Decizia comercială nr. 5673/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5673/2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de S. A. P. C. împotriva ordonanței comerciale nr. 4589/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimat SC P. C. SA, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. T. în reprezentarea intereselor recurentei și avocat A. B. pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că la data de 30 noiembrie
2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
C.ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentului, care depune la dosar un act în probațiune, pe care îl comunică și cu intimata. S. depus reprezintă o adresă emisă de SC P. C. SA prin care administratorul C. I. ratifică actele întocmite de către C. F. în numele SC P. C. SA. Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C.ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată, fiind întrunite condițiile de admisibilitate, respectiv, urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului, cu cheltuieli de judecată reprezentând doar taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar la fond și în recurs. Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. În mod corect a fost respinsă cererea de ordonanță președințială, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C. C.ea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin ordonanța comercială nr. 4589 din 16 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Comercial Cluj, s-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta S. P. C. S. și s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta S. A. P. C., în contradictoriu cu pârâta S. P. C. S.. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 1 din L. nr. 3., „O data cu intentarea acțiunii in anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanța președințiala, suspendarea executării hotărârii atacate";. Reclamanta S. A. P. C. a făcut dovada formulării cererii de constatare a nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor pârâtei S. P. C. S. nr. 1/(...), si a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pârâtei S. P. C. S. nr. 2/(...), a căror suspendare o cere pe calea ordonanței președințiale, la dosar fiind depus un exemplar al acțiunii înregistrate sub nr. de dosar (...) pe rolul T. C. C., formulate în contradictoriu cu pârâta S. P. C. S. În ce privește excepția lipsei de interes invocată de pârâta S. P. C. S., tribunalul a reținut că pârâta a invocat în susținerea acestei excepții împrejurarea că reclamanta nu are calitate de acționar în ce o priveste. Or, calitatea reclamantei de acționar în cadrul societății pârâte este unul din motivele pe care aceasta îsi întemeiază cererea de constatare a nulității hotărârilor adunării generale ale pârâtei atacate în cadrul acțiunii ce face obiectul dosarului nr. (...) al T. C. C. Prin urmare, tribunalul retine că nu se poate verifica existenta interesului reclamantei de a formula cererea ce face obiectul dosarului de fată raportat la motivele invocate de către pârâtă fără a se antama fondul cauzei. Caracterul special al procedurii ordonanței președințiale împiedică trasarea în cadrul acesteia a problemei de fond ce face obiectul litigiului dintre părti, iar problema deținerii de către reclamantă a calității de acționar în cadrul societății pârâte reprezintă tocmai o astfel de problemă de fond. Dealtfel, interesul reclamantei de formulare a cererii de suspendare a hotărârilor adunării generale ale actionarilor pârâtei atacate în cererea ce face obiectul dosarului nr. (...) al T. C. C., rezidă tocmai din formularea de către aceasta a unei cereri pe cale principală, interesul în formularea acesteia din urmă neputând fi stabilit decât la soluționarea acesteia. Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta S. P. C. S. Potrivit dispozițiilor art. 581 alin. 1 Cod proc.civ., „instanța va putea sa ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s- ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări";. Acest text de lege stabilește două dintre condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, respectiv urgența și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, iar din această ultimă condiție decurge o a treia condiție de admisibilitate, aceea ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul. T. a constatat că cererea formulată de către reclamantă este inadmisibilă pe calea ordonanței președințiale, față de neîndeplinirea cu privire la aceasta a unora din cele trei condiții de admisibilitate, și anume condiția urgentei și neprejudecarea fondului cauzei. Astfel, în ce privește urgența, tribunalul a reținut că împrejurarea invocată de către reclamantă în susținerea întrunirii acestei condiții, aceea că la adunarea generală nu au participat toți acționarii societății, privește însuși fondul cauzei, astfel că nu poate constitui un argument pentru reținerea