în ambele situații prin H. de G. Cum nici până la această dată pârâta de rang 1 nu a dovedit legalitatea constituirii sale este vădit ca M. nu poate onora la plata cererea în temeiul dispozițiilor art. 6 lit. c), chiar dacă aceasta din urmă a aprobat "Lista obiectivelor de investiții pe anul 2008 cu finanțare integrală de la bugetul de stat", întrucât, pe de o parte, suntem în prezența unui act-condiție, afectat de modalități, iar pe de altă parte, ca ministerului nu-i poate fi opusă culpa pârâtei de rang 1,respectiv lipsa diligenței sale, și cu atât mai puțin prin obligare la plata. A admite contrariul, înseamnă a admite că ministerul poate onora cererea de plată cu încălcarea tuturor normelor legale aplicabile în materie, cu precădere a celor care reglementează finanțele publice, ceea ce vădit este inadmisibil, instanța de fond nereținând aceste aspecte, deși era ținută în pronunțare de normele legale în vigoare. Drept urmare, cât timp ministerului nu-i poate fi opusă culpa unei terțe persoane, urmează să se constate că cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu A-IADR este neîntemeiată. In raport de acest argument singurul motiv invocat de reclamanta este cel privind obligația M. de a iniția hotărârea de G., însă, cum ea însăși arată, condiția "inițierii hotărârii de guvern de către M." o reprezintă "propunerea A." Unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute la alin. (1) lit. a) se pot reorganiza în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la propunerea A. prin hotărâre a G. inițiată de M. A., P. și D. R., propunere care nu a fost făcută în termenul legal de 60 zile, care este un termen imperativ, de decădere, astfel ca M. nu poate fi făcut răspunzător pentru lipsa de diligenta a altor persoane și, deci, cu atât mai puțin atras în litigiu pentru fapte străine atitudinii sale. Pe de altă parte, în conformitate cu L. nr. 500/2002. "Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, "sumele aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite. Având în vedere că nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) constituie o încălcare gravă a disciplinei financiare, ordonatorii de credite bugetare vor lua măsurile corespunzătoare pentru respectarea întocmai a prevederilor legale. Cum sumele pretinse de reclamanta nu au fost cuprinse în buget (M. nefiind sesizat legal în acest sens), nici nu au putut fi prevăzute în buget sume având ca destinație plata pretinsă. Examinând recursurile formulate de S. DE C. D. P. P. B. și respectiv M. A. ȘI D. R., prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 304, 3041 C.proc.civ. Curtea constată următoarele: Cât privește recursul declarat de S. de C. D. pentru P. B., acesta urmează a fi anulat ca netimbrat din următoarele motive: Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997. Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile L. nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz). Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În ceea ce privește recursul declarat de M. AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, se impune a se face următoarele precizări: Criticile asupra hotărârii vizează soluția adoptată de instanța de fond atât în ceea ce privește dezlegarea dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive dar și asupra fondului cauzei. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. A. și D. R., Curtea reține că aceasta în mod corect a fost respinsă ca urmare a faptului că având calitatea de ordonator principal de credite în legătură cu raportul juridic dedus judecății, cu obligațiile prevăzute de lege pentru acesta, existăidentitate între persoana obligată și pârâtă iar pe de altă parte contractul de furnizare ce face obiectul judecății este un contract de achiziție publică reglementat de dispozițiile OUG nr.34/2006 situație în care, prin aprobarea listei de investiții pentru pârâta S. de C. D. pentru P. B., conform înscrierilor de la dosar, recurentei îi revin o serie de obligații. Recurenta mai susține că potrivit principiului relativității efectelor contractului reglementat de dispozițiile art.973 C., calitatea procesuală pasivă nu o poate avea decât semnatarul contractului de achiziție publică în speță S. de cercetare D. pentru P. B. aflată în subordinea intervenientului A. de Ș. A. și S. G. I. S., conform prevederilor din L. nr.4.. Totodată se mai arată în motivele de recurs faptul că intervenientul nu se află în subordinea M. A. și D. R. ci în colaborare cu acesta, chiar dacă prin dispoziții legislative președintele Academiei de Ș. A. și S. G. I. S., este ordonator secundar de credite, iar M. A. și D. R. ordonator principal în raport de acesta. Prin urmare recurentul M. A. și dezvoltării R. se consideră terț față de raportul juridic dintre societatea intimată SC N. S. și pârâtele S. de cercetare D. pentru P. B. și A. de Ș. A. și S. G. I. S., nefiind parte în contractul de furnizare produse nr.1398 din (...). Recursul este neîntemeiat și sub aspectul acestei critici întrucât în mod corect prima instanță a reținut că pârâtul a recunoscut calitatea sa de ordonator principal de credite, asumând-o prin titulatura sub care a aprobat lista de investiții cu privire la S. de C. D. pentru P. B. Aceasta se deduce din următoarele dispoziții legale: art.6 alin.2 lit.c din L. nr.290/2002 în vigoare la data aprobării listei de investiții și data semnării contractului de furnizare prevede că M. A. și D. R. asigură din bugetul propriu finanțarea investițiilor și dotărilor necesare realizării obiectivelor de cercetare, dezvoltare aprobate. Totodată art.11 alin.1 din L. nr.4. prevede că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale activității Academiei de Ș. A. și S. și ale unităților și instituțiilor de drept public din subordinea și coordonarea sa se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat prin bugetul M. A., P. și D. R. Nu în ultimul rând în sensul celor arătate sunt și dispozițiile art. 22 alin.2 lit.a din