Decizia comercială nr. 73/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS.L DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 73/2011
Ședința de 27 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : R. R. D.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare apelul declarat reclamanta SC O. V. I. G. SA împotriva sentinței comerciale nr. 3012 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații SC
Z. SA și SC A. F. S., având ca obiect pretenții.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 20 aprilie 2011 și ulterior pentru data de astăzi.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.3012 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Z. SA.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC A. F. S. la plata sumei de 72.935 euro.
A fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC A. F. S. la plata sumei de 24.331,10 lei, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.
A fost respinsă acțiunea reclamantei O. V. I. G. SA formulată în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. V. I. G. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. F. S. având ca obiect obligarea acestei pârâte la plata sumei de 72.935 Euro.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. V. I. G. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. F. S., având ca obiect plata sumei de 24.331,10 lei în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 16.048,87 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC Z. SA.
A fost respinsă ca nefondată cererea pârâtei A. F. S. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a proceda la stabilirea ordinii de soluționare a excepțiilor invocate de pârâta SC Z. SA. A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepții pe care doctrina le califică ca fiind excepții de fond. Î. verificarea prescripției dreptului la acțiune se face prin raportare la conduita persoanei chemate în judecată în calitate de pârâta, comportamentul acesteia dinaintea promovării acțiunii influențând cursul prescripției, tribunalul consideră că se impune cu prioritate analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Pentru soluționarea acestei excepții instanța a procedat la analizarea contextului factual ce a condus la promovarea prezentei acțiuni.
Astfel, în urma încheierii contractelor de leasing operațional nr. CLOcs/S./H 0/175-1, nr. CLOcs/S./H0/175-2, nr. CLOcs/S./H0/175-3 și nr. CLOcs/S./H0/175-4 ( f. 169-182 ) pârâta SC S. SA, actualmente SC Z. SA, a închiriat în regim de leasing operațional 132 de autoturisme marca Skoda de la pârâta SC A. F. S. P. convenției părților consemnată la art. 13.1 din fiecare contract de leasing, pe perioada derulării contractului, locatorului SC A. F. S. îi revenea obligația de a asigura autoturismele împotriva tuturor riscurilor Full C., iar cheltuielile ocazionate de asigurare reveneau în sarcina locatorului. În îndeplinirea acestei obligații contractuale asumate față de utilizatorul SC Z. SA, pârâta SC A. F. S. a încheiat cu reclamanta O. V. I. G. SA polițe de asigurare pentru 120 de autoturisme marca Skoda Octavia ( f. 33-
113 ), cu valabilitate din (...) până în (...), prin intermediul brokerului de asigurare H. B. de A. În aceste polițe de asigurare, pârâta SC Z. SA are calitatea de contractant, reclamanta are calitatea de asigurător, iar pârâta A. F. S. de persoană asigurată.
Noțiunea de contractant este definită în condițiile generale ce însoțesc polița de asigurare, la art. 14 ( f. 14 vol I ), acesta fiind persoana fizică sau juridică, alta decât asiguratul, care semnează polița de asigurare, obligându-se să plătească prima de asigurare și să respecte obligațiile ce îi revin prin contract.
Deși pârâta SC Z. SA figurează cu această calitate în toate polițele de asigurare se constată că semnătura reprezentantului legal al acesteia lipsește de pe polițele de asigurare, acestea fiind semnate doar de reclamantă și de pârâta SC A. F. S. Prin urmare pârâta SC Z. SA apare doar formal ca parte în contractele de asigurare facultativă de bunuri pe care își întemeiază pretențiile reclamanta, de vreme ce nu au fost însușite prin semnătură de vreun reprezentant al pârâtei SC Z. SA, fiind nesocotite cerințele impuse de condițiile generale ce însoțesc polițele de asigurare referitoare la semnarea poliței de către persoana care este menționată ca fiind contractant.
P. dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă sa plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, sa plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumita indemnizație, rezultată din contractul de asigurare.
În calitate de parte a contractului de asigurare, doar pârâtei A. F. S. îi revine obligația de a plăti primele de asigurare convenite, pârâta SC Z. SA fiind terț față de acest contract. Cât timp cea din urmă este un simplu utilizator al autoturismelor, riscul pieirii fortuite se suportă de către proprietar, în cazul defață de A. F. S., singura interesată să încheie un contract de asigurare facultativă de bunuri.
De altfel, reclamanta și-a modificat acțiunea inițială solicitând obligarea doar a pârâtei A. F. S. la plata sumei de 72.935 Euro, cu titlu de prime de asigurare restante.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC Z. SA în acțiunea în pretenții întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză prin care reclamanta a solicitat obligarea acestei pârâte împreună cu pârâta SC A. F. S. la restituirea sumei de 24.331,10 lei, reprezentând valoarea indemnizațiilor plătite de reclamantă pentru daune produse în perioada de suspendare a contractelor de asigurare, se poate constata că reclamanta a efectuat aceste plăți în favoarea asiguratei sale SC A. F. S., iar nu în favoarea pârâtei SC Z. SA. A. concluzie poate fi dedusă din centralizatoarele anexate de reclamantă la cererea de chemare în judecată ( 35-37, 39-40, 44-46, 49-50, 54-56, 59-60, etc
) care reflectă situația primelor de asigurare încasate și a dosarelor de daune instrumentate de către reclamantă pe seama pârâtei A. F. S., iar nu pe seama pârâtei SC Z. SA. R. nu a probat prin nici un înscris de la dosarul cauzei efectuarea vreunei plăți cu titlu de indemnizație pentru producerea riscului asigurat în favoarea pârâtei SC Z. SA.
La momentul plății de către reclamantă a indemnizațiilor în valoare de
24.331,10 lei, autoturismele se aflau în proprietatea pârâtei SC A. F. S., iar nu a pârâtei SC Z. SA care era un simplu utilizator astfel că suportarea costurilor de reparație a avariilor a condus la menținerea valorii patrimoniale a autoturismelor care aparțineau pârâtei SC A. F. S., iar nu pârâtei SC Z. SA.
În lipsa dovezii efectuării plății sumei de 24.331,10 lei în favoarea pârâtei SC Z. SA, coroborat cu împrejurarea că aceasta sumă reprezintă valoarea manoperei și a pieselor încorporate în autoturismele aflate în patrimoniul pârâtei SC A. F. S., reclamanta nu poate pretinde că a avut loc o majorare a patrimoniului SC Z. SA în detrimentul său, astfel că pârâtei SC Z. SA nu i se poate atribui calitatea de persoană îmbogățită.
P. doctrinei, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului si cel care este obligat in raportul juridic dedus judecății. În cauza de față, tribunalul constată că nu există identitate între persoana pârâtei SC Z. SA si persoana căreia i s-a plătit suma de
24.331,10 lei, cu titlu de despăgubire pentru daunele suferite de autoturismele pe care le utiliza în calitate de locatar, astfel că excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC Z. SA în ce privește cerere de obligare a acesteia la plata sumei de sumei de 24.331,10 lei în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză este întemeiată.
F. de modalitatea în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive, respectiv în sensul admiterii acesteia, instanța nu a mai analizat pe fond pretențiile reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâtei SC Z. SA, întrucât această excepție este una peremptorie și conduce la împiedecarea judecății pe fond a cauzei.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a reținut următoarele:
Soluționarea acestei excepții invocată de ambele pârâte presupune clarificarea următoarelor aspecte: durata termenului de prescripție, momentul la care a început să curgă termenul de prescripție și incidența unor cauze de întrerupere sau suspendarea termenului de prescripție.