întrunirii condiției urgentei, raportat la obligația de neprejudecare a fondului cauzei ce incumbă instanței în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale. T. a retinut că întrunirea condiției urgentei poate fi apreciată doar prin raportare la obiectul hotărârilor a căror suspendare se cere, si respectiv dacă acestea, prin punerea lor în executare, ar putea conduce la producerea unei pagube, în mod iminent. Or, tribunalul a constatat că reclamanta nu a invocat prin raportare la obiectul hotărârilor adunării generale a acționarilor pârâteiexistenta unor consecințe de natură a produce pagube iminente în ce o priveste, împrejurarea ce este opozabilă instanței în baza principiului disponibilității. Motivul invocat de către reclamantă reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, a cărui existentă poate fi stabilită doar în cadrul solutionării cererii de constatare a nulității hotărârilor adunării generale a actionarilor pârâtei atacate de către reclamantă. De altfel, a mai precizat tribunalul, împrejurarea nelegalitătii, chiar în aparentă, a unei hotărâri a adunării generale a acționarilor unei societăți comerciale, nu este în măsură să justifice prin ea însăși suspendarea executării acelei hotărâri, dacă aceasta, prin efectele pe care le poate produce nu este de natură să conducă la producerea unei pagube iminente. În consecință, tribunalul a retinut că reclamanta nu a justificat si nu a probat în conditiile art. 1169 Cod civ. întrunirea condiției urgentei în ce privește măsura solicitată. Totodată, având în vedere motivele invocate de către reclamantă în susținerea cererii de suspendare a executării hotărârilor adunării generale a acționarilor pârâtei, ce privesc în esență împrejurarea că la adoptarea acestor hotărâri nu au participat toți actionarii pârâtei, reclamanta invocând deținerea calității de acționar al pârâtei si neparticiparea la adoptarea hotărârilor atacate, tribunalul a retinut că nu este întrunită în cauză condiția neprejudecării fondului cauzei, aceste motive privind însuși fondul litigiului dintre părti. În ce privește condiția vremelniciei, tribunalul a retinut că aceasta este întrunită raportat la modul de formulare a cererii de către reclamantă, în cauză solicitându-se suspendarea aplicării Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Actionarilor pârâtei S. P. C. S. nr. 1/(...), si a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pârâtei S. P. C. S. nr. 2/(...), în mod vremelnic, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al T. C. C. Constatând că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 581 alin. 1 Cod proc.civ., tribunalul a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta S. A. P. C., în contradictoriu cu pârâta S. P. C. S. Față de prevederile art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, întrucât reclamanta nu a avut câștig de cauză, tribunalul a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În baza principiului disponibilității, tribunalul a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, reclamanta S. A. P. C. a declarat recurs prin carea solicitat modificarea în totalitate a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de emitere a ordonanței președințiale așa cum a fost formulată și dispunerea suspendării provizorii a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor de la S. P. C. S. nr. 01/(...) și nr. 02/(...), până la soluționarea irevocabilă a contestației care face obiectul dosarului nr. (...). În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 C., reclamanta a arătat că este acționar la S. C. P. S. "C.-N. conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 48/(...) și a registrului acționari lor și nu a participat la această adunare. Datorită faptului că nu i se recunoaște calitatea de acționar a promovat în instanță și o acțiune în acest sens prin care a solicitat realizarea dreptului său, cerere care face obiectul dosarului nr. (...) la Tribunalul Comercial Cluj. În motivarea cererii de ordonanță președințială a arătat că sunt întrunire condițiile prevăzute de art. 133 din L. nr. 3. și art. 581 C. Pr.C., în sensul că în cauză este vorba de o măsură provizorie, că este vorba de urgență și că există un prejudiciu care nu s-ar fi recuperat dar că nici nu se prejudecă fondul cauzei. Cererea de ordonanță președințială a fost respinsă de instanța de fond cu motivare că prin pronunțarea unei astfel de hotărâri s-ar prejudeca fondul cauzei. Referitor la cererea de ordonanță președințială, reclamanta consideră că în cauză este întrunită condiția urgenței, având în vedere că trebuie luată o măsură urgentă pentru prevenirea unei pagube iminente în dauna acționarilor, pentru că se susține că la adunarea generală au participat toți acționarii societății, dar acest fapt nu este real. Este întrunită și condiția vremelniciei măsurii care se solicită a fi luată, în sensul că solicităm