L. nr.500/2002 potrivit cărora sumele reprezentând contravaloarea produselor ce fac obiectul contractelor de achiziție publică urmează a fi achitate din bugetul recurentului pârât M. A. și D. R., și prin urmare acestuia îi revine calitatea procesuală pasivă în cauză. Nu poate fi reținută apărarea recurentului împotriva hotărârii care stabilește calitatea sa procesuală, întrucât aprobarea listei de investiții potrivit L. nr.500/2002 obligă ordonatorii de credite, inclusiv M. A. și D. R. ca autoritate publică centrală, la executarea angajamentului bugetar asumat iar încălcarea acestor obligații atrage răspunderea juridică inclusiv cea patrimonială a ordonatorilor de credite și deopotrivă a instituțiilor pe care le conduc. Prin urmare susținerea recurentului că este terț față de contractul de achiziție publică urmează a fi înlăturată întrucât prin aprobarea listei de investiții acesta și-a asumat obligația de a achita contravaloarea produselor ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cât privește susținerea recurentei că nu s-a dovedit calitatea de ordonator principal de credite a acesteia și că dimpotrivă faptul că A. de Ș. A. și S. nu este în subordinea sa, face dovada contrariului raportat la art.20 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, Curtea relevă că în mod corect prima instanță a reținut ca fiind incidente prev. art.18 alin.5 din L. nr.4.. care prevăd expres că președintele Academiei de Ș. A. și S. G. I. S., este ordonator secundar de credite ceea ce impune concluzia existenței ordonatorului principal de credite care nu poate fi decât recurentul M. A. și D. R. prin conducătorul acestuia așa cum rezultă și din dispozițiile art.11 alin.1 din Lege anr.4.. P. aceste considerente Curtea reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente și a stabilit că recurentul M. A. și dezvoltării R. are calitate procesuală pasivă în cauză, așa încât motivul de nelegalitate vizând greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea acestei excepții se impune a fi respins ca neîntemeiat. Cât privește fondul cauzei critica recurentului se referă și de această dată la o greșită interpretare și aplicare a legii în concret a dispozițiilor L. nr.290/2002 și respectiv a L. nr.500/2002. În concret se critică modalitatea în care prima instanță a obligat acest pârât la plată susținându-se că pentru o plată valabilă în sensul solicitat de reclamantă aceasta trebuie să facă dovada faptului că pârâta S. de C. este legal înființată prin hotărâre de guvern și mai apoi că ne aflăm în prezența unui act - condiție, afectat de modalități și nu-i poate fi opusă recurentului culpa pârâtei S. de C. D. pentru P. B. respectiv lipsa diligenței sale motive pentru care în mod eronat prima instanță a obligat-o pe recurentă la plata sumei reprezentând contravaloarea echipamentelor de laborator livrate, neavând culpă în executarea contractului de achiziție publică. În speță aspectul invocat cu privire la existența culpei și a modalității de înființare a stațiunii, nu prezintă relevanță pentru a se aprecia asumarea în mod valabil a obligațiilor contractuale ce decurg din contractul de achiziție publică de care se prevalează reclamanta. D. pârâtul recurent cunoștea la data aprobării listei de investiții situația juridică a pârâtei S. de C. D. P. P. B., unitate cu personalitate juridică, neschimbată nici la data prezentei, a aprobat cheltuielile cu investiții și s-a angajat la plata acestora după parcurgerea procedurii de achiziție publică, așa încât în mod întemeiat prima instanță a obligat acest pârât la plată. Pe de altă parte nu există nici un înscris din care să rezulte existența unui „act -condiție"; cum susține recurentul, de la aprobarea listei de investiții și asumarea angajamentului de virare a sumei reprezentând contravaloarea investițiilor aprobate și până la momentul litigiului neexistând nicio modificare a situației, statutului pârâtei S. de C. D. pentru P. B. izvorâtă din lege și nicio obligație impusă acesteia la momentul aprobării investițiilor sau vreo altă obligație pe parcursul executării contractului de achiziție publică. Față de toate motivele mai sus arătate se poate concluziona că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică fiind dată cu o corectă aplicare a legii statuându-se asupra caracterului specific al contractului de furnizare produse nr.1398 din (...), acela de contract de achiziție publică, a principiului forței obligatorii a acesteia ce rezidă din prevederile art.269 C. coroborate cu principiul prevăzut de art.2 alin.2 din OUG nr.34/2006 respectiv asumarea răspunderii, în toate etapele procedurii de achiziție, care se inițiază prin aprobarea finalizării achiziției respective, act îndeplinit de pârâtul recurent M. A. și D. R. Prin urmare în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ. recursul declarat de pârâtul M. A. și D. R. urmează a fi respins ca nefondat. Recurentele M. A. și D. R. și S. de cercetare D. pentru P. B. aflându-se în culpă procesuală vor fi obligate în solidar în temeiul dispozițiilor art.274 C.proc.civ. la plata în favoarea intimatei SC N. S. B. a sumei de 707 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloare transport dovedite prin ordinul simplu din (...) (f.52). P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de S. DE C. D. P. P. B. împotriva sentinței civile nr. 2096 din 20 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...)/2010 al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime. Respinge ca nefondat recursul declarat de M. A. ȘI D. R. împotriva aceleiași hotărâri, pe care o menține. Obligă recurenții în solidar la plata în favoarea intimatei SC N. S. a sumei de 707 lei cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 3 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI P. D. A. I. A. I. C. GREFIER D. V. Red.CI Dact.SzM/2ex./(...)
| ← Decizia comercială nr. 77/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 4300/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