Mai întâi s-a constatat că reclamanta a investit instanța de judecată cu două cereri: una privind obligarea pârâtei SC A. F. S. la plata sumei de 72.935 euro,cu titlu de prime de asigurare restante și una referitoare la obligarea pârâtelor SC A. F. S. și SC Z. SA la plata sumei de 24.331,10 lei, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză. Î. față de pârâta SC Z. SA a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive nu se mai impune analizarea incidenței prescripției dreptului la acțiune.
Contrar susținerii pârâtei SC A. F. S., termenul de prescripție a dreptului la acțiune este diferit pentru cele două cereri cu care a fost investită instanța. Astfel, dreptul la acțiune pentru plata sumei de 72.935 euro, cu titlu de prime de asigurare restante, este prescriptibil în termenul special de 2 ani instituit de art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, iar dreptul la acțiune pentru plata sumei de 24.331,10 lei solicitată în virtutea principiului îmbogățirii fără justă cauză se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani.
R. nu poate contesta că pretențiile referitoare la plata primelor de asigurare restante estimate la suma de 72.935 euro nu ar intra sub incidența art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 care stabilește că prin derogare de la termenul de general de prescripție de 3 ani, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani, în afară acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligațiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare.
F. de caracterul de strictă interpretare al oricărei excepții de la regula generală a termenului de prescripției de 3 ani aplicabil tuturor acțiunilor personale, nu poate fi primită teza pârâtei SC A. F. S. potrivit căreia și în privința cererii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză ar opera tot termenul de prescripție de 2 ani. Deși această pârâtă susține că suma de 24.331,10 lei a fost plătită de reclamantă în baza raporturilor de asigurare, față de principiul disponibilității, instanța este ținută să analizeze cererea reclamantei prin prisma temeiul de drept pe care aceasta și-a fundamentat cererea, cu atât mai mult cu cât între o acțiune pe temei contractual - respectiv contractul de asigurare de bunuri -, sugerată de către pârâta și una pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză există deosebiri semnificative dintre care una vizează chiar termenul de prescripție aplicabil.
În ce privește momentul la care a început să curgă aceste termene de prescripție, tribunalul apreciază că se impun următoarele distincții.
P. art. 8 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin îmbogățire fără just temei începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
P. centralizatoarelor depuse de reclamantă, referitoare la dosarele de daune instrumentate de aceasta pe seama pârâtei SC A. F. S., indemnizațiile pentru avariile suferite de autoturismele pârâtei în cursul lunilor ianuarie - februarie 2007 au fost plătite în perioada februarie-iulie 2007 ( f. 56, 60, 78), interval de timp în care reclamanta a cunoscut că s-a produs o micșorare a patrimoniului său și a cunoscut și persoana care a beneficiat de aceste plăți.
Raportat la acest interval de timp, luat în calcul ca moment al începerii termenului de prescripție, termenul general de prescripție de 3 ani pentru plata sumei de 24.331,10 lei pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză nu era împlinit la data de (...), data introducerii acțiunii. Dat fiind numărul mare al dosarelor de daune în care au fost efectuate plăți, instanța apreciază că un demers judiciar de individualizare a datei fiecărei plăți pentru a verifica incidența prescripției arfi de prisos în condițiile în care acțiunea a fost introdusă la aproximativ doi ani de la efectuarea acestora, astfel că nu se poate susține că există pericolul ca cererea de restituire a vreunei sume plătite să se prescrie.
F. de aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC A. F. S. la plata sumei de 24.331,10 lei, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.
În schimb, stabilirea momentului la care începe să curgă termenul special de prescripție aplicabil în raporturile de asigurare necesită anumite discuții.
În opinia reclamantei, exprimată prin modificarea adusă acțiunii introductive, termenul de prescripție de 2 ani a început să curgă la începutul anului 2008, fără a indica însă o dată exactă în acest sens ( f. 198 ). În opinia pârâtei SC A. F. S., termenul de prescripție a început să curgă la data de (...), ca efect al denunțării unilaterale de către aceasta a contractului de asigurare conform notificării nr. 0610/f/(...).
Instanța a considerat că momentul la care a început să curgă dreptul la acțiune pentru primele de asigurare neplătite este cel al încetării raporturilor de asigurare.
Pentru a stabili acest moment trebuie avut în vedere că raporturile de asigurare stabilite între părți s-au născut în baza unor contracte de asigurare cu executare succesivă, încheiate pe o perioadă de 36 de luni, începând din luna ianuarie, respectiv februarie 2006. Ultima rată din prima de asigurare, plătită de către pârâta SC A. F. S. este cea aferentă lunii ianuarie, scadentă la (...). Niciuna din părți nu contestă că raporturile de asigurare au încetat înainte de a ajunge la termenul convenit inițial, dar fiecare susține o altă variantă de încetare a raporturilor contractuale.
Litigiul de față a fost generat de lipsa unui punct de vedere comun al reclamantei și pârâtei SC A. F. S. asupra momentului plății ratei din prima de asigurare scadentă la data de (...), respectiv dacă plata s-a situat sau nu în interiorul termenului de păsuire de 15 zile convenit de părți la art.15 din condițiile generale, moment de o importanță majoră pentru stabilirea datei la care au încetat raporturile de asigurare între cele două părți.
Prin ordinele de plată de la filele 234-236, datate (...), (...), (...), (...), pârâta SC A. F. S. a făcut dovada virării sumei de 33.346,89 lei în contul H. B. de A. SA, broker de asigurare prin intermediul căruia au fost încheiate toate polițele de asigurare de care se prevalează reclamanta. P. corespondenței purtate între părți, respectiv adresa nr. 323 din (...) ( f. 30 ), ce poate fi asimilată unei mărturisiri extrajudiciare scrise din partea reclamantei, tribunalul reține că plata primelor de asigurare se realiza de către pârâta SC A. F. S. în mod obișnuit prin intermediul acestui broker de asigurare, aspect ce rezultă din chiar susținerile reclamantei care îi comunică pârâtei „ contractele de asigurare casco .. se derulează cu greutate din cauza viramentelor primelor efectuate cu întârziere de către intermediar, respectiv SC H. B. D. S. . Acest broker de asigurare era îndreptățit să încaseze primele de asigurare în numele reclamantei potrivit art. 3.2.1. din contractul de intermediere înregistrat sub nr.
1774 în (...) ( f. 248 ) încheiat între brokerul de asigurare și reclamantă, astfel că pârâta SC A. F. S. a efectuat o plată valabilă a primei de asigurare scadentă în data de (...) în favoarea împuternicitului reclamantei cu respectarea dispozițiilor art. 1096 din Codul civil.
Contrar susținerilor reclamantei, rata de primă de asigurare, scadentă în
(...), a fost plătită de persoana asigurată la datele de (...), (...),(...), respectiv îninteriorul termenului de păsuire de 15 zile calendaristice stabilit la art. 15 din condițiile generale, sub acest aspect neprezentând nicio relevanță data la care brokerul de asigurare a virat efectiv primele de asigurare scadente la (...) în contul reclamantei, eventualele prejudicii suferite prin această întârziere pot fi pretinse de la brokerul de asigurare. În aceste condiții în mod culpabil reclamanta a suspendat polițele de asigurare și a refuzat să revină asupra acestei măsuri deși pârâta SC A. F. S. i-a solicitat în mod expres acest lucru ( f.
227 ).
