Decizia civilă nr. 4381/2013. Radiere societate
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4381/2013
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta D. G. A F. | P. | |
A J. | B. N. împotriva sentinței civile nr. 2019 din data de _ | , |
pronunțată de T. B. -N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
BISTRIȚA-NĂSĂUD și SC G. C. S., având ca obiect - radiere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din Legea nr. 31/1990, art.6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2019 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N., s-a admis ca întemeiată cererea formulată de petentul
O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD în contradictoriu cu intimata S. G. C. S. și în consecință:
-
s-a dispus radierea S. G. C. S., având număr de ordine la O.R.C. J_ și C.U.I. 18451518;
- s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1054/_ pronunțată de T. B. -N. în dos. nr._, s-a dispus dizolvarea S. G. C. S., în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. l lit. b din L. 31/1990, la solicitarea O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. și cum nu a fost efectuată o solicitare pentru numirea unui lichidator în termenul prev. de art. 237 alin.8 din lege, cererea a
1
fost admisă ca fiind întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 237 alin.9 din același act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs D. G. A F. P. A J. B. -N., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii de radiere a S.C. G. C. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 3041C.pr.civ..
Un prim motiv de recurs este dat de faptul că în speță nu au fost respectate dispozițiile art. 260 alin.(10) din Legea nr.31/1990 (R) privind societățile comerciale, respectiv instituția recurentă nu a fost citată in prezentul dosar, fiind aplicabile dispozitiile art. 304 alin. 5 Cod procedura civila. In sustinerea motivului de casare, recurenta arată ca instanța fondului, prin hotărârea recurată, a încălcat formele de procedura prev. la art. 105 aliniat (2) C.pr.civ., în sensul ca, desi pronunță o hotărâre opozabila DGFP, nu i-a fost comunicată citația însoțită de acțiunea introductiva încălcându-se în acest sens normele legale cu privire la citare, respectiv - îngrădirea la apărare - principiul contradictorialității, iar nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate si casarea ei cu trimitere spre rejudecare (art.107 si art. 304 pct.5 Cod procedura civila). Mai mult, necesitatea citarii tuturor părtilor in proces este consacrata in termeni imperativi prin art.85 Cod procedura civila potrivit căruia judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părtilor, afara numai daca legea dispune altfel .
Un alt aspect care se impune a fi mentionat în cauză este faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea 31/1990, în sensul că își are aplicabilitate Legea 482/2002, intimata figurând în evidențele fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului.
Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041C. pr. civ., Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a solicitat radierea pârâtei SC G. C. S., înregistrarea acestei mențiuni în registrul comerțului și efectuarea publicității în condițiile legii.
În susținerea acțiunii au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990, învederându-se că de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvarea a acestei societăți au trecut mai mult de 6 luni fără ca să se fi formulat vreo cerere de numire a unui lichidator.
Soluționarea acestei cererii de către prima instanță s-a făcut fără citarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene, încălcându-se dispozițiile art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, după cum bine a subliniat recurenta prin motivele de recurs.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990 dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea O. ui Național al
R. C., cu citarea societății și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz.
Conform art. 85 C.pr.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară de cazul în care legea dispune altfel, iar conform art. 87 alin. 1 pct. 2 c.pr.civ., persoanele juridice de drept privat vor fi citate, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau cel al sucursalei ori al reprezentanței.
2
Din dispozițiile art. 107 C.pr.civ., rezultă că instanța de judecată trebuie să amâne judecarea cauzei dacă se constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Întrucât prima instanță nu a procedat la citarea din oficiu a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene, obligație ce îi revenea în virtutea prevederilor art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, iar prin introducerea acestora pentru prima dată în recurs reprezentanții finanțelor publice ar fi prejudiciați în dreptul la apărare și în
dreptul de a contesta hotărârea în căile ordinare de atac, în temeiul art. 312 pct.
5 și art. 312 al 3 și al 5 C.pr.civ Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 2019 din_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud și va trimite cauza pentru rejudecare instanței de fond.
În rejudecare, cererea se va soluționa cu citarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene și, de asemenea, cu luarea în considerare a apărărilor formulate de D. G. A F.
P. A J. B. -N., în cadrul motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. B. N. împotriva sentinței civile nr. 2019 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, F. T. | Judecător, M. H. | Judecător, D. M. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: P. I.
3
← Sentința civilă nr. 184/2013. Radiere societate | Decizia civilă nr. 5639/2013. Radiere societate → |
---|