suspendarea de la aplicare până la soluționarea contestației împotriva hotărârii atacate. Prin soluționarea cererii nu se prejudecă nici fondul cauzei, iar în atare situație sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 581 C. Pr. C. În altă ordine de idei, reclamanta artă că în cadrul concluziilor verbale susținute în instanță în data de (...), ocazie cu care a dezbătut fondul cauzei și a solicitat să se amâne pronunțarea pentru a depune și concluzii scrise, dar această cerere i-a fost respinsă, deși a arătat mai pe larg care sunt motivele pentru care în cauză sunt întrunite condiția urgentei și a prejudiciului. Astfel, din anul 2009 la pârâtă nu s-a organizat o adunare generală pentru discutarea și aprobarea situațiilor financiare anuale pentru anii 2009 și 2010, obligație imperativă stabilită de L. nr. 3. la art. 111 coroborat cu art. 153 din lege, dar s-au organizat adunări generale pentru a rezolva problemele care interesau doar membrii C. de A. ales în data de (...) și cel ales în data de (...), adică de acordare de atribuții C. de A. de a vinde bunuri din patrimoniul societății, pentru a devaliza societatea, ceea ce ar duce la prejudicii de nerecuperat pentru acționarii societății. Analizând recursul formulat, C.ea reține următoarele: Recursul reclamantei nu este fondat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. Potrivit dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, procedura specială a ordonanței președințiale impune condiții specifice, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei, justificarea unui interes legitim în prevenirea unei pagube iminente, toate subordonate caracterului vremelnic al soluției pronunțate prin această procedură specială. Așa cum rezultă, atât din acțiune, cât și din motivele de recurs, stabilirea calității de acționar a recurentei presupune o analiză de substanță a înscrisurilor de care se prevalează reclamanta, cu atât mai mult cu cât evidențele ținute de registrul comerțului reflectă faptul că structura acționariatului SC P. C. SA îi include doar pe acționarii T. P. SRL și A. N. pentru Pescuit și Acvacultură. Chiar dacă, cu ocazia examinării unei cereri de ordonanță președințială, instanța are obligația efectuării unui examen sumar al actelor, ea nu va examina validitatea lor, ci în raport cu ele va stabili aparența dreptului în favoarea uneia sau alteia dintre părți. În speță însă, atât prin cererea formulată în primă instanță, cât și prin motivele de recurs reclamanta s-a prevalat de perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni cu numita M. M. prin care pretinde că a dobândit calitatea de acționar al pârâtei asupra a 116.131 acțiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei, în timp ce pârâta SC P. C. SA contestă valabilitatea acestui contract susținând că este inopozabil societății, fiind încheiat cu o persoană care nu a deținut niciodată calitatea de acționar. Acest aspect, care ține de esența raporturilor dintre părți, nu poate fi clarificat cu ocazia soluționării cererii de emitere a ordonanței președințiale decât prin prejudecarea fondului, fapt interzis în procedura specială a ordonanței președințiale. Prin urmare, de vreme ce recurenta nu a reușit să-și înregistreze la registrul comerțului contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nefiind opozabil terților, aparența dreptului nu este de partea sa. De asemenea, recurenta nu a adus argumente concrete nici în ce privește urgența măsurii solicitate, rezumându-se la afirmația generală că suspendarea executării celor două hotărâri se impune pentru a preveni o pagubă iminentă în dauna acționarilor, fără a oferi vreun indiciu în legătură cu natura pagubei. Indicarea unor motive de nelegalitatea de către partea care solicită suspendarea executării hotărârilor AGA nu probează urgența măsurii solicitate, ci constituie doar indicii pentru a reține aparența dreptului în favoarea reclamantei. Așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta a probat doar îndeplinirea cerinței vremelniciei care nu este suficientă prin ea însăși pentru admisibilitatea cererii de emitere a ordonanței președințiale. Față de considerentele anterior reținute, C.ea în temeiul art. 312 C.proc.civ. va respinge recursul declarat de reclamanta S. A. P. C. împotriva ordonanței comerciale nr. 4589 din 16 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Comercial Cluj, pe care o menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamanta S. A. P. C. împotriva ordonanței comerciale nr. 4589 din 16 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Comercial Cluj, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. N. S. AL H. M. I. I. GREFIER A. B. Red.M.M.I./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: V.L. Oros.
← Decizia comercială nr. 1724/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 5/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu... → |
---|