Prin adresa nr. 0610/f/(...), primită de reclamantă cel târziu la data de (...) ( a se vedea răspunsul la adresă f. 229-230 ), pârâta SC A. F. S. a denunțat contractele de asigurare încheiate cu reclamanta în temeiul art. 19.5 din condițiile generale potrivit cărora în cazul în care asiguratul a comunicat în scris pe parcursul anului de asigurare obiecțiunile sale justificate referitoare la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de către O., va putea să denunțe polița pe durata asigurării cu un preaviz de 15 zile calendaristice. Chiar dacă încetarea contractului de asigurare prin denunțare unilaterală nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească această a operat în virtutea convenției părților, dovadă fiind chiar faptul că începând cu expirarea termenului de preaviz niciuna din părți nu și-a mai executat obligațiile ce decurgeau din contractul de asigurare. D. unui contract cu executare succesivă în condițiile stabilite de părți prin însuși contractul ce se denunță se încadrează printre excepțiile de la principiul irevocabilității convențiilor, permise de art. 969 alin. 2 Cod civil, părțile având posibilitatea să deroge în mod expres de la acest principiu.
De altfel părțile la art.15.3 din condițiile generale au stabilit că răspunderea asigurătorului încetează la termen sau înainte de termenul convenit, prin producerea evenimentului asigurat, la data înstrăinării vehiculului asigurat, la data scadenței dacă primele de asigurare nu s-au plătit la scadență și nici în termenul de păsuire convenit sau la data convenită de părți conform art. 19 care reglementează condițiile denunțării unilaterale a contractului.
F. de împrejurarea că pârâta SC A. F. S. a plătit în interiorul termenului de păsuire prima de rată scadentă nu este incidentă premisa art. 15 din condițiile generale care permitea reclamantei suspendarea polițelor de asigurare și rezilierea de drept a contractului de vreme ce în cursul celor 15 zile de suspendare nu a avut loc repunerea în vigoare a poliței.
Chiar și în ipoteza în care instanța ar fi reținut culpa pârâtei SC A. F. S. în neplata primei de asigurare și ar fi considerat justificată suspendarea contractului, nu putea fi primită susținerea reclamantei potrivit căreia raporturile de asigurare au încetat doar la începutul anului 2008 deoarece rezilierea ar fi operat de plin drept la data de (...) în baza convenției părților, nefiind necesară o hotărâre judecătorească în acest sens cât timp părțile au convenit la art. 15.2 că rezilierea operează de drept fără vreo notificare prealabilă, cum de altfel a și susținut reclamanta în cererea introductivă. Schimbarea opțiunii reclamantei asupra rezilierii de plin drept a contractului a fost determinată exclusiv de invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune. Cum principalul efect al rezilierii unui contract cu executare succesivă constă în încetarea pentru viitor a obligațiilor părților, reclamanta avea obligația să pretindă primele de asigurare datorate până la finalul perioadei de valabilitate a polițelor în termen de 2 ani de la data la care ar fi intervenit rezilierea.
Ca o concluzie asupra prescripției dreptului la acțiune în ce privește plata sumei de 72.935 euro, cu titlu de prime de asigurare restante, tribunalul reține că raporturile de asigurare între reclamantă și pârâta SC A. F. S. au încetat la data de (...) ( 15 zile de la primirea adresei de denunțare a contractului care a avut loc cel mai târziu în (...) ) prin denunțarea unilaterală a contractului de către pârâtă. Raportat la acest moment, termenul special de prescripție de 2 ani al dreptului la acțiune referitor la plata primelor de asigurare restante s-a împlinit în (...), iar acțiunea a fost introdusă în 16 iunie 2009, cu depășirea acestui termen, nefiind incidentă nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției.
Pe cale de consecință, instanța în temeiul art. 3 alin. 2 din Decretul nr.
167/1958 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC A. F. S. la plata sumei de 72.935 euro și a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. V. I. G. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. F. S., având ca obiect obligarea acestei pârâte la plata sumei de 72.935 Euro.
În ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. V. I. G. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. F. S., având ca obiect plata sumei de 24.331,10 lei în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, tribunalul a reținut următoarele:
R. solicită pârâtei SC A. F. S. restituirea sumei de 24.331,10 lei achitată acesteia cu titlu de despăgubiri pentru avariile suferite de autoturismele pârâtei, asigurate de către reclamantă, pe motiv că evenimentele asigurate s-ar fi produs în perioada de suspendare a contractelor de asigurare. D. cum a reținut instanța în paragrafele anterioare, la momentul producerii acestor avarii contractul de asigurare era în vigoare, acesta încetând la (...) prin denunțare unilaterală de către pârâtă.
Acțiunea de "in rem verso" presupune absenta unei cauze legitime pentru mărirea unui patrimoniu și are întotdeauna caracter subsidiar, pentru ca principiul îmbogățirii fără justă cauză nu-și găsește aplicarea dacă îmbogățirea s-a produs în temeiul unui contract sau fapt ilicit.
Instanța reamintește reclamantei că o acțiune în restituire în baza acestui temei de drept poate fi intentată dacă sunt îndeplinite atât condițiile materiale cât și condițiile juridice.
C. juridice ce se impun a fi îndeplinite cumulativ în promovarea unei astfel de acțiuni constau în: absența unui cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, de către cel care și-a micșorat patrimoniul.
Cea de-a doua condiție, aceea a absenței oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea - de către cel ce și-a micșorat patrimoniul - a pierderii suferite, atrage caracterul subsidiar al actio de in rem verso - cel sărăcit, având posibilitatea de a apela la o astfel de acțiune numai atunci când nu are și nici nu a avut la îndemână o altă cale în justiție, pentru valorificarea dreptului său la reparațiune.
Ori, în contextul în care pretinsul dezechilibru dintre patrimoniile părților a fost generat de derularea unor contracte de asigurare facultativă de bunuri este evident că reclamanta avea la îndemână o acțiune personală întemeiată pe contractul de asigurare pentru a solicita restituirea oricărei sume plătite în baza contractului și pe care în opinia sa nu o datora pârâtei SC A. F. S.
De aceea instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile juridice necesare pentru aplicarea principiului îmbogățirii fără just temei în privința petitului al doilea al acțiunii ce are ca obiect restituirea sumei de
24.331,10 lei deoarece reclamanta avea la îndemână alte mijloace juridice pentru a-și valorifica dreptul său la reparațiune, pe care însă le-a pierdut deoarece nu a fost diligentă și a lăsat să expire termenul de prescripție de 2 ani în care putea formula orice pretenție pecuniară în baza contractului de asigurare încheiat cu pârâta SC A. F. S.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. V. I. G. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. F. S., având ca obiect plata sumei de 24.331,10 lei în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. tribunalul a respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată întrucât culpa procesuală în ocazionarea acestor cheltuieli îi aparține în exclusivitate. De asemenea a respins ca nefondată și cererea pârâtei A. F. S. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată deoarece aceasta nu a depus nicio chitanță de plată și prin urmare nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate pe parcursul derulării prezentului litigiu.
În schimb instanța a obligat reclamanta la plata sumei de 16.048,87 lei, reprezentând onorariul avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC Z. SA, având în vedere că acțiunea promovată împotriva acesteia a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive. Cu toate că facturile și extrasele bancare atestă plata unor sume mult mai mari de către pârâta SC Z. SA în favoarea S. Tuca Z. & A. pentru serviciile de asistență juridică prestate ( f. 21-36 vol. II), față de decontul de cheltuieli depus la fila 20 vol. II de către pârâtă, tribunalul apreciază că doar suma de 16.048,87 lei trecută în acest decont vizează cheltuielile ocazionate de soluționarea acestui litigiu, restul sumelor vizând alte servicii prestate de această societate de avocatură în favoarea pârâtei SC Z. SA pentru alte raporturi litigioase în care figurează ca parte A. F.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta S. O. V. I. G. S.A princare a solicitat admiterea apelului, și pe cale de consecință schimbarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că între societatea reclamantă în calitate de asigurator și pârâta A. F. în calitate de asigurat au fost încheiate la începutul anului 2006 o serie de contracte de asigurare facultativă de autovehicule (C.) pe o perioadă de 3 ani, probate cu polițele de asigurare depuse la dosar.
