Decizia civilă nr. 5639/2013. Radiere societate

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 5639/2013

Ședința publică de la 14 Mai 2013

C. pletul compus din: PREȘEDINTE DP

Judecător C. I.

Judecător F. T. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de D. G. A F. P.

B. -N. împotriva sentinței comerciale nr.18 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, SC S. -L. C. S. B., SC S. -L. C. S. B. PRIN CII ȘUȚ I. LORICA, SC S. -L. C. S. B. PRIN CII L. R., A.

N. DE A. F., având ca obiect radiere.

Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată ORC se face prin participarea d-nei judecător F. T., aflată pe programarea de permanență conform procesului verbal atașat

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată, părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C u r t e a ,

Prin sentința comercială nr. 18 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, și în consecință:

  • s-a dispus radierea S.C. S. -L. C. S.R.L., cu sediul în B., str.V. Pârvan, nr.6, județul B. -N., având numărul de ordine în registrul comerțului J06/132/2003 și cod unic de înregistrare 15272658.

  • s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii în condițiile prevăzute de lege.

Prezenta a fost comunicată S.C.S. -L. C. S.R.L., la sediul social,

M. ui F. P. - A. N. de A. F., pe cale electronică, a fost publicată pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și se afișează la sediul O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N.

, în realizarea disp. art. 3, al. 7 din OUG nr. 116/2009.

În considerente se reține că prin cererea înregistrată la acest tribunal sub numărul de mai sus reclamantul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, a solicitat a se dispune radierea pârâtei S. -L.

C., având număr de înregistrare în registrul comerțului J06/132/2003 și cod de identificare fiscală 15272658, precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii judecătorești, în condițiile prevăzute de lege.

În urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva ORC B. -N. privind persoanele juridice, s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr.877/LC/_, pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._, prin care s-a dispus dizolvarea S.C. S. -L. C. S.R.L., ca urmare a sediului expirat.

De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe că curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului, dar în acest interval de timp nu a fost formulată nici o cerere de numire a

lichidatorului, iar după expirarea acestui termen, în cazul în care instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată din registrul comerțului din oficiu, or, în raport de prevederile legale mai sus menționate și de datele și documentele existente la registrul comerțului,se impune a se observa că

S.C.S. -L. C. S.R.L. se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990, cu consecința admiterii cererii de radiere.

Cererea reclamantului a fost întemeiată, în drept, pe disp.art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009, prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului. Cererea este scutită de plata taxelor de timbru, potrivit art.17/2 din Legea nr.146/1997 și art.26/1 alin.2 din Legea nr.26/1990, iar în sprijinul cererii s-a depus un script intitulat Extras de registru, cuprinzând informațiile din registrul comerțului cu privire la starea la zi a S.C.S. -L.

C. S.R.L..

Potrivit art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, radierea din registrul comerțului ca urmare a dizolvării în temeiul art.237 din Legea nr.31/1990 și al art.30 și 31 din Legea nr.359/2004, se dispune de tribunalul în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul.

Analizând cererea reclamantului, prin prisma actului depus la dosar, instanța a constatat că, prin sentința comercială nr.877/LC din_, pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._, s-a dispus dizolvarea S.C.S. -L. C. S.R.L. în conformitate cu disp.art.237 alin.1 lit.a din Legea nr.31/1990, ca urmare a sediului expirat, sentința de dizolvare a devenit irevocabilă, și de la data rămânerii ei ca irevocabilă au trecut mai mult de 6 luni, iar în acest interval de 6 luni și nici până în prezent, nu a fost depusă nici o cerere de numire a unui lichidator pentru

S.C.S. -L. C. S.R.L. Astfel, sunt îndeplinite cerințele pentru radierea societății din Registrul C. .

Împotirva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P.

B. -N.

, solicitând admiterea recursului si casarea Sentinței C. erciale de radiere nr.18/2013 din data de_ pronunțata de T. B. -N., in dosarul nr._ .

