Decizia civilă nr. 2324/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2324/2013

Ședința publică din data de 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta SC M. T. SRL împotriva sentinței civile nr. 4405 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S., în contradictoriu cu reclamantul O. R. C. DE PE

L. TRIBUNALUL SĂLAJ și intimata D. G. A F. P. A J. S., având ca obiect - dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea formulată este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru de 19,5 lei, conform dovezii aflată la fila 28 din dosar și timbru judiciar de 0,5 lei.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din Legea nr. 31/1990, art.6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin SC nr. 4405/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._

, a fost prin admisă acțiunea formulată de reclamantul ONRC prin O. R.

C. DE PE LÂNGĂ T. S. și s-a dispus dizolvarea S.C Mardal T. SRL. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele:

Potrivit prevederilor art. 237 alin. 1 lit. c din L.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate tribunalul va putea dispune dizolvarea societății în cazul în care aceasta are sediul social expirat. În speță, pârâta are sediul social expirat.

S.C Mardal T. SRL a declarat, în termen legal, recurs

, solicitând admiterea lui, modificarea hotărârii atacate cu consecința revenirii societății la starea inițială.

Dizolvarea societății s-a făcut ilegal, deoarece recurenta și-a depus la registrul comerțului cererea de modificare a sediului social, potrivit contractului de închiriere din_ încheiat cu D. E. .

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

1

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041C. proc. civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat:

În acest sens, se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O. ui Național al R. C., tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: c):societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social …,,

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O. ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevăzut la lit. c, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește cererea întemeiată pe art. 237 lit. c din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea ulterioară la autorități, în afara termenului, a actelor doveditoare ale sediului social, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse.

Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.312 C.pr.civ., se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de O. R. C. S. pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC M. T. SRL împotriva sentinței civile nr. 4405 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

M. H.

Judecător,

D. M.

Judecător,

F. T.

Grefier,

D. C.

THRED./M.H.3 EX./_ /JUD. FOND:I. D. D.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2324/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)