Raporturile de asigurare au fost guvernate de C. generale contractuale de asigurare facultativă a autovehiculelor - Cod CC.00.001 - denumite în continuare C. Generale sau, prescurtat, (CG.) U. al autovehiculelor era pârâta S. S. S. - actuala S. Z. S.A, în baza unui contract de leasing operațional încheiat cu pârâta A. F.
În baza contractului de leasing amintit, A. F. avea obligația să asigure autovehiculele obiect al leasingului și să achite primele de asigurare (a se vedea art. 13 din condițiile specifice ale contractul de leasing și art. 10 din C.
Generale ale contractelor de leasing).
În faza inițială, raporturile contractuale dintre A. F. și reclamanta au decurs firesc, ratele de primă fiind plătite în principiu la scadență. A. însă până la începutul anului 2007, când în cazul majorității polițelor rata din luna ianuarie 2007, care aveau scadența la data de (...), a fost plătită la data de (...),cu 16 zile întârziere, C. CG (art. 15.2), în cazul în care primele de asigurare nu sunt plătite in termen de max. 15 zile calendaristice de la scadențe le din poliță. ambele părți consideră contractul de asigurare suspendat de drept fără vreo notificare prealabilă și fără restituirea primelor plătite. începând cu ziua următoare expirării termenului de păsuire, pentru o perioada de 15 zile calendaristice. A., începând cu data de 22.0 l.2007, majoritatea polițelor C. au fost suspendate de drept timp de 15 zile.
În temeiul principiului relativității efectelor contractului și a regulilor ce guvernează plata, în ciuda susținerilor A. F., plata ratei aferente lunii ianuarie
2007 nu s-a făcut în termen. Astfel, în cazul plăților efectuate în sistem de plăți electronice sau prin intermediar, momentul plății este momentul creditării contului părții creditoare (în speță, data creditării contului bancar al O.). E. indiferent momentul la care societatea pârâtă A. F. a efectuat plata în contul brokerului de asigurare, cât timp această plată nu a ajuns în termen în contul O.. Raporturile de plată dintre A. F. și H. - broker de asigurare nu sunt opozabile subscrisei, reprezentând res inter alios acta. Nu este rezonabil să i se solicite unei societăți comerciale cu o activitate deosebit de extinsă cum este O. să cunoască o astfel de plată cât timp contul ei nu a fost creditat. A., din perspectiva momentului plății primei aferente lunii ianuarie 2007, interesează un singur aspect: contul subscrisei nu a fost creditat cu sumele datorate înainte de scadență.
Contul O. a înregistrat plata imediat după scadență, cu o zi întârziere. Cu toate acestea neplata în termen a generat suspendarea de drept a raporturilor de asigurare pe o durată de 15 zile. In cazul suspendării de drept. conform clauzci de la art. 15.2 din CG. contractul de asigurare poate fi repus În vigoare În interiorul termenului de 15 zile numai printr-un act de repunere în vigoare cu îndeplinirea cumulativă a 3 condiții. Prima condiție a fost îndeplinită, pârâta plătind în interiorul termenului respectiv. C. :2 condiții însă nu au fost îndeplinite - contractantul a ridicat pretenții de despăgubire pentru daune produse în perioada de suspendare, pe de o parte și nu a dorit ca asigurătorul sa întocmească un nou raport de inspecție de risc al autoturisme lor, pe de altă parte inspecție fără de care contractele de asigurare C. nu pot fi repuse în vigoare.
Cu toate acestea, în perioada de suspendare a polițelor, asigurătorul O. a efectuat plăti pentru acoperirea daunelor acoperite de politete suspendare. Valoarea totală a acestor despăgubiri a atins suma de 24.331,10 lei.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, socictatea O. a urmărit să încaseze primele de asigurare ce-i erau datorate pentru politele suspendare
(72.935 f). precum și să recupereze sumele avansare cu titlu de despăgubiri în perioada de suspendare a polițelor.
Soluția primei instanțe a fost de respingere a pretențiilor societății reclamante. A. soluție este lipsită de rigoare juridică, analizând în primul rând situația primelor de asigurare aferente anului 2007, iar apoi situația sumelor achitare de O. în baza primelor de asigurare suspendare.
În ce priveste primele de asigurare neachitate aferente anului 2007
Instanța nu a dat curs solicitărilor socictătii Ornniasig admițând excepția prescripției dreptului la acțiune prin prisma termenului special de 2 ani consacrat în materia asigurărilor de art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Raporturile de asigurare dintre Omnaisig și A. F. au încetat la data de (...) în baza declarației unilaterale de denunțare a contractului făcută de A. F. prin adresa nr.0610/(...);
D. unilaterală a contractului de asigurare de către A. F. este justificată de dispozițiile art. 19.5 din CG; instanța a considerat că societatea O. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate față de asigurat lăsându-i acestuia posibilitatea să denunțe unilateral contractul;
Termenul special de prescripție de 2 ani în care O. ar fi putut solicita primele neachitate a început să curgă la data încetării raporturilor de asigurare ca urmare a denunțării uni laterale a contractului de către A. F. ((...)); de la acel moment până la introducerea acțiunii de către O. s-a împlinit termenul de prcscripțic de 2 ani.
Urmând raționamentul sus-indicat, prima instanță a săvârșit mai multe erori. Modul în care s-au desfășurat relațiile contractuale de asigurare are o cu totul altă semnificație juridică.
Instanța a reținut în mod greșit că plata ratelor de primă făcută de A. F. în contul brokerului de asigurare H. este una valabilă. Rata de primă aferentă lunii ianuarie 2007 avea scadența în 6 ianuarie 2007, cu un termen de păsuire de 15 zile de la scadență. Prima instanță a considerat că plata făcută în contul brokerului înăuntrul termenului de păsuire de 15 zile a fost făcută în termen, chiar dacă societatea O. a primit și a cunoscut plata după expirarea celor 15 zile de la scadență.
Nu pot fi de acord cu o astfel de optică în contractul de asigurare nu se stipulează nicăieri că plata făcută în contul unui broker de asigurare echivalează cu plata făcută asigurătorului.
Altfel spus, plata făcută de A. F. în contul brokerului Hclmet nu este opozabilă societății O. decât de la data la care a cunoscut -o (...) (data la care ratele de primă au fost virate de H. în contul O.).
Observând dispozițiile art. 1079, 1100 și 1104 C.civ. alin. 1 C.civ., aportat la art. 43 c.com., plata făcută de A. F. către brokerul Helrnet nu poate fi considerată o plată valabilă către O.. În ce privește societatea reclamantă, aceasta a încasat rata de primă afercntă lunii ianuarie 2007 la data de (...), când brokerul i-a virat sumele în cont: orice plăți anterioare făcute către broker îi sunt inopozabile.
Nu ar fi legal și nici rezonabil să i se pretindă societății O. să (re jcunoască plăți care nu îi sunt făcute direct. C. contractuale dintre O. și A. F. sunt cât se poate de clare și acestea nu prevăd că ratele de primei ar putea fi achitate altcuiva decât societății asigurătoare.
În această ordine de idei, nu poate fi identificată nicio culpă din partea
O. care să justifice denunțarea unilaterală a contractului de către A. F. S. reclamantă din moment ce nu a încasat rata de primă în termenul de păsuire de 15 zile de la scadență a făcut aplicarea art. 15.2 din CG, suspendând polițele de asigurare.