În motivarea recursului recurenta arată că potrivit disp.art.260*alin.(10) din Legea nr.31/1990(R) privind societățile comerciale, "...radierea societăților comerciale se dispune prin sentința a T.

ui comercial sau: a secției comerciale a tribunalului in cărui circumscripție se afla sediul societății, pronunțata la| cererea O. ui National al R.

C., cu citarea societății, a A.N.A.F. - D. G. A F. P. JUDEȚENE sau a mun.B., dupa caz".

In cazul din speța, recurenta arată că nu a fost citata in prezentul dosar, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 alin.5 Cod procedura civila.

Recurenta arată că prin hotărârea data, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității la art.105 alin.(2) - art.304 pct.5 Cod procedura civila.

Potrivit art.90 Cod procedura civila inmanarea citației si a actelor de procedura se face la domiciliul sau la reședința celui citat, dar daca partea si-a ales un alt domiciliu la care sa se faca citarea si comunicarea, ulterior momentului alegerii de domiciliu, toate actele trebuie comunicate la domiciliul ales, fiind arătata si persoana însărcinata cu primirea actelor, atunci cand partea aindîcat-o.ln acest sens art.93 Cod procedura civila dispune "in caz de alegere de domiciliu, daca partea a arătat si persoana însărcinata cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar in lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul pârtii...".

Recurenta arată că se impunea, in mod obligatoriu, comunicarea considerentelor sentinței recurate D.G.F.P.B. -N., astfel ca, acest aspect nu poate marca momentul curgerii termenului de recurs, asa cum ar putea fi interpretat in mod incorect. C. unicarea hotărârii recurate a fost indeplinita cu nerespectarea dispozițiilor din Codul procedura civila, in consecința recurenta apreciază ca recursul a fost declarat in termenul legal, iar eventuala soluționare in sensul respingerii lui ca tardiv formulat ar fi data cu încălcarea formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității art. 105 alin.(2) Cod procedura civila.

Fata de aceste considerente, in cauza sunt îndeplinite condițiile de casare prevăzute de art. 304 pct.5 Cod procedura civila, fiind încălcate formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.(2) Cod procedura civila, iarin temeiul art.312 alin(3) si (5) Cod procedura civila, solicita admiterea recursului, casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre reiudecare aceleiași instanțe, care va proceda la soluționarea cererii cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Critica sentința comerciala de radiere nr.18/2013 din data de_ pronunțata de T. B. -N., pentru nelegalitate si netemeinice. Consideram ca sentința de radiere este neintemeiata si pentru motivele de mai jos :

T. B. -N., in dosarul nr._, a pronunțat sentința de radiere admițând cererea formulata de O.R.C. B. -N., prin care SC S.

-L. C. S. B. a fost radiata din Registrul C. des/, aceasta figurează, la data prezentei, cu obligații fiscale fata de bugetul general consolidat in cuantum de 3.097 lei, asa cum rezulta din evidentele analitice ale AFP a Mun.B. .

Examinând recursul, instanța reține următoarele:

Ca prim motiv de recurs recurenta invocă faptul că nu a fost legal citată la instanța de fond.

Din actele de la dosar rezultă că pentru termenul de judecată recurenta a fost legal citată, fiindu-i comunicată și sentința recurată.

Potrivit art. 237 alin.8 din Legea nr.31/1990, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, cu nici o cerere de numire a

lichidatorului în termen de 6 luni de la expirarea termenului amintit, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea O. ui Național al

R. C., cu citarea părților, conform dreptului comun.

În speță se constată că ipoteza normei legale amintite anterior este întrunită întrucât prin încheierea nr. 877/2011, irevocabilă, s-a dispus dizolvarea societății iar judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului, astfel că radierea acesteia se impune.

Împrejurarea că pârâta are datorii restante la bugetul statului nu justifică menținerea societății comerciale astfel că din această perspectivă recursul recurentei apare ca lipsit de interes cunoscut fiind faptul că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea; având în vedere că interesul creditoarei nu este născut și actual, personal și direct, Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată urmând să o admită.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat, iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.237 din Legea nr. 31/1990, îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 18 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

DP C.

I.

F.

T.

M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: V.C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5639/2013. Radiere societate