Sentința civilă nr. 2247/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2247/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 13 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. B. GREFIER: T. G.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI în contradictoriu cu pârâta SC P. B. A. SA, având ca obiect dizolvare.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei, consilier juridic d-l Mutescu Ioan, cu delegație pentru reprezentare depusă la dosar, lipsind reclamantul.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta, dar procedura de citare a pârâtei se acoperă prin prezența reprezentantului acestuia, d-l consilier juridic Mutescu Ioan.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că s-a deschis procedura insolvenței față de pârâta SC P. B. A. SA, fiind desemnat lichidator judiciar CII P. VASILE.

De asemenea, se constată că s-a depus la data de_, de către ANAF - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. -N.

, o întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, din care se comunică un exemplar reprezentantului pârâtei.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea cererii de repunere pe rol având în vedere că s-a soluționat definitiv și irevocabil dosarul cu nr._ al Tribunalului Specializat C., dosar aflat pe rolul Curții de Apel C. . Depune la dosar lista de control a societății pârâte rezoluția nr. 527299/_ pronunțată în dosar nr.567983/_ de către Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În urma deliberării, instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către pârâta SC P. B. A. SA, având în vedere faptul că dosarul_ al Tribunalului Specializat C., până la a cărui soluționare a fost suspendată prezenta cauză, a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 6352/_ pronunțată de C. ea de Apel C. .

Instanța constată că din eroare s-a procedat la citarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. -N., având în vedere faptul că nu a fost împrocesuată această instituție prin cererea dedusă judecății, dar acesta nu se impune a fi citată pentru opozabilitate, prin raportate la dispozițiile art.237 din Legea nr. 31/1990.

Reprezentantul pârâtei arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat împrejurare față de care instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și ca rămasă fără obiect.

Instanța reține cauza în pronunțare, în baza actelor și probelor aflate la dosar.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 15 noiembrie 2012 reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI a solicitat dizolvarea societatii parate SC P. B. A. SA in temeiul dispozitiilor art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca societatea parata nu mai are organe statutare, desi parata era tinuta de dispozitiile art.21 lit.b coroborat cu art.22 al.1 din Legea nr.26/1990. In aceste conditii, devin incidente prevederile art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990. In cazul in care parata va solicita inregistrarea mentiunii privind administratorul/administratorii societatii si aceasta este admisa de O. de pe langa Tribunalul Cluj, pana la dezbaterea fondului pricinii, actiunea formulata va ramane fara obiect.

Desi legal citata, parata nu a depus intampinare, insa prezenta prin reprezentant la prezentul termen de judecata, a solicitat respingerea cererii, aratand ca in cursul solutionarii cauzei, au fost inregistrate la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj informatii cu privire la administratorii statutari.

Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:

Conform fisei de control emise de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, depuse din oficiu la dosar la data de_, societatea parata SC P. B. A. SA a avut desemnat un consiliu de administratie format din numitii: Liscan Ana, Pasc Elisabeta, Somodi Alex, Stefan Marin, Barbos Simion, P. Vasile si Blidaru Vasile, al caror mandat expira la data de_ (filele 14-15).

Potrivit certificatului constatator eliberat de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI la data de_, consiliul de administratie al societatii parate SC P. B. A. SA este compus din: Liscan Ana, Barbos Simion, Blidaru Vasile, Mornaila Marius, F. Iosif, Vajda Ianos Bela si Dragan Iosif, care si-au depus specimenul de semnatura la data de_ si al caror mandat expira la data de_ (filele 30-31), cererea de inregistrare in registrul comertului a mentiunilor cu privire la administratori fiind admisa prin rezolutia nr.527299/_ a directorului O. de pe langa Tribunalul Cluj.

Potrivit art. 237 al.1 lit.a din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, La cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii in cazurile in care:

c) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai

pot întruni.

In cursul solutionarii cauzei, societatea si-a desemnat un nou

consiliu de administratie prin Hotararea adunarii generale ordinare a actionarilor nr.498/_, mentionata in cuprinsul rezolutiei nr.527299/_ pronuntata de directorul O. de pe langa Tribunalul Cluj, iar datele cu privire la noile persoane imputernicite au fost inregistrate in registrul comertului.

In aceste conditii, nefiind intrunite conditiile prevazute de norma legal anterior mentionata la momentul solutionarii prezentei cereri de dizolvare cu care instanta a fost sesizata, se constata ca aceasta cerere este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Respinge cererea formulata de OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI cu sediul procesual ales in C. N. str.I. nr.24 jud.C. in contradictoriu cu debitoarea SC P. B. A. SA cu sediul in A., str.I.M. iu nr.26 jud.C. .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 13 septembrie 2013.

PRESEDINTE:

GREFIER:

M. C. B.

T.

G.

Red./Dact./MCB/4ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2247/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)