Notificarea nr. 0610/(...) trimisă de pârâta A. F. către O. reprezintă o denunțare abuzivă a contractului. Condiția esențială a posibilității de denunțare în condițiile art. 19.5 din CG este neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor asumate de asigurător din culpa acestuia. S. O. și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate, însă. datorită neplății ratelor de primă în termenul contractual. a suspendat polițclc neachitate. Acest punct de vedere i-a fost comunicat pârâtei A. F. prin notificarea nr.548/(...).
Reiese cât se poate de clar că prima instanță a ratificat o denunțare abuzivă. dându-i eficiență juridică deși a fost formulată cu nerespectarea condițiilor contractuale. Concluzia poate fi una singură: raporturile de asigurare dintre O. si API" F. nu au încetat ca urmare a denunțării unilaterale acontractului de către societatea asigurată, cât timp această denunțare nu a avut la bază motive reale și serioase.
În realitate, raporturile contractuale au încetat la începutul anului 2008, prin rezilierea contractului datorită neachitării primei de asigurare aferente anului 2007. P. art. 13.3 din CG: Primele de asigurare sunt datorate anual, indiferent de facilitatea acordată privind modalitatea de plată. Prima aferentă anului 2007, fiind datorată anual, a putut fi considerată ca neachitată doar la finele acestui an; oricând în cursul anului 2007 societatea asigurată A. F. putea repune în vigoare polițele de asigurare prin plata primelor restante și efectuarea unui raport de inspecție de risc. Î. cu 1 ianuarie 2008 s-a constatat că prima anuală pentru 2007 nu a fost achitată aceasta valorând neexecutarea culpabilă a obligației de plată asumare de A. F.
Prezentul litigiu are ca obiect tocmai restul neachitat din prima datorată pentru anul 2007.
D. cum s-a menționat deja, la începutul anului 2007 a intervenit suspendarea contractului de asigurare datorită neplății la termen a unei rate de primă.
În CG se prevede la art. 15.2, parte finală, că în măsura în care în termenul de suspendare de 15 zile nu se efectuează demersurile pentru repunerea în vigoare a polițelor de asigurare, contractul de asigurare se reziliază de drept fără alte formalități. A. clauză contractuală constituie un pact comisoriu de gradul IV. E. știut că în ipoteza stipulării unui pact cornisoriu, în măsura în care debitorul nu-și execută obligațiile asumate până la scadență, creditorul poate opta să se prevaleze sau nu de clauza rezolutorie 1 și nu este obligat să lase pârghia încetării contractului la latitudinea debitorului. Î.-un asemenea caz, pactul comisoriu ar fi lipsit de efecte, devenind o armă pusă în mâna debitorului care să îi permită să părăsească oricând câmpul convenției. O astfel de soluție este însă inacceptabilă.
Chiar dacă se afirmă de principiu că pactul comisoriu de grad IV operează de drept, această afirmație suportă multe nuanțe.
În primul rând, după cum a arătat, creditorul - în speță O. - poate opta între activarea clauzei rezolutorii sau angajarea răspunderii debitorului. În al doilea rând, când este stipulat un pact comisoriu de gradul IV, rezoluțiunea devine certă și efectivă în două ipoteze: (1) părțile încheie o convenție de rezoluțiune prin care se recunoaște efectul pactului comisoriu sau (2) creditorul solicită instanței de judecată să constate că a fost activat pactul comisoriu și a intervenit rezoluțiunea contractului. În afara acestor două ipoteze, chiar dacă se susține că rezoluțiunea în baza pactelor comisorii operează de drept, nu există o certitudine a rezoluțiunii și a opțiunii creditorului între rezoluțiune și executare. A., rezoluțiunea este aproape întotdeauna judiciară; pactele comisorii vin să ușureze sarcina probei în ce privește întrunirea condițiilor rezoluțiunii, stabilind momentul de la care instanța este chemată să constate desființarea contractului. La urma urmei, rezoluțiunea este o sancțiune civilă, aflată la îndemâna părții inocente contractual, împotriva părții culpabile; fiind o sancțiune drastică, rolul instanței de judecată nu poate fi exclus nici măcar în ipoteza stipulării unor pacte comisorii exprese.
Reiese așadar o concluzie firească: în absența unui pact comisoriu expres sau în ipoteza unui pact de gradul 1, instanța e chemată să dispună rezoluțiunea; în ipoteza celorlalte pacte comisorii, despre care se afirmă căoperează de drept, instanța e chemată să constate rezoluțiunea; indiferent de ipoteză, rolul instanței de judecată în materia rezoluțiunii este unul primordial.
În această ordine de idei, dat fiind că între reclamantă și pârâta A. F. nu a intervenit o convenție de rezoluțiune, nefiind solicitată de subscrisă nici pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că a intervenit rezoluțiunea în baza pactului comisoriu evocat, raporturile de asigurare au rămas în vigoare. reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de rezoluțiunea polițelor de asigurare, ci a optat pentru executare, sens în care a fost promovată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
În această stare a lucrurilor, nu a intervenit denunțarea unilaterală sau rezoluțiunea. P. de asigurare au rămas suspendate, întrucât societatea asigurată nu și -a manifestat intenția să reactiveze raporturile de asigurare în conformitate cu normele contractuale.
În ce privește soarta acelor polițe și modul în care funcționează obligația de plată a societății asigurate, raționamentul juridic trebuie să pornească de la principiul in divizibilității primelor de asigurare. E. acestui principiu în materia asigurării de bunuri poate fi sintetizată astfel: prima datorată ca preț al asigurării este singurul element cert și stabil în cadrul raportului de asigurare, în vreme ce producerea riscului asigurat, plata indemnizației de asigurare ori cuantumul acesteia sunt elementele alea, ce conferă raportului de asigurare caracterul aleatoriu.
Indivizibilitatea primei de asigurare este tocmai cauza asumării de către asigurător a obligației de a lua asupra-și riscul asigurat; în caz contrar, ar însemna că asigurătorul își asumă riscurile asigurate, fără a avea posibilitatea, măcar virtuală, a realizării unui profit. Iată de ce, pentru a se putea da eficiență raporturilor de asigurare și pentru ca asigurătorul să poată înregistra profit comercial, prima de asigurare este întotdeauna stabilită la o sumă fixă și indivizibilă; este posibil ca despăgubirile plătite de asigurător să depășească cuantumul primei (caz în care elementul aleatoriu acționează în dauna asigurătorului), la fel cum este posibil ca asigurătorul să nu datoreze despăgubiri sau să le datoreze într-un cuantum inferior primei de asigurare încasate (ipoteză în care elementul aleatoriu îi profită asigurătorului).
Pornind de la această scurtă evocare a principiului indivizibilității primelor de asigurare, urmează să descriem cum trebuie privită situația litigioasă prin prisma acestui principiu. În primul rând, arătăm că acest principiu a fost introdus de societatea reclamantă în câmpul contractual prin stipularea la art. 13.3 din CG: Primele de asigurare sunt datorate anual, indiferent de facilitatea acordată privind modalitatea de plată.
A. suma stipulată ca primă de asigurare este datorată anual, eșalonarea plăților valorând doar un avantaj acordat În vederea facilitării achitării primei.
Eșalonarea lunară a plații se referă doar la executarea obligației de plată, neafectând Întinderea sumei datorate ca primă.
Iată de ce nu poate fi decât firesc ca rata de asigurare să fie datorată anual și iată de ce suntem îndreptățiți să solicităm angajarea răspunderii pârâtei asigurate: din moment ce reclamanta și-a asumat producerea riscurilor asigurate - riscuri produse de altfel și pentru care s-au achitat daune la în anul 2007 -, pârâta A. F. trebuie să execute integral prețul asumării acestor riscuri, și anume ratele de primă neachitate.
