Decizia civilă nr. 7269/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7269/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta D. G. A F.
P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 16 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA- NĂSĂUD, SC I. S. N., recurent D. G. A F. P. B. -N., intimat A. N. DE A. F., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, procedând din oficiu la verificarea competenței, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.16 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N. s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, și în consecință: s-a dispus radierea S.C. I. S.R.L., având numărul de ordine în registrul comerțului J06/1044/2008 și cod unic de înregistrare 24598077; s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii în condițiile prevăzute de lege.
Prezenta hotărâre s-a comunicat S.C. I. S.R.L., la sediul social, M. ui F. P. - A. N. de A. F., pe cale electronică, s-a publicat pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și se afișează la sediul O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N., în realizarea disp. art. 3, al. 7 din OUG nr. 116/2009.
Analizând cererea reclamantului, prin prisma actului depus la dosar, instanța a constatat că, prin sentința comercială nr.1059/LC din_, pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._, s-a dispus dizolvarea
1
S.C. I. S.R.L. în conformitate cu disp.art.237 alin.1 lit.a din Legea nr.31/1990, ca urmare a sediului expirat, sentința de dizolvare a devenit irevocabilă, și de la data rămânerii ei ca irevocabilă au trecut mai mult de 6 luni, iar în acest interval de 6 luni și nici până în prezent, nu a fost depusă nici o cerere de numire a unui lichidator pentru S.C. I. S.R.L. Astfel, sunt îndeplinite cerințele pentru radierea societății din Registrul C. .
Așa fiind, în temeiul prevederilor art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, a art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009 și Legii nr.26/1990, cererea reclamantului a fost admisă, așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P.
B. -N. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în condițiile existenței creanțelor nerecuperate la data radierii.
În motivele de recurs se arată că reclamantul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a formulat la data de_ o cerere prin care solicită I. S., precum și înregistrarea în registrul comerțului a comunicare și efectuarea publicității legale a hotărârii judecătorești, în în motivarea cererii arată reclamanta ORC B. -N., că în urma verificărilor datelor înregistrate în registrul comerțului și a arhiva ORC B. -N., s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea societății debitoare, în intervalul de timp prevăzut de nefiind formulată nici o cerere de numire lichidator, motiv pentru B. -N., se impune radierea debitoarei în baza art. 237 alin. 8 din Legea 31/1990.
Arată faptul că la data de_, D.G.F.P.B. -N. a formulat și depus pe rolul ORC B. -N. cerere de numire lichidator, care a fost soluționată favorabil de către ORC prin rezoluția nr.5. /_, prin care s-a admis cererea de numire lichidator formulată de către instituția recurentă, fiind desemnat
lichidator Serban S. înscris în tabloul practicienilor în insolvență.
Consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 304 alin.9 Cod pr.civ. instanța de fond pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, atât timp cât, din culpa de_, se pronunță cu privire la admiterea cererii de numire lichidator formulată, același reclamant formulează o cerere pe rolul T. ui B. -N., la o dată ulterioară,_, prin care solicită radierea societății, motivat de faptul că nu a fost solicitată numirea lichidatorului.
Un alt aspect care care se impune a fi menționat în cauză, este faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea 31/1990, în sensul că își are aplicabilitea Legea 492/2002, intimata figurând în evidențele fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului.
Fata de aceste considerente, apreciază faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile de modificare prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ., iar în temeiul art.312 alin.3 și 5 C.pr.civ. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de radiere.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev.art.304 - 3041C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prima instanță, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.260 alin.10 din Legea nr.31/1990 republicată a dispus radierea din Registrul C. a pârâtei SC I.
S., câtă vreme în speță nu sunt îndeplinite cerințele legale. Astfel, prima instanță a reținut că după rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea societății debitoare, în intervalul de timp prevăzut de lege, nu a fost formulată nicio cerere de numire lichidator și prin urmare, reclamanta ORC a solicitat radierea debitoarei în baza prev.art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.
Potrivit actelor dosarului, rezultă că recurenta D. G. a F. P.
B. -N. a formulat și depus la data de_ pe rolul ORC B. -N. cerere de numire lichidator, cerere soluționată favorabil prin rezoluția nr.5. din _
2
prin care s-a admis cererea de numire lichidator fiind desemnat lichidator Șerban
S. CII înscris în tabloul practicienilor în insolvență. Prin urmare, dispunându- se radierea, deși în speță a fost numit lichidatorul fără a fi efectuată și finalizată, procedura de lichidare, Curtea reține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 privind radierea societății debitoare câtă vreme procedura de lichidare este în derulare și nu a fost finalizată.
Așa fiind, în speță este prezent motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., prima instanță pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal cîtă vreme din culpa reclamantului ORC, care la data de_ se pronunță cu privire la admiterea cererii de numire lichidator, formulează la o dată ulterioară_ cerere de radiere a societății, invocând faptul că nu a fost solicitată numirea lichidatorului. Se impune așadar, respingerea cererii de radiere, în vederea finalizării procedurii lichidării.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul dispoz.art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul declarat de D. G. a F. P. B. -N. este întemeiat urmând a fi admis cu consecința modificării sentinței civile nr.16 din_ pronunțată de T. B. -N., în sensul respingerii cererii de radiere a SC I.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D. G. a F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 16 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
ui B. Năăsud, pe care o modiciă în sensul că respinge cererea de radiere a S. I. S. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
C. | I. D. | P. | A. | -I. | A. M. N. | ȚÂR |
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.C. V.
3
← Încheierea civilă nr. 2126/2013. Dizolvare societate... | Încheierea civilă nr. 2375/2013. Dizolvare societate... → |
---|