Încheierea comercială nr. 306/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 306/2011
Ședința Camerei de C. de la 19 Mai 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare cererea de restituire a cauțiunii în sumă de
500 lei, consemnată în dosarul nr. (...), cerere formulată de SC W. L. & S. S.
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de C., fără citarea părții. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în 17 martie 2011 petenta SC W. L. & S. SRL a solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 500 lei depusă în dosarul nr. (...) al Curții de A. C.
Petenta nu a motivat cererea formulată și nici nu a indicat temeiul juridic.
Analizând cererea Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată în 22 aprilie 2011 în dosarul nr. (...) al
Curții de A. C. petenta a solicitat suspendarea provizorie a Sentinței comerciale nr. 8318 din 07 decembrie 2010.
Prin încheierea din ședința publică din 27 aprilie 2011 cererea de suspendare provizorie a fost admisă.
Pentru soluționarea recursului formulat de către petentă împotriva Sentinței comerciale nr. 8318/2010 s-a stabilit termen de judecată la data de 20 septembrie 2011.
Potrivit art. 7231 alin. 3 C.pr.civ. cauțiunea se eliberează celui care a depus-o doar după împlinirea unui termen de 30 de zile de la data la care prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei. În speță, fondul cauzei îl reprezintă soluția pronunțată în Sentința comercială nr. 8318/2010, iar recursul împotriva acestei hotărâri nu a fost încă soluționat. Pentru soluționarea recursului s-a stabilit termen de judecată la data de (...). În consecință, cererea de restituire a cauțiunii este prematură astfel încât urmează să fie respinsă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII Respinge cererea formulată de SC W. L. & S. S. Fără cale de atac. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, GREFIER, D. M. M. T. Red.D.M./dact.L.C.C. 2 ex./(...)
← Decizia comercială nr. 551/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 68/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|