Mai mult, potrivit art. 1024 c.civ, termenul este in beneficiul debitorului. D., bunăoară, pârât a de rândul 1 ar fi achitat sumele restante pentru întregul an în luna noiembrie 2007, contractul ar fi fost repus în vigoare pentru viitorevident, dar ar fi lipsit protecția asiguratorie pe perioada scursă dintre data ultimei plăți și cea a achitării ratelor restante.
Sintetizând, obligația pârâtei A. F. de a plăti prima de asigurare aferentă anului
2007 este o obligație globală și indivizibilă. Principiul indivizibilității primei de asigurare obligă pârâta A. F. să suporte întreaga sumă datorată ca primă de asigurare, chiar dacă polițele de asigurare au fost suspendate o bună parte din anul 2007.
Rezilierea contractului a intervenit începând cu 1 ianuarie 2008, când, constatând că primele aferente anului 2007 nu au fost achitate, societatea O. a decis că neexecutarea din partea A. F. este una esențială, iar contractul nu mai poate rămâne în ființă.
Raportat la începutul anului 2008, când au încetat raporturile de asigurare, se poate observa că acțiunea subscrisei a fost introdusă Înăuntrul termenului special de prescripție de 2 ani.
A., soluția primei instanțe de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune este una eronată, impunându-se schimbarea sentinței apelate sub acest aspect.
În ce priveste despăgubirile achitate de societatea reclamantă în baza politelor de asigurare suspendate :
S. O. a înțeles să recupereze sumele achitate cu titlu de despăgubiri în baza polițelor de asigurare suspendate, solicitându-le în baza principiilor îmbogățirii fără justă cauză, prin intermediul acțiunii de in rem versa o primă chestiune soluționată greșit de pnma instanță a fost excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Z. în raport cu acțiunea de in rem versa.
Instanța a considerat că, din moment ce Z. nu este parte în contractul de asigurare, nefiind nici proprietara autoturisme lor asigurate, ci doar un simplu utilizator, societatea Z. nu a înregistrat nicio îmbogățire de pe urma despăgubirilor achitate de O. în baza polițelor suspendate.
Consideră că instanța nu a avut o privire de ansamblu asupra raporturilor juridice din litigiu, ignorând că, în calitate de simplu utilizator, societate a Z. era direct și principal interesată de starea de funcționare a autovehiculelor.
S. Z. utiliza autoturismele asigurate în baza unui contract de leasing operațional încheiat cu A. F. Nu poate fi contestat faptul că menținerea autoturisme lor în stare de funcționare și repararea lor în urma incidentelor rutiere reprezenta interesul exclusiv al utilizatorului. Faptul că societatea O. a achitat despăgubiri în baza unor polițe suspendate a condus îmbogățirea Z. sub un dublu aspect: (a) societate a Z. nu a achitat costurile reparațiilor, deși astfel de costuri i-ar fi revenit în baza art. 7 din condițiile generale ale contractelor de leasing; (b) societate a Z. nu a fost lipsită de folosința autoturismelor avariate, cum s-ar fi întâmplat dacă O. nu ar fi achitat contravaloarea reparațiilor.
Problema lipsei protecției asiguratorii din partea Ornniasig trebuie pusă în felul următor: în ce privește societatea A. F., lipsa protecției asiguratorii ar fi cauzat un prejudiciu virtual și indirect, întrucât orice reparații urmau să fie suporate de utilizator; în ce privește utilizatorul Z., în măsura în care societatea O. nu ar fi plătit daunele, prejudiciul suferit ar fi fost imediat și direct, întrucât ar fi fost lipsită de folosința autoturismelor și ar fi trebuit să suporte costurile de reparații. T. prin faptul că a evitatun astfel de prejudiciu, societatea Z. a înregistrat o îmbogăți re de pe urma plăților făcute de O. în baza polițelor suspendate.
Nu se verifică așadar afirmația instanței fondului că societatea Z. nu a înregistrat nicio îmbogățire de pe urma despăgubirilor achitate de societatea reclamantă. Se impune așadar respingerea excepției lipsei calității procesuale active a pârâtei Z. și judecarea acțiunii de in rem versa și în privința sa.
Analizând apelul declarat în raport de disp. art.296 și următoarele C.ea reține :
R. S. O. V. I. G. S.A prin acțiunea înregistrată la data de 16 iunie 2009, a chemat în judecată pârâtele S. Z. S.A și S. A. F. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei S. Z. S.A plata sumei de 72.935 EURO, echivalent a 306.312,41 Iei Ia cursul BNR de 4,1998 lei/1 Euro din data de (...), reprezentând obligații contractuale neexecutate și obligarea pârâtei S. Z. S.A la plata sumei de 24.331 lei cu titlu de îmbogățire fără justă cauză, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii a arătat că la începutul anului 2006 reclamanta a încheiat, în calitate de asigurător, 20 de polițe de asigurare C. cu pârâta S. S. S.,actualmente S. Z. S. P. de asigurare au fost încheiate prin intermediul firmei de brokeraj S. H. B. de A. S. Prin aceste polițele au fost asigurate 120 de autoturisme marca Skoda Octavia aflate în proprietatea societății de leasing S. A. F. S.A, care are calitatea de asigurat și care sunt deținute de Z. în calitate de utilizator. A. polițe au fost încheiate pe o durată de 3 ani, respectiv din ianuarie 2006 până în ianuarie 2009, fiind guvernate de C. generale C. cod CC. 00.00.1 ale reclamantei. C. art. 1.3 din condițiile generale asiguratului i se plătește despăgubirea, calitate pe care în cauză o deține A. F., iar contractantul, în speță, Z., care semnează polița de asigurare, este obligat sa plătească prima de asigurare si sa respecte obligațiile ce ii revin prin contract . Prin urmare, obligația de a plați ratele de primă la scadență îi revin pârâtei S. Z. S. În cazul majorității polițelor, rata din luna ianuarie 2007, scadentă la data de (...), a fost plătită la data de (...), cu 16 zile întârziere. C. art. 15.2 din condițiile generale, în cazul în care primele de asigurare nu sunt plătite in termen de max. 15 zile calendaristice de la scadențele din poliță, ambele părți consideră contractul de asigurare suspendat de drept fără vreo notificare prealabilă și fără restituirea primelor plătite, începând cu ziua următoare expirării termenului de păsuire, pentru o perioada de 15 zile calendaristice. A., începând cu data de (...), majoritatea polițelor C. au fost suspendate de drept timp de 15 zile. În cazul suspendării de drept, conform clauzei 15.2, contractul de asigurare poate fi repus în vigoare în interiorul termenului de 15 zile numai printr-un act de repunere in vigoare, cu îndeplinirea cumulativă a 3 condiții. Prima condiție a fost îndeplinită, Z. plătind prima de asigurare în interiorul termenului respectiv. C. 2 condiții însă nu au fost îndeplinite întrucât contractantul a ridicat pretenții de despăgubire pentru daune produse in perioada de suspendare, pe de o parte, și nu a dorit ca asigurătorul sa întocmească un nou raport de inspecție de risc al autoturismelor, pe de alta parte, inspecție fără de care contractele de asigurare C. nu pot fi repuse in vigoare. Epuizându-se termenul de 15 zile de suspendare fără ca S. Z. S. să îndeplinească toate cele 3 condiții impuse de textul contractual pentru a repune polițele în vigoare, în ziua următoare celei în care a expirat termenul de 15 zile de suspendare a operat rezilierea contractelor de drept și fără punere în întârziere, conform art. 15.2 din CG. Prin urmare, in data de (...) contractele de asigurare s-au reziliat de drept din culpa contractuală exclusivă a contractantului Z., asigurătorul O. îndeplinindu-și toate obligațiile ce îi incumbau până la acea dată. Din luna februarie 2007 Z. nu a mai plătit nicio rată de primă către reclamantă. Deși odată cu rezoluțiunea, contractele de asigurare au încetat a mai produce efecte pentru viitor, Z. datora în continuare ratele de primă, în conformitate cu art. 13.3 din condițiile generale potrivit căruia primele de asigurare sunt datorate anual, indiferent de facilitatea acordată privind modalitatea de plată. A. suma stipulată ca primă de asigurare este datorată anual, eșalonarea plăților valorând doar un avantaj acordat în vederea facilitării achitării primei. Eșalonarea lunară a plății se referă doar la executarea obligației de plată, neafectând întinderea sumei datorate ca primă. R. susține de asemenea că a plătit în perioada de suspendare a contractului despăgubiri pentru daune produse, deși aceasta nu datora despăgubiri pentru daunele produse în perioada de suspendare potrivit art. 15. 