Decizia comercială nr. 202/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR.202/2011
Ședința publică din data de 24 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 3269 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ului Comercial C. în contradictoriu cu intimatul D. D. C., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 2353 lei și timbru judiciar in valoare de 5 lei.
S-a făcut cauzei, după care se reține că, deși apelanții au fost citați cu mențiunea timbrării apelului promovat, cu suma de 2353 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei, filele 4 și 5 din dosar, aceștia nu s-au conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin.1 și 3 din Legea nr.
146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a apelului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3269/2011, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. D. C. în contradictoriu cu pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S., a constatat că a intervenit rezoluțiunea de drept a antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți și a obligat pârâții, în solidar, să restituie reclamantului echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții au formulat apel împotriva aceste sentințe, pentru care li s-a pus în vedere, prin citațiile emise, să achite în solidar, potrivit art.11 alin.1 din
Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 alin.2 din OG
32/2005 privind timbrul judiciar, o taxă judiciară de timbru de 2353 lei și să aplice timbre judiciare în valoare de 5 lei.
Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, iar potrivit art.9 alin.2 din OG 32/1995, în cazul netimbrării cererii cu timbru judiciar, se va proceda conform dispozițiilor Legii
146/1997.
În consecință, având în vedere textele legale menționate, precum și faptul că apelanții nu au timbrat apelul astfel cum li s-a pus în vedere, instanța, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 va admite excepția nelegalei timbrări și va anula apelul formulat de pârâți.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția nelegalei timbrări.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâții M. D. I. și SC D. & S. C. S. împotriva sentinței comerciale nr.3269 din (...), pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ului Comercial C..
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
M. S.
C. P.
L. F.
Red./Dact.CP (...)/5 ex.
Jud. fond: S. Ivănescu
← Decizia comercială nr. 19/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 1306/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|