2 din condițiile generale. Costurile de reparare a autovehiculelor avariate, trebuiau suportate de pârâta Z. în calitate de utilizator al autovehiculelor. Cum reclamanta a plătit reparațiile pentru evenimentele survenite în perioada de suspendare a contractului iar acele plăți nu aveau nicio cauză contractuală sau legală, sumele avansate trebuie restituite de către pârâta Z. în virtutea principiului îmbogățirii fără justă cauză. R. susține că pretențiile sale pecuniare reprezintă pe de o parte valoarea primelor de asigurare restante, datorate de pârâta Z. în baza polițelor de asigurare C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C- 2., C- 2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2., C-2. și C-2., neachitate până în prezent, iar pe de altă parte, cuantumul despăgubirilor plătite de aceasta în perioada de suspendare a contractelor, care se ridică la suma de 24.331,10 lei și care reprezintă pentru pârâta Z. o îmbogățire fără just temei. Cu toate că a încercat soluționarea pe cale amiabilă a diferendului, pârâtele nu s-au prezentat la invitația de conciliere, după cum reiese din procesele verbale de conciliere directă încheiate la data de (...). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 1073 și urm. C. civ și art. 15 din Legea 136/1995. La data de (...), reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei A. F. la plata sumei de 72.935 EURO, echivalent a 306.312,41 lei la cursul BNR de 4,1998 lei/i Euro din data de (...), reprezentând obligații contractuale restante, precum și dobândalegală aferentă acestor sume și obligarea pârâtelor A. F. și SC Z. SA la platasumei de 24.331,10 lei reprezentând îmbogățire fără justă cauză. În motivarea acestei modificări de acțiune, reclamanta a arătat că la momentul redactării cererii introductive nu a avut acces la contractele de leasing încheiate de pârâte având ca obiect automobilele asigurate. F. de conținutul contractelor de leasing operațional potrivit cărora pârâta A. F. și-a asumat în integralitate obligația de a asigura automobilele obiect al leasingului, reclamanta înțelege să își îndreptăe pretențiile și împotriva A. F., alături de Z. Spre deosebire de cele menționate în cuprinsul cererii introductive, reclamanta a arătat că rezilierea contractelor de asigurare ce fac obiectullitigiului nu a operat la data indicată în cererea de chemare în judecată,respectiv la (...), ci la o dată ulterioară - la începutul anului 2008. În susținerea acestui punct de vedere s-a învederat că deși începând cudata de (...), majoritatea polițelor C. au fost suspendate de drept, din moment ce reclamanta nu a comunicat pârâtei asigurate o declarație formală de reziliere, contractului de asigurare a rămas în vigoare pe toată perioada pentru care era datorată prima - altfel spus, pe toată durata anului 2007. La începutul anului 2008, cum pârâta asigurată nu a achitat nicio rată din prima aferentă acestui an, în virtutea art. 17 din Legea nr. 136/1995 a intervenit încetarea contractului de asigurare, cu efectele corespunzătoare. Așa fiind, neplata primelor de asigurare de către asigurata A. F. atrage consecințele impuse de contractul de asigurare. O primă consecință a neachitării culpabile a ratelor de primă a fost suspendarea contractului de asigurare. A. suspendare nu a stins însă obligația pârâtei asigurate de a plăti primele de asigurare. De asemenea în contractul de asigurare încheiat cu pârâta a fost consacrat expres caracterul indivizibil al primelor și faptul că sunt datorate anual, chiar dacă a fost eșalonată plata lor. În opinia reclamantei contractul de asigurare a fost în vigoare, însă a rămas latent datorită neplății la termen a ratelor de primă, în orice moment în cursul anului 2007 pârâta asigurată ar fi putut achita ratele datorate și, în urma unei inspecții de risc, contractul de asigurare ar fi fost repus în vigoare. Pârâta asigurată nu a înțeles însă să dea curs obligațiilor contractuale ce îi reveneau, astfel că începând cu anul 2008, contractul de asigurare a fost reziliat. A., termenul de prescripție extinctivă stabilit de art. 3 alin. 2 din (...) trebuie calculat raportat la începutul anului 2008, putându-se lesne observa că drepturile pretinse prin prezenta acțiune nu sunt prescrise. Î. reclamanta a achitat daunele produse în perioada de suspendare apolițelor, solicită restituirea sumelor avansate, în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză. Atât A. F., ca asigurat, cât și Z., ca și utilizator a bunurilor asigurate, au înregistrat o îmbogățire nejustificată prin faptul că reclamanta a plătit reparațiile autoturismelor avariate în perioada de suspendare a polițelor, deși această obligație nu mai avea un fundament contractual. Arătă că suntîndeplinite condițiile cerute de doctrină și jurisprudență pentru existența unei acțiuni de in rem verso. Astfel, există o îmbogățire a pârâtei Z. constând în reparațiile autoturismelor utilizate de aceasta, lucru care este de asemenea imputabil A. F. În al doilea rând, îmbogățirea a cauzat reclamantei o pagubă în suma 24.331,10 lei, iar în al treilea rând, între cele însărăcire și îmbogățire nu există o cauză. Prima critică a apelului formulat vizează interpretarea momentului plății susținându-se că acesta este momentul creditării contului părții creditoare fiind indiferent momentul la care societatea pârâtă A. F. a efectuat plata în contul brokerului de asigurare cât timp această plată nu a ajuns în termen în contul O. întrucât raporturile de plată dintre aceștia nu sunt opozabile apelantei reprezentând rest inter alios acta. În probatoriul existent la dosarul cauzei nu confirmă susținerea apelantei întrucât chiar condițiile generale încheiate între asigurator și brokerul de asigurare (f.246) s-a stabilit că brokerii au dreptul să încaseze în numerar primele de asigurare și alte sume în contul asigurărilor iar plata comisionului astfel datorat se realizează din banii încasați din prime care se virează de către brokeri în contul asiguratorului în fiecare zi de luni a săptămânii următoare. Fiind mandata să încaseze primele în numele și pentru asigurator obligația se consideră a fi fost executată la momentul plății efectuate în favoarea brokerului. Nerespectarea clauzelor din convenție urmând a fi examinată în raport de convenția părților, respectiv contractul de intermediere prezentat. Apelanta așadar nu poate justifica întârzierea la plată având în vedere că aceasta s-a realizat prin intermediul brokerului de asigurare astfel cum a fost aceasta realizată în mod curent în derularea raporturilor anterioare. Practica s-a pronunțat în mod constant că întrucât plata este portabilă fiind plătibilă la sediul asiguratorului sau a mandatarului său s-a considerat că plata a fost efectuată în condițiile în care a fost făcută valabil prin mandatarul beneficiarului plății, brokerul de asigurare iar doctrina a admis ca această interpretare este cea corectă. Omisiunea mandatarului de a credita contul apelantei reclamantă cu sumele datorate înainte de scadență nu poate atrage sancționarea asiguratului care și-a îndeplinit obligațiile în condițiile stabilite. Aserțiunile referitoare la intervenirea efectelor suspendării urmează a fi înlăturate de asemenea reținându-se că nu există întârzierea invocată. Apelanta reclamantă susține că a efectuat plăți în perioada de suspendare a polițelor pentru acoperirea daunelor rezultate din polițele suspendate însă întrucât s-a reținut că nu a operat suspendarea plata fiind realizată în intervalul de timp stabilit de părți însă prin intermediul brokerului de asigurare susținerile privind existența unei obligații de plată pentru suma de 24.331,10 lei reprezentând plata daunelor pentru polițele suspendate urmează a fi înlăturate. Critica vizând greșita interpretare de către prima instanță a clauzelor referitoare la plata primelor de asigurare din perspectiva interpretării eronate a prevederilor care reglementează prescripția în materia asigurărilor nu poate fi primită. Momentul intervenției denunțării unilaterale a fost corect stabilit de către instanța de fond contrar celor susținute de către apelantă reținându-se în mod corect că susținerea pârâtei S. A. F. S. potrivit căreia termenul de prescripție a început să curgă la 21 martie 2007 ca efect al denunțării unilaterale a contractului de asigurare în baza notificării 0610/F/(...) este corectă . Încetarea raporturilor contractuale producându-se anterior ajungerii la termenul stabilit, momentul nașterii dreptului de a formula eventuale pretenții în raport cu executarea clauzelor contractuale este de la încetarea raporturilor în baza denunțării. Argumentele evidențiate anterior cu privire la critica vizând momentul plății confirmă și reținerile primei instanțe care în mod corect a reținut că ansamblul înscrisurilor existente la dosar conformă că plata primelor de asigurare s-a realizat de către brokerul de asigurare care era îndreptățit să încaseze primele de asigurare în baza contractului de intermediere. Încadrarea celei din urmă plăți în interiorul termenului de grație de 15 zile calendaristice stabilite prin clauzele convenției de asigurare este de asemenea corectă în raport cu înscrisurile prezentate și argumentele arătate respectiv clauzele existente în cuprinsul contractului de intermediere. Critica vizând eronata interpretare a disp, art.1079-1100 și 1104 C.civ, raportate la art.43 C. potrivit căreia nu poate fi considerată plata valabilă către O. , plățile fiindu-i inopozabile de asemenea este contrară ansambluluiînscrisurilor existente la dosar și interpretării clauzelor convenției încheiate între asigurator și brokerul de asigurare care așa cum s-a evidențiat anterior era împuternicit să încaseze primele de asigurare plata fiind considerată a fi realizată la momentul efectuării plății în favoarea brokerului de asigurare. D. abuzivă a contractului invocată de apelantă nu poate fi apreciată ca atare aserțiunile potrivit cărora aceasta în mod întemeiat a procedat la suspendarea polițelor considerate neachitate neputând fi primite, refuzul asiguratorului de a îndeplini obligațiile asumate prin contractul de asigurare invocând o presupusă nerespectare a termenelor de plată a primelor în condițiile în care așa cum s-a demonstrat acestea s-au realizat în modalitatea în care și anterior s-a procedat la încasarea lor prin intermediul brokerului de asigurare. Raporturile de asigurare dintre asigurator și asigurat au încetat ca urmare a denunțării unilaterale a contractului de către societatea asigurată tocmai că pentru neexecutarea clauzelor contractuale s-a realizat ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate. Încetarea raporturilor contractuale doar în cursul anului 2008 împrejurare care ar justifica plata primei de asigurare aferentă anului 2007 potrivit art.13 pct.3 din C. generale invocată de apelantă nu poate fi fundamentată în mod viabil în raport cu considerentele evidențiate anterior. Argumentele prezentate în interpretarea pactului comisoriu de gard IV deși corectă de principiu nu pot produce efectele dorite în prezenta cauză întrucât ipoteza instituită de art.15 pct.2 din C. generale nu este prezentă în cauză întrucât așa cum s-a evidențiat plata a fost realizată în intervalul stabilit astfel că nu operează acest pact. Susținerea potrivit căreia apelanta a înțeles să opteze pentru executarea convenției sens în care a promovat prezenta acțiune de asemenea nu poate fi primită atâta timp cât chiar aceasta a afirmat că a înțeles să nu execute obligațiile ce îi reveneau în baza polițelor pentru care a considerat că a operat suspendarea ori în ipoteza în care a procedat ca atare a solicitat restituirea sumelor invocând îmbogățirea fără justă cauză, așadar înafara ariei de acoperire a clauzelor. D. unilaterală a convenției a intervenit urmare a notificării asigurătorului astfel că invocarea principiului indivizibilității primelor de asigurare nu poate produce efecte. Indivizibilitatea exprimă faptul că valoarea primei nu se recalculează dacă riscul s-a produs înainte de expirarea intervalului de timp pentru care prim a fost stabilită însă nu se poate susține cu temei că în baza aceluiași principiu se datorează plata primei de asigurare pe întregul interval de timp pe care a fost stabilită deși a operat încetarea convenției ca urmare a denunțării acesteia. Eșalonarea plăților este într-adevăr un avantaj acordat în vederea facilitării achitării primei ce nu afectează întinderea sumei datorate ca primă însă încetarea contractului anterior epuizării afectează acest cuantum. Rezilierea convenției așa cum a stabilit în mod corect și prima instanță s- a realizat urmare a notificării, la 5 martie 2007 astfel că și sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune prima instanță a soluționat în mod corect cauza. Critica vizând greșita interpretare a stării de fapt în ceea ce o privește pe S. Z. S.A, respectiv admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, din perspectiva calității procesuale pasive a acestora și aîmprejurării că aceasta utiliza autoturismele asigurate în baza unui contract de leasing operațional nu este corectă. Îmbogățirea fără justă cauză a S. Z. nu a avut loc întrucât costurile reparațiilor deși îi reveneau în baza art.7 din C. generale ale contractelor de leasing în fapt subsecvent încheierii convenției de asigurare obligația plății acestora revenea asiguratorului atâta timp cât s-a stabilit că nu a avut loc suspendarea sau încetarea raporturilor de asigurare anterior denunțării acestora de către asigurat. Prima instanță a reținut în mod corect lipsa identității între persoana pârâtului și cea obligată în raportul juridic dedus judecății întrucât S. Z. S.A nu este persoana căreia i s-a plătit suma de 24.331,10 lei cu titlu de despăgubiri și ca atare justificarea legitimării procesuale pasive nu s-a realizat. Apelul formulat apare în consecință ca fiind nefondat în raport de considerentele evidențiate prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a dispozițiilor legale incidente astfel că în baza art.296 și ur,m C.civ. C.ea va respinge apelul declarat de reclamanta S. O. V. I. G. S. împotriva sentinței civile nr. 3012 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o va menține în întregime. Constatând că deși s-a solicitat de către intimată obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată nu s-a făcut dovada efectuării acestora potrivit art.274 C.pr.civ. astfel că se va respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de S. Z. S. PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge apelul declarat de reclamanta S. O. V. I. G. S. cu sediul social în B. B-dul Aviatorilor nr.28, cu sediul în C.-N., B-dul 21 D. 1989, nr.126, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 3012 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime. Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de S. Z. S. cu sediul în B. B-dul T. P. nr.50, sector 3. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. C. R. R. D. L. F. Red.A.C./S.M.D. 4 ex./(...) Jud.M. I.
| ← Decizia comercială nr. 1347/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 4988/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
